Tipul de durere care nu va mai fi

DURERILE care vor fi înlăturate ca împlinire a promisiunii Bibliei sunt durerile suferite drept consecinţă a imperfecţiunii moştenite de la primul om. Aceste dureri includ ceea ce se poate defini drept durere cronică.

În loc să constituie un sistem de alarmă în caz de boală sau de rănire, durerea cronică a fost comparată cu o „alarmă falsă“ care nu se mai opreşte. Această durere îi face pe cei suferinzi să cheltuiască în fiecare an miliarde de dolari în căutarea unei alinări şi, totodată, ruinează vieţile a milioane de persoane.

Specialistul Richard A. Sternbach a scris: „Spre deosebire de durerea acută, durerea cronică nu este un simptom; durerea cronică nu este un semnal de alarmă“. Revista Emergency Medicine sublinia: „Durerea cronică nu serveşte nici unui scop“.

Astfel, în ultimii ani, mulţi medici au ajuns să considere acest tip de durere în sine o adevărată suferinţă. „În cazul durerii acute, durerea este un simptom al bolii sau al rănirii“, explică dr. John J. Bonica în cartea The Management of Pain, aceasta fiind considerată în prezent material de referinţă în ce priveşte durerile. „În cazul durerii cronice, durerea în sine constituie o boală.“

Eforturi pentru explicarea cauzelor durerilor

Cauzele durerilor nu sunt încă pe deplin înţelese. „Permanenta atracţie pe care o prezintă încercarea de a afla ce sunt durerile, spunea revista American Health, îi determină pe oamenii de ştiinţă să lucreze intens.“ Cu câteva zeci de ani în urmă, aceştia presupuneau că, fiind un simţ — ca şi văzul, auzul şi pipăitul —, durerea este receptată de terminaţiile nervoase specializate aflate în piele şi transmisă la creier prin intermediul anumitor fibre nervoase. S-a constatat însă că acest concept simplist cu privire la durere era fals. Cum anume?

Un factor care a condus la o nouă înţelegere a fost studiul efectuat asupra unei tinere insensibile la durere. După moartea ei, survenită în 1955, o examinare a creierului şi a sistemului ei nervos a condus la un concept cu totul nou cu privire la cauzele durerilor. Medicii „au căutat terminaţiile nervoase“, explica revista The Star Weekly Magazine din 30 iulie 1960. „Dacă i-ar fi lipsit cu desăvârşire, aceasta ar fi explicat insensibilitatea tinerei la durere. Însă acestea erau la locul lor şi păreau perfecte.

După aceea, medicii au examinat fibrele nervoase despre care se presupunea că realizează conexiunea între terminaţiile nervoase şi creier. Cu siguranţă că aici se va găsi o deficienţă. Dar nu s-a găsit. După cât s-a putut observa, fibrele erau toate în perfectă stare, cu excepţia celor deteriorate din cauza rănirii.

În cele din urmă a fost examinat creierul fetei şi, din nou, nu s-a putut constata nici un fel de defect. Potrivit cu tot ce exista în materie de teorie şi cunoştinţe, această fată trebuia să simtă durerea în mod normal; totuşi, ea nici măcar nu se gâdila.“ Era, totuşi, sensibilă la presiunile aplicate pe piele şi putea distinge atingerea unei gămălii de ac de cea a vârfului acestui ac, cu toate că înţepătura acului nu o durea.

Ronald Melzack, care în anii ’60 a fost coautorul unei binecunoscute teorii noi care explica durerea, furnizează un alt exemplu în legătură cu complexitatea acesteia. El a explicat: „Dna Hull continua să arate spre piciorul ei care nu mai era [îi fusese amputat] şi să descrie dureri arzătoare pe care le simţea ca pe un fier înroşit care-i trecea peste degetele de la picior“. În 1989, dr. Melzack a declarat revistei Maclean’s că se afla „încă în căutarea unei explicaţii referitoare la aşa-numita «durere-fantom㻓. În plus, există ceea ce se numeşte durere iradiată, în cazul căreia o persoană poate să aibă o deficienţă într-o parte a corpului, dar să simtă dureri în altă parte.

Atât mintea, cât şi corpul sunt implicate

Durerea este definită în prezent ca fiind „o interacţiune extrem de complexă între minte şi corp“. În cartea Pain in America publicată în 1992, Mary S. Sheridan afirmă că „faptul de a simţi durere influenţează atât de mult psihicul, încât mintea neagă câteodată existenţa durerii şi, uneori, o creează şi o alimentează mult timp după ce leziunea gravă a trecut“.

Starea de spirit, concentrarea, personalitatea, sensibilitatea, precum şi alţi factori, au cu toţii un rol important în determinarea modului în care reacţionează cineva la durere. „Teama şi neliniştea duc la o reacţie exagerată“, a notat dr. Bonica, specialist în probleme referitoare la dureri. Astfel, cineva poate să înveţe să simtă durerea. Dr. Wilbert Fordyce, profesor de psihologie, specialist în probleme referitoare la dureri, explică:

„Nu se pune problema dacă durerea este reală. Bineînţeles că este reală. Problema este care sunt factorii decisivi care o influenţează. Dacă vă vorbesc cu puţin înainte de masa de prânz despre un sandviş cu şuncă, salivaţi. Este foarte adevărat. Însă acest lucru se întâmplă datorită condiţionării, întrucât nu avem aici nici un sandviş cu şuncă. Fiinţele omeneşti sunt extrem de sensibile în ce priveşte condiţionarea reflexă. Aceasta influenţează comportamentul social, salivarea, tensiunea arterială, viteza de digerare a alimentelor, durerea şi diferite alte lucruri“.

Întocmai cum emoţiile şi starea de spirit vă pot intensifica durerile, ele pot şi să le suprime sau să le calmeze. Să analizăm un exemplu: Un neurochirurg a spus că, odată, în tinereţe, a fost atât de îndrăgostit de o fată, încât în timpul cât a stat împreună cu ea aşezat pe un zid cu polei, nu a simţit deloc senzaţia de frig cumplit sau de durere. „Eram aproape degerat“, a explicat el. „Trebuie să fi stat acolo vreo 45 de minute, dar eu nu am simţit nimic.“

Există numeroase astfel de exemple. Jucătorii de fotbal care sunt cuprinşi de febra jocului sau soldaţii aflaţi în toiul luptei pot fi grav răniţi, însă, pe moment, simt puţin sau chiar deloc durerea. Renumitul explorator al Africii, David Livingstone, relata că a fost atacat de un leu care l-a înşfăcat şi l-a zgâlţâit „aşa cum o pisică înşfacă un şoarece. Şocul . . . a produs un fel de stare de visare în care nu exista nici o senzaţie de durere“.

Este demn de remarcat faptul că slujitorii lui Iehova Dumnezeu care se bizuie pe el, fiind calmi şi având o încredere deplină, şi-au simţit şi ei uneori durerile suprimate. „Oricât de ciudat vi s-ar părea, a relatat un creştin care a fost bătut, după primele câteva lovituri nu le-am mai simţit deloc pe următoarele. Parcă nu puteam decât să le aud; era ca şi cum cineva bătea toba undeva, în depărtare.“ — Treziţi-vă!, 22 aprilie 1994, pagina 21.

Cum se pot atenua durerile

În 1965, încercând să explice unele dintre complicatele aspecte ale durerii, un profesor de psihologie, Ronald Melzack, şi un profesor de anatomie, Patrick Wall, au conceput teoria general acceptată a aşa-numitei porţi de control a durerii. Ediţia din 1990 a manualului realizat de dr. Bonica pe tema durerii afirmă că această teorie s-a numărat „printre cele mai importante realizări în domeniul cercetării şi terapiei durerii“.

Potrivit acestei teorii, deschiderea şi închiderea unei porţi teoretice în măduva spinării fie permite, fie blochează trecerea semnalelor dureroase spre creier. Dacă la poartă se aglomerează alte senzaţii decât cele de durere, atunci semnalele dureroase care ajung la creier pot fi atenuate. Astfel, de exemplu, durerea simţită când vă ardeţi uşor la un deget este diminuată prin frecarea sau scuturarea acestuia, întrucât semnale diferite de cele dureroase sunt astfel transmise la măduva spinării pentru a împiedica trecerea semnalelor dureroase.

Faptul că s-a descoperit, în 1975, că organismul nostru produce substanţe asemănătoare morfinei numite endorfine a însemnat un ajutor în înţelegerea aspectelor complexe ale durerii. De exemplu, unele persoane pot avea o senzaţie uşoară sau nici o senzaţie de durere, deoarece corpul lor produce endorfine în exces. Endorfinele reprezintă cheia unui mister, şi anume: reducerea durerilor la minim sau chiar înlăturarea lor prin acupunctură — o procedură medicală care constă în înfigerea în corp a unor ace foarte subţiri. Potrivit declaraţiilor unor martori oculari, s-a efectuat o operaţie pe cord deschis în timp ce pacientul era treaz, conştient şi relaxat, folosindu-se drept unic anestezic acupunctura! De ce nu a simţit el nici un fel de durere?

Unii cred că acele pot stimula producerea de endorfine care îndepărtează temporar durerea. O altă posibilitate este aceea ca acupunctura să suprime durerea, întrucât acele stimulează fibrele nervoase care transmit semnale diferite de cele dureroase. Aceste semnale se aglomerează la porţile din măduva spinării şi împiedică semnalele dureroase să ajungă până la creier, unde durerea este percepută ca senzaţie de durere.

Teoria porţii de control, precum şi faptul că corpul îşi produce propriile analgezice, poate explica de ce starea de spirit, gândurile şi sentimentele exercită influenţă asupra măsurii în care este percepută durerea. Astfel, în cazul dlui Livingstone este posibil ca şocul creat de atacul brusc al leului să-i fi stimulat producerea de endorfine, precum şi să fi dus la asaltarea măduvei spinării cu semnale diferite de cele dureroase. Drept urmare, senzaţiile sale de durere au fost atenuate.

Totuşi, aşa cum am menţionat anterior, starea de spirit şi sentimentele unei persoane pot avea un efect contrar. O măsură prea mare de stres zilnic creat de viaţa modernă poate amplifica senzaţia de durere, producând nelinişte, tensiune şi contracţii musculare.

Din fericire însă, cei care suferă de dureri au motive să fie optimişti, deoarece mulţi pacienţi beneficiază în prezent de metode îmbunătăţite de tratament. Aceste îmbunătăţiri au rezultat dintr-o mai bună înţelegere a acestei suferinţe îngrozitoare. Dr. Sridhar Vasudevan, preşedinte al Academiei Americane de Profilaxie a Durerii, a explicat: „Ideea că durerea în sine poate fi uneori o boală a revoluţionat metodele de tratament din anii ’80“.

Cum a fost revoluţionat modul de tratare a durerilor? Care tratamente se dovedesc eficiente?

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

În ce fel acupunctura reduce la minim sau înlătură durerea?

[Provenienţa fotografiei]

H. Armstrong Roberts