Nu este doar un duşman plin de cruzime
DURERILE crâncene pot pustii vieţile oamenilor. Le răpesc pacea, bucuria, mijloacele de existenţă, făcându-le viaţa atât de amară, încât unii îşi caută alinarea în sinucidere. Misionarul şi medicul Albert Schweitzer a conchis: „Durerea este pentru omenire un domnitor mai neîndurător decât însăşi moartea“.
Literalmente, sute de milioane de oameni suferă îngrozitor de mult. ‘Dacă am putea fi suspendaţi undeva, în spaţiul atemporal de deasupra unui abis din care sunetele planetei noastre aflate în rotaţie să răzbată până la noi, a spus un chirurg francez, am auzi urletul de durere neîntrerupt pe care îl scoate, ca într-un glas, omenirea suferindă.’
Într-adevăr, cuvintele pe care le-a scris apostolul creştin Pavel cu peste 1 900 de ani în urmă au astăzi şi mai multă greutate: „Pînă în ziua de azi, toată creaţia suspină şi suferă durerile“. — Romani 8:22.
O gravă problemă de sănătate
Unul din opt americani suferă de cumplitele dureri cauzate de osteoartrită, care este cea mai obişnuită formă de artrită. Un număr tot mai mare de oameni suferă de dureri de spate sfâşietoare. Alţii trebuie să îndure efectele dureroase ale cancerului şi bolilor de inimă.
Alte milioane de persoane suferă din cauza groaznicelor dureri de cap, de dinţi, de urechi, din cauza durerilor provocate de hemoroizi şi de numeroase alte boli şi leziuni. Nu este de mirare că, într-unul din ultimii ani, americanii au cheltuit 2,1 miliarde de dolari numai pentru sedativele care se procură fără reţetă sau că durerea este numită „epidemia secretă a Americii“.
John J. Bonica, care este, probabil, cea mai proeminentă autoritate în domeniul studiului durerilor, a spus: „Durerea cronică prezintă, din punct de vedere financiar şi din punctul de vedere al suferinţei omeneşti, mai multă importanţă decât practic toate celelalte probleme legate de îngrijirea sănătăţii puse laolaltă“.
O viaţă fără dureri?
Dată fiind realitatea crudă cu care ne confruntăm, sugerarea faptului că este posibilă o viaţă fără dureri poate părea o nechibzuinţă. Prin urmare, poate părea nerealistă următoarea declaraţie a Bibliei: „[Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor. . . . Nu va mai fi nici plîns [doliu, NW], nici ţipăt, nici durere“. — Apocalipsa 21:4.
Cu toate acestea, ideea de viaţă fără dureri nu este nerealistă. Gândiţi-vă o clipă. Care este înţelesul real al acestui text din Scripturi? În prezent există oameni care nu percep deloc durerea. S-au născut fără acest simţ. Sunt ei de invidiat? Anatomistul Allan Basbaum a spus: „Faptul de a nu avea deloc dureri este un dezastru“.
Dacă nu ai putea simţi durerea, probabil că nu ai observa că ţi-a apărut o băşică decât când aceasta ar deveni o plagă ulceroasă gravă. Potrivit unei ştiri, părinţii unei fetiţe care nu percepea nici un fel de durere „simţeau uneori miros de carne arsă şi o găseau apoi stând calmă, rezemată de sobă“. Astfel, durerea nu este doar un duşman plin de cruzime. Ea poate fi şi o binecuvântare.
Atunci, ce se poate spune despre promisiunea Bibliei: „Nu va mai fi . . . durere“? Este aceasta o promisiune pe care am dori realmente s-o vedem împlinită?
O viaţă fără lacrimi?
Remarcaţi că în acest verset se mai spune: „[Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Apocalipsa 21:4). Acest lucru este semnificativ, întrucât lacrimile au o importanţă vitală. Ele au un rol protector, la fel ca sensibilitatea la durere.
Lacrimile ne menţin ochii umezi, împiedicând frecarea dintre ochi şi pleoapă. De asemenea, ele îndepărtează impurităţile de pe suprafaţa globului ocular. În plus, lacrimile conţin un antiseptic numit lizozim, care dezinfectează ochii, împiedicând infectarea lor. Prin urmare, capacitatea de a vărsa lacrimi este o particularitate remarcabilă a corpului nostru admirabil proiectat, aşa cum este şi sensibilitatea la durere. — Psalmul 139:14.
Pe de altă parte, lacrimile sunt strâns asociate cu durerea sufletească, mâhnirea şi supărarea. „În fiecare noapte îmi scald patul“, s-a lamentat Regele David din timpurile biblice. „Îmi moi aşternutul cu lacrimile mele“ (Psalmul 6:6). Chiar şi Isus ‘a plîns’ la moartea unui prieten (Ioan 11:35). Iniţial, Dumnezeu nu şi-a fixat drept scop faptul ca oamenii să verse astfel de lacrimi de durere. Starea de imperfecţiune şi de moarte în care se află familia umană se datoreşte păcatului comis de primul om, Adam (Romani 5:12). Prin urmare, lacrimile acestea, care sunt o consecinţă a stării noastre de imperfecţiune şi de moarte, sunt lacrimile care nu vor mai fi.
Întrucât Biblia se referă la un anumit fel de lacrimi care vor fi înlăturate, în ce fel se va împlini promisiunea potrivit căreia nu va mai fi durere? Nu vom mai suferi niciodată, nici chiar ocazional, de dureri care să ne cauzeze întristare şi plâns?