Iehova ne-a ajutat să luăm decizii înțelepte

M-am născut în 1952 în Karlovy Varya, un oraș din vestul fostei Cehoslovacii, aproape de granița cu Germania. Fiind de origine germană, eu și fratele meu mai mare, Milan, am fost tratați rău la școală. De aceea, în 1966 ne-am mutat cu toată familia la Frankfurt (Germania).

Părinții mei erau Martori ai lui Iehova, dar au fost înlăturați din congregația creștină când eram încă mic și, ca urmare, am crescut fără să am obiective spirituale.

După un timp, părinții mei s-au întors la Iehova. Milan a acceptat adevărul și a decis să se boteze la un congres ținut în Hannover. Și eu am decis să mă botez odată cu el. Aveam 15 ani pe atunci. La scurt timp după botez însă, i-am convins pe părinții mei să mă lase să mă mut la Berlin ca să urmez o școală de artă.

În acea perioadă am avut timp să mă gândesc la două întrebări care nu-mi dădeau pace, dacă există un Creator și dacă este Biblia într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu. La cursuri mi-am dat seama că complexitatea și armonia unei picturi nici nu se compară cu frumusețea originalului din natură. Dacă o pictură nu poate apărea din întâmplare, cu atât mai puțin originalul.

Răspunsul la a doua întrebare l-am găsit făcând cercetări pentru a înțelege cum confirmă istoria antică exactitatea profețiilor biblice. Încetul cu încetul, m-am convins că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 2:13)

Pe lângă cercetările pe care le-am făcut, am avut lungi discuții cu un bătrân de congregație care mă luase sub aripa lui. Treptat, credința mea în Iehova a devenit mai puternică, iar arta a ajuns pe locul doi în viața mea. În 1972, când eram la Berlin, am luat una dintre cele mai bune decizii din viață: să devin pionier. Inițial mă gândisem să slujesc ca pionier doar trei luni.

Fac mai mult în lucrarea de predicare

Era greu să faci pionierat în Berlin. Deși aici se predica de aproape 100 de ani, foarte puțini oameni reacționau la vestea bună. Când am început primul meu studiu biblic, mi s-a părut un adevărat miracol. Acum eram convins că puteam să predic oriunde cu ajutorul lui Iehova, așa că am continuat pionieratul.

Circa un an mai târziu, filiala m-a întrebat dacă doream să învăț sârbocroatab și să le predic iugoslavilor care lucrau în Germania. Am acceptat cu bucurie și în scurt timp am fost repartizat în Frankfurt. Acolo am învățat sârbocroata cu Hans și Sonja Smode, care tocmai absolviseră Școala Galaad. După trei luni petrecute cu ei, am fost repartizat să slujesc ca pionier special în Stuttgart. În următorii doi ani, din 1973 până în 1975, m-am mutat de mai multe ori și am avut cinci parteneri de lucrare.

Mai târziu, am fost repartizat într-o grupă de sârbocroată în Karlsruhe. Aici am cunoscut-o pe partenera mea de viață, Lenka, o pionieră specială zeloasă. M-am îndrăgostit repede de ea și ne-am căsătorit. La scurt timp, în 1978, am fost invitați să slujim în lucrarea itinerantă, vizitând congregații și grupe de iugoslavi.

O decizie grea

Circa zece ani, am vizitat grupe și congregații răspândite în toată Europa. Ne plăcea acest stil de viață, dar am ajuns să fim extenuați. Deși se simțea epuizată, Lenka s-a forțat să facă mai mult. N-a fost cea mai bună soluție, dar nu știam ce altceva să facem. Ne-am rugat mult pentru îndrumare.

Am simțit că Iehova ne-a răspuns la rugăciuni când am consultat un medic. Cu mult tact, el ne-a ajutat să înțelegem că trebuia să ne recunoaștem limitele fizice și emoționale. (Mica 6:8) Ne-am dat seama că nu mai puteam sluji în lucrarea itinerantă, dar era greu să acceptăm realitatea. Am discutat despre situația noastră cu câțiva supraveghetori maturi din Betel. Am rămas surprinși când ne-au propus să continuăm serviciul cu timp integral la filiala din Austria, traducând publicații în sârbocroată. În urma acestei schimbări, Lenka și-a revenit încetul cu încetul. Folosindu-se de sfătuitori înțelepți, Iehova ne-a ajutat să nu luăm o decizie pripită. (Proverbele 15:22)

Decizii dificile în timp de război

După ce am slujit în Viena doi ani, eu și Lenka am fost repartizați la filiala din Zagreb (Croația), care pe atunci supraveghea activitatea din Iugoslavia. Deși proveneau din culturi diferite și aveau religii diferite, majoritatea iugoslavilor trăiau în pace unii cu alții. Lucrurile aveau să schimbe însă în 1991, când a izbucnit un război civil. Cu câteva luni înainte de începerea conflictului, Comitetul țării făcea pregătiri pentru un congres internațional, la care urmau să participe Martori din toată Iugoslavia.

Ne-am rugat, am analizat situația și am decis să continuăm pregătirile pentru congres. În plus, am colaborat îndeaproape cu autoritățile locale pentru ca delegații internaționali să fie în siguranță. Ne-am bucurat mult că am avut ca oaspeți cinci membri ai Corpului de Guvernare. Programul congresului a fost exact ce aveau nevoie frații și surorile noastre.

La circa un an de la începerea războiului, Comitetul țării a aflat din rapoartele primite că frații din Sarajevo și din alte părți ale Bosniei aveau nevoie urgent de alimente, lemne de foc și medicamente. Nimeni nu le putea veni în ajutor pentru că trupele sârbe asediaseră orașele în care locuiau. Ne-am rugat fierbinte ca să înțelegem ce puteam face.

Sub îndrumarea filialei din Austria, am organizat o misiune de ajutorare, chiar dacă era periculos. La 26 octombrie 1993, camioanele noastre au plecat din Viena, transportând 16 t de ajutoare pentru frații și surorile noastre din Bosnia.c

Trecând linia de front, am văzut cu ochii noștri că „mâna lui Iehova nu este prea scurtă ca să nu poată salva”. (Isaia 59:1) N-o să uităm niciodată cât de periculos a fost să călătorim de la Zenica la Sarajevo. Mai aveam doar 40 km până la Sarajevo, dar a trebuit să facem un ocol de 140 km prin pădure.

Când ne-am apropiat de orașul asediat, am cerut să vorbim cu comandantul. Mai târziu am aflat că era chiar un general de armată. Nu credea că vom reuși. Când a auzit că suntem Martori ai lui Iehova, m-a întrebat dacă îl cunoșteam pe un frate pe nume Hajrudin. I-am spus că este prietenul nostru. Generalul a zis: „Este și prietenul meu. Am fost colegi de școală. De când a devenit Martor, îl apreciez și mai mult”.

După ce ne-a pus unele întrebări despre convingerile noastre, generalul a permis să fie folosit un tunel secret pentru ca ajutoarele să ajungă la frații noștri din Sarajevo. El chiar a suspendat timp de două nopți aprovizionarea armatei pentru ca soldații să transporte ajutoarele noastre prin tunelul îngust. În acele două nopți, soldații au cărat pachete care cântăreau circa 27 kg fiecare. Fără ajutorul lor, n-am fi reușit!

La celălalt capăt al tunelului, soldații îi ajutau pe frați să ducă pachetele într-un loc sigur și să distribuie alimentele fraților locali și vecinilor lor. Unii dintre cei care nu erau Martori au fost atât de impresionați de eforturile făcute pentru a aduce aceste ajutoare, încât au îngenuncheat împreună cu frații locali ca să-i mulțumească lui Iehova în rugăciune. (2 Corinteni 9:13)

Când a trebuit să trecem prin punctele de control militare, neutralitatea s-a dovedit de mai multe ori o protecție. Dar chiar dacă purtam un ecuson prin care ne identificam ca Martori ai lui Iehova, nu asta însemna să fim neutri. A trebuit să depunem eforturi pentru a rămâne neutri atât la nivelul gândurilor, cât și al sentimentelor. Așa că am decis să nu mai ascultăm atât de multe știri, fiind conștienți că informațiile alarmante de pe ambele fronturi ar fi putut da naștere în noi la prejudecăți și chiar la ură.

Din anii ’90 am slujit ca membru al Comitetului filialei la filiala din Croația, iar apoi la filiala pentru Cehia și Slovacia. Ce am învățat despre luarea deciziilor din diversele repartiții pe care le-am avut? Am învățat că Iehova poate folosi pe oricine, inclusiv un general de armată, pentru a găsi soluția la o problemă. Am învățat și că nu trebuie să mă bazez pe experiența mea, ci pe îndrumarea lui Iehova, primită prin intermediul organizației sale.

O problemă de sănătate neașteptată

În 2023, în urma unui control de rutină, am fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. Până atunci nu mă confruntasem cu probleme grave de sănătate. Amândoi eram speriați pentru că nu știam ce avea să se întâmple. Eu și Lenka l-am rugat de repetate ori pe Iehova să ne ajute să luăm decizii înțelepte și ne-am străduit să acționăm în armonie cu rugăciunile noastre. Am făcut cercetări și am consultat mai mulți medici. După ce am luat o decizie în ce privește tratamentul, ne-am simțit mai liniștiți.

În plus, am decis să nu ne mai îngrijorăm atât de mult pentru ce ne va aduce ziua de mâine. (Matei 6:34) Avem multe motive să fim bucuroși. De exemplu, când a trebuit să mergem în Germania pentru tratament, am scris o scrisoare familiei noastre Betel din Bratislava (Slovacia) pentru a le explica situația noastră. Am primit multe mesaje din partea prietenilor noștri dragi, care s-au rugat pentru noi și ne-au asigurat de iubirea lor. Iehova poate să ne susțină prin intermediul fraților noștri și să ne dea pacea „care depășește orice înțelegere”. (Filipeni 4:7)

Adevărul e că nimeni nu știe când se va confrunta cu o problemă care poate să-i pună în pericol sănătatea sau chiar să-i provoace moartea. (Eclesiastul 9:11; Iacov 4:14) Îi sunt recunoscător lui Iehova că m-a ajutat, încă de tânăr, să iau decizia înțeleaptă de a-i sluji lui cu tot ce am mai bun. Nimic n-ar fi putut da mai mult sens vieții mele!d