Iehova m-a ajutat să-mi cresc cei cinci copii

Am crescut la o fermă cu mama, tata, cei doi frați și cele două surori ale mele. Deși era mică, ferma noastră ne oferea tot ce aveam nevoie pentru a trăi. Aveam găini, porci și vaci. Bineînțeles, munceam din greu la fermă, dar eram fericiți.

Familia noastră mergea la biserica metodistă. Tata avea o voce foarte frumoasă și cânta în corul bisericii, iar uneori mergea și la alte biserici din zonă ca să cânte. Deseori, îl însoțeam. Bisericile erau clădiri mari din piatră, așa că iarna era destul de frig înăuntru. Tata stătea în partea din față a bisericii și cânta. Dar eu stăteam pe rândurile din spate pentru că numai oamenii importanți se puteau așeza în primele rânduri. Cu toate acestea, îmi plăcea să merg să-l ascult pe tata cântând.

Bunica din partea tatălui ne vizita în fiecare duminică. Când aveam în jur de 16 ani, a murit. Am fost devastată. Voiam să știu unde era și dacă o s-o mai văd vreodată. Ca să aflu, m-am dus de mai multe ori la o femeie care era medium. La ea acasă era frig și mizerie. Mi se părea înfricoșător. Voiam doar să știu unde era bunica, însă femeia n-a știut să-mi spună.

Câțiva ani mai târziu, un văr din partea tatălui, care era Martor al lui Iehova, m-a invitat la o întrunire. Deși auzisem că religia Martorilor lui Iehova era cam ciudată, m-am hotărât să merg. La întrunire, o femeie amabilă m-a întrebat dacă vreau să studiez Biblia cu ea. Și așa a început călătoria mea pe drumul care duce la viață. La început, am folosit Biblia King James pentru că mama îmi spusese că traducerea Martorilor nu era bună. Dar mi-am dat seama repede că nu era așa.

Îmi plăcea mult ce învățam la studiul biblic. Am fost foarte încântată când am aflat că bunica „dormea” în mormânt și că puteam s-o revăd la învierea. Pe măsură ce studiam, îmi dădeam seama că nu știam mai nimic despre Dumnezeu și despre Biblie. Nici tata nu știa mai multe, deși mergea la biserică de atâția ani. Am cântat de multe ori imnul „Îndrumă-ne, mare Iehova”, dar n-am știut despre cine cântam.

Mă căsătoresc și mă confrunt cu opoziție

Prietenul meu, Ian, a arătat și el interes față de adevăr și a început să studieze Biblia. A făcut unele progrese și chiar s-a lăsat de fumat. Ne-am căsătorit în septembrie 1971. Dar credința ne-a fost pusă la încercare la scurt timp după aceea, când mama lui Ian a murit pe neașteptate. În acea perioadă, familia și prietenii apropiați au organizat diverse evenimente pentru a petrece timp împreună și au vrut să participăm și noi. Acolo, mulți fumau și consumau mult alcool. De aceea, Ian a simțit o dorință puternică să se întoarcă la vechile obiceiuri.

Din nefericire, până la urmă chiar asta a făcut. Îi era tot mai greu să aplice ceea ce învăța și a început să lipsească de la studiu și de la unele întruniri. În schimb, mie îmi plăcea să studiez, să merg la întruniri și în predicare. M-am botezat la 9 martie 1972. Ian a venit să mă vadă la botez, dar după aceea a ajuns să se împotrivească adevărului. La început, n-a vrut să mai vadă publicațiile noastre, iar apoi n-a vrut nici să mă mai lase în lucrare. Chiar a insistat să-l însoțesc la un pub când se țineau petreceri de Crăciun și de zile de naștere. Uneori, mergeam cu el din respect pentru autoritatea sa de cap al familiei, dar eram atentă să nu mă implic în activități nebiblice.b Mă duceam de repetate ori la toaletă și mă rugam lui Iehova să mă ajute să-i rămân loială și să-mi păstrez o conștiință curată. Am simțit de fiecare dată că Iehova m-a susținut.

Eu și Ian aveam pe atunci trei băieți: Philip, Nigel și Andrew. Întrucât era șofer pe tir, Ian era plecat în timpul săptămânii. Mă străduiam să fiu o soție bună și în același timp să fac tot ce pot în serviciul lui Iehova. Mergeam în lucrare cât timp Ian era plecat, iar în weekenduri stăteam cu el. Mi-am propus să nu vorbesc nimic negativ despre el în prezența copiilor.

Mi-am făcut mulți prieteni în congregație, iar cu unii dintre ei am mers în vizită la părinții mei. Ei au început să-i îndrăgească pe noii mei prieteni. Când un frate drag din congregație a murit, mama a participat la cuvântarea de înmormântare de la sala Regatului. Nu după mult timp, mama, tata, Stanley, fratele meu, și Averil, soția lui, au început să studieze Biblia și s-au botezat.

Stanley și Averil aveau un fiu și o fiică. Mie și cumnatei mele ne plăcea să mergem în predicare împreună cu copiii noștri. Niciuna dintre noi nu avea mașină, așa că mergeam mulți kilometri pe jos în lucrarea de predicare, împingând cărucioarele. Andrew stătea în cărucior, Nigel pe cărucior, iar Philip mergea pe jos, ținându-se de cărucior. Cu toate acestea, eram foarte fericite.

Îmi instruiesc copiii din punct de vedere spiritual

Eu și Ian am mai avut doi copii: Caroline și Debbie. Eram hotărâtă să-mi cresc copiii astfel încât să ajungă să-l iubească pe Iehova. Voiam să fac tot posibilul să aplic orice sfat pe care Biblia îl dă părinților. Mă dedicasem lui Iehova și voiam să le arăt copiilor că-mi respectam promisiunea făcând totul așa cum voia Iehova.

Unul dintre primele versete pe care le-am memorat a fost 1 Corinteni 15:33, unde se spune: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”. La un congres, o soră a povestit că și-a îndemnat copiii să-și lase colegii la poarta școlii. Și eu voiam să fac la fel, dar n-a fost ușor. Uneori, băieții plecau pe ascuns de acasă ca să joace fotbal cu colegii. Mulți dintre ei erau băieți buni, dar nu-l slujeau pe Iehova, iar asta se vedea în vorbirea și în comportamentul lor.

Odată le-am spus băieților că joc eu fotbal cu ei după școală. Dar n-a ieșit prea bine. Eram antitalent la fotbal! Totuși, n-am renunțat să-mi ajut băieții să înțeleagă că trebuie să-și aleagă prietenii cu înțelepciune. În cele din urmă, au găsit modalități să se distreze fără să stea cu cei care nu-i slujeau lui Iehova.

Alt verset care m-a ajutat a fost 1 Ioan 2:17, unde se spune: „Lumea trece și dorința ei la fel, dar cine face voința lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna”. Știam că lumea lui Satan va trece și-mi doream să-i ajut pe copii să-și propună obiective spirituale și să se bucure de favoarea lui Dumnezeu pentru totdeauna. Când apăreau probleme, chiar și unele mici, mă rugam pentru ajutor și de fiecare dată găseam în Biblie îndrumarea de care aveam nevoie. Când le arătam copiilor ce spune Biblia, ei puteau să vadă că erau îndrumați de Iehova, nu de mine. Am încercat să-i învăț nu doar prin cuvinte, ci și prin exemplu, iar ei au reacționat bine. De exemplu, încă de când erau mici, fiecare avea propriile vizite ulterioare, ceea ce i-a încurajat și le-a adus multă bucurie.

Știam că participarea la întruniri era foarte importantă. La un moment dat mi-am dat seama că, la întrunirea din timpul săptămânii, copiii erau obosiți. Așa că, în serile cu întrunirea, îi luam pe copii de la școală, le dădeam să mănânce ceva ușor și ne puneam să dormim puțin. Problemă rezolvată! Nu lipseam de la întruniri decât dacă unul dintre noi era bolnav. Dar și atunci, analizam programul întrunirii acasă, iar televizorul îl porneam doar după aceea. Însă uneori, Ian venea pe neașteptate acasă, iar atunci ascundeam repede cărțile și dădeam drumul la televizor.

De asemenea, țineam cu regularitate închinarea în familie. Câteodată vorbeam despre Betel și discutam cu copiii în ce departamente le-ar plăcea să lucreze.

Obiectivul nostru este pionieratul

Când Philip, cel mai mare dintre băieți, avea 16 ani, a primit o ofertă de muncă cu normă întreagă ca mecanic auto. Tot atunci a avut ocazia și de a lucra cu normă redusă spălând geamuri. Nu voia să spele geamuri deoarece considera că, lucrând cu normă întreagă, putea ajuta la acoperirea cheltuielilor familiei. I-am explicat că nu era responsabilitatea lui să se îngrijească de familie din punct de vedere financiar, ci a tatălui său. De asemenea, i-am amintit că mereu am avut lucrurile necesare și că, dacă ar fi lucrat cu normă redusă spălând geamuri, ar fi putut începe imediat pionieratul.

Philip a început pionieratul regular de îndată ce a terminat școala, iar eu am început pionieratul auxiliar. Când Nigel, cel de-al doilea băiat al meu, a terminat și el școala, am început amândoi pionieratul regular. M-am gândit că, dacă făceam pionierat regular măcar un an, voi putea să-i susțin pe băieți în lucrarea de predicare și să fac Școala pentru Pionieri. Și chiar am făcut Școala pentru Pionieri împreună cu Nigel.

De la început mi-a plăcut să slujesc ca pionieră. Știam că în acest fel aveam să le dau un exemplu bun copiilor. Și, cu ajutorul lui Iehova, sunt pionieră de 35 de ani. Dacă Ian ar fi știut asta, ar fi încercat să mă oprească. Dar îmi planificam să merg în lucrarea de predicare în timpul săptămânii, când Ian era în cursă, ca să pot petrece timp cu el când era acasă.

După un timp, Nigel a depus o cerere pentru serviciul la Betel și a fost invitat să slujească aici. Prietenii buni pe care și i-a făcut și instruirea pe care a primit-o l-au ajutat să devină un creștin matur. Philip și Andrew au urmat cursurile Școlii de Organizare Teocraticăc. Din punctul meu de vedere, școala i-a transformat din copii în adulți. (1 Petru 5:10) Instruirea teocratică pe care ne-o pune Iehova la dispoziție este extraordinară. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce au făcut Iehova și organizația sa ca să-i instruiască pe băieții mei.

Mă confrunt cu situații dificile

De-a lungul anilor am trecut prin mai multe situații dificile. Una dintre ele a fost că, după 33 de ani de căsnicie, soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie. În plus, mi-a fost greu să-i văd pe părinții mei îmbătrânind. Din nefericire, tata a murit în martie 1997. Fără el, mama se simțea singură și era tristă. Nici măcar nu știa să conducă. De aceea, o sunam deseori și o întrebam: „Vrei să vin să te iau cu mașina și să facem câteva vizite ulterioare împreună?”. După câțiva ani a început și ea pionieratul. Această decizie a dat un nou sens vieții ei și a ajutat-o să se simtă utilă. A slujit cu fidelitate ca pionieră zece ani, până la moartea ei.

Privind în urmă, nu a fost ușor să-mi cresc cei cinci copii în adevăr. Știam că doar ei puteau să decidă dacă îi vor sluji sau nu lui Iehova. Nu puteam controla ce aveau să facă ei, dar puteam controla ce aveam să fac eu. Pur și simplu am ascultat de îndrumarea lui Iehova și m-am străduit să-mi învăț copiii prin cuvinte și acțiuni. Sunt foarte mândră că toți au ales să-l slujească pe Iehova.d Într-adevăr, Iehova m-a ajutat să-mi cresc copiii.