De ce este atît de uşor să minţi?
NIMĂNUI nu-i place să fie minţit. Însă oameni de pretutindeni se mint unii pe alţii din diferite motive. Un studiu apărut în cartea The Day America Told the Truth, de James Patterson şi Peter Kim, a dezvăluit că 91 la sută din americani mint cu regularitate. Autorii afirmă: „Majoritatea dintre noi găsesc că este greu să treacă o săptămînă fără să mintă. O persoană din cinci nu rezistă nici măcar o zi — şi ne referim la minciuni conştiente, premeditate“.
Faptul de a minţi este o practică obişnuită în aproape toate aspectele vieţii din zilele noastre. Conducătorii politici îşi mint poporul şi se mint unii pe alţii. De nenumărate ori ei au fost văzuţi la televizor pentru a contesta orice legătură cu intrigile scandaloase în care erau de fapt profund implicaţi. În cartea sa Lying—Moral Choice in Public and Private Life, Sissela Bok face observaţia: „Se apreciază că în jurisprudenţă şi în jurnalism, în guvernare şi în disciplinele sociale, înşelătoria este permisă atunci cînd cei care spun minciunile sau care manifestă, totodată, tendinţa de a stabili reguli consideră că ea este scuzabilă“.
Referindu-se la minciunile spuse în scop politic în Statele Unite, Common Cause Magazine din mai/iunie 1989 nota următoarele: „Watergate şi Vietnamul au rivalizat în mod sigur cu Iran şi «contras» în ce priveşte înşelătoria guvernului şi neîncrederea maselor. Atunci, în ce sens a constituit guvernarea lui Reagan o mare cotitură? Mulţi au minţit, dar puţini au avut remuşcări“. Prin urmare, oamenii de rînd au motive întemeiate să nu se încreadă în conducătorii lor politici.
În relaţiile internaţionale, aceşti conducători constată că este dificil să aibă încredere unii în alţii. Filozoful grec Platon remarca: „Conducătorilor Statului . . . li se poate permite să mintă pentru binele Statului“. În relaţiile internaţionale se aplică cuvintele profeţiei biblice consemnate în Daniel 11:27: „Vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie“.
În lumea afacerilor, faptul de a minţi cu privire la produse şi servicii este o practică generală. Cumpărătorii trebuie să fie atenţi cînd încheie un contract, asigurîndu-se că au citit şi ce este redactat în termeni neclari şi ambigui. Unele ţări au în guvern comisii de control pentru protejarea oamenilor de reclame false, de mărfuri dăunătoare care sînt prezentate ca fiind utile sau inofensive, precum şi de înşelătorie. În pofida acestor eforturi, oamenii continuă să sufere din punct de vedere financiar din cauza comercianţilor care mint.
Pentru unii oameni este atît de uşor să mintă, încît acest lucru a devenit un obicei. Alţii spun în general adevărul, dar cînd se află într-o situaţie dificilă, recurg la minciună. Puţini sînt cei care refuză să mintă indiferent de circumstanţe.
Un dicţionar (Webster’s) defineşte minciuna astfel: „1) O afirmaţie sau o acţiune falsă făcută în special cu intenţia de a înşela . . . 2) Ceva care lasă sau care este făcut ca să lase o impresie falsă“. Intenţia este de a-i face pe alţii să creadă un lucru despre care autorul minciunii ştie că nu este adevărat. Prin minciuni sau lucruri spuse pe jumătate, el face tot posibilul să-i înşele pe cei care au dreptul să cunoască adevărul.
Motive pentru a minţi
Oamenii mint din multe motive. Unii cred că sînt obligaţi să mintă cu privire la capacităţile lor pentru a avea succes în această lume competitivă. Alţii încearcă să-şi mascheze greşelile sau vinovăţia prin minciuni. Iar alţii falsifică rapoarte pentru a lăsa impresia că au făcut o lucrare pe care nu au făcut-o. Apoi sînt cei care mint pentru a prejudicia reputaţia cuiva, pentru a evita o situaţie jenantă, pentru a-şi justifica minciunile anterioare sau pentru a-i escroca pe oameni de bani.
O justificare obişnuită pentru minciuni este că ele protejează o altă persoană. Unii consideră acest gen de minciuni drept minciuni inofensive deoarece cred că ele nu dăunează nimănui. Dar aşa-numitele minciuni inofensive nu au oare nici un efect negativ?
Să analizăm efectele
Minciunile inofensive pot stabili un model care să ducă la practicarea minciunii în situaţii în care ar putea fi vorba de chestiuni mai serioase. Sissela Bok explică: „Toate minciunile care au ca justificare faptul că sînt «inofensive» nu pot fi trecute atît de uşor cu vederea. În primul rînd, caracterul inofensiv al minciunilor este foarte discutabil. Ceea ce mincinosul consideră drept inofensiv, ba chiar util, poate să nu fie la fel în ochii celui înşelat“.
Minciunile, oricît de inofensive ar putea părea, au un efect distrugător asupra bunelor relaţii dintre oameni. Credibilitatea celui care minte este ruinată, şi se poate chiar ajunge la o permanentă lipsă de încredere. Renumitul eseist Ralph Waldo Emerson a scris: „Orice violare a adevărului nu este doar un fel de sinucidere care are loc în mincinos, ci şi o lovitură dată sănătăţii societăţii umane“.
Pentru un mincinos este uşor să facă o afirmaţie falsă despre o altă persoană. Deşi el nu prezintă nici o dovadă, minciuna sa dă naştere la îndoieli, şi mulţi îl cred fără să îi verifice afirmaţiile. Astfel, reputaţia persoanei nevinovate este prejudiciată, iar ei îi revine povara de a-şi dovedi nevinovăţia. Deci, cînd oamenii cred mai curînd ce spune mincinosul decît ce spune persoana nevinovată se ajunge la frustrare, iar relaţiile dintre persoana nevinovată şi cel care a minţit sînt distruse.
O persoană care minte poate foarte uşor să ajungă să practice minciuna. De obicei, o minciună duce la alta. Thomas Jefferson, unul dintre primii oameni de stat americani, a făcut remarca: „Nu există viciu mai josnic, mai vrednic de milă şi de dispreţ; iar cel care îşi permite să mintă o dată constată că îi este mult mai uşor să o facă a doua şi a treia oară, pînă cînd, în final, aceasta devine un obicei“. Aceasta duce la prăbuşire morală.
De ce este uşor să minţi
Minciuna a început atunci cînd un înger rebel a minţit-o pe prima femeie, spunîndu-i că ea nu va muri dacă nu va asculta de Creatorul ei. Aceasta a adus prejudicii imense întregii rase umane, aducînd tuturor imperfecţiune, boală şi moarte. — Geneza 3:1–4; Romani 5:12.
Din timpul neascultătorilor Adam şi Eva, influenţa perfidă a acestui tată al minciunii a creat în lumea omenirii un climat care stimulează minciuna (Ioan 8:44). Trăim într-o lume decăzută în care adevărul este doar ceva relativ. The Saturday Evening Post din septembrie 1986 făcea observaţia că problema minciunii „afectează afacerile, guvernarea, învăţămîntul, destinderea şi relaţiile simple de fiecare zi dintre concetăţeni şi vecini . . . Am acceptat teoria relativismului — acea minciună gogonată care spune că nu există adevăruri absolute“.
Acesta este punctul de vedere al celor care practică minciuna şi cărora le lipseşte orice empatie pentru cei pe care îi înşală. Pentru ei este uşor să mintă. Acesta este modul lor de viaţă. Dar alţii, care nu mint din obişnuinţă, mint, probabil, fără să ezite cînd le e teamă — teamă că vor fi demascaţi, teamă de pedeapsă etc. Aceasta este o slăbiciune a cărnii imperfecte. Cum poate fi înlocuită această tendinţă cu hotărîrea de a spune adevărul?
De ce să spunem adevărul?
Marele nostru Creator ne-a fixat tuturor ca standard adevărul. Cuvîntul său scris, Biblia, declară, în Evrei 6:18, că „este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă“. Acest standard a fost susţinut de Fiul său, Isus Cristos, care a fost reprezentantul personal pe pămînt al lui Dumnezeu. Conducătorilor religioşi evrei care căutau să-l omoare, Isus le-a spus: „Acum căutaţi să Mă omorîţi pe Mine, Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu . . . dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi“ (Ioan 8:40, 55). El a stabilit un model pentru noi prin faptul că „n-a făcut păcat şi în gura lui nu s-a găsit viclenie“. — 1 Petru 2:21, 22.
Creatorul nostru, al cărui nume este Iehova, urăşte minciuna, după cum se afirmă în mod clar în Proverbele 6:16–19: „Şase lucruri urăşte DOMNUL, şi chiar şapte îi sînt urîte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mîinile care varsă sînge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul fals care spune minciuni şi cel ce stîrneşte certuri între fraţi“.
Acest Dumnezeu al adevărului ne cere să trăim în armonie cu normele sale pentru a obţine aprobarea sa. Cuvîntul său inspirat ne porunceşte: „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui“ (Coloseni 3:9). Oamenii care refuză să renunţe la practicarea minciunii nu sînt acceptaţi de el; ei nu vor primi de la el darul vieţii. De fapt, Psalmul 5:6 spune în mod deschis că Dumnezeu îi va ‘pierde pe cei ce vorbesc minciuni’. În plus, Apocalipsa 21:8 spune că partea ‘tuturor mincinoşilor’ este „moartea a doua“, adică distrugerea eternă. Deci, faptul de a accepta punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la minciună ne oferă un motiv puternic pentru a vorbi adevărul.
Dar ce trebuie făcut într-o împrejurare în care adevărul ar putea crea o situaţie jenantă sau sentimente negative? Soluţia nu este niciodată minciuna, dar a nu spune nimic poate fi uneori o soluţie. De ce să spui minciuni care nu pot decît să-ţi ruineze credibilitatea şi să te facă să pierzi aprobarea divină?
Din cauza fricii şi a slăbiciunii umane, cineva ar putea fi tentat să caute refugiu în minciună. Aceasta este calea minimei rezistenţe sau a bunăvoinţei greşit înţelese. Apostolul Petru a cedat unei astfel de tentaţii cînd a negat de trei ori că îl cunoaşte pe Isus Cristos. După aceea, el s-a căit amarnic pentru că a minţit (Luca 22:54–62). Căinţa lui sinceră l-a determinat pe Dumnezeu să-l ierte, după cum o arată clar faptul că, mai tîrziu, el a fost binecuvîntat cu multe privilegii de serviciu. Căinţa însoţită de decizia fermă de a renunţa la minciună este calea care aduce iertarea divină pentru practicarea a ceea ce Dumnezeu urăşte.
Dar în loc să căutaţi iertare după ce aţi minţit, menţineţi o bună relaţie cu Creatorul vostru şi păstraţi-vă credibilitatea în faţa altora vorbind adevărul. Amintiţi-vă ce spune Psalmul 15:1, 2: „DOAMNE, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele sfinţeniei Tale? Cel care umblă în neprihănire, cel care face ceea ce este drept şi spune adevărul din inimă“.