Autorul primei minciuni
ÎNTR-UN oraş din sudul Africii, doi bărbaţi traversează cu automobilul o intersecţie. Semaforul e pe verde, dar un agent de circulaţie îi opreşte, totuşi, şi-i întreabă: „De ce-aţi trecut pe roşu?“ Cei doi bărbaţi neagă că ar fi trecut pe roşu. Agentul le răspunde: „Vreţi să spuneţi că nu văd bine?“ Şi începe să întocmească un proces verbal. Şoferul însă îi spune cu seriozitate: „Există cineva acolo sus care vede bine ce vrei să faci.“ După un moment de ezitare agentul se îndepărtează (. . .) şi pleacă.
Da, poliţistul spunea o minciună. Te surprinde? Probabil că nu. Minciuna este adînc înrădăcinată în societatea umană. Uneori se poate auzi sfatul: „Spune cît mai des o minciună şi oamenii o vor crede.“ Mulţi oameni politici par să fie de acord cu acest dicton, iar numeroşi oameni ştiu că între politică şi minciună există o strînsă legătură.
Oamenii mint din tot felul de motive. Un creştin sincer care era şomer de mai multă vreme a făcut o cerere pentru un post la o firmă comercială. Dar directorul l-a avertizat: „Ca să-mi vinzi produsele trebuie să fii în stare să minţi mai bine decît vecinul!“ Creştinul a refuzat postul.
Chiar şi persoanele religioase, mint dacă nu sînt ferm ataşate de principiile divine. Îţi aminteşti reacţia conducătorilor religioşi evrei cînd au auzit că Isus din Nazaret, care fusese executat, a fost înviat? Ei i-au mituit pe soldaţii care păzeau mormîntul lui Isus, îndemnîndu-i să spună: „Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam.“ — Matei 28:12–15.
Şi totuşi se pare că minciuna nu este ceva firesc la oameni. Dr. Lewis Thomas a scris: „După cîte înţeleg eu, un om nu poate să spună o minciună — oricît de neînsemnată ar fi ea — fără să declanşeze în vreun lob profund al creierului său un fel de semnal de alarmă care provoacă o descărcare bruscă de impulsuri nervoase sau o eliberare de neurohormoni de un fel oarecare. Minciuna este aşadar stresantă chiar şi atunci cînd o spunem pentru a ne apăra, pentru a ne uşura situaţia, pentru a ne elibera sau pentru a obţine un oarecare profit“ (Discover, decembrie 1980). Acestea sînt reacţii fizice pe care le dezvăluie detectorul de minciuni. Dar cum a apărut totuşi minciuna de vreme ce provoacă o asemenea tensiune nervoasă?
AUTORUL PRIMEI MINCIUNI
Isus Cristos l-a identificat pe primul mincinos şi a arătat că nu era vorba de un om. El a spus: „Cînd el [Satan] rosteşte minciuna, vorbeşte conform propriilor sale înclinaţii, deoarece el este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Deci primul mincinos a fost Satan Diavolul. Cînd a început el să mintă? Conform Bibliei, aceasta s-a petrecut la puţin timp după începutul istoriei omenirii.
Acest eveniment este consemnat în cartea biblică Geneza, iar minciuna a fost o chestiune de viaţă sau moarte pentru omenire. Dumnezeu i-a arătat primului om, Adam, că viaţa să depindea de ascultare. El i-a dat lui Adam o lege simplă, precizînd că dacă avea s-o încalce va „muri negreşit.“ Dar Satan a minţit din răutate şi a declarat: „Hotărît că nu veţi muri.“ Aceasta a fost prima minciună dintre miliardele de minciuni care au fost rostite după aceea pe pămînt. — Geneza 2:17; 3:4.
Astăzi mulţi dintre contemporanii noştri nu dau crezare acestei relatări biblice. Dar Isus, omul cel mai demn de crezut din cîţi au trăit vreodată, a confirmat că relatarea din Geneza nu este un mit ci istorie adevărată (Matei 19:4, 5). De altfel, astăzi se pot observa pretutindeni efectele acelei minciuni. Acea minciună a condus întreaga omenire la dezastru.