Cum au apărut avioanele?

CUM au reuşit inginerii să construiască, în cele din urmă, maşini zburătoare mai grele decât aerul? Ei şi-au îndreptat din nou atenţia spre adevăraţii maeştri ai zborului: păsările. În 1889, un inginer german pe nume Otto Lilienthal a publicat cartea Der Vogelflug als Grundlage der Fliegekunst (Zborul păsărilor ca bază pentru aviaţie), inspirându-se din obiceiurile de zbor ale berzelor. După doi ani a construit primul său planor simplu. În 1896, după ce a efectuat aproape 2 000 de zboruri planate, Lilienthal a murit într-un accident în timp ce încerca să zboare cu un monoplan. Octave Chanute, inginer american de origine franceză, a pornit de la proiectul lui Lilienthal şi a realizat un planor biplan, care a reprezentat un alt pas important în proiectarea unei maşini zburătoare mai grele decât aerul.

Apoi au intrat în scenă fraţii Wright. Orville şi Wilbur Wright erau proprietarii unui magazin de biciclete din Dayton, Ohio (SUA). Ei au început să facă primele experimente în domeniul zborului planat în anul 1900, plecând de la realizările lui Lilienthal şi ale lui Chanute. Fraţii Wright au muncit încet şi metodic în următorii trei ani, efectuând de repetate ori zboruri experimentale la Kitty Hawk, Carolina de Nord. Ei au întocmit noi modele cu ajutorul tunelelor aerodinamice, pe primul dintre ele realizându-l dintr-o cutie de scrobeală de la o spălătorie. Pentru primul lor zbor propulsat, ei au construit singuri un motor cu patru cilindri, de 12 CP, pe care l-au montat pe aripa inferioară a unui nou avion. Motorul antrena două elice de lemn, aflate de o parte şi de alta a cârmei avionului aşezată în spate.

La 14 decembrie 1903, noua invenţie a fraţilor Wright s-a ridicat pentru prima oară de la sol, fiind catapultată de pe un plan de lansare făcut din lemn. Aceasta a stat în aer trei secunde şi jumătate! După trei zile, cei doi fraţi au efectuat încă un zbor cu acest aparat. În cele din urmă, aparatul a rămas în aer timp de aproape un minut şi a parcurs o distanţă de 260 m. Avionul a constituit un succes în domeniu.a

Este surprinzător însă faptul că lumea nu i-a acordat prea multă atenţie acestei realizări remarcabile. Când, în sfârşit, ziarul The New York Times a publicat în ianuarie 1906 un articol despre fraţii Wright, aici se spunea că „maşina lor zburătoare“ fusese construită în secret şi că fraţii înregistraseră în 1903 doar „un succes neînsemnat în ce priveşte zborul“. În realitate, Orville îi trimisese tatălui său o telegramă chiar în seara în care fusese efectuat acel zbor istoric, telegramă prin care îi cerea să informeze presa. Cu toate acestea, numai trei ziare din Statele Unite au binevoit să publice la acea dată un reportaj.

Nici un viitor în domeniul comercial pentru maşinile zburătoare?

Lumea, în general, era sceptică cu privire la aviaţie în anii ei de început. Chiar şi Chanute, unul dintre pionierii de frunte ai aviaţiei, a prezis în 1910 următoarele: „După părerea unor specialişti competenţi, este inutil să ne gândim la un viitor în domeniul comercial pentru maşinile zburătoare. Ele au, şi întotdeauna vor avea, o limită în ce priveşte capacitatea de transport, lucru care nu le va permite să fie utilizate pentru transportul de pasageri sau de marfă“.

Cu toate acestea, tehnologia aviatică a progresat rapid în anii de după primele zboruri efectuate de fraţii Wright. În decurs de cinci ani, aceşti fraţi au construit un biplan cu două locuri, care putea să atingă o viteză de 71 km/h şi să urce la o altitudine de 43 m. În 1911, în SUA s-a efectuat prima traversare transcontinentală cu avionul. Călătoria din New York până în California a durat aproximativ 49 de zile! În timpul primului război mondial, viteza atinsă de avioane a crescut de la 100 km/h până la peste 230 km/h. Recordurile de altitudine au urcat în scurt timp până la 9 000 m.

În anii ’20, titlurile din ziare continuau să anunţe noi recorduri înregistrate în aviaţie. În 1923, doi ofiţeri de armată americani au efectuat primul zbor fără escală de la o coastă la cealaltă a Statelor Unite în mai puţin de 27 de ore. După patru ani, Charles Lindbergh a devenit celebru peste noapte zburând fără escală de la New York la Paris în 33 de ore şi 20 de minute.

Între timp, noile companii aeriene comerciale au început să atragă clienţi. Spre sfârşitul anului 1939, călătoriile pe calea aerului înregistraseră un asemenea succes, încât companiile aeriene americane au ajuns să deservească anual aproape 3 milioane de pasageri. Obişnuitul avion de pasageri DC-3 de la sfârşitul anilor ’30 transporta doar 21 de pasageri, având o viteză de croazieră de 270 km/h; însă, după cel de-al doilea război mondial, avioanele comerciale au ajuns să fie mai mari şi mai puternice, atingând viteze de croazieră de peste 480 km/h. În 1952, companiile britanice au început să folosească avioane comerciale turboreactoare. Iar în 1970 şi-au făcut apariţia jumbo-jeturile, cum ar fi avionul Boeing 747, care are o capacitate de 400 de locuri.

În 1976 s-a făcut un alt pas important: o echipă de ingineri britanici şi francezi au introdus pe piaţă avionul de pasageri Concorde, un avion cu reacţie ale cărui aripi aveau forma literei delta, care putea transporta 100 de pasageri cu o viteză egală cu dublul vitezei sunetului — peste 2 300 km/h. Însă costurile de exploatare ridicate au limitat folosirea pe scară largă a avioanelor supersonice comerciale.

Lumea se schimbă

Chiar dacă nu aţi zburat niciodată cu avionul, probabil că viaţa voastră s-a schimbat datorită acestor progrese tehnologice rapide. În toată lumea se transportă mărfuri pe calea aerului; de cele mai multe ori, alimentele pe care le consumăm, hainele pe care le purtăm şi aparatura pe care o folosim la locul de muncă sau acasă au fost aduse pe calea aerului de dincolo de ocean sau de la celălalt capăt al continentului. Scrisorile şi coletele sunt duse dintr-o ţară în alta cu ajutorul poştei aeriene. În lumea afacerilor se fac zilnic tranzacţii care se bazează în mare parte pe serviciile de mesagerie efectuate cu ajutorul avioanelor. Produsele şi serviciile pe care le avem la dispoziţie şi preţul pe care îl plătim pentru acestea au fost influenţate de capacitatea omului de a zbura.

Aviaţia a generat profunde schimbări şi pe plan social. Fără îndoială că lumea s-a redus datorită aviaţiei. În câteva ore puteţi să vă aflaţi aproape în orice colţ al lumii — în cazul în care vă permiteţi acest lucru. Ştirile zboară cu rapiditate şi la fel şi oamenii.

Preţul progresului

Însă acest progres are un preţ. Odată cu creşterea traficului aerian, unii se tem că cerul devine tot mai periculos. În fiecare an, multe persoane mor în accidente aeronautice în care este vorba de avioane particulare şi comerciale. „Fiind presate de spiritul de competiţie, multe companii aeriene renunţă la măsurile suplimentare de siguranţă pe care le luau în mod obişnuit atunci când puteau să le ceară clienţilor lor un preţ mai ridicat“, declară revista Fortune. Administraţia Federală de Aviaţie, care trebuie să se ocupe de siguranţa transportului aerian din Statele Unite, „nu dispune de fonduri suficiente, are personal puţin şi este administrată în mod necorespunzător“, preciza revista.

În acelaşi timp, un număr tot mai mare de ecologişti sunt alarmaţi din cauza creşterii poluării aerului şi a poluării fonice datorate traficului mai mare de avioane cu reacţie. Luarea unor măsuri în privinţa problemei zgomotului este „una dintre chestiunile din domeniul aviaţiei civile care provoacă cele mai multe dezacorduri“, declara revista Aviation Week & Space Technology.

La aceste probleme se adaugă şi faptul că flota aeriană se învecheşte: În 1990 s-a constatat că 1 din 4 avioane americane de pasageri avea peste 20 de ani, iar o treime din ele fuseseră utilizate mai mult decât durata prevăzută iniţial de producător drept „durata de exploatare“ a aparatului.

Prin urmare, inginerii aeronautici sunt puşi acum în faţa unor situaţii extrem de dificile. Ei trebuie să găsească modalităţi mai sigure şi mai puţin costisitoare pentru a transporta mai mulţi pasageri, chiar dacă preţurile şi îngrijorarea ecologiştilor cresc.

Deja au început să apară unele soluţii pentru reducerea costurilor. Jim Erickson declară în paginile revistei Asiaweek că o echipă anglo-franceză pentru cercetări aerospaţiale intenţionează să realizeze un avion care să poată transporta până la 300 de pasageri cu o viteză egală cu dublul vitezei sunetului. Preţul şi consumul de combustibil pe pasager vor scădea. Iar în ce priveşte problema traficului supraaglomerat din multe aeroporturi, unii vizionari în domeniul industriei propun să se realizeze o nouă generaţie de elicoptere uriaşe pentru navetă — capacitatea fiecăruia fiind de 100 de locuri. Ei cred că, într-o bună zi, aceste aparate de zbor vor putea să asigure în mare parte efectuarea curselor pe distanţe scurte care în prezent sunt asigurate de avioanele obişnuite cu aripi fixe.

Vor satisface oare elicopterele-mamut şi avioanele supersonice necesităţile stringente ale companiilor aeriene din anii următori? Numai timpul ne va dezvălui răspunsul, pe măsură ce omul va continua să caute modalităţi pentru a face ca ‘cerul să fie al tuturor’ oamenilor.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Otto Lilienthal (aproximativ 1891)

[Provenienţa fotografiei]

Library of Congress/Corbis

[Legenda fotografiei de la paginile 6, 7]

Charles Lindbergh când a sosit la Londra după ce a efectuat zborul transatlantic cu destinaţia Paris (1927)

[Provenienţa fotografiei]

Corbis-Bettmann

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Sopwith Camel (1914)

[Provenienţa fotografiei]

Museum of Flight/Corbis

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

DC-3 (1935)

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie obţinută prin amabilitatea Boeing Aircraft Company

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Hidroavionul Sikorsky S-43 (1937)

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Elicopter pentru misiuni de salvare aparţinând pazei de coastă

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Pitts, avion pentru acrobaţii (model Samson)

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Avionul Concorde şi-a început zborurile programate în 1976

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Airbus A300

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

La intrarea în atmosfera terestră, o navă spaţială devine un planor de mare viteză

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

„Rutan VariEze“ (1978)