O fereastră spre uter

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

ÎN PREZENT, testele prenatale moderne le permit medicilor să depisteze cu exactitate crescândă multe dereglări fizice sau mintale ale copiilor nenăscuţi. Printre cele mai renumite metode se numără ultrasunetele şi amniocenteza.

Ultrasunetele constituie o metodă ce nu presupune penetrarea, dar care foloseşte undele sonore cu frecvenţă înaltă şi fără zgomot pentru a forma o imagine computerizată a copilului în uter. Amniocenteza presupune prelevarea cu ajutorul unei seringi a unei probe de lichid amniotic, lichidul în care copilul pluteşte în uter, şi testarea acestei probe cu indicatori chimici care depistează defecte fetale, cum ar fi sindromul Down.

Intrată în societate ca un bolovan aruncat într-un eleşteu, această tehnologie medicală, corelată cu avortul selectiva, provoacă valuri mari în apele eticii medicale. Din nefericire, sistemul de valori al acestei lumi nu este o platformă stabilă pe care să rezolvi problemele morale şi etice, ci seamănă mai degrabă cu o plută dezorientată care se scaldă în valuri ce o izbesc puternic.

În unele ţări, avortul selectiv, încurajat de tehnologie, o ia înaintea reformei legale. În cadrul a 13 studii efectuate recent în Statele Unite într-o perioadă de 15 ani, un procent considerabil de 75–78 dintre cei intervievaţi considerau că o femeie însărcinată ar trebui să aibă dreptul legal de a avorta un copil care prezintă dovezi clare că va avea malformaţii grave. În unele ţări, „prezisa invaliditate“ este suficientă pentru a justifica avortul.

Recent, în Australia, o mamă l-a dat în judecată pe medicul ei, şi a avut câştig de cauză, pentru că, la începutul gravidităţii ei, medicul nu îi depistase rubeola (pojarul). Când această boală este contractată la începutul sarcinii, ea îi poate produce copilului nenăscut malformaţii grave. Mama a pretins că eşecul medicului a privat-o de ocazia de a avorta copilul.

Comentând asupra implicaţiilor legale şi etice ale acestui caz, jurista Jennifer Fitzgerald spunea într-un articol din Queensland Law Society Journal din aprilie 1995: „[Femeia însărcinată] nu numai că trebuie să-şi pună întrebarea: «Vreau să am un copil?», ci şi: «Ce fel de copil vreau?»“ Dar ce infirmitate, întreabă doamna Fitzgerald, oferă suficiente motive pentru un avort legal? „O buză de iepure, cerul gurii despicat, strabismul, sindromul Down, spina bifida?“ În unele părţi ale lumii, motivul este sexul copilului, mai ales dacă este femeiesc!

„De neatins“ în uter?

Pe măsură ce genomul uman se deschide înaintea oamenilor de ştiinţă şi fereastra spre uter devine, de fapt, un microscop în uter, cum le va merge fetuşilor? Vor fi selectaţi cei cu mai puţine defecte pentru a supravieţui? În realitate, tendinţa din ultimele decenii este înspre mai multe avorturi, nu mai puţine. În faţa acestei covârşitoare creşteri şi a litigiului pe care l-a creat — cum ar fi cazul menţionat mai sus —, doctorii sunt îngrijoraţi. Este de înţeles că aceasta i-ar putea constrânge să recurgă la proceduri medicale şi mai defensive, cum ar fi pretenţia la anumite teste nu atât de dragul mamei şi al copilului, cât pentru a se ocroti pe ei înşişi. Dna Fitzgerald scrie că, în consecinţă, „numărul testelor prenatale urmează, probabil, să crească şi, ca urmare, şi numărul avorturilor selective“. Aceasta, adaugă ea, va introduce „un sistem gen castă, în care cei «de neatins» devin cei «utilizabili»“.

Şi ce se întâmplă dacă o mamă dă naştere unui copil infirm, deşi avea toate posibilităţile să-l avorteze şi poate fusese chiar încurajată să o facă? „Poate că va veni timpul — afirmă Fitzgerald — când părinţilor li se va spune că nu pot aştepta nici un sprijin guvernamental pentru satisfacerea necesităţilor copiilor lor infirmi, deoarece ei au ales să aibă copilul când ar fi putut să-l avorteze.“

Nu trebuie să trecem cu vederea nici mesajul pe care avortul selectiv îl transmite persoanelor infirme din comunităţile noastre. Când o societate se descotoroseşte de cei nenăscuţi din cauza infirmităţilor lor, nu va face ea ca persoanele infirme să simtă şi mai mult că sunt o povară pentru alţii? Nu le va fi mai greu să înfrunte imaginea negativă pe care, probabil, o au despre ei înşişi?

Faptul că societatea modernă se debarasează de copiii nenăscuţi, aşa cum lucrătorii se debarasează de rebuturi într-un proces de producţie, corespunde genului de personalitate pe care o zugrăveşte Biblia cu privire la oamenii care trăiesc în „zilele din urmă“ ale acestei lumi rele. Ea a prezis că, la o scară extinsă, oamenii nu vor avea „afecţiune naturală“ (2 Timotei 3:1–5). Cuvântul grecesc ástorgoi, redat prin „fără afecţiune naturală“, se referă la legătura naturală existentă între membrii unei familii, cum ar fi iubirea unei mame pentru copiii ei.

„Aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură“, oamenii dezorientaţi ai acestei lumi sunt într-un contrast puternic cu cei care urmează Cuvântul sigur al lui Dumnezeu (Efeseni 4:14). Ca o ancoră pentru suflet, Biblia ne menţine fermi şi statornici din punct de vedere moral pe mările furtunoase. (Compară cu Evrei 6:19.) Astfel, deşi creştinii înţeleg că o femeie ar putea expulza în mod spontan un embrion sau fetus extrem de malformat, însăşi ideea de a pătrunde în uter pentru a vedea dacă un bebeluş este suficient de sănătos pentru a-l păstra este cât se poate de respingătoareb. — Compară cu Exodul 21:22, 23.

Ceea ce cimentează hotărârea unui creştin de a-şi păstra integritatea este promisiunea lui Dumnezeu cu privire la un timp când „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“ (Isaia 33:24; 35:5, 6). Da, în pofida greutăţilor pe care le au în prezent cei infirmi şi a sacrificiilor făcute de cei care îi îngrijesc, „binele este pentru cei ce se tem de Dumnezeu“. — Eclesiastul 8:12.

[Note de subsol]