Tinerii se întreabă . . .

Este avortul soluţia?

„Când a aflat că rezultatele testului pentru depistarea unei eventuale sarcini erau pozitive, îşi aminteşte Judy, prietenul meu mi-a cerut imediat să avortez. Ba chiar mi-a dat şi banii necesari pentru aceasta.“ Judy avea 17 ani.a

CÂND a descoperit că era însărcinată, Marta, în vârstă de 15 ani, a vorbit cu un consilier de la o clinică la care se efectuau avorturi. „Ea mi-a dat explicaţii amănunţite“, spune Marta. „Mi-a spus că era posibil să fac avort sau să mă ajute să găsesc o agenţie pentru adopţiuni sau o maternitate, dacă doream acest lucru.“

Numai în Statele Unite peste un milion de adolescente rămân însărcinate în fiecare an. Printre acestea se numără şi tinere care, în pofida educaţiei creştine primite, nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu de a se ‘abţine de la fornicaţie’, adică de la relaţii sexuale preconjugale (1 Tesaloniceni 4:3, NW). Această imoralitate atrage după sine o enormă suferinţă inutilă. Totuşi, multe dintre aceste adolescente ajung să regrete linia de conduită pe care au urmat-o şi doresc să-şi corecteze modul de viaţă. Aflându-se însă în faţa înfricoşătoarei perspective de a avea un copil în afara căsătoriei, unele dintre ele se pot întreba dacă avortul ar putea fi o soluţie satisfăcătoare pentru problema lor. În definitiv, anual, aproape o jumătate de milion dintre fetele însărcinate din Statele Unite optează pentru avort. Să fie oare acesta cea mai bună soluţie pentru o sarcină nedorită?

De ce recurg unele tinere la avort

Cum este şi logic, pot intra în joc sentimente puternice, chiar contradictorii. Este foarte posibil ca o femeie tânără să nutrească sentimente de afecţiune maternă faţă de copilul care se dezvoltă în pântecele ei, însă ea mai poate nutri şi temeri şi îngrijorări justificate.

De exemplu Vicky, care are 18 ani, ‘dorea să meargă la un colegiu şi, poate, chiar să-şi ia licenţa’. Din punctul ei de vedere, faptul de a avea un copil avea să-i influenţeze în mod negativ planurile de viitor (revista ’Teen din martie 1992). În mod asemănător, Marta conchide: „Dacă eşti mamă, stai acasă cu copilul şi ai terminat-o cu şcoala. Eu nu eram pregătită pentru aşa ceva“. Potrivit unui studiu, 87 la sută dintre adolescentele care avortează se tem că faptul de a avea un copil va însemna o schimbare dramatică a vieţii lor într-un mod pe care nu sunt pregătite să-l accepte.

Teama de dificultăţi financiare, precum şi preocuparea legată de faptul că persoana respectivă probabil nu este capabilă să-şi îndeplinească responsabilităţile ce decurg din faptul de a fi un părinte fără partener sunt, de asemenea, motive obişnuite pentru care multe tinere aleg avortul. Vicky a afirmat următoarele: „Provin dintr-o familie în care părinţii au divorţat, iar mama şi-a crescut singură cei trei copii. Am văzut prin câte a trecut . . . Puteam să mă văd şi pe mine sfârşind prin a deveni un părinte fără partener la fel ca mama mea“.

Presiunile exercitate de alţii, în special cele exercitate de prietenul ei, pot, de asemenea, să o oblige pe o fată să întrerupă sarcina. Prietenul lui Judy i-a dat acesteia un ultimatum: „Dacă nu avortezi, nu vreau să te mai văd niciodată“. În cazul lui Nancy, presiunile pentru a o determina să avorteze au venit atât din partea mamei, cât şi a altor rude ale sale.

Opinia general acceptată, potrivit căreia avortul nu înseamnă de fapt uciderea unui copilaş, exercită, de asemenea, o puternică influenţă. Vicky afirmă: „Nu-mi permiteam să mă gândesc la el ca la un copil. . . . Am citit că până în a cincea săptămână de sarcină, fetusul este mai mic decât unghia de la degetul mic. Ţineam foarte mult la această idee. Mi-am zis că, dacă este doar de mărimea unghiei de la degetul mic, atunci nu este cu adevărat un copil. M-am străduit să nu conştientizez faptul că este cu adevărat un copil, ca să pot merge până la capăt cu avortul“.

Unii mai pretind, cel puţin în ţările avansate din punct de vedere tehnic, că avortul este sigur — după cum se presupune, mai sigur pentru o adolescentă decât naşterea. Având în vedere toţi aceşti factori pertinenţi, avortul pare, în acest caz, să fie de dorit. Cu toate acestea, faptele arată că multe fete care au ales avortul au regretat mai târziu. O femeie a spus: „Am făcut un avort când aveam 20 de ani. Acum am 34 de ani şi încă îmi este greu să trec peste ceea ce am făcut. Mi-am dorit copilul, însă prietenul meu nu l-a dorit. Şi acum resimt traumele afective; durerea îţi rămâne pentru tot restul vieţii“.

Urme de natură afectivă

În loc să fie o soluţie satisfăcătoare, avortul poate agrava dificultăţile cu care se confruntă cineva. În cele din urmă, acesta contravine simţului lăuntric al binelui şi răului sau conştiinţei pe care Dumnezeu a implantat-o în oameni (Romani 2:15). Mai mult decât atât, avortul îi pretinde unei tinere să închidă uşa tandrei sale compasiuni în faţa plăpândei vieţi care se dezvoltă în pântecele ei (compară cu 1 Ioan 3:17). Ce lucru demoralizator!

„Abia după două săptămâni [de la avort] am început să mă simt vinovată şi oarecum ruşinată pentru ceea ce făcusem“, spune Marta. Situaţia a devenit şi mai grea în februarie — luna în care s-ar fi născut copilul. Eliasa se destăinuie: „Cu 15 ani în urmă am făcut un avort. După aceea am suferit o depresie gravă şi a trebuit să fiu tratată de mai multe ori într-o clinică. Am vrut chiar să mă sinucid“.

Ce-i drept, nu toate tinerele reacţionează astfel. Multe dintre ele cred cu sinceritate că un fetus nu este o viaţă omenească. Dar ce spune în acest sens Creatorul, „izvorul vieţii“ (Psalmul 36:9)? Biblia arată cu claritate că pentru Iehova Dumnezeu copilul nenăscut care se dezvoltă în interiorul uterului înseamnă infinit mai mult decât un simplu ţesut fetal. El l-a inspirat pe Regele David să scrie: „Ochii Tăi au văzut fiinţa mea neîntocmită şi în cartea Ta au fost scrise toate mădularele mele“ (Psalmul 139:16). Astfel, Creatorul consideră chiar şi un embrion ca fiind o persoană distinctă, un om viu. Din acest motiv, el a afirmat că o persoană urma să fie răspunzătoare pentru vătămarea unui copil nenăscut (Exodul 21:22, 23). Da, în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu, uciderea unui copil nenăscut înseamnă suprimarea unei vieţi omeneşti. Prin urmare, o fată care doreşte să fie pe placul lui Dumnezeu nu poate considera avortul ca fiind o opţiune acceptabilă, şi aceasta în pofida presiunilor care se exercită asupra ei.b

Primirea ajutorului

Judy, menţionată la începutul articolului, a ales să nu avorteze copilul. Ea spune: „Sora mea mai mare a aflat şi, chiar de la început, m-a susţinut, în special pe plan afectiv. Ea chiar mi-a spus că va continua să mă ajute şi după naşterea copilului. Aceste cuvinte mi-au oferit încurajarea de care aveam nevoie ca să fac ceea ce în adâncul inimii mele ştiam că este drept. Am mers înainte şi am născut copilul“. Acest lucru s-a întâmplat cu nouă ani în urmă. Privindu-l pe fiul ei în vârstă de opt ani, Judy spune: „Dacă aş fi avortat, aş fi făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea“.

O tânără al cărei nume este Natisa relatează ceva asemănător: „Acum cinci ani mă aflam într-o clinică la care se făceau avorturi, aşteptând la rând. Când mi-a venit rândul, în loc să intru la medic m-am gândit încă o dată şi am plecat de la clinică. Acum am un fiu minunat în vârstă de patru ani, aştept încă un copil şi sunt căsătorită cu un tată iubitor“.

Nici o tânără necăsătorită care se confruntă cu graviditatea nu trebuie să ia o decizie pripită. Oricât de grea ar părea, situaţia nu este total lipsită de speranţă. Însă asemenea persoane au cu siguranţă nevoie de un sprijin şi de o îndrumare matură. Faptul că persoana în cauză îşi deschide inima faţă de părinţii săi este un început bun, în special dacă aceştia sunt creştini (Proverbele 23:26). Este adevărat, nu există nici o îndoială că la început se vor supăra şi se vor simţi răniţi din punct de vedere afectiv. În cele din urmă însă este foarte posibil ca ei să se simtă îndemnaţi să-şi ofere ajutorul. De exemplu, ei pot lua măsuri în vederea îngrijirii prenatale. Pot oferi ajutor şi în ceea ce priveşte folosirea unor programe guvernamentale disponibile pentru tinerele care întrunesc cerinţele prevăzute. Însă lucrul cel mai important este că ei pot să le încurajeze pe persoanele care au greşit să primească ajutorul spiritual necesar din partea bătrânilor de congregaţie. — Iacov 5:14, 15.

Unele mame necăsătorite au preferat să-şi dea bebeluşii pentru a fi adoptaţi, considerând că nu le pot oferi copiilor lor o îngrijire părintească ideală. Deşi a da copilul spre adopţiune este cu siguranţă o cale mai bună decât a-i suprima viaţa, Dumnezeu îl consideră pe părintele copilului ca fiind răspunzător de ‘a purta de grijă de ai săi’ (1 Timotei 5:8). O mamă fără partener poate că nu va reuşi să-i ofere copilului ei tot ce este mai bun din punct de vedere material, însă îi poate oferi ceva mult mai important: iubire (Proverbele 15:17). Aşadar, în majoritatea cazurilor, ar fi mai bine ca mama necăsătorită să-şi crească singură copilul.

Ce se poate spune despre obligaţia de a creşte un copilaş — şi despre schimbările radicale care vor trebui, desigur, făcute în modul de viaţă? Toate acestea pot părea copleşitoare. Totuşi, Biblia furnizează sfaturi practice care îi pot ajuta pe oameni să facă faţă acestor dificultăţi. Mamele necăsătorite penitente pot beneficia şi de un ajutor spiritual temeinic bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Da, cu un sprijin iubitor şi cu o îndrumare corespunzătoare, acestea pot face faţă situaţiei în care se află în cel mai bun mod.c Avortul pur şi simplu nu este soluţia!

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Prietenii fetelor încearcă adeseori să le oblige pe acestea să avorteze.