Palatele de cleştar ale mării
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA
„AISBERG drept în faţă!“, strigă înspăimântat marinarul în cart. Echipajul aflat pe puntea navei trece imediat la acţiune. Este schimbat imediat sensul de mişcare al motoarelor pentru a se evita coliziunea. Este însă prea târziu. În tribordul navei se produce o spărtură fatală.
În mai puţin de trei ore, Atlanticul de Nord înghite cea mai mare şi mai luxoasă navă de pasageri existentă în lume în acele timpuri. Pe 15 aprilie 1912, la numai cinci zile de la începutul primei lui călătorii din Europa spre America de Nord, Titanicul ajunge să se odihnească pe fundul oceanului, la 4 kilometri adâncime. Aproximativ 1 500 de pasageri, precum şi echipajul au murit înecaţi.
Ce s-a ales de uriaşul aisberg? El a rămas practic intact. Numai vârful său s-a ciocnit cu vasul Titanic. În ziua următoare, căutătorii l-au localizat mai la sud, plutind în ape mai calde, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Dispariţia aisbergului, topirea lui treptată în imensul ocean în curând va fi dată uitării. Scufundarea Titanicului rămâne însă în amintirea tuturor ca un îngrozitor dezastru maritim.
Aisbergurile! Sunt atât de atrăgătoare şi de maiestuoase, şi totuşi atât de neînduplecate. Le-aţi examinat vreodată îndeaproape şi v-aţi gândit la efectul pe care îl au ele asupra omului şi a naturii? V-ar plăcea să ştiţi de ce şi cum se nasc gheţarii? Şi ce măsuri s-au luat pentru a-i ocroti pe cei care călătoresc pe mare de posibilul pericol pe care îl prezintă aisbergurile? (Vezi chenarul intitulat „Patrula Internaţională împotriva Aisbergurilor“.)
Originea şi ciclul vieţii
Aisbergurile seamănă cu nişte gigantice cuburi de gheaţă. Ele provin din gheţarii şi învelişurile de gheaţă din nord şi din Antarctica. Ştiaţi că 90 la sută din aisbergurile din lume provin din calota glaciară antarctică? Tot din aceasta se desprind şi cele mai mari aisberguri. Înălţimea lor poate ajunge până la 100 de metri deasupra nivelului apei şi pot avea peste 300 de kilometri în lungime şi 90 de kilometri în lăţime. Aisbergurile mari pot cântări între 2 milioane şi 40 de milioane de tone. Şi aşa cum doi fulgi de zăpadă nu seamănă între ei, tot la fel nu seamănă nici două aisberguri. Unele aisberguri sunt tabulare, sau cu vârful plat. Altele sunt în formă de pană, cu vârful piramidal sau rotunjit.
Deasupra apei se vede de obicei numai aproximativ a şaptea până la a zecea parte din masa unui aisberg. Acest lucru este valabil îndeosebi în cazul aisbergurilor cu vârful plat. Se aseamănă foarte mult cu ceea ce vezi atunci când un cub de gheaţă pluteşte într-un pahar cu apă. Totuşi, proporţia dintre cantitatea gheţii de la suprafaţa apei şi cea a gheţii submerse variază în funcţie de forma aisbergului.
Aisbergurile antarctice au de obicei vârful plat şi sunt turtite lateral, în timp ce aisbergurile arctice au de cele mai multe ori o formă neregulată şi prezintă nişte ridicături. Aisbergurile de ultimul tip, care în cea mai mare parte provin din marea calotă glaciară care include Groenlanda, constituie cea mai mare ameninţare pentru om, aceasta deoarece ele plutesc în derivă pe rutele transatlantice de navigaţie.
Dar cum iau naştere aisbergurile? În regiunile nordice şi sudice ale pământului, acumularea de zăpadă şi de ploaie îngheţată depăşeşte deseori cantitatea de apă care se topeşte sau se evaporă. Din acest motiv, straturile de zăpadă care se formează pe suprafeţele de uscat se transformă în gheaţă. De-a lungul anilor, pe măsură ce tot ninge şi plouă, se produce o solidificare continuă a straturilor. Aceasta formează suprafeţe masive de gheaţă deasupra unor regiuni întinse de uscat, asemănătoare Groenlandei. În cele din urmă, gheaţa atinge o grosime şi o duritate care fac ca, foarte încet, gheţarul greu să alunece de pe versanţii înalţi în jos, în văi şi apoi în mare. Descriind această migrare, Bernard Stonehouse a consemnat în cartea sa North Pole, South Pole următoarele: „Gheaţa grea este elastică, dar uşor deformabilă; sub presiune, cristalele ei hexagonale se aliniază, apoi alunecă unele peste altele, pentru ca, în cele din urmă, să curgă şi să se desprindă ceea ce noi numim gheţari“.
Imaginaţi-vă un râu de gheaţă care, asemenea unei melase reci, se deplasează foarte încet pe un teren accidentat. Crevasele verticale adânci, pe care deja le are, vor face ca, de îndată ce ajunge la ţărm, acest strat uriaş de gheaţă să dea naştere unui fenomen uluitor. Din cauza acţiunii combinate a mareelor, a unduirii valurilor şi a eroziunii subacvatice, o bucată uriaşă de gheaţă din apă dulce, care a avansat la aproximativ 40 de kilometri în mare, se va rupe de gheţar cu un zgomot surzitor. În felul acesta a luat naştere un aisberg! Un observator l-a înfăţişat drept „un castel de cleştar plutitor“.
În Arctica, anual se formează între 10 000 şi 15 000 de aisberguri. Cu toate acestea, relativ foarte puţine ajung în apele din sud, de-a lungul coastei Newfoundland-ului. Ce se întâmplă cu cele care ajung până acolo?
Călătoria unui aisberg
După ce aisbergurile s-au desprins, înainte de a le îndrepta pe unele dintre ele spre vest, spre sud şi, în cele din urmă, în Marea Labrador, sau Aleea Aisbergurilor, cum i se mai spune, curentul oceanic le poartă pe majoritatea dintre ele într-o lungă călătorie. Aisbergurile care supravieţuiesc în cei aproximativ doi ani de călătorie de la locul de naştere până în largul Oceanului Atlantic, înspre Labrador şi Newfoundland, au o scurtă durată de viaţă. Plutind în ape mai calde, ele se degradează tot mai mult din cauza topirii, a eroziunii şi a faptului că din ele se desprind noi aisberguri.
Gheaţa se topeşte de obicei pe parcursul zilei, iar apa rezultată se adună în fisuri. Noaptea, apa din aceste crevase îngheaţă, îşi măreşte volumul şi face ca unele bucăţi de gheaţă să se rupă. Acest fapt produce o modificare neaşteptată în forma aisbergului, schimbând poziţia centrului său de greutate. Masa de gheaţă se răsuceşte apoi în apă, expunând vederii o sculptură în gheaţă cu o înfăţişare complet nouă.
Pe măsură ce acest ciclu continuă, iar castelele de gheaţă se sfărâmă devenind tot mai mici, la rândul lor, ele dau naştere propriilor lor aisberguri, numite „bucăţele de aisberg“, cam de mărimea unei case obişnuite, şi unor aisberguri micuţe, cam de mărimea unei cămăruţe, cărora li se spune şi „mormăilă“ datorită sunetelor produse atunci când plutesc pe valuri. Unele dintre aceste aisberguri mici pot ajunge să se zbată în apele mai puţin adânci de lângă ţărmuri şi fiorduri.
Oricare ar fi situaţia, condiţiile existente în apele din sud vor contribui la sfărâmarea rapidă a aisbergului în mici fragmente de gheaţă, care apoi se vor contopi cu marele ocean. Însă, înainte ca să se întâmple aceasta, aisbergurile trebuie tratate cu atenţie.
Cum ne afectează aisbergurile viaţa
Pescarii, a căror existenţă depinde de ocean, tind să considere aisbergurile drept o pacoste şi o nenorocire. Un pescar a spus: „Aisbergul poate că este dorit de turişti, însă pentru un pescar el constituie o posibilă ameninţare“. Pescarii s-au întors să verifice dacă au prins ceva, şi au constatat că un aisberg împins de flux şi de curent le-a distrus valoroasele năvoade şi prada.
Aisbergurile impun respect. „Este mai bine dacă rămâi la distanţă“, mărturiseşte comandantul unei nave. „Aisbergurile sunt atât de imprevizibile! Bucăţi uriaşe se pot desprinde din aisbergurile mai mari sau, atunci când se lovesc la bază, bucăţi mari de gheaţă se pot rupe şi pot ţâşni spre tine. În plus, un aisberg se poate roti şi rostogoli, ceea ce ar putea fi dezastruos pentru oricine se aventurează prea aproape!“
Un alt motiv de îngrijorare îl constituie faptul că aisbergurile erodează fundul oceanului. „Ştim că dacă pescajul aisbergului este aproximativ egal cu adâncimea apei, baza lui poate săpa şanţuri lungi şi adânci. O astfel de acţiune în regiunile în care se fac explorări petroliere va avea efecte dezastruoase asupra instalaţiilor maritime de pe fundul mării, cum sunt gurile de sondă“, spunea un observator.
Poate că citind cele de mai sus vă gândiţi că ar fi mai bine dacă nu ar exista aisberguri. Totuşi, povestea aisbergului nu implică nicidecum numai lucruri negative. Cineva din Newfoundland a spus următoarele: „Cu ani în urmă, înainte ca frigiderul să devină ceva obişnuit, oamenii din unele sătuleţe de pe ţărm căutau bucăţi mici de gheaţă şi le aruncau în fântâni ca să aibă o apă rece ca gheaţa. Un alt obicei era acela de a păstra în lăzi cu rumeguş bucăţi de gheaţă dintr-un aisberg, acestea ajutându-i să-şi prepare îngheţată la domiciliu“.
În special turiştii sunt atraşi de aceşti uriaşi munţi de gheaţă plutitoare. Aceştia caută poziţii favorabile pe ţărmul stâncos al Newfoundland-ului, de unde să aibă o imagine panoramică asupra Atlanticului şi de unde să-şi desfete privirile cu aceşti giganţi marini. Aparatele de fotografiat surprind pe film aceste momente.
Aisbergurile constituie şi o resursă aproape inepuizabilă de apă potabilă. Distilarea şi îmbutelierea apei provenite din aisberg ar putea deveni în cele din urmă un proiect realizabil în aceste timpuri în care poluarea apei este fără precedent. Pentru obţinerea unor cantităţi mari de apă, poate părea o chestiune simplă faptul de a localiza un „cub de gheaţă“ uriaş şi de a-l remorca într-un port unde să poată fi exploatat. În realitate însă, aceasta este o sarcină grea, care s-a dovedit a fi cât se poate de descurajatoare.
O minunăţie a creaţiei lui Iehova
Creatorul cerului şi al pământului întreabă: „Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului?“ (Iov 38:29). Elihu cunoştea răspunsul, pentru că mai devreme el afirmase: „Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa“. — Iov 37:10.
Aşadar, atunci când admirăm aceste impunătoare şi strălucitoare minunăţii ale mării, gândurile noastre se îndreaptă către Creatorul nostru, cel care le-a aşezat acolo. Asemenea psalmistului, spunem: „Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de bogăţiile Tale“. Apoi psalmistul adaugă: „Minunate sunt lucrările Tale“. — Psalmii 104:24; 139:14.
Într-adevăr, Iehova este un Creator ale cărui lucrări sunt minunate. Cât de mult dorim să-l cunoaştem mai îndeaproape! Putem face acest lucru dacă acordăm atenţie Cuvântului său. — Romani 11:33.
[Chenarul de la pagina 18]
Patrula Internaţională împotriva Aisbergurilor
După tragedia transatlanticului Titanic, în 1914 a fost înfiinţată Patrula Internaţională împotriva Aisbergurilor (PIA) care are ca obiectiv localizarea aisbergurilor, prognozarea mişcării lor în funcţie de curenţii oceanici şi curenţii de aer, apoi avertizarea populaţiei cu privire la eventualele pericole. În vederea ocrotirii de aceşti giganţi de cleştar ai mării, s-au depus eforturi susţinute pentru o cunoaştere tot mai amănunţită a particularităţilor gheţii şi a modului ei de acţiune. Tehnologia folosită constă în supravegherea vizuală şi prin radar cu ajutorul aparatelor de zbor, în folosirea rapoartelor furnizate de navele comerciale, a fotografiilor prin satelit, a analizelor şi a prognozelor oceanografice.
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
Aisberg piramidal
Aisberg rotunjit
Aisberg plat