Potrivit Bibliei

Sunt întrecerile sportive un lucru greşit?

ÎNTR-O zi însorită, doi bătrâni joacă dame într-un parc. Se aud ţipetele copiilor care se joacă de-a prinselea în apropiere. Nu departe, un grup de băieţi se amuză jucând baschet. Da, în fiecare zi vedem în jurul nostru tineri şi bătrâni care îşi găsesc plăcerea în jocuri şi în practicarea unor sporturi. Când joacă, majoritatea oamenilor se străduiesc să dea tot ce pot. Probabil că şi tu faci la fel.

Însă se poate spune că astfel de întreceri prieteneşti sunt un lucru greşit? Mulţi cunosc sfatul apostolului Pavel din Galateni 5:26, unde el a spus că creştinii nu trebuie să ‘suscite rivalităţi între ei’ (NW). Având în vedere aceste cuvinte, ar fi oare greşit din partea creştinilor să se întreacă în cadrul unor jocuri şi sporturi recreative?

Simplu spus, nu. De ce? Înainte de a răspunde la această întrebare, să aruncăm o scurtă privire asupra istoriei sporturilor şi a jocurilor.

Istoria sporturilor şi a jocurilor

Practicarea sporturilor şi a jocurilor datează din timpurile antice şi a fost o caracteristică permanentă de-a lungul istoriei — inclusiv a istoriei poporului lui Dumnezeu. Cuvântul „minge“ apare chiar şi în Biblie. În Isaia 22:18, când se vorbeşte despre condamnările pe care le pronunţă Iehova Dumnezeu împotriva oamenilor răi, se spune: „Te va face ghem, ca pe o minge“. Unele mingi din timpurile noastre — cum ar fi mingile de golf şi cele de base-ball — se mai confecţionează încă din materiale înfăşurate strâns. Versiunea King James a Bibliei traduce acest verset astfel: „Te va . . . azvârli ca pe o minge“. Pentru ca această comparaţie să fie potrivită, cei care au trăit atunci trebuie să fi folosit mingile.

În plus, în Biblie se menţionează cazul patriarhului Iacov, care s-a luptat corp la corp cu un înger. Din această relatare pare să reiasă faptul că Iacov se mai luptase înainte, întrucât lupta a durat ore întregi, neputându-se şti cine este învingătorul (Geneza 32:24–26). Este interesant faptul că, potrivit unor exegeţi, această relatare ar putea arăta că Iacov cunoştea regulile luptei corp la corp. Probabil că israeliţii au practicat şi tragerea cu arcul — un alt sport care pretindea antrenament şi măiestrie (1 Samuel 20:20; Plângerile 3:12). Alergările erau o altă probă atletică pentru care bărbaţii din vechime se antrenau. — 2 Samuel 18:23–27; 1 Cronici 12:8.

Jocurile care puneau mintea la contribuţie — cum ar fi ghicitorile — erau în mod clar la modă, fiind apreciate foarte mult. Probabil că cel mai remarcabil exemplu în acest sens este ghicitoarea pe care Samson le-a spus-o filistenilor. — Judecătorii 14:12–18.

În Scripturile greceşti creştine, sporturile şi jocurile au fost uneori folosite ca metafore pentru a descrie modul de viaţă creştin. De exemplu, în 1 Corinteni 9:24, 25, Pavel se referă la antrenamentul dur al unui atlet şi îl aplică la necesitatea unui creştin de a exercita stăpânire de sine şi de a persevera. De asemenea, este evident faptul că Iehova a înzestrat o mare parte din creaţia sa cu înclinaţia spre joacă, astfel că şi omul, şi animalul îşi fac timp pentru a se juca. — Iov 40:20; Zaharia 8:5; compară cu Evrei 12:1.

Când întrecerile depăşesc măsura

Aşadar, ce a vrut să le spună apostolul Pavel colaboratorilor săi creştini prin cuvintele să nu ‘suscite rivalităţi între ei’ (Galateni 5:26)? Răspunsul îl găsim în context. Înainte să spună aceste cuvinte, Pavel le-a zis să nu ‘devină egoişti’ (NW) sau, conform altor traduceri biblice, să nu devină „mândri“, „vanitoşi“, „dornici de glorie deşartă“. Faptul de a urmări faima şi gloria era ceva obişnuit în rândul atleţilor din timpul lui Pavel.

La fel şi în lumea de azi exagerat de mândră, din ce în ce mai mulţi sportivi merg ţanţoşi şi atrag atenţia asupra lor şi asupra performanţelor lor. Unii merg până acolo, încât îi înjosesc pe ceilalţi. Batjocurile, arătatul cu degetul şi umilirile verbale, sau „denigrările“ cum le numesc unii sportivi, devin rapid ceva obişnuit. Toate acestea aveau să „suscite rivalităţi“, care urmau să ducă la ceea ce Pavel a amintit în ultima parte a versetului din Galateni 5:26, şi anume la invidie.

În cel mai rău caz, întrecerile neechilibrate duc la bătăi şi chiar la moarte. Să ne gândim la întâlnirea de la Gabaon dintre oamenii lui Saul şi cei ai lui David, când Abner şi Ioab au fost de acord „să vină tinerii şi să se întreacă înaintea [lor]“ (2 Samuel 2:14–32, Tanakh). Se pare că acest episod se referă la un fel de campionat de lupte corp la corp. Indiferent ce fel de întrecere a fost, aceasta a degenerat foarte repede într-o luptă sălbatică, sângeroasă.

O concepţie echilibrată

Sporturile şi jocurile recreative ar trebui să fie înviorătoare — nu deprimante. Acest obiectiv poate fi atins păstrând lucrurile la locul lor şi ţinând minte că valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu şi în ai celor din jur nu are nici o legătură cu talentele noastre la sport sau la jocuri.

Ar fi o prostie să lăsăm să se nască în noi sentimente de superioritate motivate de unele capacităţi fizice sau intelectuale. Prin urmare, să evităm tendinţa nepotrivită a lumii de a atrage atenţia asupra noastră, ca nu cumva să stârnim invidia în alţii, întrucât dragostea nu se laudă (1 Corinteni 13:4; 1 Petru 2:1). Şi, în timp ce este normal să ne aşteptăm la emoţii, la explozii spontane de entuziasm şi bucurie sau ca cei din aceeaşi echipă să se felicite reciproc, nu vom dori ca aceste sentimente să scape de sub control şi să devină manifestări extremiste.

Nu vom aprecia niciodată valoarea altora în funcţie de capacităţile lor sportive. În mod asemănător, nu ne vom subaprecia din cauză că ne lipsesc unele talente. Înseamnă oare aceasta că este greşit să ţinem scorul? Nu neapărat. Însă nu trebuie să uităm cât de lipsit de importanţă este, de fapt, orice joc — adevărata valoare a oamenilor nu depinde de cât de bine joacă ei. În jocurile pe echipe, unele echipe îşi schimbă jucătorii de mai multe ori între ele, astfel încât să nu câştige mereu una şi aceeaşi echipă.

De asemenea, creştinii trebuie să nu uite că, deşi sporturile şi jocurile sunt menţionate în Biblie, ele nu sunt menţionate decât în treacăt. Ar fi o greşeală să tragem concluzia că simpla menţionare a sporturilor în paginile Bibliei constituie o aprobare deplină în vederea practicării oricărui sport. (Compară 1 Corinteni 9:26 cu Psalmul 11:5.) De asemenea, Pavel a remarcat că „antrenamentul fizic este puţin folositor; însă devoţiunea sfântă este folositoare în toate lucrurile“. — 1 Timotei 4:8, NW.

Prin urmare, când sportul şi jocurile sunt ţinute la locul lor, ele sunt plăcute şi înviorătoare. Biblia nu condamnă toate întrecerile, ci doar acele întreceri care stârnesc îngâmfare, rivalitate, lăcomie, invidie sau violenţă.