Istoria îngheţatei

ÎNGHEŢATA a străbătut un drum lung de la apariţie. Romanii antici au inventat şerbetul. Acest desert semiîngheţat preparat din zăpadă, fructe şi miere putea fi găsit uneori pe mesele celor bogaţi. Modul de preparare a şerbetului s-a îmbunătăţit de-a lungul unei lungi perioade de timp, ajungând în mod evident la perfecţiune în mâinile bucătarilor arabi din evul mediu. Cuvântul „şerbet“ este, probabil, de provenienţă arabă.

S-ar putea spune că şerbetul clasic, preparat în principal cu apă, este strămoşul îngheţatei moderne. Un moment de cotitură l-a marcat folosirea laptelui, a ouălor, a zahărului şi a aromelor, ceea ce a dus la producerea unui amestec cremos şi gustos. Dacă aţi fi trăit în anii 1600, la curtea regelui francez Louis al XIV-lea, aţi fi asistat la debutul îngheţatei în înalta societate. Pe vremea aceea existau unele controverse între medici şi alţi savanţi referitor la efectele îngheţatei asupra digestiei.

Cum era posibilă prepararea îngheţatei din moment ce nu existau maşini de îngheţată frigorifice? La început, se foloseau două recipiente confecţionate din lemn sau cositor, care erau puse unul în celălalt. Compoziţia îngheţatei era preparată în vasul mic, iar spaţiul dintre ele era umplut cu gheaţă şi sare. După combinarea ingredientelor, amestecul era lăsat în recipient, şi îngheţata era gata! Dar de unde provenea gheaţa? Cu secole în urmă, oamenii au descoperit că gheaţă putea fi făcută şi păstrată prin adunarea zăpezii din timpul iernii şi depozitarea ei în gropi acoperite cu paie şi ramuri de stejar. În secolul al XIX-lea, au fost inventate maşinile frigorifice şi au fost folosite pentru producerea în masă a gheţii. Acasă, gheaţa era păstrată în răcitoare confecţionate din lemn şi plută.

Secolul nostru a asistat la o mare îmbunătăţire a tehnicilor de preparare a îngheţatei. Frigiderele, maşinile de preparat îngheţată, precum şi alte utilaje facilitează atât producerea industrială, cât şi cea casnică a îngheţatei. Se observă, de asemenea, o îmbunătăţire a normelor de igienă.

Prepararea îngheţatei — o artă

Un preparator iscusit al îngheţatei trebuie să-şi cunoască meseria, ceea ce înseamnă că trebuie să fie cofetar şi bucătar, uneori artist şi, de asemenea, puţin chimist şi bacteriolog. Ce anume face ca îngheţata să fie atât de vâscoasă, de cremoasă şi de delicioasă? Ei bine, să luăm ca exemplu producerea industrială îngheţatei. În timpul preparării, grăsimile şi extractele vegetale concentrate sunt adăugate pentru a îngroşa amestecul. Se pun apoi cantităţile corespunzătoare de ouă, zahăr şi, dacă este necesar, coloranţi şi arome naturale, ca de exemplu cacao, cafea şi fructe. Există, de asemenea, îngheţată din unt de arahide.

După ce compoziţia este bine amestecată la 70°C, ea este adusă la o temperatură de 90°C în străduinţa de a ucide orice germeni care ar putea exista. După ce, timp de câteva ore, este răcită la 4°C, ea se încheagă. Următoarea etapă a procesului este îngheţarea. Temperatura este redusă rapid la -6°C — -10°C, în timp ce compoziţia este amestecată uşor. Acest procedeu permite pătrunderea aerului în compoziţie, constituind unul dintre factorii care contribuie la obişnuita consistenţă cremoasă a îngheţatei.

Au trecut multe secole de când romanii îşi savurau şerbetul, iar îngheţata a fost introdusă la curtea lui Louis al XIV-lea. Data viitoare când vă veţi savura desertul îngheţat preferat — fie şerbet, fie îngheţată — fiţi-le recunoscători acelor străvechi romani care au venit cu o idee atât de răcoritoare!