Oamenii de ştiinţă înşală publicul

De la corespondentul nostru din Spania

TOMÁS SERRANO, un ţăran andaluzian bătrân şi cu experienţă, a crezut timp de ani de zile că mica sa parcelă de pământ ascundea ceva aparte. Plugul său dezgropa adesea oase neobişnuite şi dinţi care, în mod sigur, nu aparţineau vreunui animal din zonă. Dar, când le-a vorbit sătenilor despre descoperirile sale, nimeni nu i-a acordat prea multă atenţie — şi aceasta cel puţin până în 1980.

În acel an, o echipă de paleontologi au sosit pentru a investiga regiunea. Nu după mult timp ei au descoperit o veritabilă comoară de fosile: oase de urşi, de elefanţi, de hipopotami şi de alte animale — toate într-o mică suprafaţă care a fost, se pare, o mlaştină secată. Însă în 1983 acest loc prolific şi-a făcut loc în cronica internaţională.

Recent s-a descoperit un fragment mic, dar unic, de craniu. El a fost prezentat drept „cele mai vechi vestigii umane descoperite în Europa şi Asia“. Estimat ca având o vechime între 900 000 şi 1 600 000 de ani, unii oameni de ştiinţă s-au aşteptat ca acesta să declanşeze „o revoluţie în studiul speciei umane“.

Fosila care a generat tot acest entuziasm a fost botezată „omul de Orce“ — după satul din provincia Granada, Spania, unde a fost descoperită.

„Omul de Orce“ este dat publicităţii

Data de 11 iunie 1993 a fost martora prezentării fosilei înaintea publicului din Spania. Proeminenţi oameni de ştiinţă spanioli, francezi şi britanici se pronunţaseră deja în favoarea autenticităţii sale, iar sprijinul politic nu a întârziat. O revistă spaniolă lunară raporta cu entuziasm: „Spania, şi în special Granada, se află acum pe primul loc în ce priveşte vechimea [omului] în macrocontinentul Eurasiei“.

Cum arăta de fapt „omul de Orce“? Oamenii de ştiinţă spuneau că el emigrase de puţin timp din Africa. Se spunea că această fosilă deosebită a aparţinut unui tânăr de aproximativ 17 ani, având o înălţime de 1,5 metri. Probabil fusese un vânător şi un culegător care poate că nu învăţase încă să folosească focul. Probabil dezvoltase deja o formă rudimentară de limbaj şi de religie. Se hrănea cu fructe, cereale, fructe de pădure şi insecte şi, ocazional, cu resturi de animale ucise de hiene.

Îndoieli în ce priveşte identificarea

La 12 mai 1984, cu numai două săptămâni înaintea unui seminar ştiinţific internaţional pe această temă, s-au ridicat serioase îndoieli cu privire la originea fragmentului. După îndepărtarea meticuloasă a depunerilor calcaroase de pe partea interioară a craniului, paleontologii au găsit o „creastă“ care i-a pus în derută. Craniile umane nu au o astfel de creastă. Seminarul a fost amânat.

Cotidianul El País din Madrid a prezentat acest titlu: „Indicii serioase că craniul «omului de Orce» aparţine unui măgar“. În sfârşit, în 1987 un referat ştiinţific redactat de Jordi Agustí şi de Salvador Moyà, doi dintre paleontologii care au luat parte la descoperirea iniţială, au declarat că examenele cu raze X au confirmat într-adevăr că fosila aparţinea unei specii de cal.

De ce această înşelătorie?

Acest eşec penibil a avut câteva cauze, dintre care nici una nu a avut prea mare legătură cu metoda ştiinţifică. Dramatica descoperire a strămoşilor umani rareori rămâne mult timp în patrimoniul exclusiv al oamenilor de ştiinţă. Politicienii nu au ratat ocazia oferindu-şi repede sprijinul, iar rigoarea ştiinţifică a fost eclipsată de fervoarea naţională.

Un ministru regional al culturii a declarat că era o mândrie pentru Andaluzia „să fie locul unei astfel de descoperiri importante“. Când în unele cercuri s-au exprimat îndoieli cu privire la descoperire, guvernul regional al Andaluziei a susţinut cu tărie că „vestigiile erau autentice“.

O fosilă atât de insignifiantă (cu un diametru de circa 8 centimetri) capătă o importanţă extraordinară, în parte din cauza lipsei de dovezi în sprijinirea pretinsei evoluţii a omului. În pofida dimensiunilor reduse ale fosilei, „omul de Orce“ a fost salutat drept „cea mai mare descoperire paleontologică din ultimii ani şi, de asemenea, veriga lipsă dintre tipicul om african (Homo habilis) şi cel mai vechi om de pe continentul eurasiatic (Homo erectus)“. O imaginaţie bogată şi nişte presupuneri nu prea ştiinţifice au fost suficiente pentru a completa detaliile privitoare la înfăţişarea şi modul de viaţă al „omului de Orce“.

Cu aproximativ un an înaintea descoperirii „omului de Orce“, coordonatorul echipei ştiinţifice, dr. Josep Gibert, a făcut speculaţii cu privire la surprizele pe care, fără îndoială, le rezerva regiunea. „Ea este una dintre cele mai importante concentrări din Cuaternarul inferior din Europa“, a susţinut el. Şi chiar după ce adevărata identitate a fosilei a fost dezvăluită, dr. Gibert a insistat: „Comunitatea ştiinţifică internaţională crede cu fermitate că în regiunea Guadix–Baza [unde a fost găsit fragmentul], mai devreme sau mai târziu, se va găsi o fosilă umană veche de peste un milion de ani şi aceasta va fi cu siguranţă o mare descoperire“. O gândire, într-adevăr, utopică!

„Ştiinţa este preocupată de descoperirea adevărului“

Dr. Salvador Moyà, care a contribuit la descoperirea „omului de Orce“, a recunoscut cu onestitate înaintea revistei Treziţi-vă!: „Dr. Jordi Agustí şi mie ne-a fost foarte greu să acceptăm faptul că fosila nu era un hominid. Totuşi, ştiinţa este preocupată de descoperirea adevărului, chiar dacă acesta s-ar putea să nu fie pe placul nostru“.

Controversa care a gravitat în jurul „omului de Orce“ ilustrează cât de dificil este pentru un paleontolog să dezgroape adevărul privitor la aşa-zisa evoluţie a omului. În pofida deceniilor de săpături, nu s-au descoperit vestigii autentice ale presupuşilor strămoşi simieni. Deşi este posibil ca lucrul acesta să nu fie pe placul anumitor oameni de ştiinţă, nu s-ar putea oare ca această lipsă de dovezi temeinice să indice faptul că, la urma urmelor, omul nu este produsul evoluţiei?

Un observator imparţial s-ar putea foarte bine întreba dacă vreun alt renumit „om-maimuţă“ este ceva mai mult decât s-a dovedit a fi „omul de Orce“.a Aşa cum istoria a demonstrat în mod amplu, ştiinţa îi poate conduce pe oameni la adevăr, dar savanţii sunt şi ei supuşi greşelii. Şi aceasta cu atât mai mult atunci când prejudecăţi politice, filozofice şi personale pun în umbră problema — şi când se utilizează atât de puţin pentru a încerca să se explice atât de mult.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

Sus: O reproducere a fragmentului presupusului „om de Orce“, fragment având un diametru de 7,5 centimetri

Dreapta: Pictură a presupusului „om primitiv“, aşa cum este el imaginat de evoluţionişti