Curtea Supremă din Filipine susţine libertatea de închinare

De la corespondentul nostru din Filipine

LA 7 IUNIE 1993, dintre milioanele de şcolari filipinezi care se reîntorceau în clasele lor, Martorii lui Iehova erau cei mai fericiţi. Motivul? La 1 martie 1993, exact înainte de încheierea anului şcolar precedent, Curtea Supremă din Filipine a anulat o decizie luată de Curtea Supremă în 1959 şi a susţinut dreptul copiilor Martorilor lui Iehova de a nu participa la salutul drapelului, la rostirea jurământului de loialitate şi la intonarea imnului naţional.

Ce a dus la această schimbare de situaţie? Şi ce consecinţe are această decizie pentru toţi iubitorii libertăţii din Filipine?

De ce Martorii lui Iehova nu salută drapelul

Martorii lui Iehova consideră salutarea drapelului, intonarea imnului naţional şi rostirea jurământului de loialitate drept acte religioase. Conştiinţa lor instruită biblic nu le permite să participe la astfel de acte de închinare (Matei 4:10; Faptele 5:29). Indiferent de ţara în care trăiesc, aceasta este poziţia pe care o adoptă ei, imitându-l pe Isus Cristos care a spus că discipolii săi ‘nu sînt din lume, după cum nici [el] nu era din lume’. — Ioan 17:16.

Însă Martorii lui Iehova manifestă respect faţă de guvernele sub care trăiesc şi consideră aceste guverne un aranjament permis de Dumnezeu. Astfel, ei au obligaţia de a se supune legilor ţării, de a plăti impozitele şi de a acorda onoarea cuvenită oficialităţilor guvernamentale. Niciodată ei nu participă la vreo rebeliune contra vreunui guvern.a

Motive care stau la baza deciziei Curţii Supreme

Cum a motivat Curtea Supremă actuală anularea deciziei din 1959 în cazul Gerona contra Ministerul Învăţământului? Decizia din 1993 consemnată de judecătorul Griño-Aquino spunea: „Ideea că cineva poate fi constrâns să salute drapelul, să intoneze imnul naţional şi să rostească jurământul patriotic în timpul ceremoniei drapelului, sub ameninţarea cu desfacerea contractului de muncă sau cu exmatricularea este străină de conştiinţa generaţiei actuale de filipinezi crescută în spiritul Declaraţiei Drepturilor Omului care le garantează dreptul de a se exprima liber, de a-şi exercita în mod liber închinarea şi de a-şi declara în mod public credinţa“.

Curtea a făcut observaţia că deşi Martorii lui Iehova „nu participă la ceremonia obligatorie a drapelului, ei nu se angajează în «acte exterioare» sau în vreun comportament care i-ar ofensa pe compatrioţii lor care sunt convinşi că îşi exprimă iubirea faţă de ţară participând la ceremonia drapelului“. Curtea a declarat în continuare: „În timpul ceremoniei drapelului, ei stau tăcuţi şi respectuoşi în picioare pentru a-şi manifesta respectul faţă de dreptul celor care decid să participe la actele solemne. . . . Întrucât ei nu se angajează într-un comportament nefast, nu există nici un motiv care să justifice exmatricularea lor“.

Actuala Curte a comentat şi cu privire la prezicerea făcută în decizia Gerona conform căreia dacă Martorii lui Iehova sunt scutiţi de obligaţia salutării drapelului, „ceremonia drapelului va deveni un lucru al trecutului sau va fi, probabil, realizată cu foarte puţini participanţi şi va veni timpul când vom avea cetăţeni neinstruiţi şi neantrenaţi în acest spirit şi care nu vor fi pătrunşi de reverenţa faţă de drapel şi de iubirea de ţară, de admiraţia faţă de eroii naţionali şi de patriotism — o situaţie disperată, ba chiar tragică, şi toate acestea deoarece un procent mic din populaţia şcolară şi-a impus voinţa, a cerut şi i s-a acordat scutire“.

Decizia din 1993 a Curţii a răspuns la aceasta declarând: „Situaţia nefastă prezisă de Curte în [cazul] Gerona . . . nu s-a adeverit. Nu credem că scutindu-i pe Martorii lui Iehova de salutarea drapelului, de intonarea imnului naţional şi de rostirea jurământului de loialitate, acest grup religios care, trebuie să recunoaştem, constituie «un procent mic din populaţia şcolară» va perturba partea noastră de pe glob realizând subit o naţiune «neinstruită şi neantrenată şi nepătrunsă de acest spirit de reverenţă faţă de drapel, de patriotism, de iubire de ţară şi de admiraţie faţă de eroii naţionali»“.

În final, Curtea actuală a făcut referire la comentariile făcute în 1943 de dl judecător Robert Jackson de la Curtea Supremă a Statelor Unite în cazul Barnette, când a declarat: „A crede că patriotismul nu va prospera dacă ceremoniile patriotice vor fi voluntare şi libere în loc să fie obligatorii înseamnă a face o estimare ofensatoare la adresa apelului instituţiilor noastre la gândirea liberă. . . . Libertatea de a fi diferit nu se limitează la lucruri de importanţă minoră. Aceasta ar fi doar o umbră a libertăţii. Testul adevăratei ei naturi îl contituie dreptul de a fi diferit în ce priveşte lucruri care ating inima ordinii existente“.

După ce s-au menţionat aceste excelente chestiuni legale, decizia unanimă a Curţii filipineze a fost: „Deciziile de exmatriculare emise de intimaţi contra recurenţilor sunt astfel ANULATE ŞI CASATE. Decizia restrictivă temporară [împotriva autorităţilor şcolare] care a fost emisă de această Curte este astfel făcută permanentă“.

Grefierul Isagani Cruz, care împărtăşea aceeaşi opinie, a adăugat această observaţie: „După umila mea părere, Gerona se baza pe o presupunere eronată. Curtea care a promulgat-o avea, după cât se pare, convingerea că statul are dreptul să decidă ce anume este sau nu un act religios şi să-i dicteze individului ce poate şi ce nu poate adora. . . . Pretinzând acestor reclamanţi să participe la ceremonia drapelului, statul a declarat ex cathedra că salutarea drapelului nu constituie o violare a Bibliei. Personal, consider aceasta o intruziune nejustificată în convingerile lor religioase care le spun contrariul. Statul nu poate interpreta Biblia pentru ei. El nu are competenţa de a face aceasta“.

Semnificaţia ei pentru iubitorii libertăţii

Evident, toţi iubitorii libertăţii se bucură de această decizie care apără dreptul de liberă alegere în ce priveşte chestiunile de religie şi de conştiinţă în timp ce se supun totuşi autorităţii relative a statului (Romani 13:1, 2). Apărând drepturile cetăţenilor, statul nu dă frâu liber anarhiei, ci, mai degrabă, îndeplineşte rolul menţionat de apostolul Pavel la Romani 13:5, 6, unde el declară: „Trebuie să fiţi supuşi . . . datorită conştiinţei. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci ei sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcînd necurmat lucrul acesta“.

Martorii lui Iehova din Filipine respectă jurisprudenţa judecătorilor Curţii Supreme şi înţeleg că meritul final trebuie acordat Creatorului nostru, Iehova Dumnezeu.

[Notă de subsol]