Lumea se schimbă — Încotro se îndreaptă?

UNELE schimbări au un efect profund şi de durată asupra vieţii a milioane de oameni, chiar asupra populaţiei întregii lumi şi asupra generaţiilor viitoare. Criminalitatea violentă, abuzul de droguri, SIDA, poluarea apei şi a aerului şi despădurirea sînt doar cîteva dintre problemele care ne afectează pe toţi. Sfîrşitul războiului rece şi răspîndirea democraţiei de tip occidental cu economia sa de piaţă schimbă, de asemenea, viaţa multora şi le influenţează viitorul. Să examinăm cîţiva dintre aceşti factori.

Cum ne-a schimbat criminalitatea viaţa

Cum sînt străzile în zona în care locuiţi? Vă simţiţi în siguranţă să vă plimbaţi pe stradă singur noaptea? Cu numai 30 sau 40 de ani în urmă, mulţi oameni puteau chiar să-şi lase uşile descuiate. Dar timpurile s-au schimbat. Acum unele uşi au două sau trei încuietori, iar ferestrele au gratii.

În prezent oamenii se tem să iasă pe stradă purtînd cele mai frumoase haine şi bijuterii. În oraşe, unii oameni au fost omorîţi pentru o jachetă de piele sau pentru o blană de vizon. Alţii şi-au pierdut viaţa în schimbul de focuri dintre bande rivale de traficanţi de droguri. Trecători nevinovaţi, inclusiv mulţi copii, sînt răniţi sau ucişi aproape zilnic. Automobilele nu pot fi lăsate în siguranţă pe stradă dacă nu sînt dotate cu dispozitive antifurt în încercarea de a-i speria pe hoţi. În acest climat mondial corupt, oamenii s-au schimbat. Cinstea şi integritatea sînt valori aproape uitate. Încrederea a dispărut.

Criminalitatea şi violenţa sînt un fenomen mondial. Titlurile care urmează, extrase din diverse ziare, ilustrează acest lucru: „Poliţişti şi tîlhari, crimă organizată şi viciu: Moscova constată că le are pe toate“; „În Coreea începe o nouă eră marcată de criminalitate“; „Delincvenţa stradală — tristă realitate cotidiană în Praga“; „Japonia înfruntă crima organizată, iar aceasta ripostează“; „Încleştarea caracatiţei — Cel mai mare luptător italian împotriva mafiei este ucis într-o explozie“. Criminalitatea este o problemă universală.

Astăzi criminalitatea este şi mai violentă. Viaţa nu este preţuită. O zonă de cartiere periferice sărăcăcioase din Rio de Janeiro a fost „recunoscută oficial de către Naţiunile Unite drept cel mai violent loc din lume. Peste 2 500 de oameni sînt ucişi acolo în fiecare an“ (World Press Review). În Columbia, baronii drogului îi trimit pe tinerii sicarios, ucigaşi plătiţi care circulă cu motociclete, pentru a-şi încheia socotelile cu unii competitori şi debitori în maniera lor deosebită de pedepsire cu moarte rapidă. Şi adesea, veţi regreta dacă sînteţi martor la o crimă — fie în Columbia, fie în altă parte. Riscaţi să fiţi următoarea victimă.

O altă schimbare majoră este aceea că tot mai mulţi criminali poartă cu ei arme automate ucigătoare, şi tot mai mulţi cetăţeni recurg la purtarea unui pistol în vederea autoapărării. Această înmulţire a armelor înseamnă automat o înmulţire a numărului de morţi şi de răniţi, fie prin crimă intenţionată, fie accidental. Acum este absolut evident că o armă de foc în buzunar sau în casă poate transforma pe cineva într-un ucigaş potenţial.

Criminalitate şi droguri

Cine şi-ar fi imaginat cu cincizeci de ani în urmă că drogul va deveni o problemă mondială? Acum el constituie una dintre principalele cauze ale criminalităţii şi violenţei. În cartea sa Terrorism, Drugs and Crime in Europe After 1992, Richard Clutterbuck prevede că „în cele din urmă, intensificarea traficului de stupefiante s-ar putea dovedi a fi cea mai mare ameninţare la adresa civilizaţiei umane . . . Pe lîngă faptul că le conferă o enormă putere economică şi politică baronilor drogului [Columbia este un exemplu concludent], profitul finanţează totodată un număr uluitor de crime în lumea întreagă“. El mai adaugă: „Una dintre cauzele majore ale terorismului şi violenţei criminale din lume este traficul de cocaină între terenurile de coca din Columbia şi toxicomanii din Europa şi SUA“.

Valul predominant de criminalitate şi numărul crescînd de deţinuţi relevă că există milioane de oameni cu intenţii criminale care nu sînt dispuşi să se schimbe. Mulţi au constatat că criminalitatea este rentabilă. Ca urmare, lumea s-a schimbat — în mai rău. Ea a devenit mai periculoasă.

SIDA — Un catalizator pentru schimbare?

Ceea ce iniţial părea a fi o boală limitată în principal la homosexuali a devenit un flagel care afectează oameni de orice rasă şi stil de viaţă. SIDA nu mai are favoriţi. În unele ţări africane, ea decimează populaţia heterosexuală. Ca atare, pentru unii, promiscuitatea pare să fi ieşit dintr-o dată din modă, nu din vreun motiv de ordin moral, ci din teama de infectare. Sloganul actual este „relaţii sexuale sigure“, iar măsura preventivă cea mai recomandată este utilizarea prezervativelor. Abstinenţa este măsura de siguranţă cea mai puţin preferată. Dar cum va afecta SIDA familia umană în viitorul imediat?

Revista Time raporta recent: „În anul 2000 SIDA ar putea deveni cea mai mare epidemie a secolului, eclipsînd gripa spaniolă din 1918. Acel flagel a ucis 20 de milioane de oameni, adică 1% din populaţia lumii — mai mult decît dublul numărului de soldaţi care au murit în primul război mondial“. Aşa cum a spus o specialistă, „această epidemie este de proporţii istorice“.

În pofida sumelor fabuloase alocate cercetărilor asupra SIDA, nu se întrevede nici o soluţie. O conferinţă recentă asupra SIDA ţinută la Amsterdam (Olanda) a reunit 11 000 de savanţi şi experţi pentru studierea problemei. „Atmosfera generală a fost sumbră, reflectînd un deceniu de deziluzii, eşecuri şi tragedii de proporţii tot mai mari . . . Omenirea este probabil tot atît de departe de victoria asupra SIDA ca la început. Nu există nici un vaccin, nici un remediu şi nici măcar un tratament cu adevărat eficient“ (Time). Pentru cei seropozitivi, deja pasibili să se îmbolnăvească de SIDA, perspectivele sînt sumbre. Şi în acest caz, schimbarea a fost în mai rău.

Schimbare în politica mondială

Climatul politic schimbat din ultimii patru ani i-a luat prin surprindere pe mulţi conducători, şi probabil chiar şi mai mult pe cei din Statele Unite. Dintr-o dată, Statele Unite se găsesc fără nici un competitor veritabil în domeniul politic. Lucrul acesta a fost comparat cu o echipă de baschet imbatabilă avînd o puternică motivaţie, care, dintr-o dată, descoperă că nimeni nu mai vrea să joace cu ea. Această dificultate a fost rezumată într-un articol din 1990 scris de Charles William Maynes, editorul revistei Foreign Policy: „Astăzi misiunea politicii externe a Statelor Unite nu este aceea de a scăpa ţara de un război dezastruos, ci de a institui pacea apărută subit între Statele Unite şi [fosta] Uniune Sovietică“.

Proliferarea tehnologiei nucleare prezintă noi ameninţări, în timp ce războiul cu arme convenţionale continuă să prospere — spre marea satisfacţie a comercianţilor de arme din lume. Într-o lume care are o nevoie disperată de pace, mulţi conducători politici îşi fortifică armatele şi armamentul. Iar Naţiunile Unite care erau pe punctul de a falimenta sînt ocupate încercînd să pună plasturi pe ulcerele cronice ale lumii.

Neschimbata plagă a naţionalismului

În timp ce comunismul începea să se prăbuşească, Bush, fostul preşedinte al Statelor Unite, lansa ideea unei ‘noi ordini mondiale’. Totuşi, aşa cum au constatat mulţi conducători politici, este uşor să inventezi slogane pline de spirit, însă este mult mai greu să realizezi schimbări pozitive. În cartea sa After the Fall—The Pursuit of Democracy in Central Europe, Jeffrey Goldfarb spune: „Speranţa într-o «nouă ordine mondială» a fost repede urmată de înţelegerea faptului că cele mai vechi probleme sînt încă prezente, şi uneori chiar mai virulente. Euforia eliberării . . . a fost adesea întunecată de desperarea cauzată de tensiunea politică, conflictul naţionalist, fundamentalismul religios şi prăbuşirea economică“. Războiul civil din fosta Iugoslavie este o dovadă clară că politica, religia şi naţionalismul sînt factori de dezbinare.

Goldfarb continuă: „Xenofobia [ura faţă de străini] şi insecuritatea personală au devenit o realitate cotidiană în Europa Centrală. Democraţia nu produce automat binefaceri economice, politice şi culturale, şi o economie de piaţă nu promite numai bogăţii, ci creează totodată probleme insurmontabile pentru cei care nu ştiu cum funcţionează ea.

Dar este clar că aceste probleme nu sînt limitate doar la Europa Centrală şi la republicile fostei Uniuni Sovietice; xenofobia şi insecuritatea economică sînt universale. Familia umană plăteşte preţul în suferinţă şi moarte. Iar în viitorul imediat nu se întrezăreşte nici o speranţă de schimbare în ce priveşte această mentalitate profund înrădăcinată care generează ură şi violenţă. De ce? Deoarece educaţia primită în general — fie din partea părinţilor, fie a sistemelor şcolare cu orientare naţionalistă — insuflă ură, intoleranţă şi idei de superioritate bazate pe provenienţa naţională, etnică, tribală sau lingvistică.

Naţionalismul, numit de săptămînalul Asiaweek „ultimul «-ism» odios“, este unul dintre factorii neschimbaţi care continuă să provoace ură şi vărsări de sînge.

Ne amintim de ceea ce a spus cîndva Albert Einstein: „Naţionalismul este o maladie infantilă. El este pojarul omenirii“. Aproape fiecare naţiune îl contractează într-un moment sau altul şi el continuă să se răspîndească. În 1946, istoricul britanic Arnold Toynbee a scris: „Patriotismul . . . a substituit în mare parte creştinismul ca religie a lumii occidentale“.

Există vreo speranţă de schimbare în conduita umană în contextul actual? Unii spun că aceasta poate fi realizată numai printr-o schimbare radicală în educaţie. Economistul John K. Galbraith a scris: „Oamenii sînt numitorul comun al progresului. Aşadar . . . nici o îmbunătăţire nu este posibilă fără oameni mai buni, iar progresul este garantat cînd oamenii sînt liberi şi educaţi . . . În primul rînd este nevoie să se învingă analfabetismul“. Ce speranţă există că sistemele educaţionale mondiale vor învăţa cîndva iubirea şi toleranţa în locul urii şi al suspiciunii? Cînd vor fi înlocuite animozităţile tribale sau etnice adînc înrădăcinate cu încrederea şi înţelegerea, cu recunoaşterea faptului că toţi aparţinem unei singure familii umane?

Evident, este necesară o schimbare pozitivă. Sandra Postel scrie în State of the World 1992: „Sfîrşitul acestui deceniu trebuie să vadă transformări chiar mai profunde şi de mai mare amploare dacă vrem să ne menţinem realiste speranţele într-o lume mai bună“. Încotro ne îndreptăm? Richard Clutterbuck răspunde: „Lumea se menţine totuşi instabilă şi periculoasă. Fervoarea naţionalistă şi religioasă va continua . . . Deceniul 90 s-ar putea dovedi cel mai periculos sau cel mai progresist al secolului“. —Terrorism, Drugs and Crime in Europe After 1992.

Schimbări în mediul înconjurător

În ultimele decenii, omenirea a devenit conştientă de faptul că activităţile umane au o influenţă periculoasă asupra mediului. Despădurirea masivă este responsabilă de dispariţia a nenumărate specii de animale şi plante. Şi, avînd în vedere că pădurile sînt o parte a plămînilor planetei, distrugerea pădurilor reduce totodată capacitatea pămîntului de a transforma bioxidul de carbon în oxigenul esenţial vieţii. Un alt efect este sărăcirea solului şi în cele din urmă apariţia deşerturilor.

S-au ridicat unele voci care avertizau referitor la această chestiune, şi una din ele este cea a politicianului american Al Gore. În cartea sa Earth in the Balance—Ecology and the Human Spirit, el scrie: „În ritmul actual de despădurire, practic toate pădurile tropicale umede vor dispărea în secolul următor. Dacă permitem ca această distrugere să aibă loc, lumea va pierde cel mai bogat depozit de informaţii genetice al planetei şi, odată cu acesta, tratamentele posibile pentru multe dintre bolile cu care ne confruntăm. Într-adevăr, sute de medicamente importante de uz comun în prezent au la bază plante şi animale din pădurile tropicale“.

Gore este de părere că influenţa omului asupra mediului reprezintă o ameninţare iminentă pentru supravieţuire. El declară: „În timp ce continuăm să acaparăm orice nişă ecologică imaginabilă, fragilitatea civilizaţiei noastre devine mai evidentă . . . În cursul unei singure generaţii, riscăm să schimbăm compoziţia atmosferei terestre în mod mult mai dramatic decît a făcut-o orice vulcan de-a lungul istoriei, iar efectele pot persista timp de secole“.

După părerea lui Gore şi a altora, nu numai atmosfera este ameninţată, ci şi rezerva noastră vitală de apă este în pericol, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, „unde efectele poluării apei sînt mai puternice şi mai tragic resimţite sub forma unei înalte rate de mortalitate datorate holerei, febrei tifoide, dizenteriei şi diareei“. Gore menţionează apoi faptul că „peste 1,7 miliarde de oameni nu au o rezervă suficientă de apă potabilă necontaminată. Peste 3 miliarde de oameni nu dispun de instalaţii sanitare adecvate [toalete şi reţea de canalizare] şi astfel există riscul ca apa să le fie contaminată. În India, de exemplu, 114 sate şi oraşe îşi deversează excrementele şi alte deşeuri netratate direct în Gange“. Or, de acest fluviu depinde viaţa a milioane de oameni!

Gautam S. Kaji, un vicepreşedinte al Băncii Mondiale, a avertizat într-o conferinţă ţinută la Bangkok că „aprovizionarea cu apă în Asia de Est ar putea fi problema crucială a secolului următor . . . În pofida binecunoscutelor foloase ce rezultă din folosirea unei ape potabile necontaminate în ce priveşte sănătatea şi productivitatea, guvernele din estul Asiei se confruntă acum cu incapacitatea sistemelor lor publice de a furniza apă potabilă . . . Se uită faptul că o dezvoltare judicioasă a mediului cuprinde şi acest aspect“. Pretutindeni în lume se neglijează şi se iroseşte unul dintre elementele de bază ale vieţii — apa curată.

Toate acestea sînt aspecte ale lumii noastre aflate în schimbare, lume care în multe zone este transformată într-o hazna periculoasă care ameninţă viitorul omenirii. Întrebarea fundamentală este: Au guvernele şi marile intreprinderi voinţa şi motivaţia necesară pentru a lua măsuri în vederea prevenirii unei epuizări masive a resurselor pămîntului?

Religia schimbă oare lumea?

În domeniul religiei, găsim probabil cel mai mare eşec al omenirii. Dacă un pom este judecat după roadele sale, atunci religia trebuie să dea socoteală pentru rodul urii, al intoleranţei şi al războiului din propriile sale rînduri. Se pare că pentru majoritatea oamenilor religia este asemenea frumuseţii — doar ceva de suprafaţă. Ea este un furnir care se decojeşte uşor sub presiunea rasismului, a naţionalismului şi a insecurităţii economice.

Din moment ce creştinismul este religia ‘iubirii faţă de aproapele şi a iubirii faţă de duşman’ ce s-a întîmplat cu catolicii şi ortodocşii din fosta Iugoslavie? Îi vor absolvi preoţii lor de toate crimele şi de toată ura? Au produs secolele de învăţătură „creştină“ altceva decît ură şi crimă în Irlanda de Nord? Şi ce se poate spune despre religiile necreştine? Au produs ele roade mai bune? Pot indica hinduismul, şikismul, budismul, islamismul şi şintoismul spre o istorie paşnică de toleranţă reciprocă?

În loc să exercite o influenţă pozitivă în civilizarea omenirii, religia a jucat un rol fanatic în stimularea unui patriotism înverşunat şi în binecuvîntarea armatelor în două războaie mondiale, precum şi în multe alte conflicte. Ea nu a fost o forţă progresistă de schimbare.

Aşadar, ce se poate aştepta din partea religiei în viitorul apropiat? De fapt, ce ne putem aştepta să rezerve viitorul pentru prezentul nostru sistem mondial de lucruri — ce schimbări vor avea loc? Cel de-al treilea articol va dezbate aceste întrebări dintr-un punct de vedere unic.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Amploarea criminalităţii violente este un alt simptom al schimbării

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Naţionalismul şi ura religioasă continuă să genereze vărsări de sînge

[Provenienţa fotografiilor]

Jana Schneider/Sipa

Malcom Linton/Sipa

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

Abuzul omului asupra mediului său înconjurător modifică fragilul echilibru al biosferei

[Provenienţa fotografiilor]

Laif/Sipa

Sipa

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Întîlnirea lui Hitler cu nunţiul papal, Basallo di Torregrossa, 1933. Istoria dovedeşte că religia a fost implicată în politică şi naţionalism

[Provenienţa fotografiei]

Bundesarchiv Koblenz