Lupta pierdută împotriva criminalităţii

„CRIMINALITATEA ar putea fi foarte repede stăvilită dacă fiecare ar fi dispus să depună eforturi în acest sens“, a spus un fost şef al Poliţiei Metropolitane, citat în cotidianul britanic Liverpool Daily Post. Fireşte, dacă fiecare persoană s-ar supune legii, criminalitatea ar dispărea.

Totuşi, în cele mai multe ţări criminalitatea ia amploare. Următoarele cuvinte exprimate cu mii de ani în urmă se aplică la zilele noastre: „Pământul a ajuns să se ruineze sub privirea adevăratului Dumnezeu şi pământul s-a umplut de violenţă“ (Geneza 6:11, NW). — Vezi chenarul de pe pagina următoare.

Criminalitatea începe de la lucruri mărunte

Faptul de a încălca legea când e vorba de lucruri neînsemnate poate determina o persoană să încalce legea şi când e vorba de lucruri mai importante. Pentru a-i face pe elevii săi să înţeleagă acest lucru, o profesoară a spus: „Spărgătorii de bănci au început prin a fura creioane la şcoală“.

Mai târziu, ce se întâmplă deseori la locul de muncă? Oamenii nu merg la serviciu din cauza unei pretinse îmbolnăviri, apoi primesc un ajutor social la care nu au dreptul. Această practică necinstită este mai răspândită decât se crede. În Germania, de exemplu, aşa-zisele zile de concediu medical raportate de lucrători cad cu o frecvenţă de 6 la sută miercurea, de 10 la sută marţea şi de 16 la sută joia, însă cad cu o frecvenţă enormă de 31 la sută lunea, aceasta fiind depăşită de frecvenţa de 37 la sută vinerea! Oare se îmbolnăvesc oamenii mai des lunea şi vinerea, sau aceasta este pur şi simplu o altă formă de hoţie?

Cine sunt delincvenţii?

Desigur, delictele comise de oamenii de rând nu au, de obicei, aceleaşi repercusiuni ca delictele comise de persoanele aflate în poziţii de conducere. La începutul anilor ’70, Statele Unite au fost zguduite de un delict de natură politică atât de grav, încât numele care avea legătură cu acesta a ajuns să fie asimilat în limba engleză.

Potrivit cu Barnhart Dictionary of New English, „Watergate“ este un „scandal, îndeosebi unul care implică o tentativă de ascundere a unor informaţii care pot cauza mult rău sau de muşamalizare a unor acţiuni ilegale“.a Apoi, dicţionarul adaugă: „Afacerea Watergate a lăsat o urmă de neşters în limba engleză a anilor ’70. Acest cuvânt a dus la formarea de noi cuvinte, iar termenul «gate» a fost adesea adăugat la sfârşitul unui cuvânt-cheie pentru a transmite ideea de scandal sau de corupţie.

De atunci încoace, nenumăratele scandaluri şi cazuri de corupţie care au existat au demonstrat că criminalitatea este larg răspândită, chiar şi în rândul celor care ar trebui să fie exemplari în ceea ce priveşte susţinerea legii. În Japonia, corupţia în sfera politică a devenit atât de răspândită, încât, la începutul anilor ’90, a fost necesară votarea a noi legi pentru combaterea ei. În 1992, preşedintele Braziliei a fost determinat să renunţe la funcţie în urma unor acuzaţii de corupţie“.

Nu este evident faptul că delictele comise de cei aflaţi în poziţii de răspundere — inclusiv de părinţi, profesori şi oficialităţi care veghează la respectarea legilor — stimulează comportamentul delictuos al maselor?

Bunele intenţii nu sunt de ajuns

Majoritatea persoanelor vor fi de acord cu faptul că guvernele doresc eradicarea criminalităţii. Totuşi, un funcţionar de stat, acum la pensie, a făcut următoarea remarcă în legătură cu ţara sa: „Guvernul nu a făcut mai nimic pentru a ajuta aparatul judiciar să funcţioneze repede şi eficient. Nu există suficienţi judecători, aşa că cei câţiva pe care îi avem sunt suprasolicitaţi. Efectivul poliţiei este insuficient şi nu este bine dotat cu echipament. Uneori poliţiştilor nu li se plătesc la timp salariile, aceasta determinându-i să li se pară foarte tentant să ia mită“.

Revista italiană La Civiltà Cattolica deplânge „neputinţa statului în faţa crimei organizate“, afirmând apoi: „Este demn de apreciat angajamentul de care dau dovadă instituţiile care veghează la respectarea legilor în lupta împotriva criminalităţii, însă este evident faptul că criminalitatea nu este nicidecum frânată, ci, dimpotrivă, forţa ei creşte“.

Este clar că bunele intenţii ale guvernelor în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii nu sunt de ajuns. Anita Gradin, membră a unei comisii europene pentru imigrare şi chestiuni judiciare, a remarcat pe drept cuvânt: „Avem nevoie de metode mai bune, mai eficiente de colaborare în lupta împotriva contrabandei şi a traficului de droguri, a traficului ilegal de persoane şi a imigrării ilegale, a crimei organizate, a fraudei şi a corupţiei“.

Cât de angajaţi sunt oamenii legii?

Unii pun la îndoială măsura în care autorităţile sunt realmente angajate în lupta împotriva criminalităţii. Fostul inspector general al poliţiei dintr-o ţară remarcă faptul că toată lumea „condamnă corupţia şi delictele de natură economică“, cel puţin în mod public. Totuşi, spune el, nu toţi nutresc dorinţa sinceră de a eradica criminalitatea şi corupţia. Un număr din ce în ce mai mare de persoane, inclusiv autorităţi, consideră în mod evident mituirea, frauda şi delapidarea ca fiind modalităţi acceptabile de a progresa.

Faptul că multe persoane „care comit delicte ies basma curată“, după cum s-a exprimat un funcţionar de la vamă, constituie fără îndoială o cauză a creşterii criminalităţii. De exemplu, o publicaţie rusească vorbeşte despre „uşurinţa cu care delincvenţii scapă nepedepsiţi“. Aceasta, arată în continuare publicaţia, „pare să-i determine pe cetăţenii obişnuiţi să comită cele mai barbare acte criminale“. Acest lucru confirmă declaraţia făcută în urmă cu 3 000 de ani de un scriitor al Bibliei: „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău“. — Eclesiastul 8:11.

Nu este deloc exagerat să se spună că guvernele duc o luptă pierdută împotriva criminalităţii. Cotidianul german Rheinischer Merkur face următoarea remarcă: „Teama publicului generată de creşterea criminalităţii este adânc înrădăcinată şi nu poate fi îndepărtată nici de altercaţiile dintre partidele politice, nici de statisticile care lasă să se înţeleagă că situaţia nu este chiar atât de gravă pe cât pare“.

În loc ca criminalitatea să nu fie atât de gravă pe cât pare, este foarte probabil că lucrurile stau tocmai invers. Cu toate acestea, putem fi optimişti. O lume fără criminalitate se apropie din ce în ce mai mult şi veţi putea trăi ca să vă bucuraţi de ea. Articolul care urmează va arăta de ce spunem acest lucru.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

Multe persoane consideră criminalitatea ca fiind o modalitate acceptabilă de a progresa.

[Chenarul de la pagina 5]

Violenţă pe tot pământul

AFRICA DE SUD: „Violenţa realmente dezlănţuită ne ameninţă pe fiecare dintre noi şi realizările noastre; aşadar, trebuie luată o măsură radicală“. — The Star.

BRAZILIA: „Ca reacţie la valul crescând de violenţă, sute de mii de persoane au ieşit pe străzile oraşului Rio de Janeiro, exprimându-şi teama şi indignarea faţă de criminalitatea care a pus stăpânire pe oraşul lor“. — International Herald Tribune.

CHINA: „În China au apărut din nou gangsteri, iar delictele grave par să scape oricărui control. . . . Specialiştii chinezi afirmă că numărul bandelor de gangsteri şi al «societăţilor secrete» creşte mai repede decât poate poliţia să le numere“. — The New York Times.

FILIPINE: „Şase din zece familii filipineze afirmă că nu se simt în siguranţă nici în locuinţa lor, nici pe stradă“. — Asiaweek.

GERMANIA: „Deosebirea dintre persoanele care sunt oricând gata să comită acte criminale şi persoanele care comit asemenea acte din cauza anumitor împrejurări devine tot mai insesizabilă. Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că violenţa a devenit o manifestare cotidiană“. — Rheinischer Merkur.

IRLANDA: „Familii criminale de tip mafiot au prins rădăcini în inima oraşului Dublin şi în suburbiile mai sărace din vestul acestuia. Bandele sunt din ce în ce mai bine înarmate“. — The Economist.

MAREA BRITANIE: „În prezent, violenţa se declanşează mai uşor şi există o probabilitate mai mare ca delincventul să folosească violenţa ca primă opţiune“. — The Independent.

MEXIC: „Criminalitatea a crescut atât de repede şi într-un interval atât de scurt, încât situaţia a devenit alarmantă“. — The Wall Street Journal.

NIGERIA: „Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, dl Frank Odita, familia, bisericile, moscheile, şcolile şi cluburile nu şi-au îndeplinit însărcinarea de a-i împiedica pe tineri să se implice în comiterea delictelor“. — Daily Champion.

RUSIA: „Bande de tip mafiot au transformat un oraş care sub regimul comunist era unul dintre cele mai sigure oraşe ale lumii într-un oraş al criminalităţii. . . . «În cei 17 ani de când patrulez, spune locotenentul de poliţie Ghenadi Groşikov, nu am văzut niciodată în Moscova atâta criminalitate şi nici atâta brutalitate»“. — Time.

STATELE UNITE: „S.U.A. este cea mai violentă naţiune a lumii industrializate. . . . Nici o altă naţiune industrializată nu are o rată a criminalităţii atât de înaltă“. — Time.

TAIVAN: „Numărul spargerilor, al agresiunilor şi al omuciderilor a crescut pe neobservate în societatea taivaneză . . . De fapt, rata criminalităţii continuă să crească, în unele cazuri depăşind-o pe cea din ţările occidentale“. — The New York Times.