De ce atîta criminalitate?
„MAJORITATEA infracţiunilor se comit contra avutului particular“, se spune într–o broşură editată de guvernul Marii Britanii. Totuşi în ţara aceasta se semnalează că infracţiunea însoţită de violenţă este „forma de infracţiune cu cea mai rapidă creştere“, deşi ea constituie numai 5 % din numărul total al delictelor.
Această situaţie oglindeşte extinderea criminalităţii pe plan mondial. Ştirile despre deturnări de avioane, atacuri tîlhăreşti înarmate, violuri şi alte acte de violenţă apar cu regularitate în coloanele ziarelor din întreaga lume, captivînd deseori atenţia cititorilor mai mult decît o fac ştirile despre infracţiunile neviolente. Este clar deci că atît noi, cît şi avutul nostru personal pot deveni ţinta unei infracţiuni. Dar de ce? Ce anume îi determină pe oameni să devină infractori?
Numeroşi infractori folosesc momentul prielnic. De aceea, autorităţile se străduiesc să combată valul de „infracţiuni, îndemnîndu–i pe oameni să fie mai atenţi la ceea ce se petrece în vecinătatea lor. Dar deşi astfel de tactici sînt folosite în încercarea de a preveni infracţiunile, reuşesc ele oare să–i împiedice pe oameni de a deveni infractori? Nu.
Personalitatea infractorului constituie obiectul a numeroase studii. Este interesant de semnalat că Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, ne ajută să pătrundem în mentalitatea infractorului prin avertismentele pe care ea le dă tinerilor cu privire la cei ce le spun ademenitor: „Vino cu noi! Haidem să întindem curse, ca să vărsăm sînge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat, haidem să–i înghiţim de vii, ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă; vom găsi tot felul de lucruri scumpe, şi ne vom umple casele cu pradă; vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!“ (Proverbe 1:11–14, Biblia Cornilescu). Da, lăcomia, invidia şi materialismul duc la infracţiune.
Folosirea stupefiantelor în mod abuziv şi hedonismul stăpînesc modul de a gîndi al multor oameni ai secolului al XX–lea. Pentru a plăti excesele este nevoie de bani, chiar dacă pentru a–i obţine este necesară rănirea sau suprimarea altora. În aceste ’timpuri critice cărora cu greu li se face faţă‘ este adevărat cu privire la un număr crescînd de oameni că: „Picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sînge.“ — 2 Timotei 3:1, 3, 4; Proverbe 1:16, Biblia Cornilescu.
O infracţiune este „un delict grav în special împotriva moralităţii“, se spune într–un dicţionar englezesc. Trăim într–o epocă a decăderii morale. Apostolul Pavel i–a avertizat pe creştinii din Efes cu privire la cei care „umblă în inutilitatea minţii lor, în timp ce sînt în întuneric în privinţa intelectului şi înstrăinaţi de viaţa care aparţine lui Dumnezeu, din cauza ignoranţei care este în ei, din cauza insensibilităţii inimii lor. [Aceştia şi–au pierdut] orice simţ moral.“ Şi noi trebuie să dăm atenţie azi acestui avertisment. — Efeseni 4:17–19.
Nu exercită oare atît proliferarea videocasetelor cu scene de cruzime, cît şi glorificarea războiului şi satisfacerea în mod egoist a plăcerilor ilicite o influenţă nefastă asupra oamenilor, transformîndu–i pe unii în infractori iar pe alţii — nevinovaţi — în victime ale crimei? Dar mai există un element în această ţesătură de maşinaţii criminale. Care anume?
Satan Diavolul. Mînia acestuia aţîţă focul violenţei şi al crimelor absurde care caracterizează lumea actuală (1 Ioan 5:19; Apocalips 12:12). Ţelul lui este să–i abată pe toţi oamenii de la adevăratul Dumnezeu, Iehova. Deşi el are succes asupra multor oameni, Biblia ne dezvăluie prin profeţii că el nu va reuşi să înfrîngă integritatea adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu. În final, Satan va fi înlăturat. Dar chiar dacă Satan va fi luat din cale, va însemna aceasta sfîrşitul criminalităţii? Şi sîntem oare acum aproape de acest sfîrşit?