Loteriile — De ce sînt atît de populare?

DE CE joacă oamenii la loterie? „Este antrenant, este amuzant,“ spunea o expertă în materie. Probabil este aşa, dar, în mod sigur, atracţia principală o constituie banii premiului. Practic, oricine ar putea folosi o mică sumă de bani suplimentară. Iar loteriile promit o mulţime de bani. În lumea nesigură de astăzi în care preţurile sînt mereu crescînde, bursele de valori dau faliment iar locurile de muncă se reduc, milioane de oameni cred că faptul de a cîştiga la loterie este singurul mod posibil de a deveni extraordinar de bogaţi.

Pe lîngă faptul că sînt atractive, loteriile sînt necomplicate şi uşor de jucat. Există o mare varietate, cum ar fi Loto-Prono Expres, Loto-Prono Sport şi alte jocuri de noroc în care desfaci hîrtia pentru a descoperi numerele ascunse, dar toate acestea prezintă două caracteristici comune. Prima este aceea că jucătorii cîştigă atunci cînd numerele de pe biletul lor se potrivesc cu cele trase de organizatori. A doua este că, spre deosebire de alte tipuri de jocuri de noroc, pentru a cîştiga nu se pretinde nici un fel de abilitate sau cunoştinţă. Cîştigarea, respectiv pierderea, este o chestiune de pură întîmplare.

Oamenii joacă la loterie şi pentru că biletele sînt uşor de cumpărat. Majoritatea americanilor şi le pot cumpăra de la băcăniile locale. Dacă nu există în apropiere o agenţie loto, jucătorii pot miza prin poştă, telefon, telex sau fax.

Ce este nou cu privire la loterii?

Sînt loteriile ceva nou? Absolut deloc. La festivităţile din Roma antică, împăraţii Nero şi Augustus au oferit în dar sclavi şi proprietăţi ca premii. Unul din primele premii plătite în bani a fost oferit, după toate probabilităţile, în 1530 de către o loterie din Florenţa, Italia. În secolele care au urmat, loteriile au luat avînt în toată Europa. Loteriile au prosperat de timpuriu şi în America, aducînd bani care au ajutat financiar Jamestown-ul, Armata Continentală şi au contribuit la construirea prestigioaselor universităţi, cum sînt Harvard, Dartmouth, Yale şi Columbia.

Însă, în secolul al XIX-lea lucrurile s-au complicat. Opozanţii au adus plîngeri împotriva jucării în masă a jocurilor de noroc şi au acuzat că tragerile erau manevrate în mod necinstit. Loteriile au fost afectate de mită, corupţie şi implicaţii penale. Fondatorii particulari au acumulat profituri enorme. Drept rezultat, loteriile din Statele Unite, Franţa şi Anglia au fost interzise.

Sfîrşitul unei istorii? Evident, nu. Loteriile au continuat să ia avînt în alte părţi — în Italia, de exemplu, şi în Australia. Regele Carol III al Spaniei a înfiinţat o loterie în 1763; versiunea ei modernă a fost stabilită legal în 1812. O ţară după alta a promovat loteria, care cîştiga tot mai mult teren. În 1933, Franţa a ridicat interdicţia şi a instituit Loteria naţională. Iar în anii 1930, Irlanda a înfiinţat renumita sa Loterie pentru spitalele irlandeze. Takarakuji a Japoniei şi-a avut începutul în 1945. Anglia a autorizat mizele pentru fotbal şi a acordat premii publice, aprobînd, deci, loteriile în fapt dacă nu cu numele. Iar în 1964, Statele Unite au reintrodus loteria.

Apoi, în anii 1970, două evenimente au transformat modul de funcţionare al loteriilor. Primul a fost introducerea computerelor legate la terminale. Acum era posibil să se organizeze jocuri de noroc în mare număr şi cu o mare frecvenţă, în care jucătorii îşi puteau alege ei numerele. Nu mai era necesar să aştepte săptămîni sau luni pentru a vedea dacă au cîştigat; jucătorii puteau afla acest lucru în cîteva zile, ore sau chiar minute.

Al doilea eveniment a fost introducerea jocului Loto, un joc în care probabilitatea ca numerele să fie cîştigătoare este mare. La Loto, cînd nu se cîştigă premiul cel mare, el este trecut în fondul jocurilor de noroc viitoare. În consecinţă, premiul în bani se poate ridica la milioane de dolari. Cu Loto, vînzările ating apogeul şi afacerile cresc într-o măsură remarcabilă.

De ce sînt atraşi organizatorii

De ce promovează guvernele jocurile de noroc? Deoarece acestea constituie o modalitate simplă de a aduce venit fără mărirea taxelor. În timp ce automatul şi ruleta restituie sub formă de premii în bani circa 95% din ceea ce intră în fondul lor, loteriile restituie mai puţin de 50%. De exemplu, în 1988, în Statele Unite, aproximativ 48% din dolarii obţinuţi la loterie au fost restituiţi sub formă de premii iar 15% au fost pentru stimulare, vînzări şi administrare. Restul de 37% a fost utilizat pentru finanţarea muncilor obşteşti, pentru instruire, îngrijire medicală şi ajutor pentru bătrîni. Pe plan naţional, aceasta s-a ridicat la 7,2 miliarde de dolari.

Dar guvernele nu organizează loterii doar pentru a cîştiga bani. Dacă nu le organizează, ele riscă să piardă bani. Cetăţenii lor pot juca în altă parte. Astfel cînd o ţară sau un stat instituie o loterie, ţările sau statele vecine sînt presate să facă la fel. Această tendinţă de a atrage cît mai mulţi participanţi este evidentă în Statele Unite. În 1964 exista o singură loterie de stat; în 1989 existau 30.

Visuri de îmbogăţire

Desigur, există mulţi oameni care încearcă să intre în posesia unui dolar de cheltuială. Aşadar, cum conving organizatorii publicul să cheltuiască bani la loterii? Prin publicitate! Ei recurg la profesionişti în arta de a convinge!

Subliniază oare reclamele că o parte (chiar dacă mică) din sumele încasate va contribui la fondul pentru educaţie sau pentru îngrijirea bătrînilor? Departe de aşa ceva! Acest lucru este rareori menţionat. În schimb, reclamele scot în evidenţă ce extraordinar ar fi să cîştigaţi milioane de dolari. Iată cîteva exemple:

◻ „Stilul legendar de viaţă al persoanelor bogate şi cu faimă ar putea fi al vostru imediat . . . Dacă jucaţi la tragerea LOTO 6/49 din Canada cu perspectiva obţinerii a milioane de dolari.“

◻ „LOTERIA DIN FLORIDA . . . ajunge cea mai bogată dintre loteriile renumite din America.“

Tehnică de a face vînzare? Fără nici o îndoială! Eforturile de a atenua publicitatea iau sfîrşit, de obicei, atunci cînd rămîn bilete nevîndute. De fapt, organizatorii recurg la tehnici din ce în ce mai antrenante de a face publicitate jocurilor de noroc pentru a atrage noi jucători şi pentru a-i menţine pe cei vechi. Organizatorii trebuie să ofere în mod constant ceva ce pare nou. James Davey, directorul loteriei din Oregon (SUA), a spus: „Avem subiecte pentru diferite jocuri de noroc, tratăm despre jocurile olimpice. Cu ocazia Crăciunului, oferim premii de sărbători. Pe baza horoscopului jucăm cu Lucky Stars [Stele Norocoase]. Constatăm că dacă pregătim două sau trei, patru sau cinci jocuri în acelaşi timp, vindem mai multe bilete.“

Dar cea mai mare atracţie o constituie suma enormă a premiului cel mare. La Loto, cînd premiul în bani îşi măreşte valoarea — aşa cum s-a întîmplat în 1989 în Pennsylvania, cînd el a atins suma de 115 milioane de dolari — acest lucru devine o ştire senzaţională. Oamenii se precipită să cumpere bilete într-o manieră pe care un autor a numit-o „delirul jucătorului“. În mijlocul isteriei, chiar şi cei care în mod normal nu joacă la loterie îşi pregătesc banii.

[Chenarul de la pagina 6]

Febra jocurilor de noroc şi religia

„Biserica Catolică m-a învăţat să joc jocuri de noroc. Bingo (joc de noroc asemănător cu loto, foarte popular în S.U.A.) şi tombola nu sînt absolut deloc diferite de loterie. Dacă Biserica Catolică ar lua iniţiativa să stopeze toate jocurile de noroc, aş reconsidera ideea abţinerii de a juca la loterie. Dacă sînt lacom, sînt deoarece acest lucru este privit aproape ca un sacrament în Biserică.“ — Un cititor al revistei U.S. Catholic.

„Potrivit unui sondaj realizat de Universitatea Notre-Dame asupra parohiilor catolice, a doua slujbă foarte frecventată la biserica catolică, după Liturghia de duminică, o constituie jocurile de noroc săptămînale bingo.“ Totuşi, unii preoţi afirmă că majoritatea celor care participă la jocurile de noroc bingo nu frecventează biserica. — The Sunday Star-Ledger, New Jersey, S.U.A.

„Sfîntul Pancras a adus Norocul la Madrid“ era titlul unei pagini din revista săptămînală spaniolă ABC, ediţia internaţională. Articolul continua: „«Da, Sfîntul Pancras» exclamau întruna cei doi funcţionari de la agenţia loto . . . unde ei vînduseră numai seriile de 21515, «gordo»-ul [cel mare] care valorează 250 milioane [de pesetas, sau astăzi 2 milioane şi jumătate de dolari americani], care fuseseră distribuite în Madrid. [Funcţionarii] au mărturisit că s-au rugat sfîntului, a cărui imagine prezidează deasupra instituţiei lor şi pe care ei au plasat un mănunchi de frunze de pătrunjel, ca să aibă succes în vinderea «gordo»-ului de Crăciun.“

„Încercînd să găsească modalităţi de a explica succesul lor, foştii cîştigători înclinau să creadă că Dumnezeu şi soarta i-au ales pentru a cîştiga banii. . . . «Vrem să credem că succesul şi insuccesul se atribuie cuiva, nu unui accident», spunea dr. Jack A. Kapchan, profesor de psihologie de la Universitatea din Miami. «Şi cui altcuiva i se poate atribui aceasta dacă nu lui Dumnezeu?»“ — The New York Times.

Ce spune Biblia despre noroc? Celor infideli din Israel, Iehova le-a spus: „Dar . . . voi [sînteţi cei, NW] care părăsiţi pe DOMNUL [Iehova, NW], care uitaţi numele meu, care pregătiţi o masă «Norocului» şi umpleţi un pahar cu vin amestecat în cinstea «Soartei».“ — Isaia 65:11.

Cîţi dintre relativ puţinii cîştigători stau să analizeze că succesul lor izolat se bazează pe insuccesul a milioane de păgubaşi? Reflectă jocurile de noroc în vreun fel «iubirea faţă de aproapele»? Este oare raţional sau biblic să considerăm că Domnul Suveran al universului s-ar implica în astfel de vicii egoiste cum sînt jocurile de noroc? — Matei 22:39.