Cum a ajuns Biblia până la noi — Partea a 2-a

Limbi de foc ţâşneau în văzduh, în timp ce din ce în ce mai mult material combustibil era aruncat în flăcările orbitoare. Însă acesta nu era un foc obişnuit. Flăcările vii erau alimentate cu Biblii sub privirile preoţilor şi ale prelaţilor. Cumpărând însă Bibliile pentru a le distruge, episcopul Londrei l-a ajutat fără să ştie pe traducător, pe William Tyndale, să finanţeze ediţiile ulterioare!

Ce anume a dus la această hotărâre neclintită de ambele părţi ale conflictului? Într-un număr anterior am vorbit despre istoria publicării Bibliei până în a doua jumătate a evului mediu. Acum se ivesc zorii unei noi ere, în care mesajul şi autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu urmau să aibă o înrâurire profundă asupra societăţii.

Apare un pionier

John Wycliffe, un erudit bine cunoscut de la Oxford, a predicat şi a scris cu vehemenţă împotriva practicilor nebiblice ale Bisericii Catolice, luând ca bază „legea lui Dumnezeu“, şi anume Biblia. El şi-a trimis studenţii, pe lollarzi, în toate regiunile Angliei, pentru a le predica în engleză mesajul Bibliei tuturor celor dispuşi să-i asculte. Înainte de moartea sa, în 1384, el a început traducerea Bibliei din latină în engleza vorbită la data aceea.

Biserica a găsit multe motive pentru a-l dispreţui pe Wycliffe. Mai întâi, el i-a criticat pe preoţi pentru abuzurile pe care le făceau şi pentru conduita lor imorală. În plus, mulţi admiratori ai lui Wycliffe au dat o interpretare greşită învăţăturilor lui pentru a-şi justifica răscoalele armate. Preoţii l-au învinuit pe Wycliffe, chiar şi după moartea lui, deşi el nu a sprijinit niciodată răzmeriţele pline de cruzime.

Într-o scrisoare din 1412, adresată papei Ioan  XXIII, arhiepiscopul Arundel vorbea despre „acel individ vrednic de dispreţ şi enervant, John Wycliffe, de odioasă amintire, acel fiu al şarpelui cel vechi, însuşi solul şi copilul anticristului“. Atingând punctul culminant al acuzării sale, Arundel scria: „Pentru a umple măsura răutăţii lui, el a născocit mijloacele prin care să se realizeze o nouă traducere a scripturilor în limba maternă“. Într-adevăr, ce i-a scos din sărite cel mai mult pe conducătorii bisericii a fost faptul că Wycliffe a vrut ca oamenii să beneficieze de Biblie în propria lor limbă.

Cu toate acestea, câteva persoane proeminente au avut acces la Scripturi în limba lor maternă. Una dintre ele a fost Anna de Boemia, care s-a căsătorit în 1382 cu cel care avea să devină regele Richard II al Angliei. Ea avea Evangheliile traduse de Wycliffe în engleză, pe care le studia în permanenţă. Când a ajuns regină, atitudinea ei binevoitoare a contribuit la promovarea cauzei Bibliei nu numai în Anglia, ci şi în alte ţări. Anna i-a încurajat pe studenţii boemi de la Universitatea din Praga să vină la Oxford. Acolo ei au studiat cu entuziasm operele lui Wycliffe, luând cu ei câteva dintre ele la întoarcerea lor la Praga. Popularitatea de care s-au bucurat învăţăturile lui Wycliffe la Universitatea din Praga i-a fost mai târziu de mare ajutor lui Jan Hus, care a fost student şi după aceea a predat acolo. Hus a realizat o versiune uşor de citit în cehă, pornind de la traducerea în slava veche. Eforturile sale au încurajat folosirea unanimă a Bibliei în Boemia şi în ţările vecine.

Biserica se răzbună

De asemenea, preoţii erau furioşi pe Wycliffe şi pe Hus deoarece aceştia predaseră şi că „textul nediluat“, Scripturile inspirate originale, fără nici o adăugire, aveau o mai mare autoritate decât „glosele“, interminabilele explicaţii tradiţionale de la notele marginale din Bibliile aprobate de biserică. Aceşti predicatori doreau să pună la îndemâna oamenilor din popor mesajul nediluat al Cuvântului lui Dumnezeu.

Sub pretextul că i se asigura escortă, în 1414 Hus a fost adus prin vicleşug înaintea Conciliului Catolic de la Konstanz, Germania, pentru a-şi apăra punctele de vedere. Din conciliu făceau parte 2 933 de preoţi, episcopi şi cardinali. Hus a fost de acord să renunţe la învăţăturile sale dacă i se putea dovedi cu ajutorul Scripturilor că acestea erau greşite. Pentru conciliu însă, nu aceasta era problema. Faptul că Hus le contestase autoritatea era un motiv suficient pentru ca ei să-l ardă pe rug în 1415, în timp ce se ruga cu voce tare.

Acelaşi conciliu a făcut un ultim gest de acuzare şi umilire la adresa lui John Wycliffe, decretând ca oasele lui aflate în Anglia să fie exhumate şi incinerate. Această decizie a fost atât de respingătoare, încât nu a fost dusă la îndeplinire decât la cererea papei în 1428. Ca întotdeauna însă, această opoziţie aprigă nu a slăbit zelul altor iubitori ai adevărului. Mai degrabă, ei au fost şi mai hotărâţi să publice Cuvântul lui Dumnezeu.

Efectele tiparului

În 1450, la numai 35 de ani de la moartea lui Hus, Johann Gutenberg a început să tipărească în Germania cu ajutorul tiparului cu litere mobile. Prima lui operă de proporţii a fost o ediţie a Vulgatei latine, pe care a terminat-o în jurul anului 1455. În 1495, Biblia fusese tipărită integral sau parţial în următoarea ordine: germană, italiană, franceză, cehă, olandeză, ebraică, catalană, greacă, spaniolă, slavonă, portugheză şi sârbă.

În 1516, umanistul olandez Desiderius Erasmus a realizat prima ediţie completă tipărită a textului grecesc. Erasmus dorea ca Scripturile „să fie traduse în limbile tuturor oamenilor“. Însă Erasmus nu a dorit să-şi piardă celebritatea, traducând el însuşi Biblia. Cu toate acestea, au urmat alţii care au fost mai curajoşi. Printre aceştia s-a remarcat William Tyndale.

William Tyndale şi Biblia în engleză

Tyndale a studiat la Oxford, iar în jurul anului 1521 a ajuns în casa lui Sir John Walsh ca profesor al copiilor soţilor Walsh. Deseori, cu ocazia meselor copioase ţinute în sufrageria familiei Walsh, tânărul Tyndale purta discuţii aprinse cu preoţii din localitate. Ca de obicei, Tyndale punea în discuţie convingerile lor, deschizând Biblia şi arătându-le versete scripturale. Cu timpul, soţii Walsh au crezut învăţăturile biblice ale lui Tyndale, iar preoţii erau invitaţi mai rar şi erau primiţi cu mai puţin entuziasm. Bineînţeles că lucrul acesta i-a asmuţit şi mai mult pe preoţi împotriva lui Tyndale şi a convingerilor sale.

Odată, în timpul unei confruntări, un adversar religios al lui Tyndale a spus: „Mai bine am fi fără legea lui Dumnezeu decât fără cea a papei“. Imaginaţi-vă ce credinţă a avut Tyndale dacă i-a putut răspunde: „Eu îl desfid pe papă şi toate legile sale. Dacă Dumnezeu îmi va cruţa viaţa, în câţiva ani voi face ca băiatul de la coarnele plugului să cunoască Scripturile mai bine decât voi“. Hotărârea lui Tyndale începuse să se contureze. Mai târziu el a scris: „Observasem din experienţă că nu puteai să le dovedeşti laicilor vreo învăţătură biblică adevărată dacă nu le arătai versetul în limba lor maternă, ca să poată înţelege esenţa, ordinea şi sensul textului“.

La vremea aceea nu fusese tipărită încă nici o Biblie în engleză. Astfel, în 1523, Tyndale a mers la Londra pentru a cere aprobarea episcopului Tunstall pentru un proiect de traducere. Respins, el a părăsit Anglia pentru a-şi realiza scopul, fără a mai apuca să se întoarcă vreodată aici. În Colonia (Germania), atelierul primului său tipograf a fost percheziţionat, iar Tyndale a trebuit să fugă pentru a-şi salva viaţa, reuşind să ia cu el câteva pagini valoroase nelegate. Cu toate acestea, în Worms (Germania) fuseseră tipărite cel puţin 3 000 de exemplare ale „Noului Testament“ tradus de el în engleză. Acestea au fost trimise în Anglia şi au fost distribuite acolo la începutul anului 1526. Unele dintre ele erau Bibliile pe care episcopul Tunstall le-a cumpărat şi le-a ars, ajutându-l, fără să ştie, pe Tyndale să-şi continue munca!

Cercetarea favorizează o înţelegere mai clară

Este limpede că Tyndale a lucrat cu plăcere. Iată ce se spune în The Cambridge History of the Bible: „Scriptura l-a făcut fericit, iar ritmul rapid şi exuberant îţi transmite fericirea lui“. Obiectivul lui Tyndale era de a le permite Scripturilor să-i vorbească omului din popor într-un limbaj cât mai exact şi cât mai simplu posibil. În urma cercetărilor pe care le-a făcut, el a înţeles sensul cuvintelor biblice care fuseseră învăluite timp de secole în doctrine bisericeşti. Nelăsându-se intimidat nici de ameninţarea cu moartea, nici de scrierile pline de ură ale influentului său duşman Sir Thomas More, Tyndale a inclus în traducerea sa cercetările pe care le făcuse.

Traducând din textul original în greacă al lui Erasmus şi nu din latină, Tyndale a ales cuvântul „iubire“ în loc de „caritate“ pentru a exprima mai exact sensul termenului grecesc agápe. De asemenea, el a folosit „congregaţie“ în loc de „biserică“, „căinţă“ în loc de „penitenţă“ şi „bătrâni“ în loc de „preoţi“ (1 Corinteni 13:1–3; Coloseni 4:15, 16; Luca 13:3, 5; 1 Timotei 5:17, Tyndale). Aceste modificări erau o ameninţare la adresa autorităţii bisericii şi a practicilor religioase tradiţionale, cum ar fi spovedirea la preoţi.

De asemenea, Tyndale a păstrat cuvântul „înviere“, respingând ca nebiblice purgatoriul şi viaţa conştientă după moarte. Cu privire la morţi, el i-a scris lui More: „Punându-i în cer, în iad şi în purgatoriu, tu distrugi argumentele cu care Cristos şi Pavel au dovedit învierea“. În această privinţă, Tyndale a făcut referire la Matei 22:30–32 şi 1 Corinteni 15:12–19. El a ajuns să creadă în mod corect că morţii rămân inconştienţi până la o înviere viitoare (Psalmul 146:4; Eclesiastul 9:5; Ioan 11:11, 24, 25). Aceasta însemna că toate practicile legate de rugăciunile adresate Mariei şi „sfinţilor“ nu aveau nici un sens din moment ce, în starea de inconştienţă în care se aflau, ei nu puteau nici să audă, nici să mijlocească.

Tyndale traduce Scripturile ebraice

În 1530, Tyndale a realizat o ediţie a Pentateuhului, primele cinci cărţi ale Scripturilor ebraice. Astfel, el a devenit prima persoană care a tradus Biblia direct din ebraică în engleză. Tyndale a fost şi primul traducător englez care a folosit numele Iehova. Eruditul londonez David Daniell scrie: „Mai mult ca sigur că cititorii lui Tyndale au fost impresionaţi că numele lui Dumnezeu a fost scos din nou la lumină“.

Încercând să realizeze o traducere clară, Tyndale a folosit diferite cuvinte englezeşti pentru a traduce un singur cuvânt ebraic. Totuşi, el a urmat îndeaproape structura gramaticală a limbii ebraice. Rezultatul a fost o traducere care păstrează concizia limbii ebraice. El însuşi a spus: „Caracteristicile limbii ebraice se aseamănă de o mie de ori mai mult cu engleza decât cu latina. Felul de a vorbi este foarte asemănător; de aceea, în o mie de locuri nu trebuie decât să traduci cuvânt cu cuvânt din ebraică în engleză“.

Această metodă, în esenţă literală, a înfrumuseţat traducerea lui Tyndale cu expresii ebraice. Unele dintre ele trebuie să fi părut destul de ciudate la prima citire. Totuşi, în cele din urmă, Biblia a devenit atât de cunoscută, încât multe dintre aceste expresii fac acum parte din limba engleză! Câteva exemple sunt: „un om după inima Lui“ (ca în 1 Samuel 13:14), „paşte“ şi „ţap ispăşitor“. În plus, cititorii Bibliei engleze s-au familiarizat cu modul de gândire ebraic, ceea ce le-a permis o mai bună înţelegere a Scripturilor inspirate.

Biblia şi Tyndale proscrişi

Posibilitatea ca fiecare să poată citi Cuvântul lui Dumnezeu în propria limbă era senzaţională. Poporul englez a reacţionat pozitiv, cumpărând toate Bibliile care au putut fi introduse clandestin în Anglia, camuflate în baloturi cu îmbrăcăminte sau în alte mărfuri. Între timp, preoţii se gândeau la inevitabila pierdere a poziţiei lor în cazul în care Biblia ajungea să fie privită drept autoritatea supremă. Astfel, situaţia a devenit şi mai mult decât înainte o chestiune de viaţă şi de moarte pentru traducător şi pentru susţinătorii lui.

Hăituit în permanenţă de Biserică şi de Stat, Tyndale a continuat să lucreze în ascuns la Anvers (Belgia). Şi acum, el dedica două zile pe săptămână pentru ceea ce numea el distracţia sa — ajutându-i pe alţi englezi refugiaţi, pe săraci şi pe bolnavi. O bună parte din banii pe care-i avea i-a cheltuit astfel. Înainte de a putea traduce a doua jumătate a Scripturilor ebraice, Tyndale a fost trădat pentru bani de un fals prieten englez. A fost executat în 1536 la Vilvoorde (Belgia), ultimele lui cuvinte fiind: „Doamne, deschide ochii regelui Angliei!“

În 1538, din motive personale, regele Henric VIII a ordonat să fie puse Biblii în fiecare biserică din Anglia. Deşi Tyndale nu a fost recunoscut, traducerea care a fost aleasă a fost în mare parte traducerea lui. În felul acesta, lucrarea lui Tyndale a devenit atât de bine cunoscută şi îndrăgită, încât „a stabilit caracteristicile esenţiale ale majorităţii versiunilor ulterioare“ în engleză (The Cambridge History of the Bible). În ediţia King James Version din 1611 s-a copiat 90 la sută din traducerea lui Tyndale.

Faptul că Biblia a devenit accesibilă a însemnat o mare schimbare în Anglia. Discuţiile purtate în jurul Bibliilor puse în biserici au devenit atât de animate, încât uneori se suprapuneau cu serviciile religioase! „Bătrânii au învăţat să citească pentru a putea ajunge direct la Cuvântul lui Dumnezeu, iar copiii li se alăturau bunicilor lor pentru a asculta“ (A Concise History of the English Bible). Această perioadă a fost martoră şi la o creştere spectaculară a numărului Bibliilor răspândite în alte ţări şi limbi europene. Însă schimbările pe care le-a adus Biblia în Anglia urmau să exercite o influenţă mondială. Cum s-a întâmplat lucrul acesta? Şi ce influenţă au avut asupra Bibliei pe care o folosim astăzi descoperirile ulterioare? Vom încheia prezentarea noastră cu următorul articol din această serie.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

„Noul Testament“ al lui Tyndale din 1526 — singurul exemplar complet care nu a fost ars

[Provenienţa fotografiei]

© Administraţia de la British Library

[Graficul/Ilustraţiile de la paginile 26, 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Date-cheie cu privire la transmiterea Bibliei

Era noastră

Biblia Wycliffe începută (î. 1384)

1400

Hus executat în 1415

Gutenberg — prima Biblie tipărită, cca 1455

1500

Tipărirea primelor Biblii în limba poporului

Textul în greacă al lui Erasmus, 1516

„Noul Testament” al lui Tyndale, 1526

Tyndale executat, 1536

Henric VIII dă ordin să fie puse Biblii în biserici, 1538

1600

King James Version, 1611

[Ilustraţiile]

Wycliffe

Hus

Tyndale

Henric VIII