„Doamne, deschide ochii regelui Angliei“

A FOST condamnat ca eretic în august 1536. Dar nu a fost aşezat pe rug decît abia în luna octombrie a aceluiaş an. Înainte de a fi strangulat iar trupul său ars, ultimele lui cuvinte rostite cu glas tare au fost: „Doamne, deschide ochii regelui Angliei.“

Acest om a fost William Tyndale. De ce a fost el condamnat ca eretic iar trupul său ars pe rug? Ce nu reuşise regele Angliei să vadă? Putem noi oare trage vreo învăţătură din cele întîmplate lui Tyndale? Pentru a putea răspunde, să examinăm mai întîi viaţa lui Tyndale.

TINEREŢEA LUI TYNDALE

Tyndale s-a născut în 1494 în Gloucestershire, Anglia. A intrat la Universitatea Oxford unde şi-a luat licenţa în litere (Master) în 1515. Imediat după aceea a petrecut un timp la Universitatea Cambridge.

În 1522 Tyndale s-a întors la Gloucestershire şi a devenit învăţătorul copiilor lui Sir John Walsh. Folosindu-se de Scripturi pentru a-şi suştine ideile, el a ajuns curînd în conflict cu clericii şi doctorii catolici de rang înalt care vizitau reşedinţa lui Sir John Walsh. Neliniştită, Lady Walsh l-a întrebat: „De ce să te credem pe tine mai degrabă decît pe aceşti oameni eminenţi, învăţaţi şi bine dotaţi?“

Auzind acestea, Tyndale s-a hotărît să traducă în engleză Manualul unui soldat creştin, o lucrare a învăţatului Desiderius Erasmus. Această operă condamna multe din practicile şi învăţăturile religioase dominante în vremea aceea. De exemplu, Erasmus scrie: „Faptul că papii şi episcopii pretind pe faţă să fie numiţi domni şi stăpîni constituie pentru mine o permanentă sursă de uimire, deoarece Cristos le-a interzis discipolilor săi să-şi spună atît domni, cît şi stăpîni. . . . Expresiile apostol, păstor, episcop, sînt termeni care semnifică slujbă sau serviciu, nu stăpînire sau guvernare.“ De asemenea, în această lucrare, Erasmus îndemna la mai mult studiu biblic.

Nu mult după aceea, adversarii stîrniţi ai lui Tyndale l-au acuzat pe acesta de erezie. Deşi şi-a dat seama de pericolul în care se afla, el devenea tot mai convins că singurul mod de a îndepărta ignoranţa era faptul de a traduce Biblia în engleza populară a timpului său, pentru a o face astfel accesibilă oamenilor de rînd.

Tot cam pe atunci, Tyndale a intrat în discuţie cu un cleric care, în cele din urmă, a zis: „Mai bine am fi fără legea lui Dumnezeu, decît fără legea papei.“ Şocat de aceasta, Tyndale a replicat: „Nu-mi pasă de papă şi de toate legile lui. . . . Dacă Dumnezeu mă ţine în viaţă, nu peste multă vreme voi face ca un băiat de la cornele plugului că cunoască mai mult din scriptură decît cunoşti tu.“ Tyndale şi-a ţinut cuvîntul. Hotărît să facă Biblia să fie înţeleasă şi de către „un băiat de la coarnele plugului,“ el pleacă în 1523 la Londra pentru a-l căuta pe episcopul catolic Cuthbert Tunstall, deoarece credea că acest prieten al lui Erasmus îl va ajuta cu siguranţă.

TRADUCEREA LUI STÎRNEŞTE PROTESTE

Totuşi Tunstall nu voia să rişte, sprijinind un plan atît de dezaprobat de Biserică. Dar Tyndale cîştigă prietenia unui negustor bogat, Humphrey Monmouth, la care a locuit cîteva luni. Conştient de pericolele crescînde care îl aşteptau, Tyndale a ajuns curînd la concluzia că nici în palatul episcopului din Londra şi nici chiar în toată Anglia nu mai era loc pentru traducerea Noului Testament. Astfel, cu ajutorul lui Monmouth, Tyndale s-a îmbarcat pentru Germania în 1524. Acolo a început să traducă Scripturile greceşti creştine (numite în general, Noul Testament), nu din latină cum făcuse traducătorul Bibliei John Wycliffe, ci din originalul grecesc.

Deşi tipărirea a început în mare taină, ea a fost curînd descoperită de Johann Dobneck (Cochlaeus), care este descirs drept, „cel mai aprig duşman care a existat vreodată al traducerii Cuvîntului lui Dumnezeu în orice limbă populară.“ Dobneck a alertat autorităţile, iar Tyndale a fost nevoit să fugă în oraşul Worms cu cele aproximativ zece file tipărite. În 1526 o ediţie de cel puţin 3 000 de exemplare a traducerii lui a fost terminată cu succes şi a fost introdusă clandestin în Anglia şi distribuită de către negustori numiţi „vînzători ai Noului Testament.“ Riscurile pe care le comportă cumpărarea lor au devenit şi mai mare, deoarece episcopul Tunstall şi alţi clerici au început vînătoarea exemplarelor şi arderea lor în piaţa St. Paul’s din Londra.

În 1527, William Warham, arhiepiscop de Canterbury, a găsit o modalitate de a cumpăra traducerea lui Tyndale înainte ca ea să ajungă la oameni. Tunstall a plănuit ceva asemănător şi astfel multe exemplare au fost distruse. Dar care a fost de fapt rezultatul? Tyndale a declarat: „Am să fac rest de bani ca să scap de datorii, şi toată lumea va protesta împotriva faptului că Cuvîntul lui Dumnezeu a fost ars, iar surplusul de bani îmi va permite să mă dedie mai ales corectării Noului Testament.

El a obţinut nişte bani cu care a tipărit mai multe exemplare şi cu care a făcut o revizuire a traducerii. Nimic din ceea ce a intreprins clerul nu a putut împiedeca răspîndirea Cuvîntului lui Dumnezeu!

Dar de ce clerul şi însuşi regele Angliei, Henric al VIII-lea, erau orbi cu privire la utilitatea unei traduceri ca cea a lui Tyndale, în limbaj popular?

Ei bine, vestitul învăţat catolic Erasmus a explicat unul din motive în cele ce urmează: „Cărţile sacre condamnă în multe locuri viciile păstorilor şi prinţilor şi dacă oamenii le-ar citi, ei ar cîrti împotriva celor ce-i conduc.“ Totuşi, nu numai idea de a traduce în limba populară a fost ceea ce a stîrnit împotriviri. Regele se spunea „gloselor dăunătoare“ — notele marginale — din traducerea lui Tyndale. Clericii, de asemenea, au obiectat cu privire la notele marginale pe care ei le considerau că subminează credinţa catolică. Întotdeauna opoziţia lor împiedeca ochii oamenilor de rînd să se deschidă în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu.

În traducerea sa, Tyndale s-a ţinut de cuvînt şi folosit termeni pe care ‘un băiat de la coarnele plugului’ îi putea înţelege: „bătrîn“ sau „senior,“ în loc de „preot;“ „adunare,“ în loc de „biserică“ „iubire,“ în loc de „căritate;“ căinţa, în loc de „penitenţă.“ Dar folosirea acestor cuvinte în locul termenilor bisericeşti vechi era considerată erezie de catolicii convenţionali, ca Sir Thomas More.

Între timp, Tyndale a scris o serie de alte publicaţii anticlericale. De exemplu, eseul său „Ascultarea unui creştin“ contesta autoritatea papei, condoană bogăţia clerului şi demasca alte abuzuri. Iată ce spune el în apărarea traducerii în engleza populară, în această scriere: „Ei zic că nu poate fi tradusă în limba noastră, deoarece ea [limba] este prea rudimentară. Ea nu este atît de rudimentară, pe cît sînt ei de mincinoşi. . . . Această ameninţare a poporului şi interzicerea citirii Scripturii au se faca din dragoste pentru sufletele voastre (. . .) deoarece ei vă permit în schimb (. . .) să citiţi Robin Hood, (. . .) povestiri de dragoste şi desfrîu (. . .) scîrboase din cale-afară, pentru a corupe spiritul tinerilor.“

Astfel Tyndale a ajuns să fie socotit eretic, iar traducerea Scripturilor Greceşti creştine o publicaţie eretică.

SCRIPTURILE EBRAICE

Tyndale învăţase şi ebraica şi, de îndată ce s-a simţit capabil să o facă, a început să traducă Scripturile Ebraice în engleză. El a început traducerea Pentateucului, apoi s-a îmbarcat pe un vas din Anvers, Belgia, pentru a o tipări la Hamburg, Germania. Dar vasul a suferit o avarie pe coasta olandeză, iar Tyndale şi-a pierdut toate cărţile şi scrierile. Cînd în cele din urmă a ajuns la Hamburg în 1529, el s-a întîlnit cu o veche cunoştinţă, Miles Coverdale, care l-a ajutat să traducă tot Pentateucul. Acesta a fost tipărit în 1530. Însă ochii clerului şi ai regelui urmau să fie închişi şi mai mult faţă de această traducere!

Notele marginale făcute de Tyndale pe Pentateuc erau şi mai supărătoare decît notele de pe Scripturile Greceşti creştine. El s-a folosit de acest prilej pentru a sublinia ceea ce el considera a fi o contradicţie între unele practici ale Bisericii şi legile lui Dumnezeu. Fiţi atenţi la următoarele exemple: Numerele 23:8: ‘Cum să blestem pe cel pe care Dumnezeu nu-l blestemă’ (nota marginală: papa v-ar putea spune cum); Deuteronomul 23:18 — ‘Să nu adunci nici costul unei curve, nici preţul unui cîine în casa Domnului, Dumnezeului tău’ (notă marginală: Totuşi papa ia tribut de la ei, chiar episcopii şi călugării nu-şi doresc alţi chiriaşi); Deuteronomul 11:19 — „‘Vorbeşte despre ele [cuvintele mele] cînd şezi în casa ta’ [notă marginală: vorbeşte despre robynhoda spun preoţii noştri].“

Răspîndirea Bibliilor şi a scrierilor lui Tyndale şi Luther în Anglia s-a făcut într-o asemenea măsură, încît în mai 1530 regele Henric al VIII-lea a fost îndemnat să formeze o adunare de 30 de episcopi şi clerici proeminenţi, printre care erau More şi Tunstall. Ca urmare, în proclamaţia regelui a fost inclusă o condamnare a acestor scrieri. Aceste scrieri au fost prezentate drept „cărţi englezeşti blasfematoare şi periculoase“ care perverteau credinţa şi instigau la răscoală.

De atunci încolo nu s-a mai vorbit doar despre arderea cărţilor. În următorii doi ani, zece „eretici“ au fost arşi pe rug, unii dintre aceştia fiind cunoscuţi de Tyndale. Alţii care au mărturisit că deţineau cărţile lui, au renunţat la opiniile lor şi au fost doar amendaţi.

În 1533, Tyndale se reîntoarce la Anvers. Acolo el şi-a revizuit prima ediţie a Scripturilor Greceşti creştine şi a lucrat la o nouă porţiune din Scripturile Ebraice, terminînd partea de la Iosua pînă la Cronici, sub formă de manuscris.

TRĂDAREA, JUDECAT ŞI MOARTEA

În Anglia s-au depus numeroase eforturi de a-l găsi şi aresta pe Tyndale, dar toate au eşuat pînă în mai 1535. În timpul dineurilor pe care le lua cu negustorii din Anvers, Tyndale se împrietenii cu Henry Phillips. Fără să sesizeze pericolul, Tyndale îl invită pe acesta în casa în care locuia, deşi proprietarul său, Thomas Poyntz, era vădit neîncrezător cu privire la Phillips. După ce a cîştigat încrederea lui Tyndale, Phillips a informat autorităţile. Dar n-ar fi fost înţelept ca Tyndale să fie arestat acasă. Atunci Phillips l-a invitat la masă la el acasă. Ei au plecat împreună şi au trecut printr-un pasaj îngust, Phillips mergînd în spatele lui Tyndale. La ieşirea din pasaj, Phillips a arătat cu degetul spre Tyndale, iar soldaţii au pus mîna pe el şi l-au arestat.

Tyndale a fost întemniţat la Vilverde Castle, aproximativ şase mile (9,6 km) depărtare de Bruxelles, şi a rămas acolo un an şi patru luni. Examinarea lui de către o comisie specială i-a dat prilejul să-şi dovedească credinţa, cu bogate dovezi susţinute de Scripturi. A urmat o îndelungată controversă cu teologii de la Universitatea catolică din Louvain, care se afla în apropiere. În cele din urmă a fost condamnat ca eretic şi cu puţin timp înainte de a fi strangulat şi ars a pronunţat aceste cuvinte: „Doamne, deschide ochii regelui Angliei.“

RUGĂCIUNEA SA A FOST ASCULTATĂ

Tyndale n-a ştiut niciodată cît de repede urma ca rugăciunea rostită de el în pragul morţii să fie îndeplinită, iar Biblia să fie pusă la dispoziţia oamenilor de rînd pentru a putea fi citită. De asemenea, urmau să se deschidă ochii multor persoane asupra adevărurilor pe care le conţinea ea.

Un an înaintea morţii lui Tyndale, Miles Coverdale a publicat prima Biblie completă tipărită în engleză, care, în parte, se baza pe lucrarea lui Tyndale. Pe copertă se afla un chenar de lemn sculptat, atribuit pictorului german Hans Holbein, care avea în partea cea mai de sus numele Iehova, reprezentat sub forma tetragramatonului (patru litere) ebraic. Tyndale a fost acela care a introdus numele „Iehova“ în limba engleză, în traducerea Pentateucului, la Exodul 6:3, făcută de el.

O revizie ulterioară efectuată de John Rogers, sub numele de Thomas Matthew (şi cunoscută deci ca Biblia lui Matthew), a fost prezentată regelui Henric al VIII-lea în 1537 şi a primit autorizaţia regală. Dar, culmea ironiei, această Biblie constituia în cea mai mare parte traducerea lui Tyndale, încluzînd chiar manuscrisul său pînă la II Cronici. La sfîrşitul lui Maleahi apar iniţialele sale: „W.T.“ „Astfel [arhiepiscopul] Cranmer a fost convins să aprobe aceste versiuni publicate împreună şi sub pseudonim, care, atunci cînd au apărut separat, au condamnate de Sinod [Sinodul bisericii]; astfel regele şi-a dat autorizaţia pentru aceste lucrări pe care, prin Hotărîrea sa anterioară, le condamnase.“ — Istoria Bisericii Anglicane, de R. W. Dixon, volumul I, pagina 521.

Un an mai tîrziu, Thomas Cromwell, vicar general, a emis un ordin prin care însărcina clericii să procure o Biblie de format foarte mare, pentru fiecare biserică, pentru a fi folosită de enoriaşi şi legată bine de un lanţ, iar ei (clericii) „să îmboldească, să stimuleze şi să recomande în mod expres fiecărei persoane să citească ceea ce este însuşi Cuvîntul viu al lui Dumnezeu.“ Oamenii au acţionat cu atîta hotărîre la acest îndemn încît în 1539 s-a emis altă hotărîre prin care se interzicea citirea cu glas tare a Bibliei în biserică în timpul serviciului religios. Bineînţeles, clericii erau enervaţi cînd vedeau că predicile lor erau ignorate şi mulţi preferau să se strîngă în jurul celui care citea Biblia!

OCHII TĂI SÎNT DESCHIŞI?

În ceea ce priveşte rugăciunea muribundului Tyndale de a pune Biblia la îndemîna oamenilor de rînd pentru ca aceştia s-o poată citi, ea a fost îndeplinită. Dar cum stau lucrurile astăzi?

Am o Biblie, spun mulţi. Dar este aceasta suficient pentru a deschide cuiva ochii? „Ei au ochi, dar nu văd,“ a spus Dumnezeu referitor la poporul său, devenit infidel, din Iuda antică (Ieremia 5:21). Deci ‘a vedea’ se poate referi la o vedere figurativă, respectiv la perceperea pe planul minţii. Deşi este adevărat că milioane şi milioane de oameni au o Biblie în casele lor, în multe cazuri ea este lăsată pe un raft, unde se umple de praf. Ai putea oare spune că ochii acestor persoane s-au deschis într-adevăr pentru a percepe adevărul biblic?

„Dar eu citesc Biblia,“ ar putea replica unii. Bine, dar înseamnă că dacă citeşti Biblia ţi s-au deschis ochii? Nu neapărat. Mulţi care citesc Biblia o consideră doar literatură interesantă. Totuşi Scripturile ne spun că trebuie să ni se deschidă ochii inimii (Efeseni 1:18). Pentru ca ochii noştri să fie cu adevărat deschişi, trebuie să înţelegem ceea ce citim din Biblie, să întipărim în inimă şi să aplicăm în viaţa noastră.

Dar cum stau lucrurile cu tine? Au fost ochii tăi într-adevăr deschişi? Adică eşti convins că ceea ce este în Biblie este demn de citit şi de aplicat în viaţa ta? Dacă ai dori să fii ajutat pentru a face astfel, Martorii lui Iehova vor fi fericiţi s-o facă.

Odată ce ochii ţi s-au deschis, trebuie să-i ţii deschişi. Iată ce se spune în Biblie, la cartea Proverbele: „Fiule, cuvintelor mele să le dai atenţie. La vorbele mele să-ţi apleci urecha. Să nu se depărteze de ochii tăi. Păstrează–le în adîncul inimii tale.“ — Proverbele 4:20,21.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 15]

„Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă voi face ca şi un băiat de la coarnele plugului să cunoască mai mult din Scriptură decît cunoşti tu.“ — Tyndale.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

WILLIAM TYNDALE

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Tyndale traduce Biblia

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Tyndale este sugrumat şi ars