RSD-ul: o boală enigmatică şi dureroasă

De la corespondentul nostru din Canada

DISTROFIA REFLEXULUI SIMPATIC (RSD) este „unul dintre cele mai enigmatice, mai dureroase şi, probabil, mai insuportabile sindroame din medicină“, a scris Allison Bray în ziarul Winnipeg Free Press. În publicaţia British Medical Journal, Anna Alexander, o victimă a acestei boli, a declarat că RSD-ul „este deseori nedepistat clinic din simplul motiv că nu este înţeles pe deplin“. În aceeaşi publicaţie se mai afirma că RSD-ul este deseori diagnosticat incorect la copii. Mulţi ani medicii chiar au crezut că durerea era de natură psihică, auto-impusă.

Cei care au această boală misterioasă suferă o durere insuportabilă şi, în unele cazuri, abia îşi amintesc să fi făcut ceva care să le fi provocat agonia. În lucrarea Accent on Living, Sarah Arnold scrie următoarele: „Boala este provocată de o leziune sau de o traumă a unei anumite părţi a organismului în care există multe terminaţii nervoase, cum ar fi în mână sau în picior. Leziunea poate fi tot atât de banală ca înţepătura unui ac sau tot atât de complexă ca o intervenţie chirurgicală. Primul indiciu al bolii este durerea persistentă, mai intensă decât leziunea în sine. Simptomele sunt greu de suportat şi constau într-o durere ca o arsură într-o anumită zonă, în sensibilitate ridicată la căldură şi lumină, în transformări la nivelul părului şi al unghiilor şi în schimbarea culorii pielii“.

Boala trece prin câteva etape. La început, zona afectată se umflă, se înroşeşte, iar părul creşte în zonele în care înainte nu exista nici o creştere vizibilă. Aceste simptome se pot manifesta pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni. Apoi, zona respectivă devine albastră, rece, mai dureroasă, iar ligamentele şi încheieturile devin rigide. Acum se poate instala osteoporoza. În final se observă atrofierea muşchilor afectaţi, contractarea tendoanelor şi atrofierea membrului afectat.

Dr. Howard Intrater, directorul clinicii pentru tratarea afecţiunilor dureroase, de la Centrul de Medicină din Winnipeg, este de părere că vătămarea ireversibilă poate fi prevenită. Trebuie blocaţi nervii simpatici, astfel încât aceştia să nu mai transmită semnale de durerea. În ziarul local din Winnipeg se consemnează că „există numeroase tratamente, începând de la stimularea electrică şi până la beta-blocanţi, stimulatori epidurali (în care un electrod este implantat în coloana vertebrală ca să stimuleze zona afectată) şi chiar blocarea cu injecţii a nervilor simpatici“. Pentru diminuarea durerii şi îmbunătăţirea mobilităţii se foloseşte fizioterapia şi acupunctura. În publicaţia British Medical Journal se spune că „un tratament eficient include o oarecare combinaţie între stimularea electrică a nervilor, blocarea chimică a nervilor simpatici, psihoterapia şi fizioterapia intensivă“.

Evident, este mai bine dacă boala este depistată din timp. Totuşi, medicii corespondenţi ai publicaţiei The American Journal of Sports Medicine susţin că rezultatele pe care le-au obţinut cu pacienţii la care au depistat simptomele acestei boli într-un timp mai scurt de 6 luni sau între 6 şi 12 luni sau într-un timp mai lung de 12 luni „erau aproape identice. Această descoperire contrazice opinia curentă potrivit căreia dacă simptomele persistă mai mult de un an înainte de aplicarea tratamentului, acesta este un semn prevestitor nefavorabil“.

Se speră că, pe măsură ce cunoştinţele despre medicină vor progresa, RSD-ul va avea mai puţine mistere, iar bolnavii vor putea beneficia de un tratament mai eficient.

[Notă de subsol]