Laharii — Urmarea erupţiei lui Mount Pinatubo

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FILIPINE

CASELE sunt inundate. Companiile avariate. Autovehiculele distruse. Clădirile acoperite. Mii de oameni au fost obligaţi să fugă. Alţii, fiind prinşi, nu au putut să fugă. Care este cauza? Un cutremur de pământ? O avalanşă? Nu. Aceasta este continuarea scenariului scris de lahari (läʹhäri). Ce sunt aceştia? Laharii sunt curgeri compuse din apă şi sedimente vulcanice, cum ar fi cenuşă fărâmicioasă, piatră ponce şi fragmente de rocă formate în urma actualei erupţii, precum şi în urma altor erupţii anterioare.

Probabil că până acum un deceniu nu aţi auzit niciodată de Mount Pinatubo din Filipine. Însă după o erupţie puternică ce a avut loc pe 15 iunie 1991, „Pinatubo“ a devenit un cuvânt familiar în multe părţi ale lumii. După ce a fost inactiv timp de aproape 500 de ani, Mount Pinatubo şi-a vărsat conţinutul vulcanic într-unul dintre cei mai gigantici nori în formă de ciupercă din acest secol. Cenuşa, nisipul şi rocile aruncate de vulcan au căzut înapoi pe pământ în cantităţi pe care ochiul uman rareori le mai văzuse până atuncia.

Vulcanul a aruncat în atmosferă un uriaş volum de material până la o distanţă de peste 20 de kilometri. Deşi o parte a căzut înapoi pe pământ, mari cantităţi de praf au rămas în atmosferă — şi nu numai praf, ci şi mari cantităţi de dioxid de sulf, şi anume circa 20 de milioane de tone!

Probabil că vă mai amintiţi câteva dintre efectele la nivel mondial: apusurile de soare extraordinar de frumoase care au fost văzute un timp după aceea; în 1991, o eclipsă totală de soare neobişnuit de strălucitoare, vizibilă în Mexic şi în zonele învecinate; modificări în tipurile de climă, printre care şi un efect de răcire în unele zone din emisfera nordică; şi distrugerea unei părţi mai mari din stratul de ozon al pământului. Sau poate că aţi auzit de creşterea numărului de cazuri de îmbolnăviri şi a foametei în rândul populaţiei care a fost nevoită să se mute din cauza erupţiei.

O consecinţă de lungă durată

Una dintre cele mai grave consecinţe ale erupţiei lui Pinatubo, şi probabil una care a trecut neobservată de o mare parte a globului, este acel fenomen cunoscut sub numele de lahar. Aşa cum am arătat în primul paragraf al acestui articol, laharii le-au provocat la zeci de mii de persoane nespus de multă suferinţă. Din cauza laharilor, urmările erupţiei lui Mount Pinatubo nu sunt toate de domeniul trecutului. Ele se simt şi în prezent. Poate că nu aţi suferit personal, însă, în vecinătatea lui Mount Pinatubo, companiile, locurile de muncă, locuinţele, viaţa şi chiar oraşe întregi continuă să fie distruse. De vină sunt laharii formaţi de Pinatubo.

Deşi mulţi lahari se comportă ca nişte râuri noroioase care conţin cantităţi neobişnuite de sedimente, atunci când laharul conţine peste 60 la sută sedimente, el începe să semene cu betonul care curge. În acest caz, el poate fi extrem de devastator. Iată ce declară o lucrare de specialitate (A Technical Primer on Pinatubo Lahars): „Aceste noroaie sunt atât de dense (au o densitate de două ori mai mare decât cea a apei), încât sunt ridicaţi şi purtaţi la suprafaţă bolovani uriaşi, gabioane umplute cu pietre, autovehicule, clădiri de beton şi chiar şi poduri“.

Cum se formează laharii? Aduceţi-vă aminte că, în timpul erupţiei, Mount Pinatubo a aruncat afară enorme cantităţi de material. O parte s-a ridicat în atmosferă, însă o mare parte a rămas pe munte şi în apropierea acestuia sub formă de depuneri curgătoare piroclastice (formate în urma acţiunii vulcanice). În ce cantităţi? Potrivit unui raport al Institutului de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine, s-au depus 6,65 miliarde de metri cubi. C. G. Newhall, un vulcanolog american, declară că au fost expulzate suficient de multe fragmente de rocă pentru a „pava de cel puţin 10 ori o şosea cu patru benzi care să traverseze Statele Unite“. Din această cantitate, 3,45 de miliarde de metri cubi se puteau eroda — aceste fragmente aşteptau doar să vină ploile şi să le poarte spre zone mai joase, formându-se astfel laharii. În Filipine, furtunile tropicale şi taifunurile pot genera probleme suplimentare. Mari cantităţi de precipitaţii pot cădea într-un interval scurt de timp, ceea ce duce la formarea unor lahari masivi.

Exact aşa se întâmplă de câţiva ani. De repetate ori, furtunile au înmuiat fragmentele de rocă vulcanică, făcându-le să se deplaseze. Laharii au transformat terenurile arabile productive în terenuri necultivabile, iar oraşele, în zone cu acoperişuri fixate pe sol. În unele cazuri, acest lucru s-a întâmplat în timpul nopţii. Mii de locuinţe au fost distruse, iar oamenii au fost strămutaţi din locurile lor natale şi obligaţi să înceapă o nouă viaţă într-o altă regiune. Până la începutul anului 1995, laharii au transportat în depresiunile mai joase 63 la sută din materialul piroclastic, însă pe munte a mai rămas 37 la sută, care aşteaptă să facă, probabil, alte ravagii. În plus, o mare parte din cele 63 de procente care au ajuns deja jos continuă să fie o ameninţare. Apa provenită în urma unor precipitaţii abundente sapă canale în materialul depus mai înainte în amonte. Aceasta face ca laharul să se mişte din nou, ameninţând viaţa şi bunurile aflate în aval. În iulie 1995, Manila Bulletin a declarat: „În zona centrală a insulei Luzon, 91 de barangay (sate) . . . au fost şterse de pe suprafaţa pământului, fiind îngropate sub tone de fragmente de rocă vulcanică“.

Încă o catastrofă

Sâmbătă seara, pe 30 septembrie 1995, o furtună tropicală puternică numită Mameng (pe plan internaţional fiind cunoscută sub numele de Sybil) s-a abătut asupra insulei Luzon. În regiunea lui Mount Pinatubo au căzut mari cantităţi de precipitaţii. Acest lucru a însemnat o catastrofă. Laharii se mişcau din nou. Ei înghiţeau tot ce întâlneau în cale. Într-o zonă, un baraj de control a cedat, expunând regiunile care înainte nu fuseseră afectate la nişte lahari adânci de 6 metri. Locuinţele fără etaj au fost complet inundate. Oamenii s-au căţărat pe acoperişuri ca să-şi salveze viaţa. În porţiunile în care era deosebit de gros, laharul a luat cu el bolovani, autovehicule şi chiar şi locuinţe.

Inundaţiile sunt o altă consecinţă a laharilor, întrucât aceştia schimbă cursul râurilor şi al canalelor pentru drenaj. Mii de locuinţe au fost acoperite de apă, printre acestea numărându-se multe locuinţe ale Martorilor lui Iehova, precum şi mai multe Săli ale Regatului.

Alţii au trecut prin situaţii şi mai nefericite. Este foarte greu să scapi, deoarece într-un lahar care se deplasează sau în noroiul depus de curând de un lahar te scufunzi. Numai după mai multe ore sau zile, materialul se întăreşte suficient de mult pentru a putea merge pe el. Cum au scăpat oamenii? Unii au rămas pe acoperiş sau în copaci deasupra laharului până când s-a putut merge pe el. Alţii s-au agăţat de cablurile telefonice sau au mers pe acestea, deoarece laharul a ajuns până la acea înălţime. Unii au înaintat cu greu prin noroiul semiîntărit lăsat de lahar. Alţii însă nu au reuşit să scape. Guvernul a trimis elicoptere în zonele grav afectate, care i-au cules pe oamenii de pe acoperişuri. — Pentru detalii suplimentare, vezi articolul alăturat „Am scăpat dintr-un lahar!“

Iubirea îi îndeamnă pe alţii să acorde ajutor

Martorii lui Iehova au fost fericiţi când au aflat că, deşi multe locuinţe şi câteva Săli ale Regatului au fost distruse sau grav avariate, nici unul dintre fraţii şi surorile lor creştine nu şi-a pierdut viaţa. Era clar însă că cei care se aflau în zonele afectate de lahari sau de inundaţii aveau nevoie de ajutor. Unii Martori au scăpat doar cu hainele de pe ei, care erau îmbibate cu noroiul lăsat de lahar. Care a fost reacţia colaboratorilor lor creştini în faţa acestei situaţii?

Bătrânii de congregaţie din regiunea învecinată au depus eforturi să afle dacă fraţii lor creştini se aflau în siguranţă sau dacă aveau nevoie de ajutor ca să fie evacuaţi. Acest lucru a fost foarte greu de stabilit, întrucât depunerile lăsate de lahar erau încă moi în multe locuri. Guillermo Tungol, un bătrân din congregaţia Bacolor, a spus: „Ne-am dus să ajutăm. Am mers pe cablurile telefonice ca să ajungem la fraţi“. Wilson Uy, un ministru cu timp integral din aceeaşi congregaţie, a adăugat: „Era cât pe-aci să nu reuşim să ajungem acolo din cauză că a trebuit să mergem prin apă adâncă până la piept, care curgea foarte repede“. Însă, cu grijă, ei au reuşit să stabilească în ce stare se aflau membrii congregaţiei şi au dat o mână de ajutor acolo unde au putut.

Până luni dimineaţa, pe 2 octombrie, filiala societăţii Watch Tower ştia deja foarte bine care erau necesităţile. Puteau oare cei 345 de voluntari de la filială să ajute cu ceva? Da! Ei au acţionat imediat. Până la ora 10, numai aceşti voluntari au donat aproape o tonă de îmbrăcăminte pentru fraţii lor creştini aflaţi în suferinţă. Îmbrăcămintea împreună cu nişte alimente şi bani au fost expediate cu ajutorul unui camion şi distribuite chiar în ziua aceea.

În câteva zile, congregaţiile din Manila au fost înştiinţate de această necesitate. Mai mult de cinci tone de îmbrăcăminte, împreună cu alte produse necesare, au fost trimise în scurt timp. O Martoră din Japonia se afla în vizită în Filipine chiar în timpul catastrofei. Ea tocmai sosise din Hong Kong, de unde îşi cumpărase mai multe articole de îmbrăcăminte. Când a aflat de situaţia dificilă în care se aflau colaboratorii ei creştini din apropiere de Mount Pinatubo, ea a dăruit toate hainele pe care şi le cumpărase şi s-a întors în Japonia fără ele. Cât de încurajator este să-i vezi pe adevăraţii creştini demonstrându-şi iubirea faţă de cei aflaţi în nevoie — nu doar dorindu-le binele, ci şi ‘dându-le cele necesare trupului’! — Iacov 2:16.

Demn de laudă este şi faptul că Martorii lui Iehova nu au permis ca aceste evenimente să le slăbească zelul pentru lucrurile spirituale. Întrunirile creştine au continuat să se ţină — într-un caz, chiar şi când în Sala Regatului apa ajungea până la glezne. Înţelegând importanţa faptului de a ajunge la alţii cu mesajul Bibliei, aceşti creştini au continuat să predice din casă în casă. Unii au fost nevoiţi să meargă prin apă ca să ajungă în zona în care ei depuneau mărturie, zonă care nu era complet inundată. Aceştia îşi duceau cu ei haine şi se schimbau când ajungeau într-un loc mai uscat. Prin urmare, chiar dacă aceşti creştini se aflau în suferinţă, ei nu au lăsat ca acest lucru să-i împiedice să arate grijă faţă de alţii.

Da, urmarea erupţiei lui Mount Pinatubo nu este doar aceea la care mulţi s-au gândit. Este un scenariu care se va mai desfăşura încă un timp. S-au depus eforturi pentru a controla laharii, însă uneori acest lucru depăşeşte capacitatea omului. Cât de minunat este să vedem că, atunci când apar astfel de situaţii, adevăraţii creştini se folosesc de ele ca de o ocazie de a-şi demonstra iubirea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele lor!

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 21]

Ce efect a avut Mount Pinatubo asupra lumii

ODATĂ ce o erupţie vulcanică de proporţiile erupţiei lui Mount Pinatubo se stinge încet sau se sfârşeşte, totul se termină. Aşa să fie oare? Nicidecum! Remarcaţi câteva dintre efectele de durată înregistrate la nivel mondial.

■ Poate că aţi observat apusurile de soare extraordinar de frumoase care au fost vizibile un timp după erupţie.

■ Oamenii de ştiinţă din Mexic au rămas uimiţi când, pe 11 iulie 1991, a avut loc o eclipsă totală de soare neobişnuit de strălucitoare. Explicaţia? Erupţia lui Mount Pinatubo. Particulele sale de praf au dispersat lumina coroanei solare mai mult decât se întâmplă în mod normal.

■ Clima a fost şi ea afectată. Timp de aproape trei luni după erupţie s-a semnalat că oraşul Tokyo din Japonia a primit direct de la soare cu 10 la sută mai puţină lumină decât în mod obişnuit. Cenuşa vulcanică nu a lăsat să treacă o parte din lumină. Science News a indicat o scădere a temperaturii medii din unele zone ale emisferei nordice cu circa 1°C.

■ Un alt efect a fost distrugerea unei părţi mai mari a stratului de ozon al pământului. Acidul sulfuric, aflat în atmosferă ca urmare a erupţiei, în combinaţie cu clorurile produse de om, a avut ca rezultat subţierea stratului de ozon. Stratul de ozon este în mod normal un scut atmosferic care le oferă oamenilor protecţie împotriva apariţiei cancerului. Imediat după erupţie, nivelurile de ozon din Antarctica au scăzut până aproape la zero; la ecuator, nivelurile au scăzut cu 20 la sută.

■ Foametea şi bolile au fost alte efecte negative. Oamenii care au fost evacuaţi din cauza vulcanului au fost nevoiţi să trăiască un timp în nişte centre pentru evacuaţi, unde bolile s-au răspândit cu rapiditate. Deosebit de grav afectată a fost populaţia aeta, o populaţie tribală care, din cauza erupţiei, a fost obligată să-şi părăsească pământurile şi să trăiască într-un mediu în care membrii ei nu erau obişnuiţi.

[Fotografia]

Persoane evacuate din zonele inundate sau devastate de lahar

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Casă purtată de un lahar

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Clădiri cu un etaj acoperite până la nivelul acoperişului

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

O mare parte din frumoasele terenuri arabile au fost transformate în terenuri necultivabile din cauza laharilor.

[Legenda fotografiilor de la pagina 19]

Sus: Clădirea băncii din Bacolor, Pampanga, acoperită pe jumătate de un lahar (martie 1995)

Jos: Aceeaşi bancă acoperită complet de un lahar recent (septembrie 1995)