Am scăpat dintr-un lahar!

ZIUA de 1 octombrie 1995 s-a dovedit a fi deosebită de toate celelalte zile trăite vreodată de familia Garcia. Membrii acestei familii sunt Martori ai lui Iehova şi locuiesc într-un cartier din orăşelul Cabalantian, care aparţine municipiului Bacolod din provincia Pampanga, Filipine. Deşi casa lor era situată în apropiere de o zonă peste care s-au revărsat laharii vulcanului Mount Pinatubo, ea nu a fost direct afectată. Orăşelul Cabalantian era ocrotit de baraje construite de guvern cu scopul de a stăvili laharul. Însă lucrurile aveau să ia o întorsătură neaşteptată.

O puternică furtună tropicală, nivelul precipitaţiilor fiind de 216 mm, s-a abătut asupra vulcanului Mount Pinatubo. În primele ore ale dimineţii a sunat telefonul familiei Garcia. Era cineva care formase un număr greşit, dar care le-a spus că s-a spart un baraj şi că familia trebuie să se pregătească pentru inundaţii.

Începe greaua încercare

Nonato Garcia, capul familiei şi supraveghetorul care prezidează al congregaţiei Villa Rosemarie, relatează: „Duminică dimineaţa, înainte de ora cinci, apele au început să crească în jurul casei noastre.

Credeam că nu va fi decât o simplă inundaţie, aşa că am început să urcăm lucrurile la etaj. Dar după ora zece dimineaţa am văzut că apa era amestecată cu noroi de lahar. Şuvoiul se înălţa şi era din ce în ce mai puternic, până când a devenit gros şi plin de bolovani. Ne-am urcat pe acoperiş.

Mai târziu, maşinile şi chiar şi casele au fost luate de şuvoi. O casă care fusese lovită de un bolovan mare s-a prăbuşit şi a fost mutată din loc. Acoperişul ei a fost adus de lahar până lângă casa noastră. Pe acoperiş se aflau oameni. I-am strigat şi le-am spus să treacă pe acoperişul casei noastre. Ca să poată face lucrul acesta, s-au prins de cablul care le-a fost aruncat. Cablul era legat de corpul meu, iar eu am început să-i trag unul câte unul. Au venit şi alţi oameni de pe alte acoperişuri care fuseseră acoperite de noroi. În tot acest timp ploua încontinuu.

După-amiaza, nişte elicoptere au început să patruleze pe deasupra. Dar nici unul nu a coborât ca să ne salveze, deşi făceam cu disperare semne. Ne-am gândit că alţi oameni aveau o mai mare nevoie de ajutor, de aceea îi luau pe ei mai întâi. Nu mă gândeam că vom fi luaţi repede, pentru că erau mulţi oameni abandonaţi pe acoperişurile caselor.

Într-o astfel de situaţie, rugăciunea este foarte importantă. Chiar şi când eşti în mare pericol, după ce te rogi nu-ţi mai este teamă. Nu ne rugam ca Iehova să facă vreun miracol, ci să se îndeplinească voinţa lui, oricare ar fi ea, fiind conştienţi de faptul că fiecare persoană poate fi afectată de o calamitate. I-am cerut însă putere, curaj şi înţelepciune. Toate acestea ne-au ajutat să facem faţă acestei situaţii“.

Carmen, soţia lui Nonato, confirmă acestea spunând: „Ceea ce a afirmat soţul meu despre rugăciune este adevărat. Când mă aflu într-o situaţie care îi pune pe cei dragi în pericol, devin foarte agitată. Când am văzut că acoperişul se acoperă cu noroiul laharului şi că este lovit de bolovani, i-am spus soţului meu: «Se pare că nu mai avem nici o şansă». Însă el m-a încurajat spunându-mi: «Haide să ne rugăm»“.

Nonato continuă: „La ora patru după-amiaza şuvoiul laharului era încă foarte puternic. Casa era lovită de bucăţi mari de rocă. Fragmentele de rocă aduse de lahar au acoperit aproape jumătate din acoperiş. Am început să mă gândesc la faptul că peste puţin timp se va întuneca şi că va fi foarte greu să ne mişcăm din loc. Aşa că, pe când încă era lumină afară, ne-am hotărât să plecăm de acolo.

Am încercat să arunc un scaun în noroiul laharului ca să văd dacă se scufundă, apoi chiar m-am urcat pe el, dar nu s-a scufundat. Am luat apoi un lemn lung, cu care să sondez noroiul. Îl foloseam ca să găsesc suprafeţe destul de rezistente, pe care să păşim. În felul acesta, împreună cu mai mulţi dintre vecinii noştri am început să ne croim drum prin noroi. Eram 26 de persoane.

Ne-am îndreptat spre un acoperiş mult mai înalt, aflat în depărtare. Cu ajutorul lemnului sondam noroiul ca să găsim un loc pe care să păşim. Unde noroiul era încă foarte moale, înaintam cu greu“.

Cu lacrimi în ochi, Carmen ne povesteşte: „În unele locuri ne aflam chiar la marginea şuvoiului de lahar şi trebuia să ne croim drum pe o porţiune foarte îngustă. La un moment dat m-am scufundat până la piept şi i-am spus soţului meu: «Nu mai pot continua. Voi muri». Însă el mi-a spus: «Nu, nu poţi face una ca asta. Ridică-te». Cu ajutorul lui Iehova ne-am continuat drumul“.

Nora Mengullo, o rudă de-a familiei, povesteşte şi ea următoarele: „În locurile în care era prea moale ca să înaintăm, ne lăsam pe spate şi ne împingeam cu picioarele. Uneori ne adânceam prea tare, dar ne trăgeam unul pe altul, în special pe copii“.

Salvaţi în sfârşit!

Nonato povesteşte mai departe: „În timp ce înaintam cu greu de-a lungul marginii laharului, un elicopter a trecut pe deasupra noastră şi a văzut situaţia critică în care ne aflam: nu eram pe vreun acoperiş, ci în mijlocul fragmentelor de rocă ale unui lahar. Una dintre persoanele aflate cu noi şi-a ridicat deasupra copilaşul de opt luni, sperând că salvatorii vor vedea starea jalnică în care ne aflam. Au coborât să ne ia. Întâi s-au urcat copiii şi femeile, pentru că nu încăpeam cu toţii.

În cele din urmă am fost ridicaţi şi noi şi duşi la un centru de evacuare. Cei de acolo nu ne puteau da haine ca să ne schimbăm, deşi toate hainele ne erau pline de noroi din lahar. Le-am spus că familia mea nu va merge în zona de evacuare, întrucât doream să ajungem la o Sală a Regatului. Acolo ni s-au dat imediat haine, hrană şi ajutorul necesar. Au sosit şi alţi fraţi din congregaţie care ne-au ajutat şi ei“.

Carmen adaugă: „Chiar dacă din alte părţi nu am putut spera să primim ajutor, am simţit binecuvântarea fraternităţii noastre creştine“.

Casa cu etaj a familiei Garcias a fost acoperită de lahar. Cu toate acestea, am aflat cu bucurie că soţii Garcia, împreună cu cei trei copii ai lor, Lovely, Charmy şi Charly, precum şi alţi Martori din zonă au supravieţuit grelei încercări.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Etajul casei familiei Garcia după ce casa a fost parţial dezgropată.

Familia lui Nonato Garcia în faţa casei lor îngropate