Sunteţi conştienţi de timpurile în care trăim?
VIAŢA unei persoane depinde de conştientizarea pericolului în care se află aceasta. Acest adevăr poate fi ilustrat de ceea ce s-a întâmplat pe două insule vulcanice.
Montagne Pelée, cel mai ucigător vulcan din secolul al XX-lea, a erupt la 8 mai 1902, pe insula caraibiană Martinica. Acest vulcan a ucis aproape întreaga populaţie de 30 000 de locuitori a oraşului Saint-Pierre, situat la poalele vulcanului.
În iunie 1991, Mount Pinatubo a produs o explozie care a fost, după cât se pare, cea mai mare erupţie din acest secol. Ea a avut loc într-o zonă dens populată din Filipine şi a cauzat moartea a aproximativ 900 de persoane. Totuşi, doi factori au contribuit atunci la salvarea a mii de vieţi: 1) conştientizarea pericolului şi 2) dispoziţia de a acţiona potrivit avertismentelor.
Acţiunea potrivită a salvat vieţi
Mount Pinatubo fusese inactiv sute de ani, până când, în aprilie 1991, a început să prezinte semne ale unei erupţii ameninţătoare. Din conul vulcanului au început să iasă aburi şi dioxid de sulf. Locuitorii din împrejurimi au simţit o serie de cutremure slabe, iar din munte a început să iasă o cupolă de lavă solidificată, prevestitoare de rău. Specialiştii de la Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine au urmărit cu multă atenţie activitatea vulcanului şi, în timp util, au convins autorităţile că ar fi înţelept să-i evacueze pe cei 35 000 de locuitori din oraşele şi satele aflate în apropierea vulcanului.
Bineînţeles că oamenilor nu le-a făcut plăcere să-şi părăsească locuinţele fără nici un motiv, dar reţinerile au fost spulberate odată cu prezentarea unei videocasete care arăta în mod clar pericolul unei erupţii vulcanice. Evacuarea populaţiei a avut loc la timp. După două zile, o explozie puternică a aruncat în aer 8 km3 de cenuşă. Scurgeri de noroi, sau lahari, au ucis mai târziu sute de oameni. Totuşi, mii de oameni au scăpat probabil deoarece au fost preveniţi cu privire la pericolul care îi aştepta şi au acţionat potrivit avertismentelor primite.
Supravieţuirea unei nenorociri cauzate de om
În secolul I e.n., creştinii care locuiau în Ierusalim au trebuit şi ei să decidă dacă aveau să-şi abandoneze sau nu casele. Faptul că au fugit din acel oraş în 66 e.n. i-a ajutat să supravieţuiască necazului care s-a abătut asupra altor locuitori ai oraşului şi a miilor de evrei care veniseră la Ierusalim pentru a ţine Paştele din anul 70 e.n. Peste un milion de oameni se aflau în acel oraş fortificat pentru a ţine Paştele, când armatele romane i-au lăsat fără nici o posibilitate de scăpare. Foametea, luptele pentru putere şi atacurile neîndurătoare ale romanilor au dus la moartea a peste un milion de oameni.
Nenorocirea care a pus capăt revoltei evreilor împotriva Romei fusese anunţată. Cu câteva decenii înainte, Isus Cristos prezisese că Ierusalimul va fi asediat. El a spus: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el“ (Luca 21:20, 21). Aceste instrucţiuni erau clare, iar continuatorii lui Isus le-au luat în serios.
Eusebiu din Cezarea, istoric din secolul al IV-lea, a consemnat faptul că creştinii din toată Iudeea au acţionat potrivit avertismentului lui Isus. În 66 e.n., când romanii au renunţat la primul lor asediu împotriva Ierusalimului, numeroşi creştini evrei s-au mutat în oraşul păgân Pella, situat în provincia romană Pereea. Fiind conştienţi de timpurile în care trăiau şi acţionând potrivit avertismentului dat de Isus, ei au fost salvaţi de la „cel mai îngrozitor asediu din întreaga istorie“, cum a fost numit acesta.
Astăzi este nevoie de o vigilenţă asemănătoare, precum şi de o acţiune concretă. Următorul articol va explica motivul.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]
Godo-Foto, West Stock