Înflorirea şi declinul comerţului mondial
Partea 1: În încleştarea îngrijorărilor financiare
„Deşi părinţii ne dau viaţa, banii sînt cei care ne-o conservă.“ — The Japanese Family Storehouse; sau The Millionaires’ Gospel, de Ihara Saikaku.
AŢI fost vreodată în criză de bani? Sau aţi constatat că nu aveaţi suficienţi bani pentru a vă cumpăra un produs de strictă necesitate? I-aţi văzut vreodată pe cei dragi flămînzi sau îmbrăcaţi sărăcăcios? Azi, milioane de oameni vor răspunde afirmativ la aceste întrebări. Ei ştiu ce înseamnă îngrijorările financiare.
Imaginaţi-vă îngrijorarea unui tată care este şomer, dar are de hrănit o familie şi de achitat note de plată. Gîndiţi-vă la starea sufletească a unei mame obosite care stă la rînd pentru a procura produse de strictă necesitate greu de găsit şi care constată că rafturile magazinului sînt goale sau că preţurile sînt prea mari. Reflectaţi la tensiunea nervoasă a unui om de afaceri a cărui companie este pe punctul de a da faliment sau la aceea a unui guvern care luptă să se elibereze de o datorie de miliarde de dolari.
În lumea de astăzi chiar şi unele cuvinte suscită îngrijorare. Venitul nostru (bani, bunuri sau servicii primite în schimbul unei munci sau utilizarea altor resurse) poate fi atît de mic încît nivelul de trai (nivelul economic la care sîntem obişnuiţi să trăim) ne este în mod serios ameninţat. La originea acestei situaţii se poate afla şomajul, recesiunea sau depresiunea economică (perioade de declin a activităţii economice, prima mai moderată, a doua mai severă), sau inflaţia (creştere a preţurilor atunci cînd cererea depăşeşte oferta, astfel încît puterea de cumpărare scade). Dacă nu avem suficienţi bani nu putem face faţă costului vieţii (costul bunurilor şi al serviciilor de care avem nevoie zilnic).
Impactul cu presiunile economice
Potrivit unui specialist, marea depresiune a anilor ’30 a fost o catastrofă economică ce „a afectat toate ţările şi toate aspectele vieţii, sociale şi politice, naţionale şi internaţionale“. Întărind forţele politice extremiste din Germania şi Italia, ea a contribuit la declanşarea celui de-al doilea război mondial, fapt care ilustrează puterea pe care o au presiunile economice. Este aşa cum a scris John K. Galbraith în cartea sa Money: Whence It Came, Where It Went: „În Germania, la începutul anului 1933, a ajuns la putere Adolf Hitler. O mare parte a succesului său trebuie atribuită şomajului în masă şi dureroasei diminuări a retribuţiilor, salariilor, preţurilor şi valorii proprietăţii“. Vorbind de inflaţia existentă la data aceea în Statele Unite, Galbraith adaugă: „Indiferent de importanţa banilor, nimeni nu se poate îndoi de importanţa temerilor pe care le suscita [inflaţia]“.
Schimbările politice care au survenit în Europa de Est la sfîrşitul anilor 1980 au fost determinate în mare parte de factori economici. Astfel de factori sînt adesea decisivi în deciderea alegerilor în democraţiile occidentale, unde oamenii care votează sînt influenţaţi, după cum bine se cunoaşte, de problemele care le afectează buzunarul.
Adesea sînt exercitate presiuni economice în încercarea de a forţa guvernele să-şi schimbe politica. Astfel, sancţiunile economice adoptate în timpul nostru au devenit, uneori, echivalentul asediilor militare din antichitate. În 1986 Europa, Japonia şi Statele Unite au impus sancţiuni economice Africii de Sud ca protest la politica sa de apartheid, avînd un anumit succes. În 1990, comunitatea mondială reprezentată de Naţiunile Unite a exercitat presiuni economice asupra Irakului, evident cu rezultate slabe.
Totuşi, tendinţa pare să fie clară. Potrivit lui Jacques Attali, scriitor francez şi consilier prezidenţial, ‘comercianţii iau locul războinicilor şi devin actori principali pe scena lumii’. Iar un săptămînal comenta: „[În multe ţări] puterea economică a luat locul celei militare ca valoare de referinţă“.
Încleştarea slăbeşte?
Catastrofele naturale, bolile şi delincvenţa au consecinţe nefaste asupra economiei. La fel stau lucrurile cu datoriile şi deficitele bugetare. Potrivit cu The Collins Atlas of World History, „datoria internaţională [în ţările în curs de dezvoltare] este atît de mare încît lumea se află, uneori, la marginea unei catastrofe economice de proporţii uriaşe, iar extinderea sărăciei, cu toată disperarea şi cu toate ameninţările explozive pe care le comportă, este foarte alarmantă“.
În timp ce unele guverne sînt afectate de o inflaţie galopantă, altele luptă din răsputeri pentru a o evita. Instabilitatea pieţelor bursei este un semn de insecuritate. Îmbolnăvirea subită a unui conducător politic, sau chiar unele zvonuri nefondate pot distruge bogăţii enorme în interval de cîteva ore. Crahul lui Wall Street în octombrie 1987 a fost mai grav decît cel din 1929; s-a vorbit despre această săptămînă ca fiind cea mai sumbră din istoria finanţelor. Aproape 385 de miliarde de dolari americani în valori patrimoniale au dispărut ca un fum. Piaţa s-a redresat, dar mulţi experţi spun că adevăratul crah este încă la orizont. „Ar fi de preferat ca lumea să nu ştie niciodată cu ce se va asemăna această ruină finală“, a scris jurnalistul George J. Church.
Departe de a slăbi, încleştarea presiunilor economice şi a îngrijorărilor pe care le generează ele pare să se încordeze. Este realist aşadar să credem că aceasta se va termina în curînd?