Republica Cehă

Afecţiunea ce se manifestă în cadrul fraternităţii internaţionale a dobândit mai mult sens pentru Martorii lui Iehova din Republica Cehă în anul 1998. Pe întreg pământul s-au ţinut congrese internaţionale cu tema „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“.

Printre cei 42 763 de delegaţi care s-au întrunit pentru congres în oraşul Pontiac, Michigan, S.U.A., s-au numărat 345 de delegaţi din Republica Cehă. Cei prezenţi proveneau din cel puţin 44 de ţări — din cele două Americi, din Europa, din Africa şi din Asia. Alţi 700 de delegaţi din Republica Cehă au fost prezenţi, alături de 700 de delegaţi din Slovacia, la congresul ţinut la Nuremberg, Germania. Acesta a fost unul dintre cele cinci congrese ţinute simultan în Germania, congres la care auditoriul internaţional a fost alcătuit din 217 472 de delegaţi.

Când au fost primiţi cu căldură la sosirea în oraşele în care urmau să se desfăşoare congresele, când au fost cazaţi în mod iubitor în casele unor fraţi creştini pe care nu-i mai întâlniseră niciodată şi când au auzit aplauzele entuziaste cu care au fost întâmpinaţi delegaţii străini în prima zi de congres, delegaţii cehi au fost profund mişcaţi. La Nuremberg, Martorii din Republica Cehă şi din Slovacia s-au salutat cu multă afecţiune, îmbrăţişându-se şi deseori plângând de bucurie că pot să fie din nou împreună. Acestea au fost momente de neuitat.

În acelaşi an, mai multe mii de delegaţi au asistat la congrese asemănătoare care s-au ţinut chiar în Republica Cehă. Acolo, pe lângă programul care a fost prezentat la congresele mai mari, delegaţii au avut bucuria de a primi şi traducerea de curând realizată în limba cehă a celor două volume care alcătuiesc enciclopedia biblică Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor).

Acestea au fost într-adevăr evenimente fericite în istoria Martorilor lui Iehova din Republica Cehă. Însă calea care a dus la ele a fost lungă şi anevoioasă. Totul a început cu o sută de ani în urmă, însă, fără ajutorul iubitor al lui Iehova Dumnezeu, aceste evenimente de dată recentă nu ar fi putut să aibă loc.

În 1891, Charles Russell, care era pe atunci preşedintele Societăţii Watch Tower, a vizitat Praga, deşi pentru foarte scurtă vreme, în timpul unei călătorii prin Europa. În anii care s-au scurs de-atunci, Martorii lui Iehova au cunoscut perioade de mare creştere, precum şi momente de dificultate, de persecuţie şi de cernere. Lucrarea lor a fost complet interzisă timp de 46 de ani. Chiar şi atunci când nu s-au aflat sub interdicţie, Martorii nu au beneficiat întotdeauna de recunoaştere oficială.

Experienţa Martorilor lui Iehova din ţările cehe este asemănătoare celei a profetului Ieremia, căruia Iehova i-a spus: „Şi ei vor lupta desigur împotriva ta, dar nu vor triumfa asupra ta, fiindcă «eu sunt cu tine», este declaraţia lui Iehova, «ca să te eliberez»“. — Ier. 1:19, NW.

Cunoscută sub numele de Cehia

În octombrie 1918, în urma negocierilor politice purtate în centrele diplomatice ale lumii, în Europa Centrală s-a format Republica Cehoslovacă. În timpul celui de-al doilea război mondial aceasta a fost dizolvată, însă după mai bine de şase ani de oprimare nazistă a reapărut. A suportat, de asemenea, peste patru decenii de guvernare comunistă. Apoi, după 74 de ani, această entitate politică şi-a încetat existenţa. În 1993 însă, regiunea estică a ţării a devenit Republica Slovacia. Partea vestică, cuprinzând Boemia, Moravia şi o parte din Silezia, a devenit Republica Cehă — pe scurt, Cehia.

Republica Cehă măsoară aproximativ 500 de kilometri de la est la vest şi aproximativ 250 de kilometri de la nord la sud. În nordul şi în vestul ţării sunt munţi frumoşi, împăduriţi; există aici şi teren agricol fertil brăzdat de râuri. Însă, aşa cum se întâmplă în cea mai mare parte a Europei Centrale, poluarea mediului înconjurător constituie o problemă serioasă. Majoritatea populaţiei locuieşte în oraşe mari sau în orăşele.

Un raport concis despre evoluţia activităţii desfăşurate de Martorii lui Iehova pe tot cuprinsul fostei Cehoslovacii între anii 1912 şi 1970 a fost publicat în Anuarul pe 1972. În materialul de faţă se furnizează detalii suplimentare, însă acest raport se concentrează în principal asupra actualei Republici Cehe.

Moştenirea religioasă

Praga, capitala ţării, este numită uneori oraşul celor o sută de turle. Însă nici chiar numeroasele turle ale bisericilor nu au reuşit să împiedice Republica Cehă să devină ceea ce este în prezent: o ţară în principal ateistă. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat astfel dintotdeauna.

La cererea prinţului Rastislav, un conducător morav, împăratul Bizanţului, Mihail III, a trimis o misiune religioasă în Moravia în 863 e.n. Constantin (cunoscut ulterior sub numele Chiril) şi Metodiu, cei doi care alcătuiau misiunea, erau preoţi din Tesalonic, Grecia. Pe lângă faptul că amândoi conduceau servicii religioase în limba locală, Constantin a inventat un alfabet corespunzător limbii slavone vorbite de moravi. Apoi, folosind acel alfabet, a trecut la traducerea unor părţi ale Bibliei. Cu toate acestea, dobândirea unei înţelegeri clare a Cuvântului lui Dumnezeu a venit mult mai târziu.

Se declară un mesaj cu caracter de urgenţă

În 1907, după aproximativ 16 ani de la scurta vizită pe care a făcut-o Charles Russell la Praga, un student în Biblie (cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova) în vârstă a început să meargă în nordul Boemiei o dată pe lună pentru a distribui literatură biblică. Acesta a fost fratele Erler, care venea din Dresda, Germania. El depunea cu zel mărturie în Liberec şi în alte oraşe câte două sau trei zile odată. A distribuit exemplare ale cărţii The Battle of Armageddon (Bătălia Armaghedonului) şi a proclamat cu convingere faptul că acea catastrofă mondială urma să aibă loc în anul 1914.

În 1912, mai mulţi entuziaşti au semănat seminţele adevărului biblic, formând mici grupuri de persoane şi botezându-le. Când a izbucnit războiul mondial din 1914, studenţii în Biblie nu au fost surprinşi, cu toate că în acel an nu s-au împlinit toate aşteptările lor.

În anii de început, literatura distribuită aici de Studenţii în Biblie era în limba germană. O parte a populaţiei vorbitoare de limbă germană a primit-o cu apreciere. Charlotta Jankovcova din Plzeň îşi aminteşte că, în 1925, mama ei şi-a procurat de la un Student în Biblie, care venea din Dresda şi o vizita, câteva dintre cărţile scrise de fratele Russell. La scurt timp după aceea, ele au început să asiste la întruniri. Charlotta spune: „Studiam foarte mult individual şi ne pregăteam pentru întruniri. În fiecare săptămână ne petreceam toată ziua de duminică în serviciul de teren. Eram Studenţi în Biblie, studiam Turnul de veghere, citeam cărţi şi dispuneam, de asemenea, de Bulletin [numit acum Ministerul nostru pentru Regat]“.

Treptat, literatura a fost tradusă în limba cehă. În 1922 a fost pusă la dispoziţie emoţionanta publicaţie intitulată Millions Now Living Will Never Die (Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată), iar trei persoane au început serviciul cu timp integral în calitate de colportori pentru a o distribui în rândul populaţiei cehe. În orice caz, în 1923, un număr al Turnului de veghere, conţinând 16 pagini, era tradus în limba cehă în fiecare lună.

În vederea promovării predicării veştii bune în ţările cehe, în 1923 a fost trimis în Boemia, împreună cu soţia lui, Antonín Gleissner de la filiala Societăţii Watch Tower din Magdeburg, Germania. Societatea a deschis acolo un depozit de literatură sub supravegherea fratelui Gleissner, care conducea deja din 1916 întruniri în oraşul Most.

În 1928, filiala din Magdeburg a început să supravegheze mai îndeaproape lucrarea din Cehoslovacia. Aceasta a dus la o mai bună organizare a grupelor, la o eficienţă sporită în ministerul de teren şi la o mai bună coordonare a lucrării efectuate de colportori. Legat de aceasta, fiecărei grupe, precum şi colportorilor (predecesorii celor cunoscuţi astăzi ca pionieri) li s-a repartizat un teritoriu bine delimitat în care să predice. Raportul primit în acel an din Cehoslovacia indică existenţa a 25 de grupe mici care cuprindeau 106 proclamatori, precum şi existenţa a 6 colportori. Aceştia au plasat în total 64 484 de cărţi şi broşuri şi aproximativ 25 000 de reviste, îndrumându-i astfel pe cei interesaţi spre Regatul lui Dumnezeu ca fiind singura soluţie la problemele cu care se confruntă omenirea.

În anul următor, a sosit din Germania Otto Estelmann, care a adus emoţionanta „Foto-Dramă a Creaţiunii“ realizată de Societatea Watch Tower. Aceasta a fost prezentată publicului de la un capăt al ţării până la celălalt. Punctul culminant al acestei activităţi a fost atins spre sfârşitul anului 1933, când fraţii au închiriat cinematograful Kapitol, cel mai mare cinematograf din Praga, pentru patru prezentări consecutive ale „Foto-Dramei“. Au venit atât de multe persoane, încât cinematograful a fost închiriat pentru încă două seri. Mulţi oameni care au dorit să fie invitaţi şi la alte cuvântări biblice şi-au lăsat numele şi adresa. Desigur, pe măsură ce creşterea organizaţiei devenea vizibilă, se făcea simţită şi opoziţia. Acesta era lucrul la care Isus le spuse continuatorilor săi să se aştepte. — Ioan 15:18–20.

Câteva persoane care au îmbrăţişat vestea bună

În această perioadă, vestea bună a ajuns la un om care a avut ulterior un rol important în cadrul activităţii Martorilor lui Iehova din această ţară. Numele său era Bohumil Müller. În 1987, la sfârşitul cursei sale pământeşti, el putea să privească în urmă la peste 55 de ani de serviciu fidel, dintre care, aproape 14 ani i-a petrecut în lagăre de concentrare şi închisori deoarece nu şi-a renegat credinţa.

În 1931, la vârsta de 16 ani, Bohumil învăţa meseria de zeţar. Fratele său, Karel, învăţa să lege cărţi. Tatăl lor, Tomáš Müller, era un membru de frunte al Comunităţii Fraţilor, care se mândrea foarte mult cu tradiţia şi cu istoria ei veche. Şeful lui Karel i-a dat acestuia bilete pentru „Foto-Drama Creaţiunii“. După prima prezentare, Karel a sosit acasă încântat. El a povestit tot ce văzuse şi auzise şi i-a dat tatălui său două cărţi în limba germană pe care le primise. În seara următoare s-a întors acasă chiar mai încântat şi a adus cu el cartea Creaţia în limba cehă. Când şi-a povestit impresiile, el a menţionat şi faptul că la sfârşitul programului îşi lăsase adresa ca să fie invitat şi la alte cuvântări biblice.

După aproximativ o lună, când familia abia îşi terminase prânzul de duminică, a sunat cineva la uşă. Ulterior, Bohumil Müller a scris: „Tata s-a dus să răspundă la uşă. A conversat un timp în hol cu vizitatorul, dar după aceea s-a întors în bucătărie cu o înfăţişare care reflecta surprindere. Primele lui cuvinte au fost: «Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva! Gândiţi-vă, un om se oboseşte să ne viziteze duminica pentru a ne invita la o cuvântare! E o cuvântare a Studenţilor în Biblie. Noi, cei din Comunitatea Fraţilor, nu am face niciodată aşa ceva. Suntem prea leneşi!»“ Ulterior, familia Müller a început să se întrunească cu regularitate cu micul grup de Martori ai lui Iehova.

În cele din urmă, Bohumil i s-a dedicat lui Iehova, însă nu s-a botezat decât doi ani mai târziu. La vremea aceea, el slujea deja ca asistent al supraveghetorului de congregaţie (numit pe atunci director al serviciului), conducea întruniri şi lucra la Betelul din cadrul biroului de la Praga al Societăţii. Importanţa botezului creştin nu a fost pe deplin apreciată de toţi Martorii de atunci.

Tot cam pe atunci, Libuše Štecherová, vara lui Bohumil, a învăţat adevărul. Ea s-a botezat mult mai repede. Sora Štecherová a spus ulterior: „Unchiul meu, Tomáš Müller, a fost un om foarte religios. Într-o după-amiază din vara anului 1932, mi-a vorbit despre numele lui Dumnezeu, Iehova, despre viitorul lumii şi despre remarcabilele întruniri biblice ale unui grup numit Martorii lui Iehova. În cele din urmă, el mi-a lăsat cartea Deliverance (Eliberare) scrisă de Joseph Rutherford. Am început să pricep că era ceva ce Creatorul meu voia ca eu să înţeleg. La prima întrunire de serviciu la care am asistat, am auzit vorbindu-se despre un botez care urma să aibă loc pentru a doua oară la Praga. Am stat acolo şi am ascultat, însă nu am avut nici cea mai vagă idee despre ceea ce urma să aibă loc în scurtă vreme. La întoarcere, unchiul Müller m-a întrebat: «Nu ai vrea să te botezi şi tu?» «Dar eu nu ştiu nimic», am obiectat eu. «Tu eşti ca o prozelită», a spus în continuare unchiul. «Tu cunoşti Biblia. Trebuie doar să înţelegi în ce timpuri trăim şi care este voinţa lui Dumnezeu cu privire la tine.» Aşa că l-am rugat să mă înscrie pentru botez, iar la 6 aprilie 1933 am fost botezată“. Ea a aflat care era voinţa lui Dumnezeu cu privire la ea şi i-a slujit cu fidelitate până la moartea ei, survenită în 1995.

Pe atunci nu se conduceau studii biblice la domiciliu cu cei care manifestau interes faţă de adevăr. Instruirea unei persoane în vederea efectuării serviciului de teren consta adesea pur şi simplu în a merge la o uşă cu un alt Martor pentru a observa cum se procedează şi apoi în a fi trimis în lucrare de unul singur.

Pe parcursul acelor ani au învăţat adevărul multe femei. Pentru multe dintre ele, ministerul a devenit lucrul cel mai important în viaţă, iar ele au realizat multe lucruri. Deseori ele îşi luau copiii cu ele, iar ca urmare a acestui fapt, copiii au avut ei înşişi parte de binecuvântare din partea lui Iehova. Blanka Pýchová a început să iasă în serviciul de teren împreună cu mama ei de la vârsta de zece ani. Iată ce spune ea despre un incident petrecut atunci: „Eu şi cu mama am fost repartizate să lucrăm într-un sat. Mama mi-a spus să lucrez în zona pieţei satului în timp ce ea avea să lucreze casele din împrejurimi. De cum am ajuns în piaţă, mi-am dat seama cu groază că era plină de gâşte. Nu mi-era frică de nici un animal, cu excepţia gâştelor. Au sâsâit la mine, iar când au încercat să mă ciupească, mi-am folosit geanta cu literatură ca scut. Însă nu a fost uşor, aşa că, disperată fiind, m-am rugat: «Doamne Iehova, te rog, ajută-mă!» Dintr-o dată, gâştele au fugit, iar lângă mine a apărut un câine Saint-Bernard uriaş. L-am mângâiat, iar el a venit după mine din casă în casă. Gâştele nu au mai avut curajul să se apropie de mine“. Mama lui Blanka s-a asigurat apoi că fiica ei a văzut în cele întâmplate grija iubitoare a lui Iehova.

Se ajunge la oameni în multe feluri

În 1932 a apărut un nou instrument care urma să fie folosit în ministerul din această parte a Europei. Revista Epoca de aur (cunoscută acum ca Treziţi-vă!) a fost tradusă în limba cehă. În acel an au ajuns în mâinile oamenilor 71 200 de exemplare ale ei. După ce au citit Epoca de aur, mulţi oameni au fost dispuşi să accepte şi alte publicaţii care vorbeau mai pe larg despre Biblie.

Pentru a le da cât mai multora posibilitatea de a trage foloase din vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, aici au fost trimişi pionieri din Germania. Ei au dus o viaţă modestă pentru a putea să se dedice acestei lucrări. Dintre cei 84 de pionieri care au dat raport de activitate în decursul anului 1932, 34 erau din Germania. Pentru mulţi dintre ei, aceasta a însemnat să înveţe o limbă nouă. Dar ce puteau ei să facă până aveau să stăpânească bine limba cehă? Oskar Hoffmann, un frate german care a slujit în Praga, a spus: „Cu toate că nu cunoşteam limba ţării, i-am vizitat zilnic pe oameni la ei acasă. Pentru a-i ajuta să înţeleagă de ce îi vizitam, îi rugam să citească o fişă de mărturie care conţinea o scurtă predică tipărită în limba lor. Prin acest mijloc au ajuns în mâinile locuitorilor Cehiei mii de publicaţii biblice“.

În 1934, o legislaţie specială împotriva afluenţei de cetăţeni străini a impus ca majoritatea pionierilor veniţi din străinătate să părăsească ţara. Însă se făcuse multă treabă bună. În decursul acelui an, pionierii depuseseră mărturie în majoritatea regiunilor care nu fuseseră repartizate unei grupe care se întrunea cu regularitate.

În anul în care a fost necesar ca pionierii străini să părăsească ţara, Societatea le-a furnizat Martorilor locali cuvântări biblice înregistrate pe discuri de fonograf. Fraţii locali au dovedit o iniţiativă demnă de laudă. Congregaţia Praga a cumpărat o motocicletă, de tip Indian 750, cu ataş, în care fraţii au pus un amplificator. Când ajungeau într-o piaţă a oraşului sau în orice alt loc deschis dintr-un sat, ei aşezau amplificatorul pe un trepied înalt şi puneau o înregistrare muzicală, făcând, între timp, vizite din casă în casă. Când mai mulţi oameni erau atraşi de muzică, fraţii puneau o înregistrare cu o scurtă predică biblică. În felul acesta, într-o singură dimineaţă de duminică, ei reuşeau să depună mărturie la sute de oameni din câteva sate.

Înregistrarea legală

În 1930 s-au făcut demersuri în vederea furnizării unui suport legal pentru activitatea Martorilor lui Iehova din Cehoslovacia. Aceasta însemna înfiinţarea unor corporaţii care să poată deţine titluri de proprietate, să obţină literatură şi să efectueze şi alte servicii necesare.

La Praga s-a ţinut o întrunire specială la care participanţii au primit cu plăcere un plan în vederea formării a două corporaţii şi au aprobat statutele acestora. Prima corporaţie a fost numită Watch Tower Bible and Tract Society (Filiala din Cehoslovacia). Aceasta avea sarcina de a obţine publicaţii, de a se îngriji de întruniri şi de a distribui literatură. A doua corporaţie s-a numit Mezinárodní sdružení badatelů Bible, československá větev (Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Biblie, Filiala din Cehoslovacia), cu sediul la Praga. Aceasta constituia un reprezentant legal care avea misiunea de a supraveghea activitatea Martorilor lui Iehova din Cehoslovacia. S-au instituit trei birouri ale Filialei din Cehoslovacia a Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Biblie, fiecare dintre acestea având sarcina de a se ocupa de problemele existente într-o anumită parte a ţării. Lucrarea din ţările cehe a fost supravegheată de un birou din oraşul Brno al cărui preşedinte era Antonín Gleissner. Aceste corporaţii au contribuit la înlesnirea lucrării de evanghelizare în Cehoslovacia.

Trei ani mai târziu, în 1933, Societatea Watch Tower a deschis un birou de filială în Praga, unde s-au efectuat operaţiunile de tipărire. Acest lucru a fost necesar din cauza situaţiei grele existente în Germania după venirea lui Hitler la putere. Acolo au fost impuse interdicţii, iar filiala din Magdeburg a Societăţii a fost confiscată. Edgar Merk, din Magdeburg, a fost numit serv de filială în Praga. Karel Kopetzky, din Praga, a fost repartizat ca supraveghetor al casei şi al biroului.

Cu toate acestea, la Praga nu toate lucrurile au decurs fără probleme. Din cauza mândriei şi a altor factori, între aceşti doi fraţi au existat conflicte. În 1936, filiala din Praga a trecut sub supravegherea Biroului pentru Europa Centrală al Societăţii Watch Tower, care se afla în Elveţia. La puţin timp după aceasta, Karel Kopetzky şi Josef Güttler, care deţinuseră poziţii de răspundere în cadrul corporaţiilor legale din Cehoslovacia ale Societăţii, au demisionat. Ei au fost înlocuiţi cu Josef Bahner şi Bohumil Müller. Noul serv de filială a fost Heinrich Dwenger, un slujitor loial al lui Iehova care avea un temperament blând şi care avusese deja mai multe responsabilităţi teocratice. Beneficiind de o supraveghere iubitoare, congregaţiile au continuat să ia parte cu bucurie la răspândirea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu — veste de care aveau o mare nevoie oamenii aflaţi într-o lume din ce în ce mai instabilă.

Întăriţi de adunări internaţionale

Martorii lui Iehova din Cehoslovacia ştiau foarte bine că Martorii din alte ţări ţineau congrese şi îşi doreau foarte mult să ţină şi ei un congres în Cehoslovacia.

S-au făcut demersuri ca, în perioada 14–16 mai 1932, să se ţină o mare întrunire internaţională, cum se numeau acestea pe atunci, la Praga, în Varieté-Theater. Această întrunire a fost primul congres internaţional din această ţară. Discursul public a fost oportun, acesta având tema „Europa în faţa distrugerii“. Programul a fost tradus în limbile cehă, germană, maghiară, rusă şi slovacă. Asistenţa la acest congres a fost de 1 500 de persoane. S-a depus o puternică mărturie. Întrucât delegaţii au participat la ministerul din casă în casă, în zilele de congres au fost distribuite populaţiei peste 21 000 de publicaţii biblice.

În 1937 s-a ţinut la Praga o altă adunare internaţională. Au venit sute de vizitatori din ţări ca Austria, Ungaria, Polonia şi Germania. „A fost un congres minunat!“, îşi amintea ulterior fratele Müller.

Predicarea veştii bune a înaintat pe tot cuprinsul Cehoslovaciei. Pe parcursul anului 1937, Martorii au folosit cu eficienţă cele 7 amplificatoare şi 50 de fonografe pentru a face auzite discursurile biblice înregistrate. În acel an, ei au folosit aceste aparate la 2 946 de prezentări publice, în faţa unui auditoriu format în total din 31 279 de persoane. Într-un raport despre lucrarea desfăşurată în Cehoslovacia în acel an se spunea: „Lucrarea de predicare a veştii bune a înaintat pe tot cuprinsul ţării. Vestea bună a fost auzită de locuitorii din oraşele mari, dar şi din sate, ajungând chiar în palate şi în gospodăriile ţărăneşti de munte“.

Pericolul nazist este iminent

Cel de-al doilea război mondial se apropia. Tensiunile din Europa se intensificau. Ce aveau să facă Martorii lui Iehova în această situaţie? Atitudinea obiectorilor de conştiinţă faţă de serviciul militar nu era încă bine cunoscută în Cehoslovacia. Nici una dintre religiile tradiţionale mari nu susţinea normele biblice astfel încât să-şi păstreze neutralitatea creştină. Prima persoană din această ţară care a fost la închisoare deoarece şi-a păstrat neutralitatea creştină a fost Bohumil Müller. El a scris: „Trebuia să încep serviciul militar la 1 octombrie 1937. Conştiinţa mea însă îmi spunea că Dumnezeu nu vrea ca slujitorii săi să «înveţe războiul» (Is. 2:4). M-am bizuit pe Iehova, având încredere că îmi va da suficientă putere şi răbdare ca să îndur încercările care îmi stăteau înainte. Datorită poziţiei pe care am adoptat-o, la sfârşitul lui martie 1939, am compărut de patru ori înaintea unui tribunal militar şi de fiecare dată am fost condamnat la câteva luni de închisoare. Privind în urmă la acele zile, pot să spun acum că sunt recunoscător pentru aceste încercări, deoarece ele m-au pregătit pentru momentele mult mai grele care aveau să vină“.

Pe măsură ce ameninţarea nazistă creştea, asupra slujitorilor lui Iehova se exercitau mai multe presiuni. Opoziţia s-a intensificat în vecinătatea graniţei cu Germania. În august 1938, întrunirile Martorilor lui Iehova au fost interzise, aşa că ei au început să se adune în grupuri mici. Libuše Štecherová a scris: „Pe parcursul anului 1938, tensiunile politice au crescut şi a trebuit să ne instruim în vederea depunerii de mărturie în împrejurări noi. Ulterior, în timpul războiului, trebuia să cunoaştem bine o persoană înainte de a-i vorbi despre credinţa noastră“.

În 1938, Germania a trecut la acţiune pentru a prelua Sudetenlandul, care se afla la vremea aceea în interiorul graniţelor Cehoslovaciei. În efortul de a evita un război, Marea Britanie şi Franţa au încuviinţat cererea lui Hitler ca Sudetenlandul să fie anexat Germaniei, iar populaţia locală s-a trezit sub dominaţie nazistă.

Începe ocupaţia germană

La 15 martie 1939, forţele germane au ocupat Boemia şi Moravia. Hitler a creat un nou stat politic numit Protectoratul Boemiei şi Moraviei, care îşi avea propriul preşedinte şi un guvern-marionetă.

Gestapoul a trecut imediat la acţiune împotriva Martorilor lui Iehova. La 30 martie, reprezentanţii acestuia au mers la biroul din Praga al Societăţii Watch Tower. La 1 aprilie, Bohumil Müller a fost eliberat după ispăşirea unei condamnări la închisoare din cauza păstrării neutralităţii creştine. În drum spre gară, el a telefonat la biroul filialei. Ulterior, el a afirmat: „Le-am spus că am să sosesc a doua zi ca să fac ce pot. Trei dintre noi am ajuns la Betel în acea zi. Era multă treabă de făcut. Unele echipamente folosite la tipărire erau deja într-un port şi aşteptau să fie expediate în Olanda. Restul echipamentelor trebuiau ambalate imediat. Eu şi fratele Matejka am îndeplinit această sarcină, în timp ce fratele Kapinus scotea lucrurile din birouri şi din celelalte clădiri ale Betelului. Între timp, noi traduceam şi reviste — Turnul de veghere şi Consolare (în prezent Treziţi-vă!). Am reuşit, de asemenea, să mutăm în altă parte o mare cantitate de cărţi şi broşuri în limba cehă pe care Gestapoul nu le luase în seamă în timpul raziei efectuate în martie. Cu toate acestea, în timpul închiderii Filialei, Gestapoul ne-a vizitat de câteva ori“.

După ce a început ocupaţia, a fost limpede că predicarea avea să se desfăşoare în condiţii foarte grele. Mulţi fraţi au părăsit Cehoslovacia. Fratele Dwenger a plecat în Elveţia chiar cu o seară înainte ca Gestapoul să vină să îl aresteze. Fratele Müller se pregătea şi el să plece. El tocmai primise avizele necesare din partea autorităţilor statului, când, într-o scrisoare sosită de la filiala din Berna, i s-a sugerat că ar fi util să rămână în repartiţia primită ca să asigure supravegherea şi să ofere încurajarea necesară fraţilor din Cehoslovacia. Fratele Müller a acceptat imediat şi, pentru a nu-şi permite să se răzgândească, şi-a distrus paşaportul.

Patruzeci şi opt de ani mai târziu, el a spus: „Dacă acum m-ar întreba cineva dacă am regretat vreodată că nu am părăsit Praga în primăvara anului 1939, aş răspunde hotărât: «Nu!» Niciodată nu am regretat că am rămas. Cu timpul, mi-am dat seama că acolo era locul meu. Acolo era locul în care mă puseseră Iehova şi organizaţia sa. Ei bine, toată suferinţa crudă şi bătăile pe care le-am suportat adesea erau depăşite cu mult de bucuria pe care o simţeam când vedeam în jurul meu, an de an, amploarea pe care o lua lucrarea şi creşterea din rândul mulţimii de închinători bucuroşi ai Celui Preaînalt!“

Începând din 1939, arestările au fost efectuate direct de către Gestapo. Otto Buchta, un stâlp spiritual în congregaţia Brno, s-a numărat printre cei arestaţi, iar, ulterior, a murit în lagărul de concentrare de la Mauthausen. În toamna anului 1940, fratele Kapinus, care anterior slujise la filiala din Praga, împreună cu alţi fraţi şi surori din Moravia, a fost arestat. Cu toate acestea, slujitorii fideli ai lui Iehova au continuat să predice Cuvântul oriunde au putut.

Unii dintre cei ce îi slujiseră lui Iehova în timpuri mai favorabile au renunţat să-i mai aducă închinare şi s-au aliat cu duşmanii poporului său. Karel Kopetzky fusese un frate foarte zelos şi capabil. Însă în 1940, când l-a întâlnit fratele Müller, care colaborase cu el, Kopetzky era cu totul alt om. Iată cum s-au petrecut lucrurile: Fraţii şapirografiaseră o publicaţie biblică şi puseseră exemplarele astfel obţinute în plicuri pentru a fi expediate. Fratele Müller le-a pus într-un sac şi a mers cu bicicleta prin Praga, de la un oficiu poştal la altul. El punea câteva plicuri în fiecare cutie poştală. El a spus: „Când am intrat într-un oficiu poştal, am văzut un om care aştepta la ghişeu, îmbrăcat în uniforma membrilor SS. M-am oprit, însă înainte să hotărăsc ce să fac, omul s-a întors şi am stat faţă în faţă. Pentru un moment ne-am privit înmărmuriţi. Spre marea mea surprindere, mă uitam la un fost frate, Karel Kopetzky! Mi-am redobândit repede calmul, m-am îndreptat spre unul dintre ghişee şi am luat în grabă un formular, am ieşit din oficiul poştal şi am dispărut de acolo cu bicicletă cu tot“.

Anul următor, fratele Müller, care asigura atunci supravegherea lucrării în această ţară, a fost arestat şi dus în lagărul de concentrare Mauthausen.

Predicarea în „cuptorul aprins“

În anii ce au trecut s-a scris foarte mult despre lagărele de concentrare şi despre suferinţele pe care le-au îndurat acolo fraţii noştri. Printre cei din lagăre se aflau şi Martori ai lui Iehova din Cehia. Nu vom insista asupra detaliilor privitoare la suferinţele lor, ci, mai degrabă, asupra modului în care au fost întăriţi spiritualiceşte şi asupra modului în care ei i-au întărit pe alţii chiar în mijlocul acelui ‘cuptor aprins’. — Compară cu Dan. 3:20, 21.

În zilele acelea, oamenii din lumea întreagă au aflat numele unui sat din Cehia: Lidice. În noaptea de 9 spre 10 iunie 1942, la ordinul direct al lui Hitler, satul a fost în întregime ras de pe faţa pământului ca pedeapsă pentru moartea unui ofiţer german. Numele satului urma să fie şters de pe harta Europei. Mai târziu, Božena Vodrážková, care a supravieţuit acestei orori, îşi amintea: „Gestapoul a înconjurat satul. Toţi bărbaţii au fost împuşcaţi, copiii au fost luaţi şi duşi nu se ştie unde, iar femeile au fost transportate la lagărul de concentrare de la Ravensbrück. Acolo am întâlnit Martore ale Domnului nostru Iehova . . . Odată, o prietenă mi-a spus: «Božena, am vorbit cu Studenţii în Biblie. Ei spun lucruri deosebite. Sună ca un basm cu zâne, însă ei afirmă că lucrurile pe care le spune Biblia sunt adevărate, că Regatul lui Dumnezeu va veni şi va pune capăt răutăţii». Ulterior i-am întâlnit personal. Ei mi-au depus mărturie despre Regatul lui Dumnezeu, iar eu am fost atrasă de mesajul lor“. Da, ea a devenit Martoră a lui Iehova.

Mulţi deţinuţi au fost profund impresionaţi de conduita Martorilor lui Iehova din lagăre. Alois Miczek îşi aminteşte: „În timpul războiului am fost închis pentru activităţi comuniste şi am fost dus în lagărul de concentrare Mauthausen. Martorii de acolo reuşeau cumva să primească Turnul de veghere şi alte publicaţii, pe care le foloseau pentru a le preda câtorva tovarăşi de detenţie, iar SS-iştii nu au reuşit să împiedice acest lucru. Aşadar, ca avertisment, SS-iştii au decis să împuşte fiecare al zecelea Martor din lagăr. Ei i-au aliniat pe toţi Martorii şi fiecare al zecelea a fost luat deoparte sub paza unei gărzi înarmate. Dar, pe neaşteptate, ca şi cum totul ar fi fost dinainte stabilit, ceilalţi fraţi, care reprezentau 90 la sută, s-au întors şi au început să meargă spre grupul ales pentru execuţie. «Dacă vreţi să-l împuşcaţi pe fiecare al zecelea, împuşcaţi-ne pe toţi!» În urma acestui gest, toţi deţinuţii din lagăr au fost cuprinşi de admiraţie, iar SS-iştii au fost atât de puternic impresionaţi, încât ordinul de execuţie a fost revocat. Eu am fost martor ocular la acest eveniment“ (Ioan 15:13). Şi cum a fost viaţa sa influenţată de acest eveniment?

Fiica sa, Marie Gogolková, spune: „Observarea credinţei Martorilor lui Iehova din lagărul Mauthausen l-a determinat pe tatăl meu să îmbrăţişeze adevărul. El a fost botezat imediat după război şi a predicat cu zel despre Regatul lui Dumnezeu, ajutându-i pe mulţi să înveţe adevărul“.

Oldřich Nesrovnal, din Brno, a fost, de asemenea, într-un lagăr de concentrare. De ce? El avea aversiune faţă de război, de aceea a încercat să fugă peste graniţă, în Elveţia. A fost prins asupra faptului, a fost acuzat de spionaj şi trimis în lagărul de concentrare de la Dachau. El îşi aminteşte: „În trenul pentru deţinuţi care ne transporta la lagăr am zărit un băiat liniştit în vârstă de 13 ani care stătea lângă fereastră şi citea ceva. Mi s-a părut că încerca să ascundă ceea ce citea. L-am întrebat ce era, iar el mi-a răspuns: «Biblia». El mi-a spus că nu va renunţa la credinţa lui în Dumnezeu. Eu nu l-am înţeles, însă m-am ataşat de acest băiat. Numele lui era Gregor Wicinsky; era din Polonia. A doua zi am aflat că era Martor al lui Iehova. El refuzase să semneze o listă cu lucrurile pe care trebuia să le predea. Lista era în germană, iar el s-a temut ca nu cumva să semneze o declaraţie prin care să facă un compromis. A fost bătut, dar nici acest lucru nu l-a demoralizat.

I-am scris mamei, cerându-i să-mi trimită o Biblie şi, lucru destul de neobişnuit, Biblia a ajuns. Am început să citesc din ea cu regularitate. Un om din Ostrava [din Moravia] a observat ce făceam. El m-a întrebat dacă înţeleg ceea ce citesc, iar eu i-am spus că înţeleg cam jumătate. «Şi ai vrea să înţelegi mai mult?» «Da», i-am răspuns. «Atunci ne întâlnim mâine, după ora 18.00 în cutare loc.» A fost prima dată când am asistat la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Întrunirile se ţineau zilnic, după ora 18.00, iar duminica de trei ori. Atât conducătorul, cât şi subiectul se stabileau dinainte. «Profesorul» meu era slujitorul care se ocupa de literatură. El era cizmarul lagărului, iar toată literatura copiată cu mâna era ascunsă sub scăunelul lui. Despre Gregor însă nu am mai auzit nimic timp de un an şi jumătate. Apoi, la sfârşitul anului 1944, am văzut o mulţime de deţinuţi care se întorceau din diferite lagăre anexe şi l-am recunoscut pe Gregor al meu. Părea să fie cu aproape o jumătate de metru mai înalt, însă era extrem de slab. După trecerea perioadei de carantină, ni s-a alăturat la întrunire. Ne-am salutat cu căldură unul pe celălalt, apoi el mi-a spus: «M-am rugat Domnului Iehova să nu te lase singur aici». Iehova îi răspunsese la rugăciune“.

Comemorarea într-un lagăr de concentrare

A fost posibil să se ţină în aceste împrejurări Comemorarea morţii lui Cristos? Sigur că da! Însă, uneori, unii s-au întrebat cum se putea face acest lucru? Božena Nováková a spus: „Se apropia Comemorarea. Mă îngrozea gândul că nu voi putea să mă împărtăşesc din embleme. Însă Iehova s-a îngrijit de aceasta. El îmi cunoştea dorinţa, aşa că în ziua Comemorării am fost chemată la una dintre barăci. Acolo erau deja câteva surori de diferite naţionalităţi. Comemorarea, inclusiv împărtăşirea din embleme, a avut loc în linişte. Mulţumiri, glorie şi onoare să îi fie aduse Dumnezeului nostru, Iehova, şi Mielului său!“

Dar cum au fost procurate pâinea nedospită şi vinul? Ea a adăugat: „S-a întâmplat ca în apropiere, în oraşul Fürstenberg, să fie câţiva Martori ai lui Iehova care lucrau la o fermă de stat şi care au reuşit să ne procure emblemele“.

După această binecuvântare, sora Nováková a trăit o altă întâmplare — dramatică, dar care i-a întărit credinţa. Iată ce îşi aminteşte ea: „Într-o zi am fost chemată la sala de duşuri. Erau într-adevăr duşuri, dar, când li se dădea drumul, în loc de apă ieşea gaz. Femeile astfel otrăvite, printre care unele erau încă în viaţă, erau aruncate în cuptoare. Nu am ştiut acest lucru până când o gardiană mi-a spus: «Ei, tu, Bibelforscher [cum erau numiţi Martorii lui Iehova], ai să intri la gazare! Acum să vedem dacă te va salva Iehova al tău!»“ Când sora Nováková s-a întors cu spatele, i s-au umplut ochii de lacrimi şi s-a rugat: „Tată Iehova, te rog, dacă trebuie să mor, facă-se voia ta. Dar mă rog pentru copiii mei. Îi las cu totul în grija ta“. Arătând ce s-a întâmplat după aceea, ea a spus: „În timp ce mă rugam, uşa s-a deschis şi a intrat medicul şef, care a văzut triunghiul violet pe care îl purtam, şi mi-a spus: «Bibelforscher, ce cauţi aici? Cine te-a trimis aici?» I-am răspuns că fusesem trimisă de gardiană. El a spus: «Pleacă de-aici! Locul tău este acolo!» şi a arătat spre uşă. Când ieşeam, am auzit remarca gardienei: «Acum cred că Iehova al lor îi ocroteşte»“.

Depunerea de mărturie în timpul ocupaţiei naziste

Deşi în acea perioadă nu s-a întocmit nici un raport de serviciu, predicarea veştii bune a continuat în Cehoslovacia. Rŭžena Lívancová, din oraşul Kladno, a scris: „Mama ne-a învăţat să avem credinţă în Dumnezeu, nu în felul în care învaţă preoţii, ci astfel încât să arătăm consideraţie faţă de oameni. În 1940, o soră din Praga ne-a depus mărturie. Aşa că eu am început să învăţ despre minunatul nostru Dumnezeu şi iubitorul nostru Tată, Iehova. În 1943, eu, mama mea şi sora mea ne-am botezat“.

Chiar în vremea aceea şi în condiţiile acelea de război, Iehova îi atrăgea pe „cei ce aveau o dispoziţie corectă pentru viaţa veşnică“ (Fap. 13:48, NW). František Šnajdr, din Praga, a spus: „Familia noastră era catolică, dar nu mergeam niciodată la biserică. Eu eram mecanic şi duceam o viaţă obişnuită. Frecventam pub-urile, unde jucam cărţi. Acolo venea un om care lua un pahar de bere şi le depunea mărturie celor prezenţi. Ei râdeau pe seama lui. Însă în timp ce jucam cărţi, eu eram atent şi la ce spunea el. El vorbea despre capitolul 24 din Matei. Mi-a plăcut ce zicea şi i-am spus acest lucru. Atunci m-a invitat acasă la el. Când am sosit, acolo se ţinea o întrunire. În casă erau deja prezente şapte persoane. Eu am întrebat: «Spuneţi-mi, vă rog, când vine preotul?»“ Dar nu venea nici un preot. Josef Valenta, care stătea chiar acolo lângă František, prezida întrunirea.

František a continuat să studieze Biblia şi în august 1942 a fost botezat. În anul următor a fost arestat de Gestapo. Iehova însă a continuat să-i furnizeze ajutorul necesar, astfel încât el să poată să crească spiritualiceşte. František a explicat: „În Mauthausen l-am întâlnit pe fratele Martin Poetzinger. Era un frate curajos şi prevăzător. Mi-a făcut o pereche de papuci şi întotdeauna îmi procura literatură. Ţineam întruniri cu regularitate — fireşte, în secret — în fiecare duminică, chiar în «Platz»“ — conform dovezilor, locul unde se făcea prezenţa deţinuţilor.

Jan Matuszný a ajuns să înţeleagă că avea nevoie de ajutor spiritual. Ulterior el a scris: „În timpul războiului lucram la mină. Împreună cu cei doi fraţi mai mari ai mei, cântam într-o formaţie a minerilor. Fumam şi beam. Mă aflam într-o stare atât de jalnică, încât mâinile îmi tremurau ca mâinile unui bătrân. Într-o zi când mă îmbătasem şi mă simţeam ca ultimul om, am început să mă rog lui Dumnezeu cu glas tare, cerându-i să mă ajute cumva să găsesc o cale de ieşire din problemele cu care mă confruntam“.

La scurt timp după aceasta, o Martoră care o vizita pe sora de corp a acestui om a purtat o discuţie profundă cu el şi i-a dat o Biblie, precum şi trei broşuri. Pe măsură ce le citea, era tot mai convins că lucrurile pe care le afla erau adevărul. A încetat să mai fumeze, să se mai îmbete şi să mai cânte în formaţie şi a început să asiste la întruniri. A fost botezat în 1943 într-un heleşteu. El a mai spus: „Am ţinut întruniri în toată perioada războiului. Am învăţat semnificaţia cuvântului «compromis» şi faptul că este mai bine să mori decât să trădezi un frate. Acest lucru a fost un bun fundament pentru persecuţia care ne aştepta“ — da, persecuţia care a venit chiar după terminarea războiului.

Perioada de pace relativă este folosită eficient

După terminarea războiului, din 1945 până în 1949 a existat o perioadă de libertate relativă şi o oarecare pace pentru poporul lui Iehova. A fost o perioadă de reconstruire spirituală şi o perioadă în care fraţii noştri au activat cu un zel reînnoit în lucrarea de predicare încredinţată lor de Dumnezeu. — Mat. 24:14.

Primul lucru care trebuia făcut era să se găsească toate congregaţiile şi fiecare vestitor. Unii muriseră, alţii se mutaseră, iar mii de fraţi care erau de naţionalitate germană şi care locuiau în apropierea frontierei erau pe cale de a fi deportaţi. Fratele Müller, care a fost, probabil, printre primii care au sosit acasă, s-a străduit din răsputeri să restabilească comunicarea între congregaţii. De asemenea, el a încercat să ia legătura cu filialele Societăţii din alte ţări, dar, iniţial, fără succes. Apoi, la începutul lui iunie, a reuşit să trimită un mesaj telegrafic la Berna, Elveţia. Au început să sosească scrisori de la Berna, fiecare conţinând câteva pagini din Turnul de veghere în limba germană. S-a început imediat traducerea acestora. În august 1945, fraţii din Praga au publicat primul număr postbelic al Turnului de veghere în limba cehă cu ajutorul unui şapirograf.

Mulţi oameni şi-au amintit de ceea ce predicaseră Martorii înainte de război, iar unii dintre ei erau acum dornici să asculte. S-a început prezentarea unor cuvântări publice pe teme biblice — nu a unor conferinţe înregistrate, ci a unora ţinute de vorbitori capabili. Au fost prezente sute de persoane. Prima cuvântare, pe tema „Libertate în Lumea Nouă“, a fost ţinută la 11 noiembrie 1945, în sala Bursei de Mărfuri Agricole din Praga. Auditoriul alcătuit din circa 600 de persoane a manifestat mult entuziasm. De-a lungul a trei ani, în Cehoslovacia s-au ţinut 1 885 de cuvântări publice de acest fel. Mulţi dintre cei care sunt în prezent Martori ai lui Iehova spun că au fost atraşi spre adevăr datorită acelor cuvântări.

Una dintre aceste persoane este Tibor Tomašovský, care locuieşte acum în Boemia. În timp ce era la locul său de muncă, un Martor l-a întâlnit pe Tibor şi, în conversaţia purtată cu acesta, a menţionat Biblia. Tibor a fost impresionat de modestia lui şi l-a invitat pe acest Martor la el acasă. Acest lucru a atras după sine o invitaţie la o întrunire. Mai târziu, Tibor a spus: „Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce am simţit eu şi soţia mea cu ocazia acelei întruniri. Nu mai auzisem niciodată o cuvântare atât de impresionantă. Trei vorbitori au prezentat, pe rând, câte o parte a cuvântării. «Acestea trebuie să fie persoane cu o instruire superioară», i-am spus eu persoanei care stătea lângă mine. «Nu, sunt doar fermieri.» Ceea ce am auzit a fost atât de minunat, că nu mai voiam să ne întoarcem acasă. În săptămâna ce a urmat nu am mai putut să mă concentrez asupra muncii mele de la birou şi de-abia aşteptam să vină ziua de duminică. Nu am lipsit niciodată de la nici o întrunire“.

Printre locurile în care Martorii şi-au desfăşurat ministerul s-au numărat lagărele de muncă unde, după război, erau ţinuţi prizonierii de război şi germanii care aşteptau să fie deportaţi. Într-un raport privitor la activitatea din acea vreme se spune: „În lagărele de muncă, fraţii îi vizitau cu mult succes pe germani, în special pe nazişti“. Avea noua situaţie în care se aflau să-i facă mai receptivi la adevărul Bibliei? Martorii lui Iehova doreau să le dea această ocazie.

În noiembrie 1945, fratele Müller a primit în mod oficial numirea ca supraveghetor de filială. În vara anului următor, fraţii au reuşit să cumpere o clădire cu patru etaje, practic nouă, în Suchdol, aproape de Praga. Aceasta a asigurat familiei Betel un loc de muncă liniştit şi un loc de cazare bun. Ţara a fost împărţită în circumscripţii, fiecare fiind alcătuită din aproximativ 20 de congregaţii, şi au început să se ţină cu regularitate congrese de circumscripţie. Aceasta s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Cu ocazia acestor congrese se mergea întotdeauna în ministerul din casă în casă, iar cu ajutorul conferinţelor publice de duminica după-amiaza s-a depus o mărturie excelentă. Când în congregaţii a început să se ţină Şcoala de Minister Teocratic, mai mulţi fraţi au devenit, cu ajutorul spiritului lui Iehova, competenţi pentru a ţine cuvântări publice, iar vestitorii au devenit instructori mai buni.

S-au organizat şi congrese. Discursurile „Veseliţi-vă“ şi „Prinţul păcii“ au fost prezentate în 1946 în cadrul unui congres ţinut în Besední dum, o anexă a unui club din Brno, congres la care au asistat 1 700 de delegaţi. Cu acea ocazie a fost prezent Franz Zürcher din Berna, Elveţia. În anul următor, când s-a mai ţinut un congres la Brno, trei membri ai personalului de la sediul mondial — N. Knorr, M. Henschel şi H. Covington — au prezentat teme în cadrul programului. Cuvântarea publică „Bucuria tuturor oamenilor“ a fost anunţată în tot oraşul prin afişe şi foi volante, iar 2 300 de persoane au venit să o asculte. Multe persoane şi-au lăsat adresele şi şi-au exprimat dorinţa de a fi invitate şi la alte întruniri.

Începutul anului 1948 a fost marcat de o criză guvernamentală. Au venit la putere comuniştii. Martorii lui Iehova au continuat să predice cu zel vestea bună. În acel an, ei au cunoscut o creştere de 25 de procente a numărului de proclamatori ai Regatului. În septembrie s-a ţinut alt congres, de această dată în Praga. Cuvântarea publică a avut o temă oportună: „Regatul lui Dumnezeu — o speranţă oferită tuturor oamenilor“. Şi, având în vedere ce se aştepta, cuvântarea „Să ne păstrăm integritatea în încercări“ s-a dovedit, de asemenea, foarte oportună. Chiar în timpul congresului, duşmanii poporului lui Iehova se pregăteau să atace.

Norii negri se adună din nou

Trecuseră mai puţin de patru ani de când fraţii fuseseră eliberaţi din închisoare, însă climatul social s-a schimbat brusc. În noiembrie 1948, când a avut loc congresul de circumscripţie de la Karlovy Vary, în partea de vest a Boemiei, s-au ivit nori de furtună. Congresul în sine nu a fost întrerupt. Totuşi, duminică 28 noiembrie, după-amiază, când fratele Müller a ţinut cuvântarea publică, câteva locuri din spate ale sălii au fost ocupate de agenţi ai Securităţii îmbrăcaţi civil. În seara aceleiaşi zile, când lua cina, fratele Müller a fost vizitat de Oldřich Skupina, supraveghetorul congregaţiei Karlovy Vary, care i-a povestit cu înfrigurare că Securitatea percheziţionase locuinţele câtorva fraţi şi le confiscase literatura.

Fratele Müller s-a străduit să telefoneze la Betelul din Praga, dar nu i-a răspuns nimeni. Era clar că şi acolo se întâmplase ceva grav. El a revenit imediat la Praga. Însă, în timp ce se apropia de clădirea Betelului, a văzut doi oameni care voiau să lase impresia că sunt muncitori, dar care ţineau sub observaţie Betelul. La Betel a întâlnit un frate care i-a spus că fuseseră pe acolo câţiva agenţi ai Securităţii care percheziţionaseră întreaga clădire şi sigilaseră biroul. După 45 de minute de la sosirea lui, doi funcţionari de la Ministerul de Interne au venit la Betel şi au anunţat că clădirea fusese confiscată. Fratele Müller a protestat, arătând că o confiscare trebuie să fie precedată de o hotărâre judecătorească. După plecarea lor, el a reuşit să ducă în casa părinţilor săi unele dintre dosarele pe care Securitatea nu le găsise. Însă când el a revenit la Betel, un agent al Securităţii îl aştepta cu mandate de arestare pentru el şi pentru cele două surori care îl însoţeau. Ceilalţi membri ai familiei Betel fuseseră deja arestaţi.

Era posibil ca o hotărâre judecătorească să fie emisă atât de repede? Nu. Câteva luni mai târziu, în timp ce fraţii se aflau în detenţie, fratele Kapinus, care se număra printre deţinuţi, a primit o scrisoare. Aceasta conţinea decizia Ministerului de Interne, datată 4 aprilie 1949 , de a se întrerupe activitatea Societăţii şi de a-i confisca proprietatea — ceea ce însemna că ordinul fusese emis după patru luni de la confiscarea proprietăţii Societăţii.

În pofida acestui fapt, în iulie, din cauza lipsei de dovezi, Tribunalul a încetat procedura penală îndreptată împotriva fraţilor. Ei au fost eliberaţi din arestul preventiv. Cu toate acestea, ei nu au părăsit clădirea tribunalului ca oameni liberi. Doi funcţionari de la Ministerul de Interne i-au oprit şi le-au spus că, potrivit unei decizii emise de Comisia Politică a Partidului Comunist, fuseseră trimişi pentru doi ani într-un lagăr de muncă. Ceea ce nu s-a putut realiza printr-un proces legal s-a realizat pur şi simplu printr-un decret arbitrar. Fratele Müller a fost transportat la Kladno, unde a lucrat într-o mină de cărbuni.

Valul de arestări care a măturat ţara le-a cauzat multe greutăţi Martorilor lui Iehova. Totuşi, aşteptările funcţionarilor comunişti nu s-au concretizat. Când fratele Müller era în închisoare, ei i-au spus: „Taie capul, şi trupul va muri“. Ei au crezut că el şi alţi fraţi cu răspundere erau „capul“, dar nu înţeleseseră că adevăratul Cap al congregaţiei creştine este Domnul Isus Cristos, care se află în cer. — Ef. 4:15, 16.

Închinarea adevărată continuă

În pofida presiunilor exercitate în acele zile întunecoase, închinarea adevărată nu a încetat. La câtva timp după aceea, fraţii au început să se organizeze pentru ca lucrarea de mărturie despre Isus ca Rege Mesianic să meargă înainte. Iată ce spune Josef Skohoutil, din Praga: „După câteva zile de la începerea persecuţiei, am fost vizitat de fratele Gros, un supraveghetor local. El mi-a dat numele a zece vestitori şi mi-a spus să mă îngrijesc de ei“. Pentru un timp, ei au mai încercat să depună mărturie din casă în casă, însă, treptat, s-au deprins cu alte metode de a efectua lucrarea.

Cu toate că mulţi fraţi erau la închisoare, cei aflaţi în libertate au continuat să se întrunească. Nu se puteau folosi săli publice, însă programele prescurtate ale congreselor se ţineau în apartamente mari. Uneori, congresele mai mari se ţineau în pădure. Primul de acest fel a fost ţinut în Oldřichov, un sat aflat în apropiere de oraşul Nejdek, în anul 1949. Un povârniş cu bolovani a oferit locuri pentru cele 200 de persoane prezente. În apropiere se aflau o casă părăsită, o şură şi un heleşteu. Pentru botez, fraţii au ridicat un perete despărţitor în şură, ca să facă vestiare pentru bărbaţi şi pentru femei. Au curăţat heleşteul şi au montat scări de lemn care coborau în apă. Cu acea ocazie au fost botezate 37 de persoane.

Ce se poate spune despre obţinerea publicaţiilor biblice pentru studiu? Relatarea trimisă de fratele Vykouřil, din Teplice, este revelatoare în acest sens. Iată ce se spune: „În 1950 am rămas în Teplice numai noi trei. Primeam prin poştă un Turn de veghere în limba franceză de la o soră din Elveţia. Pentru o vreme această legătură s-a pierdut, dar după câtva timp s-a restabilit. Am început să primesc scrisori redactate într-un limbaj codificat. În aceste scrisori mi se cerea să găsesc pe cineva care cunoştea pe altcineva, care, la rândul său, mai cunoştea o persoană şi astfel legătura avea să fie restabilită. Fraţii care se aflau în fruntea lucrării erau în închisoare, aşa că noi trebuia să restabilim legătura cu organizaţia. Ne efectuam munca fără să avem numiri oficiale — fiecare făcea ceea ce era necesar. Cu toate acestea, am primit întotdeauna Turnul de veghere“.

Acesta a fost începutul uneia dintre cele mai grele perioade din istoria Martorilor lui Iehova din această ţară. Numai datorită mâinii lui Iehova lucrarea de aici nu a încetat, ci, în pofida multor încercări, a continuat să crească.

O scurtă eliberare

Pe neaşteptate, la începutul anului 1950, toţi Martorii lui Iehova, atât fraţi, cât şi surori, au fost eliberaţi din lagărele de muncă. Ce îi aştepta la întoarcere? Fratele Müller îşi amintea: „M-a surprins în mod plăcut buna organizare care se făcuse în absenţa noastră“. Spiritul lui Iehova i-a impulsionat pe fraţii tineri, printre care Jan Sebín şi Jaroslav Hála, să ia iniţiativa plini de zel. Tatăl lui Jaroslav fusese arestat în 1948 (iar, ulterior, a murit în închisoare), însă Jaroslav a devenit un exemplu şi o mare sursă de încurajare pentru mulţi fraţi şi surori. Martorii eliberaţi din lagărele de concentrare au constatat că numărul Martorilor activi din ţară (fosta Cehoslovacie) crescuse în doi ani cu 52 la sută, adică de la 1 581 la 2 403. Anul următor s-a înregistrat o creştere de 38 la sută.

În 1951, când cartea „Dumnezeu să fie găsit adevărat“ s-a publicat în limba cehă, în şase părţi, aceasta a furnizat un fundament pentru o nouă creştere. Această publicaţie avea să slujească drept bază pentru studiile biblice la domiciliu. Ea conţinea elementele de care aveau nevoie elevii care studiau Biblia pentru a începe bine viaţa în serviciul lui Iehova.

Cu toate acestea, funcţionarii comunişti nu vedeau cu ochi buni activitatea Martorilor lui Iehova. Anul 1952 a constituit începutul unei lungi perioade de persecuţii pentru poporul lui Iehova.

Din nou în „cuptorul aprins“

La 4 februarie 1952, în primele ore ale dimineţii, fratele Müller a fost arestat din nou de Securitate. De această dată, el a fost legat la ochi în timp ce era condus la închisoare. Iată ce a scris el ulterior: „În cele 14 luni care au urmat nu mi s-a permis să ies din celula în care mă aflam la regim de izolare fără să fiu legat la ochi. Aproape din două în două zile, ofiţerul care mă interoga mă conducea în biroul lui. Acolo eram supus la interogatorii lungi în timpul cărora încercau să mă determine să declar că am fost implicat în spionaj şi, de asemenea, că mă fac vinovat de trădare. Poliţia a întocmit numeroase declaraţii, care au fost apoi distruse şi s-au întocmit alte declaraţii. Anchetatorii continuau să încerce metode noi în străduinţa de a include în declaraţie cel puţin o insinuare că aş fi vinovat. Am refuzat în repetate rânduri să semnez asemenea declaraţii. După aproximativ 16 ani de la eliberare, un funcţionar de la Ministerul de Interne mi-a spus că fusesem trecut pe o listă cu persoane care trebuiau lichidate. În 27 martie 1953 am fost dus legat la ochi pentru o audiere la penitenciarul Pankrác. Atât eu, cât şi cei doi colaboratori ai mei am fost supuşi unor extraordinare presiuni psihologice. Audierea a durat două zile. A fost ţinută în cel mai mare secret. Locurile pentru public au fost ocupate numai de anchetatori din cadrul Ministerului de Interne“.

Ziua de 4 februarie 1952 s-a dovedit a fi o zi în care, în toată Cehoslovacia, s-au făcut numeroase arestări. În ziua aceea, Securitatea a arestat în total 109 Martori ai lui Iehova (104 fraţi şi 5 surori).

Printre cei duşi la închisoare atunci s-a aflat şi Emílie Macíčková. Iată ce relatează ea: „În 4 februarie 1952, când soţul meu era la spital, au venit la noi acasă la ora 3.30 dimineaţa trei bărbaţi şi o femeie de la Securitate. M-au arestat imediat. Au percheziţionat casa cu atenţie şi au confiscat ce au găsit. M-au dus la Secţia Regională de Poliţie din Ostrava. Acolo se aflau deja o mulţime de Martori. Eram arestaţi în masă. Ne-au băgat în nişte celule reci, proaspăt văruite, dar în care era un miros dezgustător, ne-au dat apă rece pentru spălat, apoi au încuiat uşile de fier. De fiecare dată când ne duceau undeva, ne puneau ochelari negri. Ne-au trimis în celule turnători, dar nu am vorbit cu ei decât despre Regatul lui Dumnezeu. Acei informatori chiar cântau cântările Regatului şi pretindeau că se roagă — până acolo au mers duşmanii noştri în efortul lor de a ne zdrobi, însă Iehova ne-a întărit!“

Un proces monstruos la Praga

A fost un timp când în Cehoslovacia au existat multe procese de natură politică. Sentinţele date în urma acestor procese erau extrem de severe — fie mulţi ani de închisoare, fie moartea. Procesul Martorilor lui Iehova din 27 şi 28 martie 1953 a avut loc chiar în această perioadă. Principalilor supraveghetori ai Martorilor lui Iehova li s-au înscenat două procese care s-au desfăşurat cu uşile închise. Al doilea proces a avut loc la o lună după primul. Iată care au fost sentinţele: „Müller şi Fogel: condamnaţi la 18 ani închisoare. Acuzaţii Sebín, Gros şi Hála: 15 ani; Nahálka: 12 ani; Novák: 8 ani; iar Porubský: 5 ani. Toţi acuzaţii sunt pasibili de confiscarea averii şi pierderea drepturilor cetăţeneşti“.

Singurele informaţii puse la dispoziţia publicului cu privire la aceste procese erau în ziare. Ce spuneau ziarele? Un exemplu îl constituie ştirea denaturată apărută în 30 martie în cotidianul comunist Rudé právo (Legea roşie): „Imperialiştii americani, în ura lor faţă de Cehoslovacia democratică şi populară, se folosesc de orice mijloc pentru a abate clasa noastră muncitoare de la drumul spre Socialism . . . Tribunalul aflat în circumscripţia judiciară din Praga s-a ocupat de o formă de activitate distructivă desfăşurată de imperialiştii americani . . . Au fost aduşi în faţa instanţei membrii de frunte ai unei secte religioase ai cărei adepţi se autointitulează Martorii lui Iehova. Această organizaţie condusă de la Brooklyn, S.U.A., care, începând din 1949, a fost interzisă în ţara noastră din cauza tendinţelor sale distructive, a introdus în Cehoslovacia ideologii cosmopolite a căror menire era ca, sub aparenţa unui creştinism pur, să submineze morala clasei noastre muncitoare, să incite la ură împotriva statului şi a legilor acestuia, şi a început să-şi pregătească aderenţii pentru un eventual război în care ei urmează să joace rolul coloanei a cincea“.

Această denaturare a realităţii în scopul justificării acţiunilor tribunalului a creat un precedent, o jurisprudenţă care a fost folosită în toată ţara.

Găsirea persoanelor asemănătoare oilor în închisori

Cu toate acestea, chiar şi în închisoare exista posibilitatea de a predica. Era nevoie de ingeniozitate, dar fraţii noştri au găsit o modalitate de a rezolva această problemă. În închisori erau oameni care reacţionau favorabil la adevărul Bibliei. Unul dintre aceştia a fost František Janeček, din Čáslav. El îşi aminteşte: „În timpul războiului participasem la mişcarea de rezistenţă. În 1948 mi-am manifestat dezaprobarea faţă de noua formă de violenţă şi, deoarece m-am opus făţiş nedreptăţii, am fost condamnat la 11 ani închisoare. Odată ajuns acolo mi s-a permis să am o Biblie, şi chiar am predat din ea în timpul când nu aveam de lucru. Prin urmare, fraţii au crezut că sunt preot. Locuiam în barăci diferite, însă uneori aveam gărzi de noapte, numite gărzi la foc, în afara barăcilor noastre. Într-o noapte, când eram eu de gardă, era foarte frig, iar cerul avea o puzderie de stele. Dintr-una din barăcile vecine a ieşit un alt deţinut care îşi începea şi el serviciul de gardă. I-am spus: «Aşadar, şi tu îi slujeşti aici lui Faraon, nu-i aşa?» «Ştii cine a fost Faraon?», m-a întrebat el. «Da, conducătorul Egiptului.» «Dar ştii pe cine a prefigurat el?» «Nu!» «Atunci vino aici şi am să-ţi spun.» Ne-am plimbat împreună două ore, iar el mi-a explicat lucrurile în profunzime. Am progresat repede. Dumnezeu mă iubea şi a văzut că doream adevărul“. František s-a alăturat Martorilor lui Iehova în studierea Bibliei şi în scurtă vreme raporta lunar între 70 şi 80 de ore petrecute în serviciul lui Iehova.

Mulţi dintre cei ce au învăţat adevărul în închisoare au fost botezaţi acolo. Cum anume? Ladislav Šmejkal, care a învăţat adevărul când era deţinut politic, spune: „La mina unde lucram noi, aveam acces la turnurile de răcire a aerului pe care compresoare mari îl pompau în mină. În iunie 1956, împreună cu alţii, am fost botezat în rezervorul unuia dintre aceste turnuri. Nu era uşor pentru că trebuia să facem acest lucru în timpul unei pauze scurte dinaintea schimbului de după-amiază. Ne-am luat indispensabilii, ne-am dus la turn, am fost botezaţi, ne-am schimbat repede şi ne-am prezentat la lucru“. Ei au fost recunoscători că Iehova i-a ajutat pe slujitorii săi să găsească o modalitate de a-şi simboliza dedicarea în conformitate cu porunca dată de Isus Cristos. — Mat. 28:19, 20.

„Sfinţi“ în minele de cărbune

Interdicţia le-a fost impusă Martorilor lui Iehova în diferite moduri şi în măsuri diferite. Situaţia nu era peste tot şi întotdeauna aceeaşi. Fraţii se străduiau cu conştiinciozitate ca în toate împrejurările să-şi păstreze integritatea creştină. Ca urmare a acestui fapt, mulţi dintre ei au fost închişi.

Apoi, în 1958, în urma unui decret guvernamental, minerii de la exploatările carbonifere care aveau sub 30 de ani au fost scutiţi de serviciul militar. În loc să aştepte să fie arestaţi şi condamnaţi la închisoare — şi probabil să lucreze apoi în mină — unii fraţi şi-au păstrat o oarecare libertate angajându-se ca muncitori la aceste mine (Prov. 22:3). Aşa s-a făcut că aceşti „sfinţi“ sau „preoţi“, cum le spuneau oamenii Martorilor, au ajuns să fie trecuţi pe statele de plată ale multor mine. Şi întrucât în unele mine se aflau mulţi Martori ai lui Iehova, aceştia au început să formeze congregaţii puternice în care fraţii creşteau spre maturitate spirituală, devenind miniştri capabili.

Timp de zece ani, Eduard Sobička a lucrat la o mină din satul Kamenné Žehrovice, lângă orăşelul Kladno. El spune: „Din câte îmi amintesc, cel mai mare număr de fraţi care au lucrat la un moment dat în mina la care eram angajat a fost de aproximativ 30. Lucram în schimburi diferite şi am stabilit ca o regulă pentru noi să evităm să fim prea strâns ataşaţi unul de altul şi astfel să ne separăm de ceilalţi mineri. Cu toate acestea, ‘sfinţii’, cum eram numiţi deseori, nu treceau neobservaţi. Eram batjocoriţi şi insultaţi, dar, în acelaşi timp, respectaţi în secret“. Acolo, în acele mine, ei profitau de ocaziile de a depune mărturie şi, când se manifesta interes, ei, de asemenea, împrumutau preţioasa literatură biblică.

În vacanţă împreună cu alţi Martori

Deşi se poate spune că acelea au fost vremuri grele, vacanţele au avut şi ele un loc în viaţa poporului lui Iehova. Când erau planificate cu grijă, aceste vacanţe deveneau o perioadă nu numai de înviorare fizică, ci şi de întărire spirituală. Într-o vreme când întrunirile erau ţinute cu o asistenţă de maximum 10 persoane, imaginaţi-vă ce însemna pentru, să zicem, 30 de Martori ai lui Iehova să fie împreună pentru o săptămână sau două!

Era important să se ia decizii înţelepte cu privire la cine să fie invitat. Cei ce organizau aceste vacanţe se străduiau să nu îi favorizeze pe tineri în detrimentul celor vârstnici sau pe fraţi în detrimentul surorilor. S-au depus eforturi ca să participe şi câţiva fraţi creştini maturi spiritualiceşte, care să asigure supravegherea necesară.

O preocupare principală a fost aceea de a avea un program spiritual echilibrat. Programul zilnic arăta cam aşa: rugăciunea de dimineaţă, textul zilnic şi citirea Bibliei. În unele după-amieze erau întruniri de o oră. Seara se ţinea deseori o întrunire spirituală cu un program prestabilit. Restul zilei era liber. Fraţii şi surorile puteau să studieze, să meargă în excursie, să meargă la înot şi aşa mai departe. Ministerul era asociat de obicei cu o excursie, însă şi în acest caz trebuiau urmate reguli nescrise. Încercaţi să vă imaginaţi un grup de 20 de excursionişti. În sate, în pădure şi pe câmp ei urmau să întâlnească localnici. Când întâlneau pe cineva, un frate sau o soră se desprindea de grup şi încerca să iniţieze o conversaţie. Restul grupului îşi continua drumul.

Aceste vacanţe în grup au produs multe roade bune. Ele au întărit credinţa şi au slujit la răspândirea veştii bune. Aceste vacanţe în grup fac parte din istoria modernă a Martorilor lui Iehova din Cehoslovacia. În orice caz, slujitorii lui Iehova nu au permis niciodată să le slăbească vigilenţa din punct de vedere spiritual.

Un atac viclean

Satan Diavolul, „tatăl minciunii“, se străduieşte să submineze încrederea denaturând faptele şi prezentându-i într-o lumină falsă pe slujitorii fideli ai lui Dumnezeu (Ioan 8:44). El a folosit această tactică pentru a slăbi puterile Israelului în antichitate, pentru a-i instiga pe evreii din secolul I împotriva lui Cristos şi pentru a încerca să dezbine congregaţia creştină timpurie (Num. 13:26 — 14:4; Ioan 5:10–18; 3 Ioan 9, 10). Unii oameni care slujesc intereselor lui caută poziţii proeminente pentru ei. Alţii pot considera că ceea ce spun ei este corect, însă ei exprimă păreri categorice când nu cunosc toate faptele implicate. Satan poate să se folosească de ambele situaţii, şi aşa a şi făcut în această ţară.

În Cehoslovacia de la sfârşitul anilor ’50 situaţia fraţilor a fost dificilă. Mulţi dintre ei se aflau la închisoare. Comunicarea cu sediul mondial al Martorilor lui Iehova fusese întreruptă. Unele persoane cu iniţiativă au dat îndrumări care reflectau propriile lor opinii în loc să fie bine întemeiate pe Scripturi (Tit 1:9; Iac. 3:1). Reacţionând la presiunile ce se exercitau în acea vreme, unele persoane au adoptat o poziţie fermă cu privire la unele probleme fără să cunoască toate faptele (compară cu Proverbele 18:13, 17). Câţiva au început să-i „tragă pe ucenici după ei“. — Fap. 20:30.

Iată ce a scris ulterior fratele Müller cu privire la evenimentele din acea perioadă: „Într-o zi din anul 1956, când mă aflam în închisoarea din Valdice, am fost dus într-un birou unde eram aşteptat de doi bărbaţi. Ei au afirmat că sunt de la Ministerul de Interne. Au încercat să mă convingă că ar trebui să «o lăsăm mai moale» cu unele dintre învăţăturile noastre religioase. Noi nu puteam fi de acord cu aceasta, şi, prin urmare, întrevederea nu a durat mult. În 1957 am fost vizitat de alţi doi funcţionari de la Ministerul de Interne. Discuţia purtată cu ei timp de trei ore s-a desfăşurat într-o cu totul altă atmosferă. Am reuşit să le explic în mod deschis punctul de vedere şi atitudinea Martorilor cu privire la diferite probleme. Îi interesa atitudinea noastră faţă de serviciul militar, transfuziile de sânge, sindicatele muncitoreşti şi multe alte lucruri. La sfârşitul discuţiei, unul dintre ei m-a întrebat: «Dle Müller, credeţi că putem fi prieteni?» I-am răspuns: «Cei ce sunt prieteni sunt foarte apropiaţi şi au multe interese comune. Noi, Martorii lui Iehova, credem în Dumnezeu. Dumneavoastră, comuniştii, în schimb, sunteţi atei. Nu avem o bază comună. Însă cred că putem coexista în mod paşnic». Funcţionarul a spus: «Mă bucur de răspunsul pe care l-aţi dat. Dacă nu aţi fi răspuns astfel, nu am fi putut avea încredere în dumneavoastră». Am avut impresia că această ultimă întrebare fusese pusă pentru a se stabili dacă vom mai putea purta un dialog semnificativ. Iar dacă acest lucru era posibil, acesta avea să ne mai apropie cu un pas de o soluţie pentru situaţia noastră“.

Acea conversaţie a dus la o comunicare oarecum mai deschisă între anumiţi fraţi şi autorităţile guvernamentale. Cu toate acestea, din cauza atmosferei de atunci, unii Martori care au aflat despre aceste întrevederi au considerat că aceşti fraţi cu răspundere făcuseră compromis. Nu există nici o îndoială că unii care au reacţionat astfel au fost impulsionaţi de o puternică dorinţă de a evita orice abatere de la principiile creştine. Însă câţiva al căror fel de a fi era mai categoric şi-au exprimat deschis neîncrederea în fraţii care au vorbit cu funcţionarii guvernamentali. Dar a fost fondată neîncrederea lor?

Au fost implicaţi şi alţi factori. Juraj Kaminský, care i-a slujit cu loialitate lui Iehova timp de peste 50 de ani, spune: „După ce au fost arestaţi fraţii cu răspundere şi mulţi bătrâni, unii dintre cei ce au trecut în fruntea congregaţiilor şi a circumscripţiilor au început să facă reguli de conduită pentru vestitori, alcătuind liste cu ce trebuie şi ce nu trebuie să se facă“. Cât de bine ar fi fost „să promoveze ascultarea de credinţă“, aşa cum a făcut apostolul Pavel (Rom. 16:26, NW)! Întrucât legea le cerea cetăţenilor ţării să meargă la vot, unii Martori mergeau la secţia de votare, dar, din motive de conştiinţă, nu depuneau un vot pentru un candidat politic. Alţii considerau că aceştia fac compromis. Unii fraţi nutreau probabil pe bună dreptate puternice resentimente faţă de autorităţi, din cauza tratamentului inuman la care au fost supuşi fraţii lor creştini. Fratele Müller spune: „Această situaţie m-a tulburat foarte mult, astfel că în toamna anului 1957 am scris o scrisoare [din închisoare], care avea menirea de a-i ajuta pe fraţi să vadă lucrurile în adevărata lor lumină“. Iată ce spunea unul dintre paragrafe:

„Mai port o durere în inima mea. . . . Le amintesc fraţilor că întrunirile noastre sunt dedicate studierii Scripturii şi instruirii Martorilor lui Iehova pentru a fi miniştri mai buni şi mai competenţi. În mod evident, este inacceptabil ca la întruniri să se discute politică sau să se exprime vreo idee împotriva statului, indiferent în ce loc s-ar ţine întrunirea şi indiferent dacă sunt prezente doar două persoane sau mai multe. Fraţilor, nu uitaţi acest lucru şi nu permiteţi sub nici un motiv să aibă loc asemenea discuţii. Poartă cineva dintre voi ranchiună regimului din cauză că eu şi alţi fraţi suntem la închisoare? Dacă da, vă implor în numele meu şi în numele celorlalţi fraţi, alungaţi aceste sentimente. Nu vă lăsaţi înrobiţi de mânie şi de duşmănie, pentru că noi ne-am prezentat cauza înaintea lui Dumnezeu şi voi faceţi la fel“. — Rom. 12:17 — 13:1.

Surorile şi fraţii fideli au fost încurajaţi foarte mult de această scrisoare. Jan Tesarz a spus: „Am primit scrisoarea lui scrisă în închisoare în 1957. Nu indica nici un fel de compromis, ci rezonabilitate creştină!“ Totuşi, nu toţi au împărtăşit acest punct de vedere. Scrisoarea fratelui Müller a devenit un subiect de controversă şi s-au făcut multe speculaţii pe seama ei.

Departe de congregaţie

După decretarea în mai 1960 a unei amnistii pentru deţinuţii politici, majoritatea Martorilor lui Iehova aflaţi în închisori au fost eliberaţi. Ce sentiment minunat! În pofida ameninţărilor, ei au reluat cu promptitudine predicarea veştii bune. Mulţi dintre ei aveau în minte exemplul dat de apostolii lui Isus Cristos, care, când au fost eliberaţi din detenţie, s-au rugat pentru îndrăzneala de a continua să predice cuvântul (Fap. 4:23–31). Însă îi aşteptau noi încercări.

În mijlocul fraţilor au început să apară îndoieli şi neîncredere. Când fratele Müller le-a trimis fraţilor o scrisoare pentru a clarifica lucrurile, unii care aveau păreri critice şi categorice nu au permis ca scrisoarea să fie citită în congregaţii. În 1959, numărul Martorilor activi din Cehoslovacia a fost de 2 105 persoane, dar peste 1 000 de persoane, deşi au afirmat că îi slujesc lui Iehova, nu au continuat să facă acest lucru în unitate cu vechii lor asociaţi creştini. Cei ce au trecut în fruntea acelora care s-au separat au pretins chiar că au primit aprobare în acest sens de la Brooklyn, New York, şi din partea lui Nathan Knorr, pe atunci preşedintele Societăţii Watch Tower.

Evenimente ulterioare au contribuit la sporirea suspiciunilor pe care cei ce se separaseră le aveau în privinţa asociaţilor lor creştini de odinioară. Oficialităţile guvernamentale din Cehoslovacia au ajuns atunci să înţeleagă că Martorii lui Iehova nu sunt spioni imperialişti, aşa cum fuseseră acuzaţi. Acestea au înţeles şi că nu era posibil ca activitatea Martorilor lui Iehova să fie oprită şi că nu se putea ca aceştia să fie determinaţi să renunţe la credinţa lor. Prin urmare, guvernul comunist totalitarist a făcut demersuri în vederea iniţierii unui dialog cu Martorii. Acesta a fost un dialog impus. Scopul Securităţii era de a se asigura că sentimentele religioase nu aveau să fie folosite împotriva regimului, ci că, dacă era posibil, aveau să fie folosite pentru a-l susţine. Uneori comunicarea cu autorităţile lua forma unor invitaţii adresate fratelui Müller sau unuia dintre supraveghetorii itineranţi de a se prezenta la postul de poliţie pentru interogatoriu. Câteodată, aceasta a îmbrăcat şi forma unor conversaţii prieteneşti purtate într-o cafenea.

Necunoscând realitatea, unii s-au gândit că fraţii ce purtau aceste discuţii erau colaboratori ai Securităţii. Numele unora dintre aceşti fraţi au fost chiar trecute pe o listă cu presupuşii colaboratori, iar aceştia au fost acuzaţi că au modificat articole care trebuiau tipărite pentru a le face să corespundă dorinţelor Securităţii.

O încurajare plină de iubire de a-l ‘căuta pe Iehova’

Fratele Knorr a fost foarte preocupat de lucrarea Domnului şi de cei ce se străduiau să slujească cu fidelitate împreună cu organizaţia lui Iehova. La 7 decembrie 1961, el le-a scris fraţilor din Cehoslovacia o scrisoare în care le atrăgea atenţia asupra unor versete cum sunt cele din Mica 2:12 şi Psalmul 133:1. El a explicat care era poziţia Societăţii cu privire la diferite probleme şi i-a asigurat de sprijinul său pe acei fraţi cărora li se încredinţaseră responsabilităţi. Aceasta a constituit, de fapt, pentru fraţi o încurajare plină de iubire de a-l ‘căuta pe Iehova’ — de a discerne cum acţionează spiritul lui Iehova pentru a-i împlini cuvântul şi apoi de a colabora în mod armonios cu reprezentanţii pe care îi folosea Iehova (Zah. 8:21). Iată un paragraf din acea scrisoare:

„Dragii mei fraţi, . . . Informaţiile care mi-au parvenit au indicat că majoritatea fraţilor din Cehoslovacia îşi păstrează în mod teocratic unitatea creştină, însă că din cauza slabelor mijloace de comunicare au existat câţiva care au permis ca zvonurile şi cleveteala să dea naştere în mintea lor la întrebări care i-au determinat pe unii să nu mai colaboreze sau să nu-şi mai predea rapoartele de activitate. Acest lucru nu poate decât să le aducă acelor câţiva nefericire şi probleme, şi aşa s-a şi întâmplat. De aceea, vă scriu pentru a vă informa că Societatea îi recunoaşte pe fratele Adam Januška şi pe fratele Bohumil Müller, precum şi pe fraţii care colaborează cu ei, ca supraveghetori creştini cu responsabilităţi în Cehoslovacia şi vă implor să reţineţi cuvintele lui Pavel consemnate în Evrei 13:1, 7, 17. Aceşti fraţi se interesează de voi şi încearcă să vă ajute să-i fiţi fideli lui Iehova Dumnezeu. Aşadar, colaboraţi cu ei în mod umil, iar ei vor colabora cu voi, spre lauda lui Iehova.“ Din păcate însă, nu după mult timp de la primirea scrisorii a fost nevoie ca Adam Januška să fie exclus din cauza unei conduite nepotrivite pentru un creştin.

Scrisoarea fratelui Knorr a fost apreciată de unii, însă nu toţi au admis că trebuie să fie corectaţi de sfatul pe care îl conţinea. De fapt, în anul 1962 problemele s-au înmulţit. În Turnul de veghere s-a publicat o serie de articole care explicau responsabilităţile creştine pe care le avem mai întâi faţă de Dumnezeu şi apoi faţă de autorităţile laice, sau ‘autorităţile superioare’ (NW) despre care se vorbeşte în Romani 13:1. Ceea ce s-a publicat a reprezentat o corectare a înţelegerii noastre. Cei ce se dovediseră neîncrezători şi critici au răspândit zvonuri potrivit cărora articolele erau, de fapt, concepute de fratele Müller sub îndrumarea Ministerului de Interne. Ce era de făcut? În loc să-şi folosească tot timpul pentru a încerca să-i convingă pe cei ce, la vremea aceea, nu voiau să fie convinşi, fraţii şi-au îndreptat atenţia spre predicarea veştii bune celor care erau flămânzi şi însetaţi după dreptate.

În anii de mai târziu, unii care abandonaseră organizaţia au văzut dovada binecuvântării revărsate de Iehova asupra acesteia şi au cerut să fie reprimiţi. Au fost însă alţii care au rămas dezasociaţi până în 1989, când Corpul de Guvernare a trimis o scrisoare plină de căldură adresată „Celor ce doresc să se închine lui Iehova şi să-i slujească în unitate“. Acea scrisoare a îndreptat atenţia asupra profeţiilor din Zaharia 8:20, 21 şi Isaia 60:22, care sunt în prezent în curs de împlinire. Scrisoarea sublinia sfaturile şi normele scripturale consemnate în Matei 24:45–47, 1 Corinteni 10:21, 22 şi Efeseni 4:16. Apoi, în scrisoare se spunea:

„Am aflat cu tristeţe că nici în prezent nu susţineţi în mod activ teocraţia şi procedurile pe care le urmează membrii poporului lui Dumnezeu din toate celelalte zone ale pământului. Vă scriem pentru a vă încuraja să vă demonstraţi dorinţa de a colabora în mod armonios cu organizaţia vizibilă a lui Iehova aşa cum este ea constituită în lumea întreagă şi aşa cum este şi în ţara voastră. Puteţi face dovada acestei dorinţe justificate acceptându-i pe fraţii pe care i-am ales. Ei sunt gata să facă demersuri şi să vă citească această scrisoare. Puteţi să aveţi o încredere deplină în fraţii care vor veni la voi şi care, folosind această scrisoare, se vor prezenta ca fiind autorizaţi de noi. Ei au privilegiul de a vă invita să vă întoarceţi în mijlocul singurei turme şi să nu mai staţi separaţi. — Ioan 10:16“.

Această acţiune întreprinsă de Corpul de Guvernare a contribuit într-o mare măsură la repararea a ceea ce a mai rămas în urma daunelor cauzate de atacul viclean al lui Satan asupra congregaţiilor într-un timp când acestea erau izolate, lipsite de posibilitatea de a comunica liber cu restul organizaţiei vizibile a lui Iehova.

Organizaţi şi instruiţi pentru a continua serviciul

În 1960, după eliberarea Martorilor din închisoare, erau încă multe lucruri de făcut cu privire la predicarea veştii bune în ţările cehe. Pentru efectuarea acestei activităţi, un rol important urma să-l aibă o organizare corespunzătoare şi o bună instruire. Realizarea acestor obiective în situaţia grea de atunci a oferit o dovadă convingătoare a binecuvântării şi a ocrotirii iubitoare a lui Iehova.

Un mare pas înainte în privinţa organizării teocratice l-a constituit instituirea în anul 1961 a Şcolii pentru Ministerul Regatului, care avea să le furnizeze o instruire specială din Biblie slujitorilor itineranţi şi slujitorilor de congregaţie (cunoscuţi în prezent ca supraveghetori care prezidează). Karel Plzák din Praga, care slujea pe atunci în calitate de supraveghetor de circumscripţie, îşi aminteşte de primul curs. Acesta trebuia să se ţină lângă Karlovy Vary. Securitatea a aflat şi ea locul în care trebuia să se ţină. Prin urmare, în ultimul moment s-au făcut demersuri ca fraţii să se întrunească într-o casă particulară la ţară.

Mulţi fraţi tineri au apreciat atunci importanţa serviciului adus lui Iehova. Unii s-au maturizat rapid şi au fost în scurtă vreme invitaţi să tragă foloase din instruirea oferită în cadrul Şcolii pentru Ministerul Regatului. Unul dintre aceştia, Jaromír Leneček, a slujit în calitate de conducător al studiului de carte de la vârsta de 14 ani. La 16 ani a fost numit asistent al supraveghetorului de congregaţie, iar la 20 de ani a fost invitat să urmeze cursurile Şcolii pentru Ministerul Regatului. În prezent, el este membru al comitetului filialei.

Un alt program de instruire instituit în 1961 a contribuit într-o foarte mare măsură la îmbunătăţirea calităţii ministerului de teren. Un vestitor cu experienţă avea să fie numit să instruiască un alt vestitor cu mai puţină experienţă. Ei urmau să se pregătească împreună şi să lucreze în ministerul de teren împreună. Scopul urmărit era acela de a-l ajuta pe cel cu mai puţină experienţă să ajungă, la rândul său, în măsură să-i ajute pe alţii. La vremea aceea se putea depune numai mărturie informală, însă instruirea i-a ajutat pe mulţi să devină lăudători ai lui Iehova eficienţi.

Sub un regim totalitarist, corespondenţa este deseori supravegheată cu atenţie de stat. Prin urmare, supraveghetorii itineranţi au devenit o legătură importantă în cadrul comunicării teocratice din Cehoslovacia. Fiecare vizită a supraveghetorului de circumscripţie era un eveniment aşteptat cu mare nerăbdare. Eduard Sobička îşi aminteşte: „Supraveghetorul itinerant trebuia să aibă un serviciu laic şi, prin urmare, reuşea să colaboreze cu congregaţiile din două în două săptămâni, la sfârşit de săptămână, de vineri până duminică seara, în total aproape 5 zile pe parcursul unei luni. Acestea reprezintă echivalentul perioadei de timp în care supraveghetorii de circumscripţie din ţările în care legea nu impune restricţii colaborează cu o congregaţie într-o săptămână. Pentru acest motiv, o circumscripţie era alcătuită, de obicei, din numai şase congregaţii“. Prin intermediul acestor fraţi se păstra comunicarea cu congregaţiile, acestea primind informaţii la zi.

Când s-a uitat de precauţie

Uneori, când lucrarea prospera, era uşor să se uite faptul că Martorii lui Iehova erau încă sub interdicţie. Fraţii care erau însărcinaţi cu supravegherea încurajau manifestarea unei judecăţi sănătoase în toate activităţile. Însă unii nu erau mulţumiţi de metodele folosite. Ei doreau să obţină mai repede rezultate.

Într-o zi din anul 1963, doi fraţi au strâns o mulţime de oameni într-un parc din Praga. Unul dintre fraţi s-a urcat pe o bancă şi a început să ţină o predică. Când un om din mulţime a ridicat unele obiecţii, fratele l-a numit reprezentant al Diavolului. A sosit poliţia şi fraţii au fost legitimaţi, dar lucrurile nu s-au sfârşit aici. Acest incident a dat naştere unei acţiuni poliţieneşti de mare anvergură. În numai câteva zile au fost arestaţi 100 de fraţi şi surori din Praga. Aceasta a atras după sine două lucruri: trimiteri în judecată şi învăţăminte pentru fraţi. Şase dintre cei arestaţi au fost aduşi în instanţă şi condamnaţi.

Acest incident nu a dus la o încetinire a ritmului ministerului, ci le-a amintit fraţilor că era necesar să manifeste înţelepciune practică (Prov. 3:21, 22). Acest lucru a fost important îndeosebi la sfârşitul anilor ’60, când speranţele cu privire la ridicarea interdicţiei au crescut.

Libertate de închinare la orizont?

Anul 1968 a adus schimbări neaşteptate. Aşa-numiţii comunişti reformişti au preluat puterea şi au început să acţioneze în sensul democratizării. Aceste schimbări au fost bine primite de populaţie şi s-a vorbit chiar despre un „socialism cu chip uman“.

Cum au reacţionat Martorii lui Iehova la aceste schimbări? Cu prudenţă. Deşi s-au bucurat de liberalizarea sistemului, sperând că interdicţia va fi poate ridicată, ei au evitat să facă demersuri pripite pe care ulterior le-ar fi putut regreta. Aceasta s-a dovedit a fi o atitudine înţeleaptă (Prov. 2:10, 11; 9:10). După opt luni de libertate relativă, armatele celor cinci ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei. Aproximativ 750 000 de soldaţi şi 6 000 de tancuri au pus capăt ‘socialismului cu chip uman’. Oamenii au fost şocaţi. Cu toate acestea, poziţia de neutralitate adoptată de Martorii lui Iehova în timpul „Primăverii de la Praga“ le-a fost foarte utilă în anii ce au urmat, deoarece autorităţile guvernamentale au fost nevoite să recunoască faptul că Martorii lui Iehova nu constituie nici o ameninţare la adresa statului.

În mod surprinzător, în urma acestor evenimente, cetăţenii cehoslovaci au avut, pentru scurtă vreme, posibilitatea să călătorească liber în Europa Occidentală. De această situaţie s-au folosit şi mulţi Martori ai lui Iehova, în principal pentru că în acel an au fost planificate Congresele Internaţionale intitulate „Pace pe Pământ“. Aproximativ 300 de fraţi şi surori din toată Cehoslovacia au călătorit până la Nuremberg, Germania de Vest, oraşul de congres cel mai apropiat. Congresul i-a întărit şi mai mult din punct de vedere spiritual. La foarte scurt timp însă, graniţele au fost din nou închise.

Anii ’70 au reprezentat începutul unei perioade numite perioadă de normalizare politică. Simpatizanţii reformei din 1968 au fost îndepărtaţi sistematic din viaţa politică şi culturală. Acest lucru a afectat aproximativ 30 000 de persoane. Aproape o pătrime dintre ofiţerii de Securitate fuseseră simpatizanţi ai reformei şi, drept urmare, şi-au pierdut locurile de muncă. Unele persoane au afirmat că se revenise la evul mediu timpuriu.

Deşi această perioadă a fost diferită de perioada anilor ’50, a fost un timp când Securitatea a urmărit din nou îndeaproape activitatea Martorilor lui Iehova. În unele părţi ale ţării, fraţii au fost închişi. Martorii nu au încetat să predice, însă au fost mai prudenţi.

„Şase mii de ani de existenţă umană“

În 1969, în revista Turnul de veghere în limba cehă, s-a început publicarea unei serii de articole bazate pe cartea Life Everlasting — In Freedom of the Sons of God (Viaţă veşnică în libertatea fiilor lui Dumnezeu). În capitolul 1, la subtitlul „Cei şase mii de ani de existenţă umană se încheie“, era o explicaţie a Jubileului şi a cronologiei biblice. Acest material a exercitat o influenţă pozitivă asupra multora, însă a dat naştere şi multor întrebări şi speculaţii.

Biroul din Cehoslovacia a trimis tuturor congregaţiilor o scrisoare datată 22 februarie 1972. Aceasta conţinea o explicaţie amplă a motivelor pentru care nu trebuie să facem nici o presupunere cu privire la data la care va izbucni Armaghedonul. În scrisoare se sublinia faptul că în nici una dintre publicaţiile Societăţii nu s-a spus că Armaghedonul va veni într-un anumit an. Iată cum se încheia scrisoarea: „Martorii lui Iehova din lumea întreagă cunosc aceste lucruri şi nici unul dintre ei nu trebuie să emită păreri personale cu privire la ce se va întâmpla înainte de anul 1975 sau pe parcursul acestui an. Nu există temeiuri scripturale pentru nici un fel de presupuneri, acestea putând avea un efect devastator asupra lucrării de predicare. De aceea, depuneţi eforturi ca «să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire» (1 Cor. 1:10). Deoarece nimeni nu cunoaşte ziua şi ora aceea“. — Mat. 24:36.

Ce s-a întâmplat

În februarie 1975, în urma unei operaţiuni a poliţiei, au fost arestaţi mai mulţi fraţi. Pe parcursul anului au urmat mai multe arestări în diferite părţi ale ţării. Stanislav Šimek, din Brno, care fusese arestat de mai multe ori, spune: „Am fost arestat la 30 septembrie 1975 şi mi-au fost percheziţionate atât apartamentul, cât şi locul de muncă. Poliţia a confiscat cinci saci cu literatură. Ulterior am aflat că la această operaţiune luaseră parte aproximativ 200 de reprezentanţi ai Securităţii. Ei au percheziţionat 40 de locuinţe şi au confiscat o jumătate de tonă de materiale. Am fost condamnaţi la 13 sau 14 luni închisoare“.

Percheziţiile la domiciliu erau foarte neplăcute. Supraveghetorii aveau adeseori acasă rapoarte ale congregaţiilor şi era foarte greu să le ţină bine ascunse. Totuşi, nu o dată, Iehova i-a orbit pe cei ce doreau să le facă rău slujitorilor săi. Iată ce îşi aminteşte fratele Mařák, din Plzeň: „Pe atunci slujeam ca supraveghetor al serviciului de teren. Într-o vitrină cu uşi de sticlă aveam un plic mare în care se aflau rapoarte ale serviciului de teren, donaţii şi o listă cu numele tuturor bătrânilor şi slujitorilor ministeriali. Când bărbaţii care conduceau percheziţia s-au apropiat de vitrină, soţia mea s-a uitat la mine şi a început să implore în tăcere ajutorul lui Iehova. Bărbaţii aceştia s-au uitat prin geamul vitrinei chiar la plicul mare gri, dar parcă ar fi fost orbiţi şi nu l-au văzut. I-am mulţumit lui Iehova din adâncul inimilor noastre pentru această ocrotire“.

Modul în care se comportau autorităţile statului cu fraţii noştri avea uneori şi o faţetă amuzantă. Michal Fazekaš, care fusese botezat în 1936 şi închis de mai multe ori, a trăit următoarea întâmplare: „În 1975 am fost condamnat din nou. De această dată am fost eliberat condiţionat. Este interesant însă că în acelaşi an, la a 30-a aniversare a sfârşitului celui de-al doilea război mondial, mi s-a mărit pensia ca recompensă că «am acţionat în sensul slăbirii forţelor armate ale Reich-ului» întrucât fusesem trimis într-un lagăr de concentrare din cauza neutralităţii mele creştine“.

Se întocmesc hărţi ale teritoriilor pentru congregaţii

La 1 februarie 1976 s-a înfiinţat un comitet al ţării alcătuit din cinci membri, care să se ocupe de activitatea Martorilor lui Iehova din Cehoslovacia. Din el făceau parte Ondřej Kadlec Michal Moskal, Bohumil Müller (coordonator), Anton Murín şi Eduard Sobička.

Spre sfârşitul acelui an, Ondřej Kadlec a făcut o vizită particulară la filiala Martorilor lui Iehova din Finlanda. La departamentul pentru serviciu, el a văzut o hartă a Finlandei care indica teritoriile districtelor, circumscripţiilor şi ale congregaţiilor. Când s-a întors, el a sugerat cu ocazia unei întruniri a comitetului ţării să se procedeze la fel şi în Cehoslovacia. Fratele Müller a subliniat cu fermitate că această hartă ar putea da naştere la suspiciuni din partea funcţionarilor guvernamentali şi astfel să cauzeze probleme foarte mari. Iată ce îşi aminteşte fratele Kadlec: „Nu am simţit nici cea mai mică dorinţă de a mai menţiona acest subiect. Dar, după numai două luni, fratele Müller personal l-a adus în discuţie“. Devenise evident faptul că era nevoie de această măsură. În scurtă vreme, aceasta era aplicată în toate congregaţiile.

Dar cum trebuia împărţit teritoriul Cehoslovaciei care cuprindea 220 de congregaţii aflate în 8 districte alcătuite din 35 de circumscripţii? Această sarcină i-a fost repartizată lui Jaroslav Boudný, din Praga. El spune: „Aceasta dădea ocazie manifestării iniţiativei personale. Iar colaborarea cu fratele Müller, care lucra cu multă meticulozitate, a fost minunată. Plini de entuziasm şi înălţând multe rugăciuni, m-am pus pe treabă. Aceasta presupunea înregistrarea a mii de puncte de graniţă ale teritoriilor congregaţiilor şi desenarea multor schiţe“.

Parcurgerea altor teritorii

După ce s-a încheiat prima repartizare de teritorii către congregaţii, congregaţiile care aveau posibilitatea să se ocupe de zonele nerepartizate au fost invitate să facă acest lucru. Promptitudinea cu care congregaţiile au acceptat aceste repartiţii suplimentare a fost emoţionantă, în special în cazul congregaţiilor situate în jurul oraşului Ostrava, din Moravia. Unii fraţi trebuiau să călătorească până la 200 de kilometri pentru a ajunge în teritoriu.

Cum a fost organizată lucrarea? Fraţii urmau să plece pentru un întreg sfârşit de săptămână; ei plecau sâmbăta dimineaţa şi se întorceau acasă duminica seara. Maşinile erau întotdeauna pline, iar fraţii suportau ei înşişi cheltuielile de transport. Vestitorii puteau să facă această călătorie din două în două săptămâni.

Vestitorii au fost încurajaţi să se comporte asemenea unor turişti, adică să-şi lase maşinile în afara satului, să străbată satul numai într-o direcţie, să înceapă o conversaţie prietenească şi, treptat, să treacă la depunerea de mărturie, iar, în cazul în care întâmpinau opoziţie, să revină la subiectul iniţial al conversaţiei şi să încheie într-un mod prietenos. Într-un interval de zece ani au fost foarte rare cazurile în care s-au întâmpinat dificultăţi.

Pentru a ajunge la alte teritorii, unii pionieri care primiseră recomandarea bătrânilor au fost repartizaţi pe perioade scurte. Aşa cum se procedase şi în anii anteriori, ei erau trimişi, de obicei, pentru o săptămână sau mai multe. Printre primii care au venit la Praga s-au numărat două surori, Marie Bambasová şi Karla Pavlíčková, care au fost partenere timp de aproape 30 de ani. Karla îşi aminteşte: „Marie s-a pensionat în 1975. A doua zi după pensionarea ei am pornit la drum să facem pionierat în Moravia. Era o perioadă de persecuţii, de aceea, acest serviciu putea fi periculos, şi mai ales acolo unde ne aflam noi. Am slujit aproape de graniţa cu Austria. O soră localnică ne-a dat următoarele instrucţiuni: «Nu luaţi cu voi nici un fel de literatură. Iar dacă vă prinde cineva, spuneţi că sunteţi într-o mică excursie, apoi plecaţi din zonă şi nu vă întoarceţi la mine. Eu am să vă trimit lucrurile mai târziu». Însă Iehova ne-a binecuvântat. Prima noastră experienţă în acest fel de serviciu a fost minunată. Am făcut pionierat în felul acesta în fiecare an şi întotdeauna am fost trimise în alte locuri“.

Uneori, acele călătorii i-au purtat pe pionieri chiar la distanţe foarte mari de casă. „Frate, este nevoie de ajutor în Bulgaria! Tu vorbeşti limba rusă şi, de aceea, eşti capabil să îndeplineşti această însărcinare.“ Acestea au fost cuvintele adresate unui frate din Praga la sfârşitul anilor ’70. El şi soţia lui s-au oferit să călătorească cu regularitate în Bulgaria, uneori chiar de două ori pe an, şi au continuat astfel timp de 13 ani.

Nu era suficient pentru fraţii cehi cât aveau de lucru acasă? Mai era necesar să se deplaseze până în Bulgaria, unde erau condiţii mult mai grele? În Cehoslovacia era mult de lucru, însă exista şi o puternică dorinţă de a oferi ajutor în orice loc unde era nevoie.

Fratele din Praga care a luat parte la această activitate spune despre teritoriul bulgar din vremea aceea următoarele: „Bulgarii sunt, prin natura lor, foarte ospitalieri. Acest lucru ne-a dat posibilitatea să ne apropiem de ei. După un timp, am ajuns să înţelegem cum stăteau lucrurile în cazul lor. Ei obişnuiau să le împărtăşească adevărul în principal membrilor familiei lor. Multora dintre ei nu le trecuse niciodată prin minte că ar putea să abordeze oameni pe stradă. Odată, când am fost numit să conduc Comemorarea la Sofia, am profitat de prezenţa unui mare număr de vestitori. Relatând întâmplări din lucrare şi făcând demonstraţii, le-am arătat vestitorilor cum să depună mărturie într-un mod mai «sigur». Era important să nu spui: «Eu studiez Biblia», ci, mai degrabă, să iniţiezi o conversaţie cu un subiect neutru şi să treci treptat la Biblie. Puteam să spunem: «Am auzit undeva că Biblia spune . . .» Vestitorii şi-au însuşit cu bucurie această nouă metodă de lucru, iar mesajul despre Dumnezeu a început să se răspândească şi în afara cercului lor de cunoştinţe apropiate“.

Activitatea zeloasă stârneşte nemulţumirea autorităţilor

Orice sporire a eforturilor de a predica vestea bună era repede observată de persecutorii noştri, chiar dacă fraţii noştri făceau tot posibilul ca să fie discreţi. Congregaţia din Nejdek, situat la mică distanţă de Karlovy Vary, a atras atenţia oficialităţilor politice şi poliţiei. Juraj Kaminský, care a slujit timp de mai mulţi ani ca supraveghetor itinerant, spune: „La un moment dat, ei chiar au crezut că activitatea din întreaga ţară era condusă din Nejdek. Demnitarii comunişti au ţinut deseori consfătuiri referitor la modul în care să se opună activităţii noastre. Odată, un grup de experţi a sosit tocmai de la Praga pentru a ţine o conferinţă la un hotel din Karlovy Vary. Erau de faţă doi funcţionari guvernamentali, reprezentanţi ai diferitelor ministere şi reprezentanţi ai poliţiei. Auditoriul era alcătuit din aproximativ două sute de persoane.

Vorbitorul avea pe pupitru cartea noastră Adevărul. El a descris cu lux de amănunte organizaţia Martorilor lui Iehova, subliniind faptul că suntem organizatori meticuloşi şi foarte capabili. Când a ajuns la punctul culminant al laudelor la adresa Martorilor lui Iehova, el a afirmat: «Noi trebuie să fim mai buni ca ei pentru a nu permite să ne scape de sub control!»“

Persecutaţi pentru că îl onorează pe Isus Cristos

A fost imposibil să ascundem de poliţia comunistă data Comemorării morţii lui Cristos. Božena Pětníková, care locuia în Praga, aminteşte o ocazie de acest fel: „La vremea aceea erau foarte puţini fraţi în congregaţii; de aceea, surorile erau numite să prezideze întrunirile în locuinţe particulare. Obişnuiam ca la întruniri să fim cel mult zece persoane. În 1975, grupa noastră trebuia să se întrunească pentru Comemorare într-un loc în care nu se mai ţinuse până atunci nici o întrunire. După aproximativ 40 de minute, am fost întrerupte de sunetul soneriei şi de lovituri violente în uşă. Întrucât zarva a continuat, stăpâna casei a deschis uşa. În cameră au intrat trei bărbaţi; doi erau îmbrăcaţi în uniforme de poliţie, iar unul în civil. «Ia te uită! Doamnă Pětníková, nu am avut nici cea mai mică bănuială că vă vom găsi aici! Ce faceţi aici?», a întrebat civilul. «Comemorăm moartea lui Isus Cristos. Vă rog să luaţi loc şi să ne permiteţi să încheiem Comemorarea», am răspuns eu cu calm. Însă ei, bineînţeles, au refuzat. Ne-au cerut buletinele de identitate şi, treptat, i-au interogat pe toţi cu privire la motivul pentru care se aflau acolo. Apoi, urma să fie interogată o soră mai în vârstă. Mi-a fost puţin teamă de ce avea să spună. Însă răspunsul ei ne-a încurajat pe toţi: «Sunt o Martoră a lui Iehova şi îl onorez pe Iehova», a spus ea. «Bucuraţi-vă că sunteţi aşa în vârstă», a replicat poliţistul, surprins de curajul ei. Apoi ne-au obligat să plecăm de acolo, iar la secţia locală de poliţie a trebuit să semnez o declaraţie potrivit căreia eu condusesem Comemorarea“.

Doisprezece ani mai târziu, în 1987, în unele locuri din Boemia, Securitatea a arestat mulţi fraţi cu ocazia Comemorării. Lucrul care îi interesa cel mai mult era unde se ţinuse Comemorarea şi cine condusese programul. Într-un loc, la încheierea Comemorării, toţi cei prezenţi au fost legitimaţi de poliţie, iar un frate a fost arestat şi interogat. În alt loc, trei surori au fost trimise în judecată pe motiv că vizitaseră o femeie şi „studiaseră literatura unei secte religioase interzise, numite Martorii lui Iehova“.

Altă soră, Miluše Pavlová, a fost condamnată la închisoare în Pardubice, nu pentru că fusese prinsă făcând ceva, ci din cauză că era considerată suspectă. Motivul oficial pentru care a fost condamnată era că: „Expertiza indică faptul că acuzata copia şi răspândea literatură interzisă. Curtea de apel confirmă hotărârea iniţială, adăugând: «Acuzata a fost condamnată în scopul de a le cauza descurajare ei şi altora»“.

Furnizarea hranei spirituale

În perioada comunistă, literatura biblică era furnizată cu multă grijă. Martorul obişnuit nu ştia cum era tradusă, tipărită şi apoi pusă la dispoziţie. Traducătorii şi corectorii, precum şi cei ce contribuiau la tipărire şi legare nu erau cunoscuţi de ceilalţi.

Un traducător scria la maşina de scris un articol din Turnul de veghere în limba cehă şi îl înmâna unui corector, fără să mai vadă materialul până când acesta se studia la întrunirile congregaţiei. Toate materialele, inclusiv cărţile şi broşurile, erau traduse în acest fel. Cu toate acestea, calitatea traducerii era destul de bună. În perioada aceea, revista Treziţi-vă! nu se traducea.

Nici chiar corpurile de bătrâni nu ştiau cine anume din congregaţiile lor era angrenat în activitatea de traducere. Uneori, când, din cauza muncii suplimentare de traducere, activitatea acestor fraţi în ministerul de teren scădea, bătrânii încercau să-i ajute, considerând că, probabil, sunt pe cale să-şi piardă zelul. Însă traducătorii şi corectorii nu dezvăluiau ceea ce făceau.

În aceste împrejurări deosebit de dificile s-a realizat un proiect foarte important. S-a tradus în limba cehă lucrarea The New World Translation of the Holy Scriptures (Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi). De asemenea, între anii 1982 şi 1986, aceasta a fost tipărită şi legată în cinci volume chiar în Cehoslovacia, furnizându-se câte un exemplar al acesteia fiecărei familii de Martori. La fel s-a procedat şi când The New World Translation a fost tradusă în limba slovacă, însă această lucrare a fost încheiată mai târziu.

Cum reuşeau să tipărească literatura

În perioada anilor ’50, fraţii care nu erau în închisoare au depus eforturi susţinute pentru a se asigura că surorile şi fraţii lor creştini vor fi hrăniţi spiritualiceşte. După impunerea interdicţiei şi arestarea fraţilor cu răspundere, un timp nu a existat decât un singur exemplar al Turnului de veghere pentru mai multe congregaţii. Treptat, situaţia s-a îmbunătăţit. Cu timpul, a existat câte un exemplar pentru fiecare congregaţie, iar, ulterior, unul pentru o familie. Vestitorii îşi făceau însemnări de mână, deoarece nu aveau maşini de scris.

Juraj Kaminský, din congregaţia Nejdek, descrie o situaţie obişnuită cu care se confruntau fraţii. Iată ce spune el: „Când fraţii au reuşit în cele din urmă să obţină o maşină de scris, aceasta era veche. Omul care le-a vândut-o a săpat o groapă şi a scos-o de acolo chiar sub ochii lor. Mai târziu, ei au găsit modalităţi de a cumpăra maşini noi, precum şi aparatură pentru mărirea fotografiilor“.

La multiplicarea literaturii luau parte diferite persoane. Multe surori, dintre care unele în vârstă de peste 70 de ani, au învăţat să scrie la maşina de scris. Fraţii au reuşit chiar să introducă literatură în închisori. În 1958, ei au început să producă Turnul de veghere în miniatură pe cale fotografică. Câte trei exemplare de acest fel se puteau ascunde într-o bucată de săpun sau într-un tub de pastă de dinţi pentru a fi trimise fraţilor din închisoare. Ei îşi făceau apoi propriile copii de mână şi distrugeau originalele.

În 1972, Herbert Adamy a fost invitat să ajute la multiplicarea literaturii. El a fost desemnat să coordoneze producţia de literatură pentru toată Cehoslovacia. El îşi aminteşte: „La început, literatura era copiată de mână de sute de vestitori din congregaţii. În cele din urmă, cu puţin înainte de căderea sistemului comunist, aveam un complex clandestin de tipografii moderne, bine echipate, care puteau să producă de câteva ori mai multă literatură decât era necesar la vremea aceea“.

Referindu-se la perioada în care foloseau primul lor şapirograf, fratele Adamy spune: „Întreaga tipografie trebuia mutată, cam de patru ori pe an, într-un loc prestabilit, care nu era uşor de descoperit. În timpul unei «operaţiuni», echipa tipărea, asambla, lega şi expedia aproape 12 000 de cărţi. O operaţiune dura aproximativ o săptămână. Lucrătorii se trezeau la ora 4.00 dimineaţa şi, deseori, mergeau la culcare după miezul nopţii. După încheierea unei operaţiuni, eu duceam pachetele cu literatură la gara cea mai apropiată. Aici le predam unui curier, care le transporta uneori şi la 600 de kilometri depărtare“.

Cu timpul, la centrele de producţie pe care şi le-au construit, fraţii au început să fabrice în secret propriile şapirografe. Ei au construit în total 160 de aparate de acest fel, dintre care, unele au fost trimise fraţilor din România.

În anii ’80, fraţii din Cehoslovacia au început tipărirea offset, care a îmbunătăţit considerabil calitatea muncii lor. Pentru aceasta, ei şi-au construit propriile maşini pentru tipărire offset. Într-un an şi jumătate, ei au produs 11 maşini de acest fel, cu alimentatoare de hârtie cu comandă electronică. O singură presă putea să producă într-o oră 11 000 de exemplare de bună calitate.

Descindere la două tipografii din Praga

Spre sfârşitul anului 1986, Securitatea a reuşit să descopere şi să închidă două dintre tipografiile noastre. În urma unei descinderi efectuate la una dintre acestea, în buletinul intern al Ministerului de Interne s-a publicat un raport. Martorii au primit un exemplar al acestui buletin de la un poliţist amabil. În introducerea raportului se făcea obişnuita propagandă prin care se încerca să se stabilească o legătură între Martori şi mişcările politice din străinătate. Apoi, raportul furniza detalii în legătură cu operaţiunea poliţiei şi arăta ce sentinţe au fost date Martorilor. În încheierea raportului se recunoştea în mod surprinzător că: „Iehoviştii se comportă foarte frumos faţă de cei din afară. Ei sunt dispuşi să ajute şi muncesc din greu, dar nu se implică mai mult de atât. Ei nu sunt dispuşi să activeze în cadrul Brigăzilor de Muncă Socialistă şi al altor organizaţii de acest fel. Nu se cunoaşte nici un caz în care un iehovist să fure, să fumeze, să facă abuz de alcool sau să folosească droguri. . . . Nici unul dintre ei nu a fost vreodată chemat în instanţă pentru vreun delict moral sau pentru vreo încălcare a dreptului de proprietate. Membrii sectei se străduiesc să spună adevărul. Ei nu menţionează numele altora, ci se adresează unii altora doar folosind apelativul «frate» sau «soră». Ei vorbesc întotdeauna doar despre ei înşişi, iar dacă sunt somaţi să dea o anumită informaţie, păstrează tăcerea, nu numai când sunt ei acuzaţi, ci şi când sunt chemaţi ca martori pentru alţii“.

Fireşte, închiderea uneia sau a două tipografii nu a oprit lucrarea de proclamare a Regatului lui Dumnezeu. În 1987 a avut loc o nouă creştere. În ţările cehe s-a atins un nou record de 9 870 de vestitori. În medie, 699 de vestitori au luat parte fie la serviciul de pionier auxiliar, fie la serviciul de pionier regular.

A fost posibilă înregistrarea legală?

În 1972, când la nivel mondial s-a adoptat dispoziţia ca fiecare congregaţie a Martorilor lui Iehova să fie supravegheată de un corp de bătrâni, aceeaşi măsură organizatorică a intrat în vigoare în Cehoslovacia. În 1976 a fost numit un comitet format din cinci membri care să supravegheze activitatea Martorilor lui Iehova din ţară.

Totuşi, nu s-a făcut o înregistrare legală nici a Martorilor lui Iehova şi nici a unei corporaţii care să se îngrijească de problemele lor, ei neavând în Cehoslovacia nici un birou de unde să-şi coordoneze activitatea. Prin urmare, în martie 1979 s-a cumpărat în Praga o casă cu trei etaje, neterminată, pe numele a doi Martori. Grupuri de 10 până la 12 voluntari veneau să lucreze la casă în schimburi de câte o săptămână. Ei veneau la Praga tocmai din celălalt capăt al Slovaciei. În mai puţin de şase luni, casa putea fi locuită, iar un an mai târziu, era gata şi partea care avea să servească drept birou. Clădirea a slujit ca birou corespunzător până în anul 1994.

La sfârşitul anilor ’70 se părea că se vor putea începe negocierile în vederea obţinerii înregistrării legale. Prin urmare, la 1 iunie 1979, s-a trimis o scrisoare la Secretariatul pentru Probleme Religioase de pe lângă Prezidiul Republicii Socialiste Cehoslovacia. În scrisoare se spuneau următoarele: „Vă rugăm să ne permiteţi să solicităm o întrevedere în favoarea unui grup religios cunoscut sub numele de Martorii lui Iehova. Am vrea să vă aducem la cunoştinţă dorinţa unor persoane care ocupă poziţii de răspundere în cadrul organizaţiei Martorilor lui Iehova de a analiza împreună cu dumneavoastră posibilităţile de îmbunătăţire a relaţiilor mutuale dintre acest grup religios şi actualul sistem legislativ al Republicii Socialiste Cehoslovacia“.

Răspunsul a sosit după aproape un an, iar discuţia a avut loc la 22 aprilie 1980. În urma acesteia, s-a înaintat la Ministerul de Interne o cerere de înregistrare a Societăţii Watch Tower Bible and Tract. Pe lângă statut, la aceasta era anexată şi o declaraţie bine argumentată în 13 puncte. La punctul cinci se afirma:

„În cazul în care Martorii lui Iehova vor fi recunoscuţi de stat, toate congregaţiile îşi vor ţine întrunirile în locuri destinate acestui scop. Congregaţiile nu vor mai trebui să fie împărţite în grupuri mici. Întrunirile vor fi conduse de persoane competente, lucru care va permite Societăţii Watch Tower să supravegheze mai bine activitatea congregaţiilor ei. Autorităţile statului vor fi, de asemenea, mai bine informate cu privire la activitatea congregaţiilor Martorilor lui Iehova. Reprezentanţii statului pot veni când doresc la întrunirile publice pentru a se asigura că aceste întruniri sunt folositoare şi că nu prezintă vreun pericol“.

Nu s-a primit nici un răspuns.

Interogatorii îndelungate

Atmosfera anului 1985 trăda o instabilitate a sistemului politic. Acesta era foarte sensibil la orice lucru care reprezenta o ameninţare la adresa stabilităţii sale. Drept urmare, fraţii noştri erau chemaţi tot mai des la interogatorii. Multe dintre acestea au avut loc în Praga. Comandantul poliţiei le-a dat multor fraţi un aşa-zis avertisment. Acesta echivala cu faptul de a fi puşi sub supraveghere permanentă.

În decursul acelui an, congregaţiile au primit cinci scrisori de la biroul din Praga al Martorilor lui Iehova, conţinând o încurajare plină de amabilitate, dar fermă, de a urma principiul din Filipeni 4:5: „Blândeţea voastră [caracterul vostru rezonabil, NW] să fie cunoscută de toţi oamenii“.

O sugestie interesantă a Securităţii

Apoi, la începutul anului 1988, Securitatea a sugerat ca fraţii locali cu răspundere să facă demersuri ca un reprezentant de la sediul mondial al Societăţii să vină în vizită pentru a purta discuţii neoficiale cu câţiva funcţionari ai Ministerului Federal de Interne. Pe ordinea de zi aveau să figureze „unele aspecte ale relaţiilor noastre . . ., ca preparative pentru eventuale discuţii cu funcţionari de stat învestiţi cu autoritate“. Aceasta era cu siguranţă o schimbare.

Înainte de finalizarea demersurilor în vederea acestei întâlniri, la Viena, în Austria, s-a ţinut Congresul de District „Justiţia divină“. Martori din Cehoslovacia au asistat la congres într-un grup relativ mare, autorităţile având cunoştinţă de acest lucru.

Între timp s-au făcut progrese în demersurile în vederea unor discuţii între membrii personalului de la sediul mondial al Societăţii şi demnitarii de la Ministerul de Interne. Întrevederea a avut loc în cele din urmă în dimineaţa zilei de 20 decembrie 1988 într-o sală de conferinţe de la Hotelul Forum din Praga. Societatea a fost reprezentată de Milton Henschel şi Theodore Jaracz din partea Corpului de Guvernare şi de Willi Pohl de la filiala din Germania. Fraţii din Corpul de Guvernare nu se aşteptau la prea mult. Ei ştiau că era nevoie de răbdare şi de timp. În orice caz, acesta a fost un mare pas înainte. Nu există nici o îndoială că acea întrunire a fost un factor semnificativ pentru ceea ce s-a întâmplat în anul următor.

Se planificase ca în trei oraşe din Polonia să se ţină congrese internaţionale mari. Martorii lui Iehova din Cehoslovacia doreau şi ei să fie prezenţi la acestea. S-a discutat această problemă cu funcţionarii Securităţii. Cât de emoţionaţi au fost fraţii când s-a acordat permisiunea ca 10 000 dintre ei să călătorească în Polonia! Aceasta însemna mai mult de jumătate din numărul Martorilor lui Iehova care existau în Cehoslovacia la vremea aceea. Când Ministerul de Interne a cerut o listă cu toţi cei ce urmau să meargă acolo, unii au început să se teamă. Însă cei ce au făcut această călătorie au fost întăriţi cu mult peste aşteptări de programul congresului care a avut ca temă „Devoţiunea sfântă“, de spiritul entuziast al congresiştilor şi de minunata ospitalitate manifestată de Martorii polonezi.

Păstrăm în centrul atenţiei lucrarea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu

Mai târziu, la 17 noiembrie 1989, a izbucnit în Praga o revoltă a studenţilor. Regimul comunist a reacţionat cu brutalitate, trimiţând unităţi speciale ale poliţiei ca să împrăştie demonstranţii de pe bulevardul Národní din Praga. Aceasta a dus la o mişcare de protest spontană şi paşnică împotriva guvernului comunist, care ulterior a fost numită Revoluţia de catifea. Această situaţie pretindea din partea Martorilor lui Iehova o deosebită prudenţă, deoarece în rândul populaţiei domnea o atmosferă de încordare şi nu era deloc uşor să-ţi păstrezi neutralitatea creştină.

La 22 noiembrie 1989, biroul nostru din Praga a trimis o scrisoare tuturor congregaţiilor din Cehoslovacia. Printre altele, în scrisoare se spunea: „Cât de bine este că fraţii se concentrează asupra lucrării lor de evanghelizare, nepermiţând nici unui lucru să îi distragă. . . . Apreciem foarte mult lucrarea fructuoasă şi spiritul prevăzător al dragilor noştri fraţi şi surori. Ministerul desfăşurat de ei şi rezultatele acestuia confirmă faptul că Iehova este alături de Martorii săi şi în această ţară. Noi preţuim acest lucru şi ne rugăm lui Iehova Dumnezeu să rămânem în favoarea sa. Vă asigurăm că vă iubim şi vă rugăm să primiţi salutările noastre frăţeşti“. În anul de serviciu care se sfârşise cu puţin timp înainte de primirea scrisorii, recordul înregistrat în ce priveşte numărul de vestitori din ţările cehe a fost de 11 394 — o altă creştere frumoasă.

La sfârşitul anului 1989, Cehoslovacia avea un guvern nou. Comitetul ţării a căutat imediat modalităţi de legalizare a statutului Martorilor lui Iehova. Unii membri ai comitetului au făcut o vizită Prezidiului, iar documentul încheiat în urma acestei vizite a fost foarte important la vremea aceea. În acest document, semnat de o oficialitate, se spunea:

„Pe baza unui anunţ făcut de comitetul pregătitor al bisericii Martorilor lui Iehova, reţinem faptul că, de la 1 ianuarie 1990, biserica îşi va relua activitatea care a fost întreruptă de regimul fascist în 1939 şi interzisă din nou la 4 aprilie 1949“. Acest document a constituit unul dintre primii paşi spre înregistrarea legală.

Lungul drum până la înregistrare

Deşi guvernul a fost de acord cu reluarea activităţii „bisericii Martorilor lui Iehova“, au trebuit să treacă încă patru ani de eforturi răbdătoare pentru ca Societatea să fie înregistrată legal în Republica Cehă.

La 12 ianuarie 1990 a fost înaintată Ministerului Culturii al Republicii Cehe o cerere oficială de înregistrare a Societăţii Religioase a Martorilor lui Iehova. Întreaga procedură s-a desfăşurat în strânsă colaborare cu Corpul de Guvernare, cu departamentul juridic de la sediul mondial şi cu avocaţi locali. În 1 şi 2 martie, fratele Henschel a vizitat Praga. Însoţit de fraţii Murín şi Sobička, el a mers la cabinetul primului ministru şi la Ministerul Culturii. Ambele vizite aveau menirea de a da greutate solicitării noastre de a beneficia cât mai repede de înregistrare. Însă nu s-a realizat nimic concret, deoarece încă nu existau legi noi privitoare la înregistrare. După aceasta am încercat multe lucruri, inclusiv trimiterea de petiţii şi solicitarea unor audienţe la primul ministru.

La 19 martie 1992 a intrat în vigoare o lege privitoare la înregistrarea noilor biserici şi societăţi religioase. Această lege prevedea ca procedura de înregistrare să înceapă numai în cazul în care cererea societăţii religioase respective era însoţită de 10 000 de semnături ale aderenţilor ei de vârstă adultă. (Aşa-numitele biserici tradiţionale care funcţionaseră zeci de ani sub regimul comunist erau înregistrate în mod automat.) Prin urmare, Martorii lui Iehova au fost înştiinţaţi că era necesar să depună din nou o cerere, furnizând toate datele cerute. Apoi, la 1 ianuarie 1993, în timpul preparativelor în vederea înregistrării, a apărut o nouă schimbare, Cehoslovacia fiind separată în două state, Republica Cehă şi Republica Slovacia. În sfârşit, în ziua de miercuri, 1 septembrie 1993, Agenţia Cehă de Presă a primit următoarea ştire:

„Astăzi, 1 septembrie 1993, la ora 10.00, reprezentanţii Societăţii Religioase a Martorilor lui Iehova s-au prezentat cu documentele de înregistrare la Ministerul Culturii al Republicii Cehe. Reprezentanţii Martorilor lui Iehova le-au mulţumit funcţionarilor ministerului şi i-au informat că nu vor solicita nici un sprijin financiar pentru folosul personal, nici vreun sprijin financiar direct din partea statului. Înregistrarea intră în vigoare începând de astăzi“.

Despre această realizare importantă s-a relatat în presă. În unele ziare a fost doar o scurtă notă. În altele, ştirea a fost impusă atenţiei prin titluri ca: „Iehoviştii au obţinut ce au aşteptat“ şi „Martorii lui Iehova, o religie recunoscută“. A însemnat aceasta sfârşitul persecuţiei Martorilor lui Iehova din Republica Cehă? Nicidecum!

În câteva zile, în presă s-a început o campanie de atacuri nemiloase. În mod caracteristic, cea mai mare libertate pentru atacurile împotriva Martorilor lui Iehova a fost oferită de presa religioasă. Articolele cu un conţinut tendenţios prezentau întrebările care le-au fost puse Martorilor în timpul procedurii de înregistrare, alături de speculaţiile autorilor în legătură cu răspunsurile date. Pe de o parte, s-a adus acuzaţia că purtătorul de cuvânt al Societăţii nu a fost sincer când a afirmat că Martorii nu erau obligaţi să creadă sau să practice anumite lucruri. Pe de altă parte, s-a pretins că răspunsurile date de purtătorul de cuvânt al Societăţii au constituit o trădare a înseşi principiilor organizaţiei.

Această campanie ostilă a marcat începutul unei noi ere, nu a uneia de nemiloase condamnări la închisoare, ci a uneia în care Martorii lui Iehova erau ridiculizaţi. Acesta era un timp în care fiecare Martor al lui Iehova trebuia să înfrunte un alt tip de atac asupra credinţei şi asupra loialităţii sale faţă de Iehova Dumnezeu şi faţă de organizaţia Sa.

Ei acţionează cu credinţă

Martorii lui Iehova nu au aşteptat să se încheie procedura în vederea înregistrării legale pentru a începe să ţină întruniri publice — ba chiar congrese mari — în Cehoslovacia. Ei înştiinţaseră funcţionarii de stat că îşi vor relua activitatea publică în ianuarie 1990. În acea lună s-a pregătit un program special pentru toate congregaţiile, acesta având ca temă oportună: „Trageţi foloase în urma ascultării de poruncile divine“. În principal, acesta a fost un congres de circumscripţie de două ore. Întrunirile nu erau prea mari, dar s-au ţinut în săli închiriate. Fiecare loc a fost închiriat de una sau două congregaţii. Acest program a fost urmat, în primăvară, de congrese de circumscripţie mai mari.

Deoarece totul a mers bine în privinţa acestor congrese, s-au făcut demersuri în vederea ţinerii unui congres de district — un congres naţional de patru zile — care s-a ţinut în vara aceluiaşi an la Praga. Pentru acest eveniment a fost închiriat Stadionul Evžen Rošický din Praga, iar doi membri din Corpul de Guvernare, fratele Henschel şi fratele Jaracz, au prezentat teme în cadrul programului. Asistenţa maximă a fost de 23 876 de persoane şi s-au botezat 1 824. Congresul a constituit un triumf absolut al închinării pure. Atmosfera de aici a fost foarte asemănătoare cu aceea de la congresele ţinute în Polonia cu un an înainte, însă acest congres se desfăşura la noi acasă şi s-a prezentat în limbile cehă şi slovacă! Efectul profund pe care l-a avut pe plan emoţional această întrunire şi-a găsit expresia atât în zâmbete de bucurie, cât şi în lacrimi de sinceră recunoştinţă.

Timp de 40 de ani, în Cehoslovacia, cuvintele „Martorii lui Iehova“ au fost doar şoptite în public. Circulaseră zvonuri incredibile pe seama acestui grup care era adeseori numit o „sectă ilegală“. Acum, toată lumea, inclusiv ziariştii, putea să-i privească mai de aproape pe Martori. Rapoartele despre congres apărute în presă erau, în general, favorabile. Ele exprimau uimirea în faţa a ceea ce făcuseră Martorii cu stadionul înainte de a-şi ţine congresul. Ei lucraseră timp de două luni — aproximativ 9 500 de voluntari au petrecut 58 000 de ore făcând o curăţenie temeinică, reparând băncile, îmbunătăţind sistemul de canalizare şi văruind întregul stadion. Un reporter de la cotidianul Večerní Praha (ziarul de seară din Praga) s-a minunat de feţele zâmbitoare, de amestecul armonios de persoane care veniseră din toate părţile Cehoslovaciei, precum şi din alte ţări, şi de limbajul lor cuviincios.

În acel an a avut loc încă un eveniment important. La 30 august 1990 a fost dedicată o Sală a Regatului care aparţinea congregaţiei Bechyně — prima Sală a Regatului din ţară.

Toate acestea au dus la un alt eveniment cu adevărat uimitor.

Un congres ce nu poate fi uitat

S-au făcut planuri în vederea ţinerii unui congres internaţional al Martorilor lui Iehova în Praga în perioada 9–11 august 1991! Primul pas consta în închirierea unui stadion. Dar care? Stadionul Spartakiad din Praga, unul dintre cele mai mari stadioane din lume. Deoarece Martorii lui Iehova nu fuseseră încă înregistraţi legal în Cehoslovacia, stadionul a fost închiriat de o persoană particulară, Anton Murín, care era pe atunci coordonatorul filialei. Aceasta a fost o mişcare curajoasă. A fost o acţiune ce dovedea o puternică încredere în Iehova, iar Iehova a binecuvântat-o.

Departamentului de cazare îi revenea o sarcină uriaşă, iar supravegherea acestuia i-a fost repartizată lui Lubomír Müller. Fraţii din Corpul de Guvernare ştiau foarte bine cât de important era să existe condiţii bune de cazare. Prin urmare, fraţii Henschel şi Jaracz au făcut personal un tur de verificare la hotelurile din Praga propuse ca locuri de cazare. Ei au intrat în camere şi chiar au încercat paturile. Ei au spus că hotelurile cu băi şi toalete comune aflate pe holuri erau inacceptabile. De ce? Fratele Henschel a dat următoarea explicaţie: „În condiţii normale ar fi corespunzătoare, deoarece oaspeţii vin şi pleacă la ore diferite. Însă delegaţii la congres pleacă şi se întorc la aceeaşi oră. Vă puteţi imagina ce ar fi la toaletă? Nu putem să le facem fraţilor noştri aşa ceva“. Organizatorii locali au învăţat o lecţie practică atunci când au văzut că membrii Corpului de Guvernare manifestă interes personal pentru bunăstarea fiecărui delegat.

Asistenţa maximă la acest congres internaţional „Iubitorii libertăţii divine“ a fost de 74 587 de persoane. Dintre acestea, 29 119 erau din Cehoslovacia, 26 716 erau din Germania, iar 12 895 erau din Polonia. Restul de 5 857 de delegaţi proveneau din alte 36 de ţări. A fost minunat să vedem botezul a 2 337 de persoane, dintre care 1 760 din Cehoslovacia, 480 din Germania şi 97 din Polonia.

Momentul de maximă emoţie al congresului l-a constituit, fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 10 august. Toţi delegaţii din Cehoslovacia s-au ridicat în mod spontan, într-un ropot de aplauze — aplauze care au ţinut, fără întrerupere, 10 minute! Chipurile tuturor radiau de bucurie. Ce anume a generat această reacţie? La încheierea discursului său, Albert Schroeder, membru al Corpului de Guvernare, a prezentat întâi o nouă carte apărută în limba engleză — fapt care a produs o oarecare dezamăgire în rândurile auditoriului — însă, după aceea, a anunţat, spre surprinderea tuturor, lansarea ediţiilor proaspăt ieşite de sub tipar, într-un volum, ale lucrării The New World Translation of the Holy Scriptures (Sfintele Scripturi — Traducerea Lumii Noi) atât în limba cehă, cât şi în limba slovacă! Feţele multor congresişti erau scăldate de lacrimi de bucurie.

Congresul a lăsat o urmă de neşters în inimile delegaţilor. Ce se poate spune despre reportajele apărute în presă? Ca întotdeauna, unele dintre ele au fost pline de prejudecăţi, iar altele prietenoase. Iată ce se spunea luni, 12 august, în ziarul Venkov, deník českého a moravskoslezského venkova (Provincia, un cotidian al regiunilor Cehia, Moravia şi Silezia), la titlul „Strahov a fost ticsit“:

„De vineri până duminică, în Praga s-a ţinut un congres internaţional al Martorilor lui Iehova, la care au asistat 75 000 de delegaţi din toate colţurile Europei, Americii şi Japoniei. Martorii lui Iehova îşi desfăşoară activitatea în Cehoslovacia începând din anul 1912. Delegaţii Martorilor lui Iehova au fost remarcaţi pentru consideraţia şi autodisciplina de care au dat dovadă. Congresul în sine s-a desfăşurat într-un mod ordonat şi a fost foarte bine pregătit. Deşi sâmbătă, în timpul botezului, a început să plouă, auditoriul a rămas pe loc şi i-a primit pe noii membri cu aplauze îndelungate“.

Însă, în pofida tuturor acestor lucruri, înregistrarea legală nu s-a făcut decât doi ani mai târziu.

Un timp pentru extindere

Deşi procedurile legale se derulau lent, necesităţile organizaţiei teocratice erau în creştere pe măsură ce activitatea ei din această ţară sporea. Începând din 1980, fraţii au folosit ca birou central o clădire din Praga, care avea trei etaje şi spaţiu de cazare limitat. În 1990, când lucrarea a început să se efectueze în mod deschis, ei au renovat acea clădire. S-a renunţat la apartamente, iar întreaga clădire a fost transformată în birouri. Dar ce fel de birouri? Camerele mari au fost împărţite în spaţii mai mici de lucru cu ajutorul unor pereţi despărţitori din lemn. Acestea erau folosite de lucrători nu doar ca birouri, ci şi ca dormitoare, astfel încât paturile lor erau chiar lângă birourile la care lucrau. Era nevoie de mai mult spaţiu.

În primăvara anului 1993 a fost donată Societăţii o clădire nouă, cu zece etaje, care să fie folosită pentru promovarea instruirii biblice. La renovarea ei au luat parte voluntari din toate colţurile ţării. În zilele de 28 şi 29 mai 1994 s-a ţinut un program de dedicare. Au fost invitaţi zeci de Martori ai lui Iehova care, de-a lungul multor ani de regim comunist, şi-au păstrat loialitatea faţă de Iehova. Albert Schroeder, membru al Corpului de Guvernare, a ţinut cuvântarea de dedicare, iar printre cei prezenţi se numărau delegaţi din Austria, Danemarca, Elveţia, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovacia, Statele Unite şi Ucraina.

În 1993, când Cehoslovacia a fost împărţită în două ţări separate, activitatea din cadrul acestora s-a desfăşurat sub îndrumarea unui singur comitet de filială, aflat sub supravegherea filialei din Austria. Însă, în ambele ţări, situaţia era în schimbare. În anul următor, pentru fiecare dintre aceste ţări a fost numit câte un comitet. Apoi, la 1 septembrie 1995, în Republica Cehă a început să funcţioneze o filială. Jan Glückselig, Ondřej Kadlec, Jaromír Leneček, Lubomír Müller şi Eduard Sobička au fost desemnaţi de Corpul de Guvernarea să slujească în cadrul comitetului filialei. Ulterior, Lubomír Müller a fost numit într-un serviciu special în Rusia, iar în calitate de nou membru al comitetului filialei din Republica Cehă a fost numit Petr Žitník.

Săli ale Regatului construite prin „metoda rapidă“

Congregaţiile Martorilor lui Iehova aveau nevoie de locuri de întrunire. Găsirea unor locuri corespunzătoare pentru aceste întruniri nu este un lucru uşor în Republica Cehă. Mulţi proprietari de săli refuză să le închirieze Martorilor lui Iehova. Acesta este, în parte, un efect al propagandei ostile care a fost dusă în trecut şi care se duce şi în prezent împotriva Martorilor. Pentru acest motiv, multe congregaţii caută posibilităţi fie de a construi o sală, fie de a renova o clădire mai veche. Dintre metodele încercate pentru ridicarea unor clădiri noi, cea mai practică s-a dovedit a fi metoda de construire rapidă. La 20 noiembrie 1993 a fost dedicată prima Sală a Regatului construită în acest mod în Republica Cehă. Sala a fost construită în oraşul Sezimovo Ústí şi este folosită de două congregaţii locale.

Numărul de Săli ale Regatului a continuat să crească. Până în mai 1999, cele 242 de congregaţii din ţară foloseau 84 de Săli ale Regatului care sunt proprietatea Martorilor. Surorile şi fraţii din Republica Cehă sunt pe deplin conştienţi că, fără ajutorul financiar provenit de la slujitorii lui Iehova din alte ţări, ei nu ar fi reuşit să construiască Săli ale Regatului atât de multe şi atât de frumoase. Generozitatea dovedită de fraternitatea noastră internaţională a mişcat profund inimile fraţilor cehi. Ei doresc în mod sincer să-şi exprime recunoştinţa faţă de fraţii lor din alte ţări şi faţă de Iehova, care crează acest spirit în inimile slujitorilor săi şi care a realizat această splendidă organizaţie. — 2 Cor. 8:13–15.

Capcanele ascunse ale libertăţii

Starea de euforie creată de căderea comunismului în 1989 a trecut demult şi au apărut multe probleme noi. Pe de o parte, există posibilitatea, necunoscută înainte, de a face avere muncind din greu. Pe de altă parte, există un climat de nesiguranţă socială, o rată a criminalităţii care creşte cu rapiditate, inflaţie şi alţi factori negativi care influenţează relaţiile interumane. Creşterea nivelului de trai promovează materialismul, concurenţa şi invidia. Mulţi orăşeni au o casă la ţară unde le place să-şi petreacă timpul. Un număr din ce în ce mai mare de oameni petrec vacanţe costisitoare în străinătate. Democraţia nou-dobândită a adus cu sine libertatea de a critica orice în orice moment. A lăsat cale liberă propagandei care vizează stilurile de viaţă imorale. Sub comunism, acest lucru era de neconceput. Oamenii nu au fost pregătiţi, noua situaţie i-a luat prin surprindere, iar unii dintre ei au fost copleşiţi.

Acest spirit a avut efect şi asupra unora dintre Martorii lui Iehova. Mai mulţi au încetat să-i slujească lui Iehova din cauză că s-au adâncit într-un mod de viaţă materialist, acordând o atenţie excesivă reuniunilor distractive, s-au îndepărtat de înaltele norme biblice referitoare la căsătorie sau au început să critice totul — inclusiv directivele teocratice care provin de la Iehova. Alţii, care au preferat să rămână în organizaţie, au încercat să modeleze congregaţiile în aşa fel încât acestea să corespundă modului lor de gândire. Desigur, acest lucru a cauzat tensiuni până când a fost remediat de supraveghetori fermi.

În Republica Cehă de azi, cei ce se străduiesc să-i slujească lui Dumnezeu constată că se află în mijlocul unei societăţi ateiste şi orientate spre evoluţionism. Este o societate în care religia este privită ca tradiţie copilărească sau ca excentricitate filozofică. Martorii lui Iehova sunt atacaţi încontinuu de o mass-media agresivă. Toate acestea reprezintă încercări ale credinţei la fel de crâncene ca acelea înfruntate în timpul ororilor din închisorile naziste şi comuniste şi în timpul hărţuielilor din partea celor ce recurgeau la aceste metode. Marea majoritate a Martorilor lui Iehova rămân fermi în credinţă în faţa acestor încercări.

În pofida atitudinii multora faţă de chestiunile religioase, Curtea Constituţională a Cehiei a emis în primăvara anului 1999 o importantă hotărâre judecătorească. Într-un articol apărut în ziarul ceh Lidové Noviny (Cotidianul poporului) din 11 martie 1999 se anunţa: „Bunul simţ triumfă la Brno“, unde se află sediul Curţii Constituţionale. Curtea a emis o hotărâre potrivit căreia nici un obiector de conştiinţă nu poate fi judecat de două ori pentru refuzul de a satisface serviciul militar. Aceasta a adus o oarecare uşurare pentru un număr considerabil de Martori ai lui Iehova. Deznodământul acestui caz a fost cunoscut ca reprezentând o contribuţie valoroasă adusă de Martorii lui Iehova legislaţiei cehe.

Impulsionaţi de iubire

Martorii lui Iehova din Republica Cehă continuă să le împărtăşească vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu semenilor lor. Ei doresc să-i ajute pe mult mai mulţi oameni să-l cunoască pe Dumnezeul nostru iubitor, Iehova, şi să aprecieze minunatele măsuri luate de Iehova în folosul tuturor celor ce exercită credinţă. Pentru a ajunge la aceştia însă, Martorii trebuie deseori să înfrunte concepţia oamenilor — influenţată de calomniile des repetate — potrivit căreia Martorii lui Iehova sunt „o sectă periculoasă“. Ei trebuie, de asemenea, să înfrunte sentimentul de dispreţ faţă de religie în general, sentiment generat de zeci de ani de regim ateist. Au ei succes în acest sens?

Este demn de remarcat faptul că, în 1999, când cei 16 054 de Martori ai lui Iehova s-au întrunit în cele 242 de congregaţii ale lor pentru a comemora moartea lui Isus Cristos, acestora li s-au alăturat mii de persoane. Asistenţa totală a fost de 31 435 de persoane.

Martorii lui Iehova doresc să o ajute pe fiecare dintre acestea să alerge cu succes, manifestând perseverenţă, în cursa creştină. În timp ce le predică oamenilor, ei se străduiesc şi să se ajute unul pe altul să rămână fermi în credinţă. Ei ştiu foarte bine că, descriind evenimentele din zilele noastre, Isus a spus: „Prin răbdarea [perseverenţa, NW] voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre “ (Luca 21:19). Iar apostolul Petru a scris sub inspiraţie divină: „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape; deci fiţi sobri şi vegheaţi în vederea rugăciunii. Mai înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii“ (1 Pet. 4:7, 8). Această iubire îi impulsionează în continuare să le împărtăşească preţioasele adevăruri biblice şi altora şi să se strângă într-o unitate creştină indestructibilă.

[Text generic pe pagina 165]

„Niciodată nu am regretat că am rămas. Cu timpul, mi-am dat seama că acolo era locul meu“

[Text generic pe pagina 168]

„«Dacă vreţi să-l împuşcaţi pe fiecare al zecelea, împuşcaţi-ne pe toţi!» Toţi deţinuţii din lagăr au fost cuprinşi de admiraţie“

[Text generic pe pagina 184]

„Batjocoriţi şi insultaţi, dar . . . respectaţi în secret“

[Text generic pe pagina 187]

„Nu indica nici un fel de compromis, ci rezonabilitate creştină!“

[Harta de la pagina 150]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

GERMANIA

POLONIA

SLOVACIA

AUSTRIA

REPUBLICA CEHĂ

BOEMIA

Praga

Lidice

Kladno

Karlovy Vary

Most

Teplice

Liberec

MORAVIA

Brno

SILEZIA

[Fotografie pe toată pagina 148]

[Legenda fotografiei de la pagina 153]

Fratele Erler, din Dresda

[Legenda fotografiilor de la pagina 155]

Otto Estelmann a prezentat „Foto-Drama Creaţiunii“ pe tot cuprinsul ţării

[Legenda fotografiei de la pagina 157]

Bohumil Müller

[Legenda fotografiei de la pagina 167]

Božena Vodrážková a aflat adevărul într-un lagăr de concentrare

[Legenda fotografiilor de la pagina 169]

František Šnajdr şi Alois Miczek — ambii au fost încarceraţi în lagărul de concentrare Mauthausen

[Legenda fotografiei de la pagina 173]

După al doilea război mondial, multe persoane s-au întrunit pentru a asculta cuvântări publice

[Legenda fotografiilor de la pagina 175]

Familia Betel şi biroul de filială după al doilea război mondial

[Legenda fotografiei de la pagina 178]

Întrunire în pădure în 1949

[Legenda fotografiei de la pagina 185]

Vacanţele în grup au oferit ocazii pentru întărire spirituală

[Legenda fotografiei de la pagina 194]

Jaromír Lenecek, membru al comitetului filialei, zelos în serviciu încă din tinereţe

[Legenda fotografiilor de la pagina 207]

Milton Henschel şi Theodore Jaracz, precum şi alţii s-au străduit să obţină înregistrarea legală a lucrării noastre

[Legenda fotografiei de la pagina 210]

Delegaţi cehi la congresul ţinut în 1989 în Polonia

[Legenda fotografiilor de la pagina 216]

Congresul internaţional ţinut în 1991 la Praga — un eveniment extraordinar

[Legenda fotografiei de la pagina 218]

Echipa de traducători din Cehia

[Legenda fotografiei de la pagina 223]

Biroul filialei din Praga

[Legenda fotografiei de la pagina 223]

Mai jos: Comitetul filialei (de la stânga la dreapta): Jan Glückselig, Jaromír Leneček, Ondřej Kadlec, Petr Žitník şi Eduard Sobička