‘Să-i recunoaşteţi pe astfel de oameni’

ÎN CONGREGAŢIA din Corint nu mergeau bine toate lucrurile. Existase un caz şocant de imoralitate, iar între fraţi erau dezbinări. Unii aveau probleme personale serioase sau întrebări care necesitau răspuns. Unii fraţi se judecau la tribunale cu alţii; existau persoane care chiar negau învierea.

S-au pus totodată întrebări serioase. Trebuiau cei din căminele dezbinate pe plan religios să stea cu partenerii lor necredincioşi sau trebuiau să se separe? Ce rol aveau surorile în congregaţie? Era potrivită împărtăşirea din carnea jertfită idolilor? Cum trebuiau conduse întrunirile, inclusiv Cina Domnului? — 1 Corinteni 1:12; 5:1; 6:1; 7:1–3, 12, 13; 8:1; 11:18, 23–26; 14:26–35.

Fiind, fără îndoială, preocupaţi de bunăstarea fraţilor lor care trăiau într-un climat spiritual atât de tulbure, Ahaic, Fortunat şi Ştefana au pornit să-i facă o vizită apostolului Pavel în Efes. Pe lângă aceste ştiri tulburătoare, este posibil ca ei să-i fi dus lui Pavel o scrisoare din partea congregaţiei, cu astfel de chestiuni controversate (1 Corinteni 7:1; 16:17). Se pare că aceşti trei fraţi nu erau singurii care se preocupau de situaţie. De fapt, Pavel primise deja unele veşti „de la ai Cloei“, cum că printre membrii congregaţiei existau disensiuni (1 Corinteni 1:11). Fără îndoială că raportul mesagerilor l-a ajutat pe Pavel să înţeleagă mai clar situaţia, să decidă ce sfaturi să dea şi cum să răspundă la întrebările puse. Se pare că scrisoarea pe care o cunoaştem acum ca Întâia Corinteni constituie răspunsul lui Pavel, care a fost îndrumat de spiritul sfânt al lui Dumnezeu. Probabil că cei care au dus scrisoarea au fost Ahaic, Fortunat şi Ştefana.

Cine au fost Ahaic, Fortunat şi Ştefana? Ce putem învăţa dacă studiem ce spun Scripturile despre ei?

Casa lui Ştefana

Casa lui Ştefana a constituit „cel dintâi rod“ al ministerului lui Pavel în provincia romană Ahaia, în sudul Greciei, în jurul anului 50 e.n., şi ei au fost botezaţi chiar de Pavel. După cum se vede, Pavel îi considera un punct de referinţă, o influenţă stabilizatoare, matură pentru corinteni. El i-a lăudat cu căldură pentru activitatea lor în favoarea congregaţiei: „Vă îndemn, fraţilor: cunoaşteţi casa lui Ştefana, că ea este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a dedicat cu totul în slujba sfinţilor. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucrare şi care munceşte“ (1 Corinteni 1:16; 16:15, 16). Nu se menţionează cu exactitate cine forma „casa“ lui Ştefana. Expresia ar putea însemna pur şi simplu membrii familiei, dar i-ar putea include şi pe sclavi sau angajaţi. Întrucât Ahaic era un nume latin tipic de sclav şi Fortunat un nume tipic de sclav eliberat, unii comentatori presupun că cei doi erau, probabil, membri ai aceleiaşi case.

Indiferent cum ar fi fost, Pavel considera casa lui Ştefana exemplară. Membrii ei se dedicaseră „cu totul în slujba sfinţilor“. Familia lui Ştefana trebuie să-şi fi dat seama că era ceva de făcut spre binele congregaţiei şi a acceptat în mod voluntar acest serviciu ca pe o responsabilitate personală. Dorinţa lor de a le face un astfel de serviciu celor sfinţi a meritat, fără îndoială, să primească sprijin moral şi să fie recunoscută.

„Au răcorit duhul meu şi al vostru“

Deşi Pavel era îngrijorat de situaţia din Corint, sosirea celor trei mesageri i-a adus înviorare. Pavel spune: „Mă bucur de venirea lui Ştefana, lui Fortunat şi lui Ahaic, pentru că ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru“ (1 Corinteni 16:17, 18). Date fiind împrejurările, separarea fizică de corinteni constituia, probabil, o sursă de nelinişte pentru Pavel, însă acum, prezenţa trimişilor lor compensa absenţa întregii congregaţii. Raportul lor a servit, probabil, la întregirea imaginii pe care şi-o făcuse Pavel despre situaţie şi la risipirea a cel puţin câtorva temeri de-ale sale. Poate că, la urma urmelor, lucrurile nu stăteau chiar aşa de prost cum îşi imaginase el.

După spusele lui Pavel, misiunea celor trei nu numai că îi răcorise spiritul, dar servea şi la înviorarea spiritului congregaţiei din Corint. Fără îndoială că pentru ei era o uşurare să ştie că trimişii lor îi explicaseră clar lui Pavel toate aspectele situaţiei şi că aceştia aveau să se întoarcă cu sfaturile lui.

Deci Ştefana şi cei doi însoţitori ai săi au fost lăudaţi cu căldură pentru osteneala lor în favoarea corintenilor. Aprecierea lui Pavel faţă de aceşti bărbaţi era atât de mare, încât, la întoarcerea lor, ei trebuiau să preia conducerea în congregaţia divizată din Corint. Apostolul îi sfătuieşte pe fraţi: „Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucrare şi care munceşte. . . . Să recunoaşteţi deci pe astfel de oameni“ (1 Corinteni 16:16, 18). Astfel de recomandări indică în mod clar loialitatea completă a acestor oameni în pofida tensiunilor din cadrul congregaţiei. Oamenii de acest fel trebuie preţuiţi. — Filipeni 2:29.

Colaborarea fidelă dă rezultate excelente

Fără nici o îndoială, colaborarea strânsă cu organizaţia lui Iehova şi cu reprezentanţii acesteia dă rezultate excelente. Când Pavel a scris scrisoarea cunoscută acum ca A Doua Corinteni, la scurt timp după prima, lucrurile mergeau deja mai bine în congregaţie. Activitatea continuă şi răbdătoare a unor fraţi ca Ahaic, Fortunat şi Ştefana, precum şi vizita lui Tit au dat rezultate. — 2 Corinteni 7:8–15; compară cu Faptele 16:4, 5.

Membrii congregaţiilor actuale ale poporului lui Iehova pot trage foloase dacă meditează la pasajul din Scripturi unde sunt menţionaţi pe scurt aceşti bărbaţi fideli. De exemplu, să presupunem că o situaţie persistentă din congregaţia locală nu poate fi rezolvată cu promptitudine din anumite motive şi cauzează nelinişte în rândul fraţilor. Cum ar trebui să procedaţi? Imitaţi-i pe Ştefana, Fortunat şi Ahaic, care nu s-au dat înapoi de la responsabilitatea de a aduce situaţia la cunoştinţa lui Pavel, şi apoi lăsaţi lucrurile cu încredere în mâinile lui Iehova. Ei nu au permis absolut deloc ca zelul pentru dreptate să-i determine să întreprindă acţiuni independente sau să ‘se ridice împotriva DOMNULUI’. — Proverbele 19:3.

Congregaţiile îi aparţin lui Isus Cristos şi, la timpul potrivit, el va acţiona, exact la fel ca în Corint, pentru a rezolva orice dificultate care ar putea pune în pericol bunăstarea lor spirituală şi pacea lor (Efeseni 1:22; Apocalipsa 1:12, 13, 20; 2:1–4). Între timp, dacă urmăm exemplul excelent dat de Ştefana, Fortunat şi Ahaic şi continuăm să ne trudim în slujba fraţilor noştri, şi noi vom sprijini în mod loial congregaţia, întărindu-ne fraţii şi ‘îndemnându-i la dragoste şi la fapte bune’. — Evrei 10:24, 25.