Colaboratorii lui Pavel: Cine au fost ei?

ÎN CARTEA biblică Faptele Apostolilor şi în scrisorile lui Pavel sunt menţionate aproape o sută de persoane, membri ai congregaţiei creştine din secolul I care au fost în compania ‘apostolului neamurilor’ (Romani 11:13). Despre unele dintre ele se cunosc multe lucruri. Probabil că sunteţi familiarizaţi cu activitatea lui Apolo, a lui Barnaba şi a lui Sila. Dar poate că aţi constatat că este mult mai dificil să spuneţi mai multe lucruri despre Arhip, Claudia, Damaris, Linus, Persida, Pudens şi Sopater.

În diferite perioade de timp şi în diferite situaţii, nenumărate persoane au jucat un rol activ în sprijinirea ministerului lui Pavel. Anumite persoane, cum ar fi Aristarh, Luca şi Timotei, au slujit mulţi ani alături de apostol. Unii au fost cu el când s-a aflat în închisoare sau în călătorie, fie ca tovarăşi de drum, fie ca gazde. Din nefericire, alţii, cum ar fi Alexandru, Dima, Hermogen şi Figel, nu au perseverat în credinţa creştină.

Pe alţi câţiva prieteni ai lui Pavel, cum ar fi Asincrit, Herma, Iulia sau Filolog, ca să menţionăm doar câţiva, îi ştim doar cu numele. Cu privire la sora lui Nereu sau la mama lui Ruf sau cu privire la cei din casa Cloei nu ştim nici măcar numele (Romani 16:13–15; 1 Corinteni 1:11). Cu toate acestea, o examinare a puţinelor informaţii pe care le deţinem cu privire la aceste aproape o sută de persoane aruncă lumină asupra modului în care apostolul Pavel şi-a desfăşurat lucrarea. De asemenea, în urma acesteia învăţăm ceva despre foloasele pe care le aduce faptul de a fi înconjuraţi de un mare număr de colaboratori în credinţă şi de a colabora strâns cu ei.

Tovarăşi de drum şi gazde

Ministerul lui Pavel a pretins nenumărate călătorii. Un scriitor a estimat că distanţa pe care Pavel a parcurs-o pe uscat şi pe mare, după cum este consemnat numai în cartea Faptele Apostolilor, atinge aproape 16 000 de kilometri. Pe atunci, călătoriile erau atât epuizante, cât şi periculoase. Printre diferitele primejdii prin care a trecut el au fost naufragiile, pericolele pe râuri şi cele din partea tâlharilor, pericolele în deşert şi cele pe mare (2 Corinteni 11:25, 26). În mod potrivit, Pavel a călătorit rareori singur dintr-un loc în altul.

Cei ce îl însoţeau pe Pavel constituiau o bună companie şi o sursă de încurajare şi de ajutor practic în minister. Uneori Pavel îi lăsa în urma sa pentru ca ei să se îngrijească de necesităţile spirituale ale noilor credincioşi (Faptele 17:14; Tit 1:5). Totuşi prezenţa tovarăşilor de drum era, după cât se pare, esenţială din motive de siguranţă şi pentru a fi un ajutor în înfruntarea neplăcerilor călătoriei. Aşadar, este posibil ca persoane cum ar fi Sopater, Secund, Gaius şi Trofim, despre care ştim că s-au numărat printre tovarăşii de drum ai lui Pavel, să fi contribuit în mod semnificativ la succesul ministerului său. — Faptele 20:4.

La fel de binevenit era şi ajutorul oferit de gazde, fie femei, fie bărbaţi. Când Pavel sosea într-un oraş în care intenţiona să conducă o campanie de predicare sau doar să înnopteze, primul lucru pe care trebuia să-l facă era să-şi găsească un loc unde să stea. Prin forţa lucrurilor, oricine călătorea la fel de mult ca Pavel trebuia să doarmă efectiv într-o mulţime de paturi de tot felul. Călătorul putea să stea întotdeauna la un han, însă, potrivit istoricilor, hanurile erau „locuri periculoase şi dezgustătoare“, de aceea, ori de câte ori era posibil, Pavel stătea probabil la colaboratorii săi în credinţă.

Se cunosc numele câtorva persoane care l-au găzduit pe Pavel, atât femei, cât şi bărbaţi, şi anume: Acuila şi Priscila, Gaius, Iason, Lidia, Mnason, Filimon şi Filip (Faptele 16:14, 15; 17:7; 18:2, 3; 21:8, 16; Romani 16:23; Filimon 1, 22). În Filipi, Tesalonic şi Corint, locuinţele unor astfel de persoane au constituit pentru Pavel un loc de unde a putut să-şi organizeze activităţile misionare. În Corint, Titu Iust a fost printre cei ce şi-au pus casa la dispoziţie, asigurându-i apostolului un loc de unde acesta a putut să-şi continue lucrarea de predicare. — Faptele 18:7.

O mulţime de prieteni

După cum este şi normal, persoanele pe care Pavel le-a cunoscut au fost amintite în diverse moduri datorită împrejurărilor diferite în care le-a întâlnit. Fivi, Maria, Persida, Trifena şi Trifosa, de exemplu, au fost toate colaboratoare în credinţă lăudate pentru eforturile şi munca lor grea (Romani 16:1, 2, 6, 12). Pavel i-a botezat pe Crisp, pe Gaius şi familia lui Ştefana. Dionisie şi Damaris au acceptat mesajul adevărului de la el când se afla la Atena (Faptele 17:34; 1 Corinteni 1:14, 16). Andronic şi Iunia, ‘distinşi între apostolii’ care deveniseră credincioşi înaintea lui Pavel, sunt numiţi ‘tovarăşii săi de captivitate’ (NW). Probabil că ei au fost în închisoare cu el cu o anumită ocazie. Şi despre aceştia, ca şi despre Ierodion, Iason, Luciu şi Sosipater, Pavel a vorbit ca despre „rudele“ sale (Romani 16:7, 11, 21). Deşi cuvântul grecesc folosit aici poate însemna şi „conaţionali“, sensul lui de bază este acela de „rude de sânge ale aceleiaşi generaţii“.

Mulţi prieteni ai lui Pavel au călătorit de dragul veştii bune. În afară de tovarăşii săi mai bine cunoscuţi, şi Ahaic, Fortunat şi Ştefana au călătorit de la Corint la Efes pentru a discuta cu Pavel în legătură cu starea spirituală a congregaţiei lor. Artema şi Tihic au fost gata să pornească la drum pentru a i se alătura lui Tit, care slujea pe insula Creta, iar Zena urma să întreprindă o călătorie spre aceeaşi insulă împreună cu Apolo. — 1 Corinteni 16:17; Tit 3:12, 13.

Sunt consemnate şi unele persoane despre care Pavel furnizează câteva detalii interesante. Ni se spune, de exemplu, că Epenet era „cel dintâi rod al Asiei“, că Erast era „vistiernicul cetăţii“ la Corint, că Luca era medic, că Lidia era vânzătoare de purpură şi că Terţiu era cel pe care Pavel l-a folosit pentru a-i scrie scrisorile adresate romanilor (Romani 16:5, 22, 23; Faptele 16:14; Coloseni 4:14). Pentru oricine ar dori să ştie mai multe lucruri despre aceste persoane, aceste informaţii fascinează prin caracterul lor concis.

Alţi tovarăşi ai lui Pavel au primit din partea acestuia mesaje personale, care acum sunt consemnate în Biblie. În scrisoarea sa către coloseni, de exemplu, Pavel l-a îndemnat pe Arhip următoarele: „Ia seama bine la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti“ (Coloseni 4:17). Evodia şi Sintiche au avut, după cât se pare, de rezolvat un anumit conflict personal. Astfel, Pavel le-a îndemnat următoarele prin intermediul unui „tovarăş de jug“ din Filipi, al cărui nume nu este specificat: „Să fie cu un gând în Domnul“ (Filipeni 4:2, 3). Evident, acesta este un sfat bun pentru noi toţi.

Sprijin loial în închisoare

Pavel a fost întemniţat de câteva ori (2 Corinteni 11:23). În acele ocazii, creştinii locali, dacă existau, trebuie să fi depus eforturi susţinute pentru a face cât mai suportabilă încercarea prin care trecea el. După prima întemniţare la Roma, lui Pavel i s-a permis să stea cu chirie într-o casă pe o perioadă de doi ani, putând fi vizitat de prietenii săi (Faptele 28:30). Pe parcursul acestei perioade, el a scris scrisori congregaţiilor din Efes, Filipi şi Colose, precum şi lui Filimon. Acestea ne spun multe lucruri despre aceia care au fost alături de Pavel în timpul detenţiei sale.

De exemplu, aflăm că Onisim, sclavul fugar al lui Filimon, s-a întâlnit cu Pavel la Roma, ca şi Tihic, care l-a însoţit apoi pe Onisim când acesta s-a întors la stăpânul său (Coloseni 4:7–9). Este menţionat şi Epafrodit, care a făcut lunga călătorie din Filipi cu un dar din partea congregaţiei sale şi care apoi s-a îmbolnăvit (Filipeni 2:25; 4:18). Printre cei ce au colaborat îndeaproape cu Pavel la Roma au fost Aristarh, Marcu şi Isus, zis Iust, despre care Pavel a spus că sunt „singurii care au lucrat împreună cu mine pentru împărăţia lui Dumnezeu, oameni care au fost o mângâiere pentru mine“ (Coloseni 4:10, 11). Alături de toate aceste persoane fidele au fost bine cunoscuţii Timotei şi Luca, precum şi Dima, care mai târziu, din dragoste pentru lume, l-a abandonat pe Pavel. — Coloseni 1:1; 4:14; 2 Timotei 4:10; Filimon 24.

După cât se pare, nici unul dintre aceştia nu era din Roma, totuşi ei erau acolo alături de Pavel. Este posibil ca unii să fi venit în mod expres pentru a-l ajuta în timp ce se afla în închisoare. Nu încape îndoială că unii îi efectuau anumite comisioane, alţii erau trimişi la mari distanţe cu diverse misiuni, iar altora Pavel le dicta scrisori. Ce dovadă grăitoare de ataşament şi loialitate puternice de care toţi aceştia au dat dovadă faţă de Pavel şi faţă de lucrarea lui Dumnezeu!

Din încheierea câtorva scrisori ale lui Pavel înţelegem că el a stat probabil în compania mult mai multor surori şi fraţi creştini decât cei pe care îi cunoaştem pe nume. În diferite ocazii, el a scris: „Toţi sfinţii vă salută“ şi că „toţi cei care sunt cu mine te salută“. — 2 Corinteni 13:13; Tit 3:15; Filipeni 4:22.

În timpul celei de-a doua întemniţări grele la Roma, când martiriul său era iminent, Pavel s-a gândit foarte mult la colaboratorii săi. El era încă activ în supravegherea şi coordonarea activităţii a cel puţin câţiva dintre ei. Tit şi Tihic fuseseră trimişi în misiune, Crescens se dusese în Galatia, Erast rămăsese în Corint, Trofim se îmbolnăvise la Milet, însă Marcu şi Timotei urmau să vină la el. Totuşi Luca era alături de Pavel, iar când apostolul a scris cea de-a doua scrisoare către Timotei, alţi câţiva credincioşi, printre care Eubul, Pudens, Linus şi Claudia, se aflau acolo pentru a-i transmite salutările lor. Ei făceau, fără îndoială, tot ce puteau pentru a-l ajuta pe Pavel. Totodată, Pavel însuşi le-a trimis salutări Priscilei, Acuilei şi casei lui Onisifor. Din nefericire însă, în acele timpuri de încercări, Dima l-a părăsit, iar Alexandru i-a cauzat numeroase probleme. — 2 Timotei 4:9–21.

„Suntem colaboratori ai lui Dumnezeu“

Pavel a fost rareori singur în activitatea sa de predicare. Comentatorul E. Earle Ellis a spus că „figura ce se desprinde este cea a unui misionar cu un mare număr de prieteni. Într-adevăr, Pavel este găsit rareori fără însoţitori“. Sub îndrumarea spiritului sfânt al lui Dumnezeu, Pavel a putut să mobilizeze mulţi oameni şi să organizeze campanii misionare eficiente. El a fost înconjurat de colaboratori apropiaţi, de persoane care l-au ajutat în anumite perioade, de personalităţi puternice şi de numeroşi slujitori umili. Cu toate acestea, ei nu erau doar nişte colaboratori. Indiferent de măsura în care lucrau sau colaborau cu Pavel, este evidentă legătura de iubire creştină şi de prietenie care exista între ei.

Apostolul Pavel a avut aşa-numitul „geniu al prieteniei“. El a depus eforturi asidue pentru a duce vestea bună la naţiuni, însă nu a încercat să facă acest lucru de unul singur. El a cooperat cu congregaţia creştină organizată şi s-a folosit la maximum de aceasta. Pavel nu şi-a atribuit nici un merit pentru rezultatele obţinute, ci, plin de umilinţă, a recunoscut că era un sclav şi că întreaga onoare trebuia să-i fie atribuită lui Dumnezeu, cel căruia i se datora întregul progres. — 1 Corinteni 3:5–7; 9:16; Filipeni 1:1.

Timpurile în care a trăit Pavel se deosebesc de timpurile în care trăim noi, totuşi, chiar şi aşa, nimeni din congregaţia creştină de azi nu ar trebui să creadă că poate sau că are nevoie să fie independent. Dimpotrivă, trebuie să cooperăm întotdeauna cu organizaţia lui Dumnezeu, cu congregaţia noastră locală şi cu colaboratorii noştri în credinţă. Avem nevoie de ajutorul, de sprijinul şi de mângâierea lor atât în vremuri bune, cât şi în vremuri grele. Avem preţiosul privilegiu de a face parte dintr-o ‘întreagă asociaţie de fraţi în lume’ (1 Petru 5:9, NW). Dacă lucrăm umăr la umăr cu fidelitate şi cu iubire şi cooperăm cu toţi aceşti fraţi, putem spune, ca şi Pavel, că „suntem colaboratori ai lui Dumnezeu“. — 1 Corinteni 3:9, NW.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 31]

APOLO

ARISTARH

BARNABA

LIDIA

ONISIFOR

TERŢIU

TIHIC