Mormântul lui Petru — în Vatican?

„S-A GĂSIT mormântul Prinţului Apostolilor.“ Anunţul triumfător al papei Pius al XII-lea a fost transmis de radio Vatican. Era pe la sfârşitul anului 1950 şi nu demult se încheiase o serie complexă de săpături sub bazilica San Pietro. După părerea unora, rezultatele acestei cercetări arheologice au dovedit că Petru a fost într-adevăr înmormântat la Vatican. Însă nu toţi erau de comun acord.

Pentru catolici, biserica San Pietro din Vatican are o semnificaţie specială. „Scopul principal al pelerinajului la Roma este acela de a-l întâlni pe succesorul lui Petru şi de a primi binecuvântarea sa, declară un ghid catolic, deoarece Petru a venit la Roma şi a fost înmormântat acolo.“ Dar a fost Petru într-adevăr înmormântat la Roma? Se află mormântul lui în Vatican? Au fost găsite osemintele sale?

Un mister arheologic

Săpăturile, care au început prin 1940 şi au durat aproximativ zece ani, au constituit subiectul multor controverse. Ce au găsit arheologii desemnaţi de papă? În primul rând, un cimitir păgân cu numeroase morminte. În mijlocul lor, exact sub actualul altar papal, ei au descoperit un edicul — o nişă destinată să adăpostească o statuie sau o imagine fixată într-un zid tencuit cu ipsos roşu şi închis de doi pereţi laterali. La urmă, şi în mod cu totul misterios, au fost descoperite şi nişte rămăşiţe omeneşti care se spune că provin dintr-unul din cei doi pereţi laterali.

Aici încep interpretările. După părerea unor erudiţi catolici, descoperirile confirmă tradiţia potrivit căreia Petru a locuit şi a fost martirizat la Roma în timpul domniei lui Nero, probabil în timpul persecuţiei din 64 e.n. Se spune chiar că rămăşiţele respective sunt relicvele apostolului şi pot fi identificate ca atare printr-o inscripţie care, potrivit unei interpretări, spune: „Aici este Petru“. Se pare că papa Paul al VI-lea a dat crezare acestei ipoteze când a anunţat în 1968 descoperirea „rămăşiţelor pământeşti ale Sfântului Petru, care merită toată devoţiunea şi veneraţia noastră“.

Pe lângă interpretări au fost însă şi contraargumente. Arheologul catolic Antonio Ferrua, un iezuit, care a participat la săpăturile de la Vatican, a spus de mai multe ori că ‘nu i s-a permis să publice’ tot ce ştie despre acest subiect care, după cât se pare, ar contrazice pretenţia că fuseseră identificate relicvele lui Petru. În plus, un ghid al Romei editat de cardinalul catolic Poupard şi publicat în 1991 spunea că „o examinare ştiinţifică a osemintelor găsite sub fundaţia Zidului Roşu nu pare să aibă nici o legătură cu apostolul Petru“. Oricât ar părea de ciudat, în ediţia următoare (publicată spre sfârşitul lui 1991), această propoziţie a dispărut şi a fost adăugat un nou capitol intitulat „O certitudine: Petru la bazilica San Pietro“.

Interpretarea descoperirilor

Este evident că descoperirile sunt pasibile de interpretare şi că ele înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi. Într-adevăr, istoricii catolici cu cea mai mare autoritate recunosc faptul că „datele istorice referitoare la certitudinea martiriului lui Petru la Roma şi a locului său de înmormântare sunt discutabile“. Ce dezvăluie descoperirile?

După părerea celor care caută să susţină tradiţia catolică, monumentul din edicul este „monumentul“ la care făcea referire un anume Gaius, un preot care a trăit pe la începutul secolului al III-lea. Potrivit lui Eusebius din Cezareea, un istoric eclesiastic din secolul al IV-lea, Gaius spunea că putea ‘indica monumentul lui Petru pe Colina Vaticanului’. Susţinătorii tradiţiei pretind că apostolul a fost înmormântat acolo, la baza monumentului care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „monumentul lui Gaius“. Alţii însă interpretează rezultatul săpăturilor cu totul diferit, indicând că primii creştini au acordat puţină atenţie înmormântării morţilor lor şi, chiar dacă Petru ar fi fost executat acolo, recuperarea corpului său ar fi fost foarte puţin probabilă. (Vezi chenarul de la pagina 29.)

Există persoane care nu sunt de acord cu faptul că „monumentul lui Gaius“ (în cazul în care a fost realmente găsit) este un mormânt. Ei susţin că acesta este un monument ridicat în onoarea lui Petru pe la sfârşitul secolului al II-lea şi că ulterior „a ajuns să fie considerat drept un monument funerar“. Însă, potrivit teologului Oscar Cullmann, „săpăturile de la Vatican nu au reuşit câtuşi de puţin să identifice mormântul lui Petru“.

Ce se poate spune despre oseminte? Trebuie să spunem că locul de unde proveneau de fapt aceste oase rămâne încă o enigmă. Întrucât pe locul unde este azi Colina Vaticanului se afla în secolul I e.n. o metropolă păgână, în zona aceea au fost îngropate numeroase cadavre de oameni dintre care multe au fost deja recuperate. Inscripţia incompletă (datând probabil din secolul al IV-lea), despre care unii spun că identifică locul în care au fost găsite relicvele ca fiind mormântul apostolului, se poate referi, în cel mai bun caz, „la presupusa prezenţă a oaselor lui Petru“. În plus, mulţi epigrafişti sunt de părere că inscripţia ar putea chiar însemna „Petru nu este aici“.

O ‘tradiţie nedemnă de încredere’

„Sursele iniţiale şi mai demne de încredere nu menţionează locul martiriului [lui Petru], dar sursele mai recente şi mai puţin demne de încredere sunt practic toate de părere că acesta a avut loc în zona Vaticanului“, spune istoricul D. W. O’Connor. Căutarea mormântului lui Petru în Vatican se baza, aşadar, pe tradiţii nedemne de încredere. „Când relicvele au căpătat o mare importanţă, afirmă O’Connor, creştinii au ajuns să creadă cu sinceritate că [monumentul] lui Petru în realitate indica locul exact al mormântului său.“

Aceste tradiţii s-au dezvoltat paralel cu venerarea nescripturală a relicvelor. Din secolele al III-lea şi al IV-lea, diverse centre eclesiastice au folosit relicve, adevărate şi false — nu însă fără câştiguri materiale — în lupta pentru atingerea supremaţiei „spirituale“ şi impunerea propriei autorităţi. Astfel, convinşi că rămăşiţele pământeşti ale lui Petru aveau puteri miraculoase, pelerinii se deplasau la presupusul său mormânt. Pe la sfârşitul secolului al VI-lea, credincioşii obişnuiau să arunce pe „mormânt“ bucăţi de material cântărite cu atenţie. „În mod remarcabil, afirmă o relatare din timpul acela, dacă credinţa solicitantului este tare, când va fi luată de pe mormânt, bucata de stofă va fi plină de o virtute divină şi va cântări mai mult decât înainte.“ Aceasta indică nivelul de credulitate de la acea dată.

De-a lungul secolelor, legende asemănătoare acesteia şi tradiţii lipsite de orice fundament au contribuit în mod considerabil la creşterea prestigiului bazilicii din Vatican. Totuşi, s-au ridicat voci de protest. În secolele al XII-lea şi al XIII-lea, valdensii au condamnat aceste exagerări şi, cu Biblia în mână, au explicat că Petru nu a fost niciodată la Roma. Secole mai târziu, li s-au alăturat adepţii Reformei protestante. În secolul al XVIII-lea, filozofi renumiţi au considerat tradiţia lipsită de temei, atât din punct de vedere istoric, cât şi scriptural. Acelaşi punct de vedere a fost împărtăşit şi de erudiţi capabili, catolici sau de altă credinţă, până în ziua de azi.

A murit Petru la Roma?

Petru, un umil pescar galileean, cu siguranţă nu a dat curs nici unei idei cu privire la primatul său peste bătrânii din congregaţia creştină a primului secol. Mai degrabă, el a vorbit despre sine ca despre un „bătrân colaborator“ (1 Petru 5:1–6 Revised Standard Version). Figura umilă a lui Petru contrastează cu parada din jurul presupusului său mormânt, aşa cum poate vedea orice vizitator al bazilicii din Vatican.

Pentru a-şi impune supremaţia asupra altor confesiuni creştine, Biserica Catolică a încercat să confere credibilitate tradiţiei „mai recente şi mai puţin demne de încredere“ care declară că Petru a locuit un anumit timp în Roma. Este ciudat însă că alte tradiţii antice plasează locul său de înmormântare nu în Vatican, ci în altă parte a Romei. Dar de ce să nu ne bizuim pe faptele consemnate în Biblie, singura sursă care conţine informaţii sigure cu privire la Petru? Din Cuvântul lui Dumnezeu reiese clar că, supunându-se îndrumărilor primite din partea corpului de guvernare al congregaţiei creştine din Ierusalim, Petru şi-a îndeplinit misiunea în zona estică a lumii antice, inclusiv în Babilon. — Galateni 2:1–9; 1 Petru 5:13; compară cu Faptele 8:14.

Când le-a scris creştinilor din Roma, prin 56 e.n., apostolul Pavel i-a salutat pe aproximativ 30 de membri ai acelei congregaţii fără măcar să-l menţioneze pe Petru (Romani 1:1, 7; 16:3–23). Apoi, între 60 şi 65 e.n., Pavel a scris şase scrisori din Roma, dar Petru nu este menţionat — fapt ce constituie o puternică dovadă că nu era acolo (compară cu 2 Timotei 1:15–17; 4:11).a Activitatea lui Pavel la Roma este descrisă în partea finală a cărţii Faptele apostolilor, dar din nou, nu se face nici o referire la Petru (Faptele 28:16, 30, 31). În consecinţă, o examinare obiectivă a dovezilor biblice, fără idei preconcepute, duce în exclusivitate la concluzia că Petru nu a predicat în Roma.b

„Primatul“ papei are la bază tradiţii care nu sunt demne de încredere şi o aplicare denaturată a versetelor biblice. Isus, nu Petru, este fundamentul creştinismului. „Cristos este capul congregaţiei“, spune Pavel (Efeseni 2:20–22; 5:23, NW). Isus Cristos a fost cel trimis de Iehova pentru a-i binecuvânta şi salva pe toţi cei care au credinţă. — Ioan 3:16; Faptele 4:12; Romani 15:29; vezi şi 1 Petru 2:4–8.

Aşadar, toţi cei care vizitează ceea ce sincer cred că este mormântul lui Petru pentru ‘a-l întâlni pe succesorul său’ se află în faţa alegerii de a accepta ‘tradiţii nedemne de încredere’ sau de a da crezare Cuvântului demn de încredere al lui Dumnezeu. Întrucât creştinii doresc ca închinarea lor să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu, ei ‘privesc ţintă la Isus, [„Desăvârşitorul“, nota de subsol] credinţei lor’ şi la exemplul perfect pe care ni l-a lăsat el ca să-l urmăm. — Evrei 12:2; 1 Petru 2:21.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 29]

„Săpăturile nu au dezvăluit urme sigure ale vreunui mormânt aflat sub edicul; şi nu există nici certitudinea că trupul Sf. Petru a fost vreodată recuperat de la executori pentru a fi înmormântat de comunitatea creştină. Potrivit cursului normal al evenimentelor, corpul cuiva care era considerat străin (peregrinus) — iar în faţa legii un criminal lipsit de drepturi — putea fi foarte bine aruncat în Tibru. . . . În plus, se pare că, la începutul erei creştine, interesul manifestat faţă de păstrarea rămăşiţelor pământeşti nu era la fel de mare ca cel de mai târziu, când credinţa în iminentul sfârşit al lumii a scăzut, iar cultul martirilor şi-a făcut treptat apariţia. Aşadar, probabilitatea ca trupul Sf. Petru să nu fi fost efectiv recuperat pentru înmormântare este plauzibilă.“ — The Shrine of St. Peter and the Vatican Excavations, de Jocelyn Toynbee şi John Ward Perkins.