Cât de exact este calendarul evreiesc?

CONFORM calendarului evreiesc, joi, 16 septembrie 1993, a fost sărbătoarea Roş Haşanah. După tradiţie, atunci s-a sunat din şofar, sau din trompeta de corn de berbec, pentru a se proclama venirea anului nou. Acest an este 5754 (în calendarul evreiesc) şi durează de la 16 septembrie 1993 până la 5 septembrie 1994.

Observăm imediat că, între calcularea timpului de către evrei şi calendarul occidental, sau gregorian, folosit în prezent, este o diferenţă de 3 760 de ani. De ce această diferenţă? Şi cât de exact este calendarul evreiesc?

Fixarea unui punct de plecare

Orice sistem de calculare a timpului trebuie să aibă un punct fix de plecare sau un punct de referinţă. De exemplu, creştinătatea calculează timpul de la anul în care se presupune că s-a născut Isus Cristos. Se spune că, de atunci încoace, datele cronologice sunt în era creştină. Deseori, ele sunt notate cu sigla a.d., de la expresia latinească anno Domini, care înseamnă „în anul Domnului“. Datele anterioare acestei perioade sunt notate cu î. Chr., care înseamnă „înainte de Cristos“.a Conform tradiţiei, chinezii calculează timpul în mod asemănător, pornind de la anul 2698 î.e.n. — începutul domniei legendarului Huang-Ti, Împăratul Galben. Astfel, 10 februarie 1994 a marcat începutul anului lunar chinezesc 4692. Dar cum stau lucrurile cu calendarul evreiesc?

The Jewish Encyclopedia declară: „Metoda obişnuită folosită în prezent de evrei pentru a nota data unui eveniment este menţionarea numărului anilor care s-au scurs de la crearea lumii“. Acest sistem cunoscut de evrei sub denumirea de era creării a început să fie folosit aproximativ în secolul al IX-lea e.n. Astfel, datele din calendarul evreiesc sunt, de obicei, precedate de sigla a.m., adică anno mundi. Aceasta este o formă abreviată a expresiei ab creatione mundi, care înseamnă „de la crearea lumii“. Dat fiind faptul că anul curent este a.m. 5754 , se consideră că, potrivit acestui sistem de calculare a timpului, „crearea lumii“ a avut loc cu 5 753 de ani în urmă. Să vedem cum s-a ajuns la stabilirea acestei date.

„Era creării“

Encyclopaedia Judaica (1971) dă următoarea explicaţie: „După diferite calcule ale rabinilor, «era creării» a început în toamna unuia dintre anii cuprinşi între 3762 şi 3758 î.e.n. Începând însă din secolul al XII-lea e.n., s-a acceptat ideea că «era creării» a început în 3761 î.e.n. (mai exact, la 7 octombrie, în anul respectiv). Acest calcul se bazează pe sincronizările dintre factorii cronologici prezentaţi în Biblie şi calculele găsite în literatura ebraică redactată la scurt timp după terminarea Bibliei“.

Sistemul de calculare a timpului de la „crearea lumii“ se bazează în principal pe interpretările rabinice ale textului biblic. Din cauza credinţei lor că lumea cu tot ce cuprinde ea a fost creată literalmente în şase zile a câte 24 de ore, erudiţii — atât cei din rândurile rabinilor, cât şi cei ai creştinătăţii — presupun că crearea primului om, Adam, a avut loc în acelaşi an cu crearea lumii. Însă lucrul acesta este departe de a fi exact.

Primul capitol al cărţii Geneza începe cu declaraţia „la început Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul“. Apoi continuă cu descrierea a ceea ce Dumnezeu a făcut în şase „zile“ succesive pentru a transforma pământul, care era „fără formă şi gol“, într-un habitat prielnic pentru oameni (Geneza 1:1, 2). Între aceste două etape ar fi putut trece milioane de ani. În plus, zilele de creare nu au fost perioade de câte 24 de ore, ca şi cum activităţile Creatorului ar fi determinate de aceste limite. Faptul că, în acest context, o ‘zi’ poate fi mai lungă de 24 de ore este semnalat în Geneza 2:4, unde se vorbeşte despre toate perioadele de creare ca fiind o singură ‘zi’. Multe mii de ani s-au scurs între prima şi a şasea zi de creare, când a fost creat Adam. Faptul de a stabili că Adam a fost creat în acelaşi timp în care au fost create cerurile şi pământul fizic nu este nici scriptural, nici ştiinţific. Totuşi, cum s-a stabilit că „era creării“ a început în 3761 î.e.n.?

Bază pentru cronologie

Din nefericire, cea mai mare parte a literaturii ebraice pe care s-au bazat calculele în discuţie nu mai există. Ne-a rămas doar o lucrare de cronologie al cărei titlu originar este Seder Ólam (Ordinea lumii). Ea îi este atribuită lui Yose ben Halafta, un cercetător al Talmudului din secolul al II-lea e.n. Această lucrare (numită ulterior Seder Ólam Rabbah pentru a o deosebi de o cronică medievală intitulată Seder Ólam Zuṭa) prezintă o istorie cronologică de la Adam până în secolul al II-lea e.n., respectiv până la revolta evreilor conduşi de Bar Kokhba, un fals Mesia, împotriva Romei. De unde a obţinut scriitorul aceste informaţii?

Deşi se străduia să urmeze relatarea biblică, Yose ben Halafta a adăugat propriile sale interpretări acolo unde textul nu era explicit cu privire la datele menţionate. „În multe cazuri . . . el a furnizat date bazate pe tradiţie şi, în plus, a inserat opiniile şi tradiţiile rabinilor anteriori şi ale contemporanilor săi“, declară The Jewish Encyclopedia. Alţii sunt mai puţin delicaţi cu aprecierile. Iată ce se spune în The Book of Jewish Knowledge: „El a calculat de la era creării şi, ca atare, a fixat date fanteziste pentru diferite evenimente ale evreilor, evenimente care se presupune că au avut loc de la Adam, primul om, până la Alexandru cel Mare“. Dar cum anume au influenţat aceste interpretări şi inserări exactitatea şi autenticitatea cronologiei evreieşti? Să vedem.

Tradiţii şi interpretări

Potrivit tradiţiei rabinice, Yose ben Halafta a calculat că al doilea templu din Ierusalim a durat în total 420 de ani. Calculul s-a bazat pe interpretarea rabinică a profeţiei lui Daniel referitoare la „şaptezeci de săptămâni“, adică 490 de ani (Daniel 9:24). Această perioadă s-a aplicat intervalului dintre distrugerea primului templu şi devastarea celui de-al doilea. Admiţând că exilul în Babilon a fost de 70 de ani, Yose ben Halafta a ajuns la concluzia că al doilea templu a durat 420 de ani.

Însă această interpretare întâmpină o problemă serioasă. Atât anul cuceririi Babilonului (539 î.e.n.), cât şi cel al distrugerii celui de-al doilea templu (70 e.n.) sunt date istorice cunoscute. Deci durata celui de-al doilea templu ar trebui să fie de 606 ani, nu de 420. Atribuindu-i acestei perioade numai 420 de ani, cronologia evreiască nu ia în calcul 186 de ani.

Profeţia lui Daniel nu se referă la durata templului din Ierusalim, ci mai curând a profeţit momentul în care avea să apară Mesia. Profeţia arată clar că „de la darea poruncii pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), Prinţul, sînt şapte săptămîni şi şaizeci şi două de săptămîni“ (Daniel 9:25, 26). Deşi fundaţia templului a fost pusă în al doilea an de la întoarcerea evreilor din exil (536 î.e.n.), ‘porunca’ pentru rezidirea oraşului Ierusalim nu a fost dată decât în „anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes“ (Neemia 2:1–8). Istoria laică exactă stabileşte că acela a fost anul 455 î.e.n. Dacă socotim în continuare 69 de „săptâmîni“, sau 483 de ani, ajungem în 29 e.n. Acesta a fost anul apariţiei lui Mesia, la botezul lui Isus.b

Un alt aspect al interpretării rabinilor care a dus la o mare neconcordanţă în cronologia evreiască se referă la momentul naşterii lui Avraam (Avram). Rabinii au adunat anii generaţiilor succesive consemnate în Geneza 11:10–26 şi au stabilit 292 de ani pentru perioada cuprinsă între Potop şi naşterea lui Avraam (Avram). Însă problema provine din interpretarea rabinică a versetului 26, unde se spune: „Şi Terah a trăit şaptezeci de ani, după care a devenit tatăl lui Avram, Nahor şi Haran (NW)“. Din acest text, tradiţia iudaică trage concluzia că Terah avea 70 de ani când s-a născut Avram. Totuşi, versetul nu spune cu exactitate că Terah a devenit tatăl lui Avraam la vârsta de 70 de ani, ci doar că a devenit tatăl a trei fii după ce a avut 70 de ani.

Ca să ştim care era vârsta exactă a lui Terah când s-a născut Avraam, nu trebuie decât să citim mai departe în Biblie. Din Geneza 11:32—12:4 aflăm că, după ce Terah a murit la vârsta de 205 ani, Avraam şi familia sa au părăsit Haranul la porunca lui Iehova. La data aceea, Avraam avea 75 de ani. Deci Avraam trebuie să se fi născut când Terah avea 130 de ani, nu 70. Aşadar, perioada dintre Potop şi naşterea lui Avraam a fost de 352 de ani, nu de 292 de ani. Cronologia evreiască face aici o eroare de 60 de ani.

O relicvă religioasă

Asemenea erori şi neconcordanţe din Seder Ólam Rabbah şi alte lucrări talmudice de cronologie au cauzat multe probleme şi discuţii nesfârşite între învăţaţii evrei. Deşi s-au făcut numeroase încercări pentru a pune de acord această cronologie cu datele istorice recunoscute, ele n-au prea avut succes. De ce? Deoarece, aşa cum remarcă Encyclopaedia Judaica, „interesul lor nu era atât ştiinţific, cât religios. Tradiţia trebuia susţinută cu orice preţ, îndeosebi în faţa sectanţilor disidenţi“. În loc să elimine confuzia provocată de tradiţiile lor, unii erudiţi evrei au căutat să discrediteze relatările Bibliei. Alţii au încercat să găsească sprijin în legendele şi tradiţiile babiloneene, egiptene şi hinduse.

Prin urmare, istoricii nu mai consideră „era creării“ o lucrare de cronologie demnă de încredere. Puţini învăţaţi evrei caută să o sprijine şi chiar lucrări de referinţă prestigioase, cum ar fi The Jewish Encyclopedia şi Encyclopaedia Judaica, o consideră defectuoasă. Deci metoda tradiţională evreiască de a calcula timpul de la crearea lumii nu poate fi considerată exactă din punctul de vedere al cronologiei biblice, care prezintă orarul profetic al lui Iehova Dumnezeu.

[Note de subsol]