Iehova îşi aminteşte de cei bolnavi şi de cei înaintaţi în vîrstă

A ÎNFRUNTA „ziua nenorocirii“ poate fi ceva foarte dificil (Psalmul 37:18, 19). O astfel de „zi“ poate veni sub forma vîrstei înaintate şi a stării de slăbiciune pe care o atrage aceasta după sine. Unii ajung în ziua nenorocirii atunci cînd suferă de o boală îndelungată şi gravă. Poate ei simt că boala pune stăpînire pe viaţa lor, dominîndu-le toate gîndurile şi acţiunile.

Este reconfortant să ne amintim însă faptul că Iehova veghează îndeaproape asupra tuturor slujitorilor săi. Cînd slujitorii săi devotaţi continuă să dea dovadă de loialitate şi înţelepciune, în pofida vîrstei înaintate, a bolii sau a altor situaţii dificile, îi bucură inima (2 Cronici 16:9a; Proverbele 27:11). Regele David ne asigură: „DOMNUL este lîngă toţi cei care Îl cheamă . . . le aude strigătul“. Da, el este conştient de lupta lor, îi întăreşte prin spiritul său „şi îi scapă“. El îşi aminteşte de ei şi îi ajută să suporte (Psalmul 145:18, 19). Dar noi? Ne amintim noi, la fel ca Iehova, de cei bolnavi şi de cei înaintaţi în vîrstă?

Slăbiciunile datorate vreunei boli sau vîrstei înaintate sînt realităţi ale vieţii din actualul sistem. Sînt stări cu care trebuie să ne luptăm pînă în ziua cînd Iehova îşi va aduce la îndeplinire scopul referitor la pămînt şi omenire. În prezent, din ce în ce mai mulţi oameni ajung la o vîrstă destul de înaintată, astfel încît, un mare număr dintre ei sînt familiarizaţi cu slăbiciunile de această natură. În plus, încă din tinereţe, mulţi ajung să fie victime ale unor accidente sau boli, care le pun viaţa în pericol sau care îi lasă infirmi. Atîta timp cît va mai exista această lume veche, boala şi vîrsta înaintată vor continua să constituie nişte dificultăţi majore.

Cît de mult îi apreciem noi pe cei bolnavi şi pe cei înaintaţi în vîrstă, care continuă să fie exemple „de suferire a răului şi de exercitare a răbdării“! Da, „noi îi declarăm fericiţi pe cei care au perseverat“ (Iacov 5:10, 11, NW). Multe persoane în vîrstă, care au slăbit acum în ce priveşte forţa, participă de zeci de ani la învăţarea, instruirea şi modelarea celor care se află actualmente în fruntea congregaţiei. Numeroase persoane în vîrstă se bucură totodată să-şi vadă copiii participînd în ministerul cu timp integral. — Psalmul 71:17, 18; 3 Ioan 4.

De asemenea, îi apreciem şi pe aceia care sînt grav bolnavi şi care totuşi, în pofida suferinţelor lor, reuşesc să ne încurajeze prin fidelitatea lor. Cînd aceştia îşi demonstrează speranţa fără să se clatine, rezultatele sînt dintre cele mai stimulatoare şi întăritoare în ce priveşte credinţa. Pacea minţii şi sentimentul de satisfacţie dezvăluie o credinţă care este într-adevăr demnă de imitat.

Este un şoc pentru cineva să descopere dintr-odată că are cancer sau să aibă un atac de apoplexie sau să fie afectat de o altă situaţie care să-i schimbe totalmente viaţa. De asemenea, este o grea încercare pentru părinţi să-şi vadă copiii îmbolnăvindu-se sau suferind în urma unui accident. Ce pot face alţii pentru a-i ajuta? Oricare ar fi aceste zile de nenorocire, ele constituie o încercare pentru întreaga comunitate creştină. Este o ocazie de a demonstra că ‘prietenul adevărat este un frate născut pentru necaz’ (Proverbele 17:17, nota de subsol). Fireşte, cei bolnavi şi cei înaintaţi în vîrstă nu se pot aştepta să primească toţi ajutor personal din partea fiecărui membru al congregaţiei. Iehova se va îngriji, prin intermediul spiritului său, ca mulţi să se simtă îndemnaţi să ofere ajutor în diverse moduri. Iar bătrînii pot fi şi ei atenţi pentru a se asigura că nimeni nu este trecut cu vederea. — Vezi Exodul 18:17, 18.

Încercaţi să înţelegeţi

Cînd încercaţi să ajutaţi pe cineva, este important să întreţineţi o bună comunicare, iar aceasta pretinde timp, răbdare şi empatie. Venind în ajutor, doriţi fireşte ‘să întăriţi prin cuvinte’; ascultaţi însă cu grijă înainte de a vorbi sau de a acţiona, altfel aţi putea deveni în cele din urmă un ‘consolator dezagreabil’. — Iov 16:2, 5, NW.

Persoanele bolnave şi cele înaintate în vîrstă vor constata cîteodată că le este greu să-şi ascundă sentimentul de frustrare. Mulţi au ţinut mult la speranţa lor de a trăi pentru a supravieţui necazului celui mare, iar acum ei se simt angajaţi într-o întrecere cu timpul, întrecere pe care nu sînt siguri că o vor cîştiga. De asemenea, situaţia lor îi determină deseori să se simtă obosiţi şi neliniştiţi. Faptul de a menţine o credinţă vie şi puternică constituie o luptă, îndeosebi atunci cînd o persoană nu-şi mai poate urma dorinţa inimii de a avea o participare deplină în ministerul creştin. Un bătrîn creştin a vizitat o soră înaintată în vîrstă; în timp ce se ruga împreună cu ea, el a cerut ca Iehova să ne ierte păcatele. După rugăciune, el a remarcat că ea plîngea. Sora i-a explicat ce simţea ea, şi anume că avea nevoie de o iertare specială din partea lui Iehova, deoarece nu mai putea să participe în lucrarea de predicare din casă în casă. Într-adevăr, sentimentul unei persoane că este incapabilă sau inaptă, deşi deseori este nejustificat, îi poate întrista foarte mult inima.

Nu treceţi cu vederea faptul că neliniştea şi oboseala pot afecta echilibrul mintal. Din cauza stărilor de slăbiciune caracteristice bătrîneţii sau din cauza stresului provocat de o boală istovitoare, o persoană se poate simţi părăsită de Iehova, spunînd probabil: „Oare ce am făcut? De ce tocmai eu?“ Amintiţi-vă de cuvintele din Proverbele 12:25: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar un cuvînt bun îl înveseleşte“. Căutaţi să folosiţi cuvinte bune care vor mîngîia. Persoanele în vîrstă care se confruntă cu suferinţe pot chiar, asemenea lui Iov, să-şi exprime dorinţa de a muri. Acest lucru nu trebuie să vă surprindă; căutaţi să le înţelegeţi. Astfel de plîngeri nu sînt neapărat dovada unei lipse de credinţă sau de încredere. Iov s-a rugat să fie ‘ascuns în Locuinţa Morţilor’, totuşi cuvintele pe care le-a exprimat imediat după aceasta dezvăluie credinţa sa fermă că Iehova avea să îl învieze mai tîrziu din morţi. O credinţă puternică face posibil ca cineva să treacă prin perioade de suferinţă şi de depresie şi totuşi să rămînă aproape de Iehova. — Iov 14:13–15.

Să le arătăm onoare celor bolnavi şi celor înaintaţi în vîrstă

Un lucru de cea mai mare importanţă este să căutăm să-i tratăm cu onoare şi cu demnitate pe cei bolnavi şi pe cei înaintaţi în vîrstă (Romani 12:10). Dacă ei nu reacţionează la fel de prompt ca înainte sau dacă nu pot face tot atît de mult ca înainte, nu vă pierdeţi răbdarea. Nu vă grăbiţi să interveniţi şi să luaţi decizii în locul lor. Indiferent cît de bine intenţionaţi am fi, dacă ne comportăm într-un mod despotic sau autoritar, o vom priva în mod sigur pe cealaltă persoană de respectul de sine. Într-o teză de doctorat publicată în 1988, cercetătorul Jette Ingerslev a arătat ce anume au considerat membrii unui grup, care aveau vîrsta de 85 de ani, că este de cea mai mare importanţă pentru felul lor de viaţă: „Ei au arătat trei domenii care au o prioritate înaltă: a fi împreună cu rudele; o bună stare de sănătate; şi ultimul, dar nu şi cel din urmă, a putea lua personal decizii“. Să remarcăm faptul că patriarhul Iacov nu a fost desconsiderat de către fiii săi atunci cînd a îmbătrînit; dorinţele sale au fost respectate. — Geneza 47:29, 30; 48:17–20.

Şi cei care sînt bolnavi trebuie trataţi cu demnitate. Un bătrîn de congregaţie şi-a pierdut capacitatea de a vorbi, de a citi şi de a scrie din cauza unei erori în timpul unei intervenţii chirurgicale. Aceasta a fost o lovitură grea, dar colaboratorii săi bătrîni au decis să facă tot ce puteau pentru ca el să nu se simtă inutil. Acum ei îi citesc toată corespondenţa primită de către congregaţie şi ţin seama de el la planificarea altor chestiuni referitoare la congregaţie. La întrunirile bătrînilor, ei încearcă să afle care este opinia lui. Ei îl fac să înţeleagă că îl consideră încă un colaborator bătrîn şi că apreciază prezenţa lui. În congregaţia creştină, fiecare dintre noi poate face un efort astfel încît nici unul dintre cei bolnavi sau dintre cei înaintaţi în vîrstă să nu se simtă ‘lepădat’ sau ignorat. — Psalmul 71:9.

Ajutor pentru a dobîndi forţă spirituală

Cu toţii avem nevoie de hrană spirituală pentru a ne menţine credinţa vie şi puternică. Iată de ce sîntem încurajaţi să citim zilnic Biblia şi publicaţiile biblice şi să participăm în mod zelos la întrunirile creştine şi la activităţile de predicare. Adesea, cei bolnavi şi cei înaintaţi în vîrstă au nevoie de ajutor pentru a realiza aceste lucruri şi este important să facem ceea ce corespunde situaţiei fiecăruia. Din fericire, mulţi pot să asiste încă la întruniri dacă li se pune la dispoziţie un mijloc de transport şi sînt ajutaţi puţin la Sala Regatului. Prezenţa lor la aceste întruniri constituie o mare încurajare pentru congregaţie. Perseverenţa lor este stimulatoare şi întăreşte credinţa.

În multe cazuri, cei bolnavi şi cei înaintaţi în vîrstă pot avea şi o participare semnificativă în ministerul creştin. Unii pot fi incluşi într-un grup care se deplasează cu maşina pentru a depune mărturie, iar ei se vor simţi, desigur, învioraţi că pot face cîteva vizite. Dacă nu mai este posibil acest lucru, ei pot găsi bucurie în a le depune mărturie informală persoanelor cu care vin în contact. O soră care avea cancer a decis să-şi folosească timpul care i-a mai rămas de trăit depunînd un efort deosebit pentru înaintarea veştii bune. Predicarea ei curajoasă a fost o încurajare pentru toţi. Ea a făcut planuri chiar şi referitor la funeraliile ei, astfel încît să le fie depusă o excelentă mărturie rudelor necredincioase, colegilor de muncă şi vecinilor. Astfel, situaţia ei tragică ‘s-a întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei’, iar hotărîrea ei de a manifesta credinţă şi încredere a dat un sens deosebit ultimelor ei zile. — Filipeni 1:12–14.

Este bine să-i ajutăm pe cei bolnavi şi pe cei înaintaţi în vîrstă să se întărească spiritualiceşte. Familiile îi pot invita să petreacă o seară în compania lor, sau, din cînd în cînd, o parte din studiul lor familial s-ar putea ţine la locuinţa unuia dintre cei care nu pot ieşi din casă. O mamă se ducea cu cei doi copii mai mici ai săi la locuinţa unei surori în vîrstă, astfel încît au putut citi împreună Cartea mea cu relatări biblice. Acest lucru a făcut-o fericită pe sora în vîrstă, iar copiii s-au bucurat de atenţia pe care le-a acordat-o aceasta.

Există însă momente în care o persoană suferindă nu ar trebui să fie deranjată prea mult, iar în astfel de cazuri, poate că cel mai bun lucru este să i se citească doar din cînd în cînd cu voce tare unele materiale. Nu uitaţi aşadar că, chiar dacă o persoană este prea slăbită fizic pentru a participa la o conversaţie, ea poate simţi totuşi necesitatea şi dorinţa de a se bucura puţin de asociere spirituală. Ne putem ruga cu astfel de persoane, le putem citi sau le putem relata experienţe; dar trebuie să avem grijă să nu stăm mai mult decît pot ele suporta.

Există un serviciu sacru pe care majoritatea celor bolnavi şi a celor înaintaţi în vîrstă îl pot totuşi înfăptui: rugăciunea în folosul altora. Primii discipoli au acordat o mare importanţă acestui minister. Cu o anumită ocazie, ei au împărţit sarcinile din cadrul congregaţiei în aşa fel încît apostolii să se poată concentra asupra rugăciunii. Fidelul Epafras este menţionat ca ‘luptîndu-se pentru alţii în rugăciunile sale’ (Coloseni 4:12; Faptele 6:4). O astfel de rugăciune este foarte importantă şi folositoare. — Luca 2:36–38; Iacov 5:16.

Iehova îşi aminteşte de cei bolnavi şi de cei înaintaţi în vîrstă şi se îngrijeşte de ei în ziua nenorocirii lor. El aşteaptă, pe bună dreptate, şi din partea noastră să analizăm ce anume putem face pentru a-i ajuta şi pentru a-i sprijini. Interesul pe care îl manifestăm este o reflectare a hotărîrii noastre de a ne păstra propria integritate. Şi sîntem fericiţi să ne gîndim la cuvintele regelui David: „DOMNUL cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie“. — Psalmul 37:18.

[Chenarul de la paginile 28, 29]

Să acordăm un ajutor practic plini de înţelegere

PRIETENII şi rudele trebuie să dobîndească o cunoştinţă elementară, dar corectă despre modul în care să se îngrijească de cei bolnavi şi de cei înaintaţi în vîrstă. În primul rînd, ei pot fi încurajaţi să păstreze o atitudine pozitivă faţă de viaţă, să se simtă necesari şi apreciaţi şi să aibă un sentiment al propriei valori. În felul acesta calitatea vieţii lor va rămîne la un nivel care le va ocroti bucuria în Iehova, în pofida durerilor şi suferinţelor lor. S-a remarcat faptul că mulţi Martori ai lui Iehova trăiesc pînă la o vîrstă apreciabilă. Un factor hotărîtor care contribuie la aceasta este, fără îndoială, interesul lor viu faţă de speranţa care le stă înainte, dispoziţia lor mintală optimistă şi participarea lor, în măsura în care este posibil, la activităţile Regatului. Ultimul preşedinte al Watch Tower Society, Frederick W. Franz, care a murit liniştit la vîrsta de 100 de ani după o viaţă rodnică şi plină de bucurii, este un exemplu minunat în acest sens. — Compară cu 1 Cronici 29:28.

În general, faptul de a acorda atenţie aspectelor de bază ale îngrijirii zilnice poate cuprinde multe lucruri: o bună igienă, o alimentaţie adecvată, suficiente lichide şi sare, efectuarea, în mod rezonabil, a unor exerciţii fizice, aer proaspăt, masaje uşoare şi conversaţii stimulatoare. O alimentaţie adecvată poate contribui la menţinerea unui auz mai bun, a unui văz mai bun, a funcţionării intelectului, a unei bune sănătăţi fizice, precum şi la o mai mare rezistenţă la boli. Pentru persoanele înaintate în vîrstă simplul fapt de a avea sau nu o alimentaţie adecvată şi bogată în lichide poate duce la o condiţie bună sau la senilitate. Ar putea fi necesar să vă gîndiţi puţin şi la găsirea unei forme de exerciţiu fizic care să corespundă persoanei respective. O soră care vine să-i citească unei surori în vîrstă, aproape oarbă, îşi începe şi îşi încheie fiecare vizită săptămînală dansînd uşor cu sora de jur împrejur prin cameră. Casetofonul este întotdeauna pregătit cu muzică selectată şi amîndouă se bucură de acest „antrenament“.

În multe ţări, unele organizaţii de asistenţă socială pot furniza un valoros ajutor practic şi pot oferi informaţii şi sfaturi referitoare la unele situaţii concrete şi la modul în care le pot face faţă. (Desigur, un creştin trebuie să fie întotdeauna atent să nu fie deviat spre activităţi care să-l distragă de la adevăratul nostru minister creştin.) Cîteodată ajutorul este acordat sub forma unui pat special de spital, aparate de susţinere pentru mers, cîrje, scaune cu rotile, aparate auditive etc. Întrucît multe persoane înaintate în vîrstă au sentimentul că nu mai au nevoie de nimic sau că nu mai merită să mai achiziţioneze astfel de lucruri noi, rudele trebuie adeseori să le acorde sfaturi sănătoase sau chiar să-şi folosească puterea de convingere. Un mîner practic pentru uşa de la baie poate produce mai multă bucurie decît un buchet de flori.

Faptul de a le purta de grijă celor înaintaţi în vîrstă poate genera un mare stres mintal, îndeosebi dacă persoana devine senilă. Senilitatea apare uneori pe nesimţite. O persoană poate încerca contracararea ei împiedicînd pacientul să rămînă pasiv în mod inutil. O persoană senilă se poate supăra dintr-odată pe cineva faţă de care era puternic ataşat. Rudele trebuie să înţeleagă că o persoană în vîrstă poate chiar să uite tot ce are legătură cu adevărul — aceasta fiind o tristă consecinţă a ruinării fizice, nu o dovadă a pierderii credinţei.

Dacă pacientul se află într-un spital sau într-un azil, este necesară menţinerea unei bune legături cu personalul, astfel încît aceştia să ştie cum să procedeze în ceea ce priveşte aniversarea zilelor de naştere, Crăciunul sau alte sărbători lumeşti. Dacă este necesară o intervenţie chirurgicală, rudele pot explica şi documenta poziţia pe care a avut-o pacientul faţă de transfuziile de sînge.