Face parte darul limbilor din adevăratul creştinism?
„SIMŢEAM, în timp ce-l ascultam rugîndu-se în limbi, ca şi cum în aer ar fi plutit o încărcătură electrizantă“, a spus Bill după ce el şi alţi şase se adunaseră lîngă predicator, în apropierea altarului bisericii. Constituie aceste întîmplări o repetare a acţiunii spiritului sfînt din secolul întîi? Se identifică ele cu religia Bibliei? Putem găsi răspunsuri satisfăcătoare printr-o analiză atentă a Scripturilor.
Relatarea biblică ne dezvăluie că orice dar miraculos al spiritului s-a transmis în prezenţa a cel puţin unuia dintre apostoli sau a apostolului Pavel. Prima dintre cele trei situaţii în care este consemnată vorbirea în limbi s-a petrecut în rîndul celor 120 de discipoli ai lui Isus adunaţi la Ierusalim, cu ocazia Penticostei anului 33 e.n. (Faptele 2:1–4). Trei ani şi jumătate mai tîrziu, în timp ce un grup de italieni necircumcişi asculta predica lui Petru, au primit spiritul şi au început ‘să vorbească în limbi şi să mărească pe Dumnezeu’ (Faptele 10:44–48). După 19 ani de la acea Penticostă, aproximativ în 52 e.n., Pavel a vorbit unui grup din Efes şi şi-a pus mîinile peste 12 discipoli. Aceştia au început şi ei ‘să vorbească în limbi şi să prorocească’. — Faptele 19:6.
De ce a fost nevoie de darul vorbirii în limbi?
Exact înainte de a urca la cer, Isus le-a spus continuatorilor săi: „Voi veţi primi putere, cînd va veni Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim . . . şi pînă la marginile pămîntului“ (Faptele 1:8). Să reţinem că el a indicat astfel modul exact în care va fi îndeplinită această monumentală lucrare de mărturie: cu ajutorul spiritului sfînt.
La ora aceea nu exista o tehnologie modernă de comunicare care ne permite acum să trimitem mesaje oriunde pe glob, în numeroase limbi. Vestea bună trebuia să fie răspîndită în principal prin viu grai, şi, în acest sens, darul miraculos al vorbirii în limbi străine avea să se dovedească de mare utilitate. Aşa s-a întîmplat cînd creştinii din secolul întîi le-au predicat evreilor şi prozeliţilor aflaţi la Ierusalim cu ocazia Penticostei anului 33 e.n. Parţi, mezi, elamiţi, cretani, arabi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont şi din districtul Asiei, precum şi vizitatori din Roma au auzit „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu“ în limbile lor şi au înţeles cele spuse. Imediat au devenit credincioşi trei mii. — Faptele 2:5–11, 41.
Dar un aspect omis deseori este acela că vorbirea în limbi era doar una dintre cele nouă acţiuni ale spiritului sfînt menţionate de apostolul Pavel în scrisoarea adresată creştinilor din Corint. Deşi vorbirea în limbi era considerată de Pavel un dar neînsemnat, ea s-a dovedit a fi de valoare pentru congregaţia timpurie în ce priveşte răspîndirea veştii bune despre Regatul ceresc al lui Dumnezeu. Vorbirea în limbi a fost unul dintre „darurile“ care au contribuit la creşterea numerică şi la zidirea congregaţiei creştine nou-născute. — 1 Corinteni 12:7–11; 14:24–26.
Acţiunile variate ale spiritului sfînt în secolul întîi, inclusiv vorbirea în limbi, au constituit şi ele o dovadă evidentă a faptului că Dumnezeu nu mai folosea congregaţia Israelului, veche de 1 500 de ani, drept poporul său special. Indiscutabil, el aprobase acum noua congregaţie creştină, instituită de Fiul său unic-născut. — Compară cu Evrei 2:2–4.
Aceste manifestări ale spiritului au constituit pietrele de bază pe care s-a clădit tînăra congregaţie creştină şi au ajutat la creşterea ei spre maturitate. Pavel a explicat că, după ce îşi vor fi îndeplinit scopul, aceste daruri miraculoase vor înceta: „Prorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta“. — 1 Corinteni 13:8.
Da, Biblia spune cu claritate că darul limbilor avea să înceteze. Dar cînd? Faptele 8:18 dezvăluie că darurile spiritului se primeau „prin punerea mîinilor apostolilor“. Evident deci, odată cu moartea ultimului apostol transmiterea darurilor spiritului avea să înceteze, inclusiv vorbirea în limbi. Prin urmare, cînd cei care au primit aceste daruri de la apostoli au dispărut şi ei de pe scena pămîntească, acest dar miraculos avea să înceteze. Pînă atunci congregaţia creştină avusese timp să se consolideze şi să se răspîndească în multe ţări.
„Limbi necunoscute“ şi interpretarea lor
Actuala renaştere a vorbirii în limbi a fost „considerată de unii drept o extravaganţă emoţională a unor exhibiţionişti instabili, în timp ce alţii o consideră identică cu fenomenul vorbirii în limbi din vremea apostolilor“. Întrunirile actuale din biserici cu ocazia cărora se vorbeşte în „limbi necunoscute“ implică de obicei o dezlănţuire extaziată de sunete neinteligibile. În acest sens, cineva mărturisea: „Mă folosesc de darul limbilor mai ales în particular pentru o meditaţie personală . . . Simt o oarecare stinghereală în faţa altora“. Altcineva relata: „Îmi aud cuvintele şi nu le înţeleg, dar îmi simt limba împinsă să vorbească“.
Ce informaţii de reală valoare se transmit prin intermediul acestor limbi necunoscute, şi ce se poate spune despre interpretare? Cei care pretind că interpretează această vorbire au oferit explicaţii diferite pentru aceleaşi expresii neinteligibile. De ce diferite? Ei justifică această neconcordanţă spunînd: „Dumnezeu i-a dat unuia o interpretare a vorbirii, şi altuia altă interpretare“. Cineva a recunoscut: „Am observat situaţii cînd interpretarea nu era de tipul celei exacte“. D. A. Hayes, în cartea sa The Gift of Tongues, se referea la o situaţie în care un bărbat a refuzat să interpreteze vorbirea unei femei care vorbea într-o limbă necunoscută, deoarece „limba era de cel mai abject tip“. Ce contrast faţă de vorbirea în limbi din secolul întîi care slujea la zidirea congregaţiei! — 1 Corinteni 14:4–6, 12, 18.
Astăzi unii pretind că au auzit interpretări minunante şi cred, poate în mod sincer, că Dumnezeu foloseşte acest dar cînd „doreşte să adreseze un mesaj direct oamenilor“. Dar ce mesaj din partea lui Dumnezeu ne-ar trebui astăzi de care Isus Cristos şi apostolii să nu se fi îngrijit pentru noi? Pavel, care avea şi el spiritul sfînt, a spus: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună“. — 2 Timotei 3:16, 17.
În realitate, congregaţia creştină nu se mai află în faza de început şi, de aceea, revelaţiile divine sau darurile miraculoase ale spiritului nu mai sînt necesare pentru a valida rolul acesteia. Biblia avertizează: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă vestească o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema“. — Galateni 1:8.
Vorbirea miraculoasă în limbi nu mai este necesară şi nu există nici un fundament biblic care să ne îndreptăţească să credem că aceasta este o parte a creştinismului adevărat de astăzi. Acum, cînd Biblia este completă şi disponibilă pretutindeni, avem în Cuvîntul lui Dumnezeu tot ce ne trebuie. Ea ne permite să dobîndim o cunoştinţă exactă despre Iehova şi Fiul lui, înţelegere care conduce la viaţă eternă. — Ioan 17:3; Apocalipsa 22:18, 19.
Chiar şi în secolul întîi, apostolul Pavel a fost obligat să scrie membrilor congregaţiei din Corint pentru a le corecta punctul de vedere cu privire la scopul pentru care creştinii timpurii au primit darul limbilor. Se pare că unii deveniseră fascinaţi de darul limbilor şi se comportau asemenea unor copilaşi, imaturi spiritualiceşte. Se acorda prea multă atenţie „limbilor“ (1 Corinteni 14:1–39). Pavel a accentuat faptul că nu toţi creştinii din secolul întîi vorbeau în limbi miraculoase. Acestea nu le erau necesare pentru salvare. Chiar şi atunci cînd exista, darul limbilor era de importanţă secundară prorocirii miraculoase. Vorbirea în limbi nu a fost şi nu este o cerinţă pentru ca creştinii să cîştige viaţă eternă. — 1 Corinteni 12:29, 30; 14:4, 5.
Forţa din spatele limbilor necunoscute de astăzi
Unii cred că forţa motrice din spatele celor care vorbesc azi în limbi o constituie conducătorii bisericii charismatice care îi îmboldesc pe membrii turmei lor să dobîndească această iscusinţă. În unele cazuri ea este determinată de sentimentalism şi de dezechilibru. În Tongues of the Spirit, Cyril G. Williams spune că aceasta a devenit „în multe situaţii un semn al elitismului din cadrul unui grup“ şi îi conferă persoanei respective „prestanţă şi autoritate în ochii grupului şi al său personal“. Prin urmare, motivaţia ar putea fi dorinţa de a aparţine grupului superior a cărui limbă este necunoscută.
Donald P. Merrifield, fost preşedinte al Universităţii Loyola, observa că „limbile ar putea fi o experienţă istorică sau, potrivit unora, o experienţă diabolică“. Clericul Todd H. Fast spunea: “Problema limbilor este controversată. Diavolul are multe moduri prin care încearcă să ne influenţeze“. Biblia însăşi avertizează că Satan şi demonii lui sînt capabili să-i influenţeze pe oameni şi să le dirijeze vorbirea (Faptele 16:17, 18). Isus a acţionat împotriva unui spirit demonic care obliga un bărbat să ţipe şi să se trîntească la pămînt (Luca 4:33–35). Pavel a avertizat că ‘Satan se va preface într-un înger de lumină’ (2 Corinteni 11:14). Cei care caută astăzi darul limbilor pe care Dumnezeu nu îl mai acordă poporului său cad, de fapt, pradă înşelăciunii lui Satan, care, aşa cum sîntem avertizaţi, se va folosi de „tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase“. — 2 Tesaloniceni 2:9, 10.
Limbile şi adevăratul creştinism
Creştinii din secolul întîi care primiseră darul vorbirii în limbi s-au folosit de el pentru a explica minunatele lucruri ale lui Dumnezeu. Se punea accentul pe necesitatea ca mesajul transmis în limbi să fie interpretat într-un mod clar, astfel încît să poată fi înţeles de toţi şi să îi zidească pe mulţi (1 Corinteni 14:26–33). Pavel i-a dojenit spunîndu-le: „Dacă nu pronunţaţi un cuvînt de înţeles într-o anumită limbă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vînt“. — 1 Corinteni 14:9.
Deşi spiritul sfînt le acordase creştinilor timpurii darul limbilor, el nu i-a făcut să vorbească neinteligibil sau să bolborosească ceva intraductibil. În armonie cu sfatul lui Pavel, spiritul sfînt a oferit o vorbire care a contribuit la predicarea mai rapidă a veştii bune „întregii creaţii de sub cer“. — Coloseni 1:23.
Referitor la aceste ultime zile ale sistemului actual, Isus Cristos a ordonat: „Mai întîi trebuie ca Evanghelia [Regatului instaurat] să fie predicată tuturor popoarelor“ (Marcu 13:10). Ca şi în secolul întîi, toată creaţia trebuie să audă mesajul Regatului. Acest lucru este posibil deoarece Biblia a fost tradusă, în întregime sau parţial, în aproximativ 2 000 de limbi. Acelaşi spirit care i-a insuflat pe creştinii timpurii să vorbească cu îndrăzneală şi curaj susţine actualmente ampla şi minunata lucrare de predicare desfăşurată de congregaţia modernă a Martorilor lui Iehova. Prin viu grai sau folosindu-se de tehnologia modernă de tipărire care face disponibil adevărul scriptural prin intermediul paginii tipărite, ei vorbesc „limba pură“. Acest mesaj este difuzat în peste 200 de ţări şi teritorii insulare. Martorii lui Iehova constituie unicul popor impulsionat de spiritul lui Dumnezeu să le aducă la cunoştinţă tuturor măreţele lucruri ale lui Dumnezeu. — Ţefania 3:9, NW; 2 Timotei 1:13.
[Legenda fotografiilor de la pagina 7]
Mărturie de la uşă la uşă în Japonia
Mărturie de la navă la navă în Columbia
Mai jos: Studiu biblic în Guatemala
Jos: Mărturie într-o zonă rurală din Ţările de Jos