Am fost ferm ataşat de organizaţia lui Dumnezeu

RELATARE DE ROY A. RYAN

Sandhill, Missouri, avea un nume potrivit, deoarece era cu puţin mai mare decît o colină largă de nisip care se întinde într–o zonă deluroasă. Acest sat de răscruce era situat la cinci kilometri vest de oraşul Rutledge şi nu avea decît opt sau nouă case, o biserică metodistă şi un mic atelier de fierărie. Acolo m–am născut în 25 octombrie 1900.

TATĂL MEU era fierarul satului. Cu toate că părinţii mei mergeau rar la biserică, mama a început să mă trimită la Şcoala de duminică a Bisericii Metodiste. Nu–mi plăcea numele de metodişti, deoarece consideram că ar trebui să ne numim creştini; totuşi am dezvoltat o sete pentru adevărul biblic şi interes pentru viaţa eternă.

Cînd aveam 16 ani, am mers să lucrez la căile ferate din Santa Fe. Unul dintre Studenţii internaţionali ai Bibliei (cum erau numiţi pe atunci Martorii lui Iehova), pe nume Jim, a venit să lucreze în echipa noastră de la căile ferate, iar eu am lucrat în mod frecvent împreună cu el. Jim vorbea, iar eu ascultam ceea ce avea el de spus despre Biblie. Mi se părea că este corect ce spune, aşa că l–am întrebat dacă nu mi–ar putea împrumuta una dintre cărţile lui.

Jim mi–a împrumutat volumul întîi al cărţii Studii din Scripturi, publicată de C. T. Russell de la International Bible Students Association (Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei). Cînd i l–am înapoiat, i–am cerut să–mi dea mai multe volume. Curînd după aceea, Jim a plecat de la căile ferate, şi prima ocazie în care l–am văzut a fost pe o stradă din Rutledge, în timp ce înregistra comenzi pentru cartea ilustrată Scenariul Foto–Dramei Creaţiunii. Mai tîrziu, el m–a invitat la întrunirile în grup care se ţineau în locuinţa lui. În fiecare duminică, mergeam pe jos 5 km pînă în Rutledge pentru întrunire.

În 1919, cînd a fost introdusă revista Epoca de aur (acum Treziţi–vă!), am dorit să încep activitatea în ministerul de teren. Eu şi încă un nou Student al Bibliei eram hotărîţi să distribuim această nouă revistă de la uşă la uşă. Ne simţeam oarecum intimidaţi la gîndul de a–i vizita pe locuitorii din oraşul nostru natal, aşa că am luat un tren şi ne–am dus într–un oraş din apropiere. Cînd ajungeam, dimineaţa, ne continuam fiecare drumul şi băteam la uşi pînă după–amiaza, chiar dacă nu aveam nici o instruire în această lucrare. Am înregistrat comenzi pentru două abonamente, dintre care una din partea unui bărbat cu care lucrasem la căile ferate.

În 10 octombrie 1920 am fost botezat într–un iaz din apropiere de Rutledge. Părinţii mei s–au opus faptului ca eu să am de–a face cu Studenţii Internaţionali ai Bibliei. Acest lucru s–a datorat opoziţiei insuflate de clerici pe care o suportaseră Studenţii Bibliei în timpul războiului, între anii 1914 şi 1918. Mai tîrziu însă, tatăl meu a început să asiste la unele întruniri ale Studenţilor Bibliei şi citea totodată Epoca de aur. Înainte de a muri, mama a devenit şi ea mai îngăduitoare faţă de înţelegerea noastră referitoare la adevărul Bibliei. Totuşi, nici unul dintre membrii familiei mele nu şi–a însuşit vreodată adevărul.

Un timp de testare

În acele zile de început, mai existau, afară de mine, doar trei bărbaţi care erau prezenţi cu regularitate la întrunirile din Rutledge, în vederea studierii Bibliei. Aceşti trei bărbaţi au părăsit în cele din urmă organizaţia. Unul dintre ei era un vorbitor excelent, care ţinea cuvîntări publice în zona noastră. El a devenit însă mîndru de capacităţile sale şi a considerat că nu ar fi în armonie cu demnitatea lui să ia parte la predicarea din casă în casă cum făcuseră primii creştini. — Faptele 5:42; 20:20.

Cînd cei trei au încetat să se mai asocieze cu Studenţii Internaţionali ai Bibliei, îmi amintesc că am simţit la fel ca apostolul Petru atunci cînd Isus le–a vorbit oamenilor despre faptul de «a mînca carnea sa şi a bea sîngele său». Poticnindu–se de învăţătura lui, mulţi l–au părăsit cu ocazia aceea. Atunci, Isus l–a întrebat pe apostolul Petru: „Voi nu vreţi să vă duceţi?“ Petru a răspuns: „Doamne, . . . la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.“ — Ioan 6:67, 68.

Chiar dacă Petru nu a înţeles pe deplin ce a vrut să spună Isus prin cuvintele «a mînca carnea mea şi a bea sîngele meu», el a recunoscut că Isus avea cuvintele vieţii. În felul acesta am simţit eu în legătură cu organizaţia. Ea deţinea adevărul chiar dacă eu nu înţelegeam întotdeauna pe deplin tot ceea ce citeam în publicaţii. Totuşi, ori de cîte ori era spus ceva ce nu înţelegeam, nu pledam niciodată împotriva acelui lucru. Mai tîrziu, problema era clarificată sau unele puncte de vedere erau uneori ajustate. Am fost întotdeauna fericit că am aşteptat cu răbdare să apară clarificarea. — Proverbele 4:18.

Acomodări pentru a deveni pionier

În iulie 1924 am asistat la un congres internaţional la Columbus, Ohio. Epoca de aur îl descria ca fiind „cel mai mare congres al Studenţilor Bibliei care s–a ţinut vreodată“. Acolo a fost adoptată vibranta rezoluţie intitulată „Acuzaţie“. Informaţiile primite şi spiritul manifestat la acel congres m–au încurajat să devin un ministru cu timp integral, sau pionier.

Cînd m–am întors de la congres, mi–am părăsit locul de muncă de la căile ferate şi, împreună cu un alt Student al Bibliei, am început să slujesc ca pionier. Însă, după aproximativ un an, sănătatea părinţilor mei s–a deteriorat în aşa măsură încît au avut nevoie de ajutorul meu. Am încetat să activez ca pionier şi am găsit un loc de muncă la o companie de canalizare, dar, întrucît cei ce lucrau acolo nu constituiau un bun anturaj, am părăsit locul acela de muncă şi m–am lansat în creşterea albinelor şi valorificarea mierii.

Pînă în toamna anului 1933 mi–au murit ambii părinţi şi am rămas liber de orice obligaţie. Astfel, în primăvara anului 1934, am transferat albinele în grija unei alte persoane, mi–am cumpărat o mică rulotă în care să pot locui şi am reînceput activitatea de pionier în ministerul cu timp integral. Prima dată am lucrat împreună cu un Martor în vîrstă în apropiere de Quincy, Illinois. Mai tîrziu, m–am reîntors în Missouri, unde m–am alăturat unui grup de pionieri.

În 1935 a fost o secetă cumplită în Midwest şi, întrucît lucram într–o zonă în exclusivitate agricolă, nu ne–a fost uşor. Nimeni nu avea bani, astfel că oamenii recunoscători ne dădeau adesea produse alimentare sau alte articole atunci cînd le lăsam literatură.

Activez ca pionier în Sud

În iarna aceea ne–am mutat în Arkansas pentru a scăpa de frigul iernii. În această regiune am putut distribui mai multă literatură şi am primit orice bunuri sub formă de conserve pe care le puteam utiliza. Am acceptat adesea şi alte lucruri pe care le puteam vinde pentru a obţine bani, inclusiv vechi obiecte de aluminiu, cupru sau aramă veche, radiatoare şi baterii vechi de automobil. În felul acesta ne procuram bani de benzină pentru automobilul nostru Ford, Model A, pe care–l foloseam în minister.

Am servit în comitatele Newton, Searcy şi Carroll din platoul muntos Ozark. Experienţele pe care le–am avut în timp ce le predicam locuitorilor acestei zone muntoase din Arkansas ar umple o carte. Dat fiind faptul că drumurile erau primitive sau inexistente în acele zile, o mare parte din lucrarea noastră am efectuat–o mergînd pe jos. Unii pionieri din grupul nostru au mers călare pe cal pentru a–i contacta pe locuitorii din zonele muntoase înalte.

O dată am auzit despre un bărbat interesat pe nume Sam, pe care l–am găsit în cele din urmă la locuinţa sa din vîrful unui munte. El ne–a întîmpinat cu entuziasm şi a fost fericit să rămînem la el peste noapte. Deşi soţia lui Sam nu a fost interesată de mesajul nostru, fiul lor de 16 ani, Rex, a fost. Cînd am plecat, Sam ne–a invitat să revenim. Astfel, două săptămîni mai tîrziu, le–am făcut din nou o vizită.

Cînd am plecat a doua oară, soţia lui Sam a fost aceea care ne–a invitat să revenim. Ea a spus că exercitam o bună influenţă asupra lui Rex. „El foloseşte un limbaj murdar“, a explicat ea, „dar cred că de cînd aţi fost voi pe aici nu a mai înjurat atît de mult.“ Cu ani mai tîrziu, l–am întîlnit din nou pe Rex în timp ce urma cursurile Şcolii misionare Galaad din South Lansing, New York. Experienţe de acest fel mi–au adus mari satisfacţii de–a lungul anilor.

Serviciul Betel

Atunci cînd am înaintat cererea pentru a fi pionier, am făcut cerere şi pentru a servi la sediul Martorilor lui Iehova din New York, numit Betel. În primăvara anului 1935, am fost înştiinţat că cererea mea a fost acceptată şi că urma să mă prezint la Ferma Regatului a Watchtower Society din South Lansing, New York, pentru a–mi începe serviciul Betel. Am luat imediat măsuri ca un frate Martor să intre în posesia rulotei mele de pionier.

Am plecat la New York cu automobilul meu Ford, Model A, şi am ajuns acolo pe 3 mai 1935, aproximativ după ora zece şi jumătate dimineaţa. În aceeaşi zi, în jurul orei unu după–amiază, am fost pus să sparg lemne. În ziua următoare mi s–a spus să mă prezint la grajdul cu vacile de lapte să ajut la mulgerea acestora. Am lucrat mai mulţi ani la grajdul vacilor de lapte; uneori dimineaţa şi seara mă ocupam cu mulsul, iar în cursul zilei lucram cu echipele de la grădină şi de la culturile de cîmp. M–am ocupat, de asemenea, de îngrijirea albinelor, recoltînd mierea pentru familia Betel. În 1953, am fost transferat la secţia de preparare a brînzei.

Una dintre persoanele care mi–au influenţat viaţa printr–un exemplu veritabil de umilinţă, loialitate şi ascultare faţă de Iehova a fost Walter John „Papa“ Thorn. El a fost unul dintre cei 21 de Studenţi ai Bibliei numiţi în 1894 să fie primii pelerini — bărbaţi care au desfăşurat o activitate similară cu cea a supraveghetorilor de circumscripţie de astăzi — vizitînd mai multe congregaţii pentru a le încuraja. După mulţi ani petrecuţi în lucrarea itinerantă, fratele Thorn a venit la Ferma Regatului, la curtea de păsări. În multe ocazii îl auzeam spunînd: „Ori de cîte ori încep să am o apreciere deosebită faţă de mine însumi, mă pun, ca să zic aşa, la colţ şi zic: «Tu, firicel de praf! Ai ceva de care să fii mîndru?»“

Un alt bărbat modest care a devenit pentru mine un model de comportare a fost John Booth, în prezent membru al Corpului Guvernator al Martorilor lui Iehova. Următoarele cuvinte, rostite de el, au fost citate de–a lungul anilor: „Nu are atît de mare importanţă unde serveşti, ci, cui anume îi serveşti, iată ce este cu adevărat important.“ O afirmaţie simplă, dar foarte adevărată! Faptul de a–i servi lui Iehova este cel mai mare privilegiu posibil!

Unul dintre marile momente ale serviciului meu la Betel a fost deschiderea, în 1943, a şcolii misionare Galaad la Ferma Regatului. Asocierea cu pionieri veniţi din multe părţi ale lumii era cu adevărat emoţionantă. Pe vremea aceea erau aproape o sută de studenţi în fiecare promoţie, astfel încît, la fiecare şase luni, o sută de noi veniţi soseau la Ferma Regatului. Festivităţile de absolvire aveau să atragă mii de persoane la acest locaş de instruire din zona agricolă rurală a statului New York.

O schimbare a locului de muncă

Cînd şcoala Galaad a fost mutată la Brooklyn şi principalele clădiri de la South Lansing, în care se aflau sălile de clasă şi dormitoarele, au fost vîndute, grajdul cu vacile de lapte a fost mutat la Fermele Watchtower de la Wallkill, New York. Astfel, în toamna anului 1969 am fost transferat la ferma de la Wallkill şi am continuat să prepar brînză pînă în 1983. Atunci mi–a fost schimbat locul de muncă şi am început să lucrez la amenajările peisagiste.

Cînd mi s–a luat un interviu cu cîtva timp în urmă, am fost întrebat ce am gîndit despre schimbarea locului de muncă după 30 de ani petrecuţi la prepararea brînzei. „Nu m–a deranjat“, am răspuns eu în mod deschis, „deoarece oricum nu mi–a plăcut să prepar brînză.“ Ideea era că putem fi fericiţi servindu–i lui Iehova oriunde am fi repartizaţi, dacă păstrăm un punct de vedere corect şi ne supunem în mod umil conducerii teocratice. Astfel, chiar dacă realmente nu mi–a plăcut să prepar brînză, m–am bucurat de ceea ce mi s–a repartizat, deoarece această activitate a ajutat familia Betel. Dacă îl servim pe marele nostru Dumnezeu, Iehova, în mod fidel şi fără să ne plîngem, putem fi fericiţi indiferent unde am fi repartizaţi.

În anii de asfinţit ai vieţii mele, nu cred că aş putea fi într–o situaţie mai bună decît cea de a servi la Betel. Sînt bine îngrijit şi am putut continua să–mi îndeplinesc lucrările repartizate deşi am 90 de ani. Sînt deja mulţi ani de cînd am avut privilegiul de a prezida cu schimbul programul închinării de dimineaţă al familiei Betel de la Fermele Watchtower. Cînd am ocazia, îi încurajez pe cei nou–veniţi la Betel să tragă foloase din toate privilegiile de serviciu care le sînt acordate şi să înveţe să fie mulţumiţi şi fericiţi cu ele.

De–a lungul anilor am putut vizita, de mai multe ori, locuri străine — India, Nepal, Extremul Orient şi Europa. Sfatul care urmează ar putea fi de folos pentru toţi cei care sînt membri în congregaţiile poporului lui Iehova din întreaga lume: Fiţi fericiţi şi mulţumiţi în împrejurările voastre actuale şi dezvoltaţi–vă în sens spiritual în solul în care sînteţi plantaţi.

Am decis să rămîn celibatar, întrucît acest lucru mi–a permis să–mi continuu fără distragere serviciul pentru Dumnezeu. Drept recompensă pentru fidelitate, marele nostru Dumnezeu ne–a dat perspectiva vieţii eterne. Pentru mulţi, aceasta va însemna viaţă fără sfîrşit într–o locuinţă paradisiacă, aici pe pămînt. Alţii dintre noi aşteaptă să se bucure de viaţă fără sfîrşit în ceruri, îndeplinindu–şi orice însărcinare care le este acordată.

Unii ar putea considera că cei 90 de ani ai mei constituie o viaţă lungă şi bogată. Viaţa mea a fost bogată, dar nu suficient de lungă. Stînd ferm ataşat de organizaţia lui Dumnezeu şi de cuvintele sale ale adevărului, viaţa noastră se poate extinde pentru eternitate.a

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Fratele Ryan în anii săi de început, lîngă un Ford Model T