Este mai tîrziu decît credeţi?
CU TREI zile înainte de moartea sa, Isus a avut o zi plină de preocupări în Ierusalim, o zi care s–a dovedit de o extremă importanţă pentru creştinii de astăzi. El instruia în templu, parînd efectul atîtor întrebări cu care conducătorii religioşi iudei căutau să–l prindă în cursă. În cele din urmă, el a îndreptat împotriva scribilor şi fariseilor o severă denunţare, care i–a înfierat ca ipocriţi şi vipere destinate Gheenei. — Matei, capitolele 22, 23.
Pe cînd părăsea aria templului, unul dintre discipolii săi i–a zis: „Învăţătorule, priveşte ce pietre şi ce clădiri!“ Fără să fie impresionat, Isus i–a zis: „Vezi tu aceste clădiri mari? Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu fie dărîmată.“ (Marcu 13:1, 2) Isus a plecat apoi de la templu pentru ultima oară, coborînd în valea Chedron, traversînd–o şi urcînd apoi poalele Muntelui Măslinilor.
Pe cînd stătea acolo pe munte, scăldat în lumina soarelui acelei după–amieze tîrzii şi avînd în faţă priveliştea templului pe Muntele Moria, dincolo de vale, Petru, Iacob, Ioan şi Andrei au venit la el, deoparte. Cu mintea grea de povara gîndurilor trezite de cuvintele pe care le rostise cu privire la dărîmarea templului, ei l–au întrebat: „Spune–ne: cînd vor fi aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului [al prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri, N.W.T.]?“ (Matei 24:3; Marcu 13:3, 4) Răspunsul pe care l–a dat el în acea după amiază la întrebarea lor, acolo, pe Muntele Măslinilor, este de o importanţă vitală pentru noi. El ne poate împiedica să amînăm prea mult faptul de a ne gîndi la „încheierea sistemului de lucruri“.
Ei i–au adresat o dublă întrebare. O parte a ei era cu privire la sfîrşitul templului şi al sistemului iudaic; cealaltă privea viitoarea prezenţă a lui Isus ca rege şi încheierea actualului sistem de lucruri. În răspunsul lui Isus, care este dat în Matei 24 şi 25, Marcu 13 şi Luca 21, sînt soluţionate ambele întrebări. (Vezi şi Apocalipsa 6:1–8.) Privitor la sfîrşitul lumii prezente sau a sistemului actual de lucruri, Isus a prezentat cîteva particularităţi care, luate împreună, aveau să constituie un semn complex de identificare a zilelor din urmă. Este oare în curs de împlinire acel semn complex? Ne situează el în zilele din urmă despre care se vorbeşte în Biblie? Ne avertizează oare împlinirea lui că s–ar putea să fie mai tîrziu decît credem?
O particularitate a semnului complex dat de Isus este aceasta: „Un popor se va scula împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.“ (Matei 24:7) În 1914 a început primul război mondial. Martorii lui Iehova care trăiau în acel deceniu au manifestat numaidecît o vigilenţă sporită. De ce oare? Ei bine, încă în decembrie 1879, cu circa 35 de ani mai devreme, revista Turnul de veghere spusese, pe baza cronologiei biblice, că anul 1914 avea să fie un an de răscruce în istoria umanităţii. Se putea oare ca acest război, primul purtat într–adevăr la scară mondială, în care au fost implicate în cele din urmă 28 de naţiuni şi în care au fost ucişi 14 milioane de oameni, se putea deci ca acel război să fie începutul evenimentelor care împlinesc semnul complex al sfîrşitului? Aveau oare să urmeze şi alte particularităţi ale semnului?
Într–o «descoperire [revelaţie, N.W.T.] a lui Isus Cristos» [Apocalipsa], este prezisă aceeaşi baie de sînge. Aici, un cal roşu ca focul şi călăreţul acestuia «iau pacea de pe pămînt.» (Apocalipsa 1:1; 6:4) Lucrul acesta s–a întîmplat, în mod cert, din 1914 pînă în 1918. Şi primul război mondial nu a fost decît începutul. În 1939 a urmat cel de al doilea război mondial. Cincizeci şi nouă de naţiuni s–au încleştat în acest conflict, în care au fost ucişi circa 50 de milioane de oameni. În decursul celor 45 de ani care au trecut de la al doilea război mondial s–au purtat peste 125 de războaie, fiind ucişi peste 20 de milioane de oameni.
O altă particularitate a semnului este aceasta: «Va fi foamete.» (Matei 24:7) Atît în timpul, cît şi după primul război mondial foametea s–a răspîndit. Un raport înregistrează peste 60 de situaţii de foamete gravă care au avut loc din 1914 încoace şi care au secerat multe milioane de vieţi omeneşti. În plus, chiar şi în prezent mor zilnic peste 40 000 de copii din cauza subnutriţiei şi a unor boli care ar putea fi prevenite.
„Vor fi mari cutremure de pămînt.“ (Luca 21:11) De la izbucnirea primului război mondial, cutremurele de pămînt zguduie planeta. În 1915, un cutremur de pămînt a răpit în Italia 32 610 vieţi omeneşti; în 1920 un alt cutremur a ucis în China 200 000 de oameni; în 1923, în Japonia, au murit 99 300; în 1935, în regiunea globului care constituie Pakistanul de astăzi, şi–au pierdut viaţa 25 000 de oameni; în 1939, în Turcia, au pierit 32 700; în 1970, în Peru, au fost ucişi de un cutremur 66 800 de oameni; în 1976, în China, au murit 240 000 de oameni (iar după alte păreri, 800 000); în 1988 şi–au pierdut viaţa într–un cutremur din Armenia 25 000. Este absolut cert că, de la 1914, au avut loc mari cutremure de pămînt!
„Pe alocuri vor fi (. . .) epidemii.“ (Luca 21:11) În cursul anilor 1918 şi 1919 s–au îmbolnăvit de gripă spaniolă circa 1 000 000 000 de oameni, dintre care au murit peste 20 000 000 de milioane. Dar acesta nu a fost decît începutul. În ţările în curs de dezvoltare, malaria, schistosomiaza, onchocercoza, dizenteria şi alte boli continuă să handicapeze şi să ucidă sute de milioane de oameni. În plus, cardiopatiile şi cancerul îşi iau şi ele tributul de milioane de vieţi omeneşti. Bolile sexual transmisible fac ravagii în omenire. O adevărată teroare seamănă astăzi flagelul mortal care este SIDA, cu privire la care se estimează că în fiecare minut infectează o nouă victimă, fără ca aceasta să aibă şanse de vindecare.
«Înmulţirea fărădelegii.» (Matei 24:12) Nelegiuirea a cunoscut de la 1914 o creştere vertiginoasă, iar astăzi ea este explozivă. Omoruri, violuri, jafuri, războaie între clanurile de gangsteri, — toate acestea fac obiectul titlurilor principale ale ziarelor şi ale emisiunilor de televiziune. Violenţa de dragul violenţei se dezlănţuie necontrolată. În Statele Unite, un bărbat înarmat descarcă o sută de gloanţe dintr–o armă automată într–o mulţime de şcolari, dintre care cinci sînt omorîţi, iar 29 răniţi. În Anglia, un nebun masacrează 16 oameni cu o armă automată AK–47. În Canada, un misogin se duce la Universitatea din Montreal şi ucide acolo 14 femei. Astfel de oameni sînt asemenea lupilor, leilor, fiarelor sălbatice, animalelor neraţionale născute pentru a fi prinse şi nimicite. — Compară cu Ezechiel 22:27; Ţefania 3:3; 2 Petru 2:12.
„Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pămînt[ul locuit, N.W.T.].“ (Luca 21:26) La scurtă vreme după explozia primei bombe atomice, atomistul Harold C. Urey a spus cu privire la viitor: „Vom mînca, vom dormi, vom trăi şi vom muri sub imperiul fricii.“ La frica de război nuclear s–a adăugat frica de criminalitate, de foamete, de instabilitate economică, de prăbuşire a normelor morale, de descompunere a instituţiei familiale şi de poluare a pămîntului. De fapt, defilarea zilnică în faţa noastră, prin intermediul informaţiilor din ziare şi din emisiunile de actualităţi de la televiziune, a dovezilor că trăim timpuri critice răspîndeşte pretutindeni teama.
Apostolul Pavel a scris şi el despre stările care vor predomina în zilele din urmă ale acestui sistem de lucruri. Cînd citim cuvintele sale parcă am citi ştirile zilnice. „Dar să ştii“, notează Pavel, „că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, insultători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngîmfaţi, iubitori mai mult de plăceri, decît iubitori de Dumnezeu, avînd o formă de evlavie, dar tăgăduindu–i puterea. Depărtează–te şi de aceştia.“ — 2 Timotei 3:1–5.
Toate lucrurile continuă „aşa cum erau de la începutul creaţiei“?
Apostolul Petru a prezis o altă particularitate a ultimelor zile: „În zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, umblînd după poftele lor şi zicînd: «Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul creaţiei.»“ — 2 Petru 3:3, 4.
Astăzi, cînd se ridică problema ultimelor zile, mulţi oameni împlinesc cuvintele profetice ale lui Petru prin faptul că îşi bat joc şi spun: «O, toate lucrurile acestea s–au mai întîmplat şi altădată. Nu este decît o repetare a istoriei.» Astfel, ei resping avertismentele şi continuă să «umble după poftele lor.» „Ei în mod voit“ nu iau în considerare împlinirea profeţiilor care identifică atît de clar zilele din urmă. — 2 Petru 3:5.
Totuşi, diferitele particularităţi ale semnului complex prezis de Isus nu s–au împlinit niciodată înainte toate împreună, într–o atît de scurtă perioadă de timp, cu o asemenea intensitate şi cu consecinţe de un atît de mare răsunet. (Revedeţi, de exemplu, Matei 24:3–12; Marcu 13:3–8; Luca 21:10, 11, 25, 26.) Şi am dori să vă atragem atenţia în mod deosebit asupra a încă unei particularităţi prezise a zilelor din urmă, care este prezentată în Apocalipsa.
Să deschidem la Apocalipsa 11:18. Aici se spune că atunci cînd începe să guverneze Regatul lui Cristos, iar naţiunile sînt mîniate şi soseşte timpul pentru judecată, Iehova îi «va distruge pe cei care distrug pămîntul.» Nu se distruge oare astăzi prin poluare mediul natural? Este adevărat că oamenii au exploatat întotdeauna resursele pămîntului, pentru a se îmbogăţi. Dar făcînd lucrul acesta, ei nu au fost niciodată în situaţia de a–l distruge ca planetă locuibilă. Acum, întrucît de la 1914 tehnologia şi ştiinţa s–au dezvoltat, oamenii au puterea aceasta şi, din cauza unei nestăvilite avidităţi de bogăţie, ei ruinează cu adevărat pămîntul, poluînd mediul înconjurător şi punînd în primejdie capacitatea pămîntului de a susţine viaţa.
Acum lucrul acesta este făcut într–un ritm alarmant de către o societate materialistă şi avară. Iată cîteva dintre jalnicele consecinţe ale acestui lucru: ploi acide, încălzirea planetei, găuri în pătura de ozon, excedent de deşeuri, reziduuri toxice, ierbicide şi pesticide primejdioase, deşeuri nucleare, deversări de petrol, munţi de deşeuri nedegradabile, periclitarea speciilor, lacuri moarte, ape subterane poluate, păduri distruse, sol poluat, distrugerea stratului fertil al solului şi smog care provoacă degradarea copacilor şi pune în primejdie sănătatea oamenilor.
Profesorul Barry Commoner spune: „Eu cred că dacă poluarea pămîntului continuă fără nici un control, în cele din urmă această planetă va fi improprie ca loc pentru viaţa umană. . . . Dificultatea constă nu în ignoranţa ştiinţifică, ci în aviditatea cu bună ştiinţă.“ Cartea State of the World 1987 (Starea lumii în 1987) spune la pagina 5: „Amploarea activităţilor umane a început să ameninţe însăşi capacitatea pămîntului de a oferi condiţii de viaţă.“ Un serial important pentru televiziunea publică prezentat în Statele Unite în 1990 s–a intitulat „Lupta pentru salvarea planetei.“
Omul nu va pune niciodată capăt poluării; lucrul acesta îl va face Dumnezeu, atunci cînd el îi va distruge pe aceia care distrug pămîntul. Dumnezeu, împreună cu Feldmareşalul său, Cristos Isus, va face lucrul acesta prin executarea sentinţelor sale asupra naţiunilor materialiste în războiul final al Armaghedonului. — Apocalips 16:14, 16; 19:11–21.
În sfîrşit, observaţi următoarea particularitate remarcabilă a profeţiei lui Isus privitoare la zilele din urmă: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul.“ (Matei 24:14, N.W.T.) Această veste bună ne spune că Regatul lui Dumnezeu guvernează acum în ceruri şi că, în curînd, va acţiona în vederea distrugerii acestui sistem rău şi în vederea restabilirii Paradisului pe pămînt. Evanghelia a fost predicată şi înainte, dar ea nu a ajuns niciodată pe întregul pămînt locuit. De la 1914 însă, Martorii lui Iehova au făcut lucrul acesta, în pofida persecuţiei prezise de către Isus: interdicţii guvernamentale, violenţă din partea gloatelor, întemniţări, tortură şi omorîrea multora.
În 1919 această veste bună era predicată de 4 000 de Martori ai lui Iehova. Numărul lor a crescut încontinuu, astfel încît, anul trecut, au predicat peste 4 000 000 în 212 ţări, în circa 200 de limbi şi au distribuit sute de milioane de Biblii, cărţi şi reviste, au condus milioane de studii biblice la domiciliul oamenilor şi au ţinut congrese pe mari stadioane în toate părţile pămîntului. Niciodată înainte de 1914 nu ar fi fost posibilă realizarea unei predicări de asemenea proporţii a evangheliei. Realizarea ei la scara la care s–a ajuns astăzi a pretins maşini de tipărit moderne, de înaltă viteză şi eficienţă, mijloace de transport, computere, telefaxuri, precum şi facilităţi de expediţie şi comunicare disponibile numai în epoca noastră.
Ierusalimul din zilele lui Ieremia a fost avertizat cu privire la o viitoare nimicire; locuitorii lui l–au luat în rîs, dar era mai tîrziu decît credeau ei. Astăzi se dă glas unui avertisment mult mai amplu cu privire la distrugerea în Armaghedon, şi aceasta pe baza unor dovezi copleşitoare. (Apocalipsa 14:6, 7, 17–20) Milioane de oameni rămîn surzi la acest avertisment. Dar timpul se scurge cu repeziciune; este mai tîrziu decît cred ei. În ce vă priveşte, este oare mai tîrziu decît credeţi?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
În zilele lui Ieremia era mai tîrziu decît credeau contemporanii săi