Era mai tîrziu decît credeau!
ANUL: 609 î.e.n. Locul: Ierusalim. Vorbitorul: Profetul Ieremia. El a prezis nimicirea oraşului său iubit şi sfînt, Ierusalimul, o nimicire care trebuia să vină fiindcă iudeii l–au respins pe Iehova, adîncindu–se în închinarea la dumnezei falşi. Ei se angajaseră într–o închinare sexuală desfrînată pe înălţimi, aduceau ofrande dumnezeilor păgîni, se închinau la soare, lună şi stele, ardeau tămîie pentru Baal şi îşi aduceau copiii ca jertfă lui Moloh. — 1 Împăraţi 14:23, 24; Ieremia 6:15; 7:31; 8:2; 32:29, 34, 35; Ezechiel 8:7-17.
În ochii lor, Ieremia era un cobitor, un fanatic, un nemulţumit de toate şi de toţi. Timp de 38 de ani Ieremia i–a avertizat: timp de 38 de ani locuitorii Ierusalimului l–au batjocorit. Pînă în momentul acela, oamenii l–au dat la o parte pe Iehova, spunînd că el nu era o forţă de care să se preocupe. Ei spuneau: „DOMNUL [Iehova, S.S., 1874] nu va face nici bine nici rău!“ şi: „DOMNUL [Iehova, S.S., 1874] a părăsit ţara şi DOMNUL nu vede nimic.“ — Ţefania 1:12; Ezechiel 9:9.
Profeţii Ieremia şi Ezechiel predicau distrugerea Ierusalimului, dar nimic nu se întîmpla. De aceea, israeliţii au exclus eventualitatea împlinirii oricărei viziuni de felul acesta în zilele lor, spunînd: „Zilele se prelungesc şi toate viziunile rămîn neîmplinite.“ Dar replica pe care le–a dat–o Iehova a fost aceasta: „Se apropie zilele (. . .) Căci eu, DOMNUL [Iehova, S.S., 1874], voi vorbi; ce voi spune se va împlini şi nu va mai fi amînat; da, în zilele voastre, casă de răzvrătiţi, voi rosti un cuvînt şi–l voi împlini.“ — Ezechiel 12:22-25.
În 609 î.e.n. sosise timpul ca Iehova să îşi împlinească cuvîntul. După ce Ieremia a dat glas avertismentului timp de aproape patru decenii, oraşul Ierusalim a fost asediat de către armatele babiloniene. Optsprezece luni mai tîrziu, zidurile au fost sparte, templul a fost incendiat, iar majoritatea locuitorilor au fost duşi în exil în Babilon. După cum s–a prezis, oraşul a fost nimicit prin sabie, prin foamete şi ciumă. — 2 Împăraţi 25:7-17; 2 Cronici 36:17-20; Ieremia 32:36; 52:12-20.
Ieremia avusese dreptate. Israeliţii se înşelaseră. Era mai tîrziu decît credeau! Viziunea nu era pentru un viitor îndepărtat. Ea era pentru zilele lor.
Aceasta nu este simplă istorie. Ceea ce s–a întîmplat cu Ierusalimul avea semnificaţie profetică. Era o prefigurare a ceva ce avea să vină. Creştinătatea de astăzi poartă numele lui Cristos şi pretinde că se află într–o relaţie de legămînt cu Dumnezeu; cu toate acestea, ea calcă pe urmele locuitorilor din antichitate ai Ierusalimului. În general vorbind, bisericile creştinătăţii învaţă doctrine păgîne, sînt contaminate de imoralitate sexuală, apără proiecte politice, sprijină războaiele lumii, adoptă teoria evoluţiei, anulînd rolul de Creator al lui Dumnezeu, îşi închid ochii în faţa jertfirii, pe altarul convenienţelor, a milioane de copii nenăscuţi şi adoptă în general filozofii omeneşti, pretinzînd că Biblia nu este altceva decît o colecţie de mituri şi legende.
Aşa cum locuitorii Ierusalimului l–au batjocorit pe Ieremia, tot la fel şi creştinătatea îi batjocoreşte pe Martorii de astăzi ai lui Iehova. Avertismentul pe care îl dau Martorii cu privire la o viitoare nimicire în Armaghedon este respins ca un lucru lipsit de valoare. «Pe Dumnezeu nu–l interesează pămîntul», spune creştinătatea. «El să administreze cerul; noi vom administra pămîntul. Iar dacă va veni Armaghedonul, asta nu se va întîmpla în generaţia noastră. Am mai auzit noi şi altă dată povestea asta. Nu ne vom lăsa noi păcăliţi de aşa ceva!»
Să fie aceasta o repetare a istoriei? Să fie acesta un alt timp cînd milioane de oameni vor constata că a fost mai tîrziu decît credeau?