Credinţa poate să mute munţii
MULŢIMII i se tăiase răsuflarea. Un tată tocmai îşi adusese fiul epileptic în faţa unor oameni consideraţi a fi capabili să-l vindece. Cu inima fremătîndă, spectatorii aşteptau o vindecare. Dar aşteptarea lor a fost zadarnică. Dezamăgit, tatăl este nevoit să se întoarcă acasă.
Dar iată că tocmai în momentul acela apare Isus din Nazaret, însoţit de trei oameni. Alergînd spre el, tatăl îl imploră: „Ai milă de fiul meu, căci este epileptic şi este bolnav; deoarece, deseori, cade în foc şi uneori în apă; şi l-am adus la discipolii tăi, dar ei n-au putut să-l vindece.“
„Aduceţi-mi-l aici“, spune Isus. Ce avea oare să se întîmple? ‘Atunci Isus îl dojeneşte, şi demonul iese din el; şi de la ora aceea băiatul a fost vindecat.’ Încă o minune! Dar din ce cauză nu au putut discipolii lui Isus să facă nimic?
Isus explică motivul spunînd: „Din cauza puţinei voastre credinţe.“ Apoi el adaugă: „Dacă aţi avea atîta credinţă cît un bob de muştar, i-aţi zice acestui munte: «Mută-te de aici, acolo», şi el s-ar muta, şi nimic nu v-ar fi imposibil.“ — Matei 17:14–20.
Din această întîmplare autentică reiese puterea pe care o are credinţa. Dar ce este în fond credinţa? Poate ea să prindă viaţă şi să fie întărită? Poate ea într-adevăr să mute munţii?
Ce este credinţa?
Apostolul Pavel a definit credinţa drept „aşteptarea garantată a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă [sau dovada convingătoare] a realităţilor, cu toate că nu se văd“ (Evrei 11:1). Altfel spus, credinţa este dovada convingătoare a existenţei unui lucru invizibil. Ea nu se bazează pe vorbe goale, ci pe nişte temelii tari, fapt ce o deosebeşte de credulitate. Dicţionarul explicativ al limbii române (Institutul de lingvistică din Bucureşti, 1984) defineşte credulitatea în următorii termeni: „(. . .) tendinţa de a crede orice cu uşurinţă, fără a cerceta mai de aproape.“ Credulitatea se bazează pe ceva fragil sau incert. Cel care are o credinţă adevărată dispune însă de dovezi concrete care să-i susţină convingerile, astfel încît el poate să explice din ce cauză este convins că se va întîmpla un anumit lucru. Tatăl menţionat mai sus dispunea de anumite dovezi care îl convinseseră că Isus îi putea vindeca băiatul. Care erau aceste dovezi? Ei bine, miracolele pe care Isus le înfăptuia de peste doi ani şi care făcuseră să i se ducă faima în aproape toată Palestina. — Luca 7:17; Ioan 10:25.
De asemenea, credinţa a fost definită drept „titlul de proprietate al lucrurilor pe care le speri“. Cineva care cumpără un teren situat într-o localitate îndepărtată şi deţine actul de proprietate, are dovada convingătoare că această proprietate există şi îi aparţine, chiar dacă nu a văzut-o nici măcar o dată. În mod asemănător, cel care are credinţă poate aduce dovezi concrete pentru a confirma ceea ce crede. De exemplu, să presupunem că el crede cu hotărîre că Iehova Dumnezeu va instaura pe pămînt adevărata pace prin intermediul Regatului său. Persoana în cauză trebuie să dispună de dovezi care să ateste că Dumnezeu există, că are puterea, dorinţa şi înţelepciunea care îi sînt necesare pentru a aduce pacea şi că a instaurat Regatul pentru acest scop. Aceste dovezi trebuie să fie suficient de solide pentru a-l convinge nu numai pe cel care are credinţă, ci şi pe cei care ar putea să-i ‘ceară motivul speranţei’ de pace pe care o are. — 1 Petru 3:15.
Credinţa poate să mute munţii!
Unii însă ar putea să întrebe: ‘A vrut oare Isus să spună că acest gen de credinţă poate să mute literalmente munţii?’ S-ar putea ca Isus să se fi gîndit, printre altele, la acest lucru, dar adeseori el folosea ilustrări (Matei 13:34). Probabil că Isus se referea la obstacolele care, pentru cel credincios, păreau să fie asemenea munţilor. De fapt, cuvîntul „munte“ desemnează frecvent o mare cantitate, ca de exemplu în expresia „un munte de datorii“. Faptul că adevărata credinţă poate să deplaseze sau să înlăture obstacole enorme, asemănătoare unor munţi, poate fi confirmat prin multe din întîmplările petrecute în zilele noastre.
De exemplu, nu consideraţi că o paralizie generală poate fi asemenea unui munte? Cu toate acestea, un tetraplegic care trăieşte în Vancouver, Canada, a învăţat să picteze cu ajutorul unei pensule sau al unei spatule pe care o ţine în gură, şi trăieşte de pe urma vînzării tablourilor sale. Mai mult decît atît, credinţa îl îndeamnă să le vorbească şi altora despre ceea ce a învăţat din Biblie. În acest scop, el se deplasează cu ajutorul unui cărucior sau scrie scrisori la maşina de scris, lovind fiecare tastă cu un bastonaş pe care îl ţine între dinţi. Pe lîngă aceasta, el asistă cu regularitate la întrunirile Martorilor lui Iehova şi ţine expuneri la Şcoala pentru serviciul teocratic. Exemplul său de credinţă, de muncă neobosită şi de hotărîre constituie o încurajare pentru toţi cei care îl înconjoară.
În mod asemănător, credinţa în Cuvîntul lui Dumnezeu şi în promisiunile sale i-a ajutat şi pe alţii. De exemplu, mulţi au fost ajutaţi în felul acesta să renunţe la obiceiuri sau practici necreştine, cum sînt afacerile comerciale necinstite, furtul, fumatul, jocurile de noroc, beţia, spiritismul, imoralitatea sexuală şi practicile religiei false. Toate aceste cazuri au un numitor comun: existenţa unor dovezi convingătoare că Iehova Dumnezeu există, că Biblia este Cuvîntul său scris şi, în sfîrşit, că promisiunile consemnate în Scripturi sînt demne de încredere şi se vor împlini. O asemenea credinţă poate, pe bună dreptate, să mute munţii.