Cheia adevăratei religii

ÎN SECOLUL al XX-lea, oamenii care pretind că aparţin religiei creştine sînt mult mai numeroşi decît adepţii oricărei alte religii. Şi totuşi, acest secol este cel mai frămîntat din istoria umană. Cum se explică acest paradox?

În primul rînd, mulţi nu îşi iau în serios religia. Pentru ei creştinismul este un lucru secundar, nicidecum o forţă care să le domine viaţa. Apoi, cei care îşi iau într-adevăr în serios religia îmbrăţişează nenumărate convingeri contradictorii şi chiar şi norme morale diferite. De asemenea, ei sînt dezbinaţi datorită prejudecăţilor naţionale şi rasiale precum şi decalajelor economice. În plus, ei au luptat unii împotriva altora, mergînd pînă acolo încît să se persecute, să se războiască şi să se ucidă unii pe alţii. Aşa se face că cele două războaie mondiale, cele mai mari din istorie, au pus faţă în faţă, în cea mai mare parte, naţiuni „creştine“.

Ce putem deduce de aici? Fie faptul că creştinismul nu constituie religia adevărată, fie că există o mare diferenţă între a te pretinde doar creştin, şi a fi cu adevărat creştin. Potrivit opiniei lui Isus Cristos, fondatorul creştinismului, concluzia a doua este cea corectă. Într-o anumită ocazie, Isus a vorbit despre oamenii care îl vor numi „Doamne, Doamne“. Altfel spus, ei se vor pretinde a fi creştini, din moment ce îl acceptă pe Isus drept Domnul lor. Ei vor fi exagerat de preocupaţi să îndeplinească în numele său lucrări în aparenţă importante. Cu toate acestea, Isus le va spune: „Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii.“ — Matei 7:22, 23.

Cu siguranţă, nici unul dintre noi nu doreşte să se afle în această situaţie! Cum putem, prin urmare, stabili dacă sîntem sau nu creştini adevăraţi? Există oare vreo cheie care ne permite să recunoaştem religia adevărată?

Cheia

Da, există o cheie. Evident, creştinismul pretinde multe lucruri. De exemplu, un creştin adevărat trebuie să aibă o credinţă puternică în Dumnezeu, deoarece „fără credinţă este imposibil să-i fim plăcuţi“ (Evrei 11:6). De asemenea, el trebuie să fie ocupat cu lucrări drepte. Discipolul Iacob a dat următorul avertisment: „Credinţa fără lucrări este moartă“ (Iacob 2:26). În plus, apostolul Pavel a subliniat importanţa de a avea o „cunoştinţă exactă a voinţei lui Dumnezeu, în toată înţelepciunea şi discernămîntul spiritual“ (Coloseni 1:9). Dar nici unul dintre aceste lucruri nu constituie cheia adevăratului creştinism.

De fapt, putem să avem o bună cunoştinţă biblică şi o credinţă puternică, putem fi foarte ocupaţi cu lucrări bune şi să fim totuşi nişte pseudocreştini. Cum este posibil acest lucru? Apostolul Pavel explică această situaţie, spunînd: „Dacă vorbesc în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu am iubire, am devenit o bucată de bronz răsunător, sau un cimbal zăngănitor. Şi dacă am darul de a profeţi şi cunosc toate secretele sacre şi toată cunoştinţa, şi dacă am toată credinţa, astfel încît să mut munţii din loc, dar nu am iubire, nu sînt nimic. Şi dacă îmi dau toate averile pentru a hrăni pe alţii, şi dacă îmi predau corpul ca să mă pot lăuda, dar nu am iubire, nu îmi serveşte la nimic.“ — 1 Corinteni 13:1–3.

Iată, prin urmare, cheia care ne permite să recunoaştem adevărata religie! Adevărata religie se bazează pe o iubire sinceră. Este vital să avem credinţă, să facem lucrări bune şi să deţinem o cunoştinţă exactă. Dacă nu avem însă iubire, toate aceste lucruri sînt de puţin folos. De ce? Ce anume face din iubire o calitate atît de vitală?