Creştinismul şi caracterul religiei adevărate

1, 2. Cum se compară ceea ce este numit în general „crestinism“ cu religia lui Isus Christos?

COTIDIANUL Detroit Free Press din 24 decembrie 1976 punea întrebarea:

AR INDEPLINI CRESTINII ACTUALI O A DOUA CRUCIFICARE?

In articolul care urma, redactorul Sidney J. Harris scria:

“Dacă ar avea loc în ziua de Crăciun o a doua venire, n–ar urma imediat si o a doua crucificare? Si de această dată efectuată nu de către romani sau evrei, ci de către cei ce–si zic cu mîndrie crestini?

Mă întreb cum l–am privi si cum l–am trata noi, cei de astăzi, pe acest bărbat cu doctrinele lui ciudate, înspăimîntătoare si „nepractice“ cu privire la conduita umană si la relaţiile sociale . .

Nu  l–ar ataca oare militaristii nostri cu acuza că este un pacifist las pentru că el ne îndeamnă să nu ne împotrivim celui rău, ci să răsplătim răul prin bine?

Nu  l–ar ataca naţionalistii nostri acuzîndu–l că e un uneltitor primejdios pentru că ne spune că toţi sîntem o carne? . . . . Nu  l–ar respinge sentimentalii nostri pe motiv că e un cinic, întrucît ne avertizează că drumul salvării este strimt, si dificil? . . .

Mă întreb. Mă întreb dacă era crestină a început într–adevăr.“

² Acest articol subliniază în mod dramatic cîteva deosebiri dintre învăţaturile lui Isus Christos si punctul de vedere al multor oameni de azi care pretind a practica religia adevărată asa cum este expusă ea în Biblie.

ISUS SI RELIGIA ADEVARATA

3, 4. Cum se compară punctul de vedere obisnuit despre Adam si Eva cu ceea ce a crezut: (a) Isus? (Gen. 1:26) si (b) discipolii săi?

³ Am văzut deja că prima carte a Bibliei, Geneza, învaţă că Iehova Dumnezeu i–a creat pe cei dintîi oameni, Adam şi Eva. Chiar dacă mulţi clerici si frecventatori ai bisericilor care preferă teoria evoluţiei consideră raportul Genezei drept mit, cum stau lucrurile însă cu Isus, Fondatorul crestinismului?

⁴ Nu se poate nega faptul că Isus a fost convins că Dumnezeu i-a creat pe Adam si Eva, părinţii rasei umane. Discipolii lui au crezut si ei lucrul acesta. (Gen. 2:21–24; 1 Cor. 6:16; 15:45; Ef. 5:31; Luca 3:23–38) Odată, în răspunsul la o întrebare cu privire la divorţ, Isus a spus:

“N–aţi citit că cel ce i–a creat i–a făcut de la început bărbat si femeie si a spus: ‘Din acest motiv omul va părăsi pa tatăl său si pe mama sa, se va atasa de soţia sa si cei doi vor fi o carne’? Asa că nu mai sînt doi, ci o carne. Prin urmare ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă . . . Vă spun că oricine divorţează de soţia lui, excepţie făcînd [divorţul] din motive de curvie, si se căsătoreste cu alta, săvîrseste adulter.“ (Mat. 19:4–9, NW).

5. Ce atitudine faţă de Biblie ne ajută să identificăm religia adevărată?

⁵ Această declaraţie ne dă asigurarea că Isus si continuatorii săi au acceptat Biblia ca inspirată si demnă de încredere. O asemenea acceptare este importantă pentru a deosebi trăsăturile religiei adevărate (2 Tim. 3:16, 17 Fiecare din noi se poate întreba deci: ‘Acceptă oare religia mea că Biblia este inspirată si exactă, inclusiv ceea ce spune ea despre creare? Cred eu, personal, ca si Isus si apostolii?

6. (a) Ce vederi avea Isus cu privire la căsătorie şi divorţ şi cum pune religia adevărată faţă în faţă cu Geneza informaţiile asupra acestei teme? (b) Ce conduită au urmat primii creştini cu privire la sex şi mariaj? (Evr. 13:4)

⁶ Ceea ce a spus Isus în Matei 19:4–9 ilustrează de asemenea si consecvenţa religiei adevărate cu privire la conduită. Isus a fost de acord că mariajul este sacru si că angajamentul conjugal este obligatoriu; divorţul si recăsătorirea sînt permise de către Scripturi numai cînd partenerul conjugal se face vinovat de imoralitate inveterată. Prin susţinerea acestei norme divine, religia adevărată oferă persoanelor căsătorite motive de a se strădui să–şi încununeze cu succes asocierea lor. Ei nu vor privi mariajul lor drept un contract social temporar care poate fi anulat cu uşurinţă de către stat. In mod corespunzător, în practicarea religiei adevărate primii creştini au evitat promiscuitatea, ţinînd la punctul de vedere al Creatorului cu privire la căsătorie, ca fiind o asociere sacră care obligă. Astfel, dr. C. J. Cadoux a scris cu privire la creştinii din secolul al doilea următoarele:

“Toate relaţiile sexuale în afara limitelor mariajului erau interzise cu stricteţe. Creştinii condamnau adeseori vehement excesele care predominau în lumea păgînă din jurul lor.“ — The Early Church and the World. (Biserica timpurie şi lumea) p. 283

7, 8. Pe baza experienţei tale, găseşti că cei mai mulţi frecventatori ai bisericilor ţin la normele morale ale Bibliei? Sau este imposibil astăzi aşa ceva?

⁷ Găseşti că majoritatea bisericilor ţin cu putere la normele morale biblice? Sau este obişnuit pentru persoane care pretind a fi creştini să divorţeze şi să se recăsătorească, desi nu au o bază scripturală pentru aceasta? Tot astfel, nu continuă multe religii să–i menţină ca membri pe cei ce trăiesc împreună în chip imoral şi pe indivizii ce practică poligamia?

⁸ Mulţi vor spune că în timp ce înalta moralitate a Bibliei este admirabilă, în fond totuşi nu este posibil să aderi la ea timpurile noastre. Dar este în mod categoric posibil pentru oamenii religioşi să ţină la înaltele norme morale, în ciuda ‘exceselor ce predomină în lumea din jurul nostru.’ (Evr. 13:4) Remarcaţi această relatare din londonezul Daily Telegraph privitoare la sute de mii de persoane de pe continentul african:

“Martorii lui Iehova s–au dovedit, în întreaga Africă, a fi cetăţeni decenţi, ordonaţi, trăind după un înalt cod moral . . Promiscuitatea şi poligamia, caracteristice pentru societatea africană, sînt pur şi simplu de neconceput printre Martorii lui Iehova. Secta formează deprinderi de cumpătare, de punctualitate, de cinste şi de supunere.“ — 26 octombrie 1972

9. (a) Pentru ce există legătură între ceea ce spune Biblia despre moralitatea sexuală şi despre furt? (Deut. 5:19, 21; 1 Tes. 4:4–6) (b) Prin ce fel de acţiune faţă de cineva care devine un răufăcător fără căinţă şi persistent se caracterizează religia adevărată?

⁹ Astfel constatăm de la bun început că semnele distinctive ale închinării adevărate insistă asupra moralităţii sexuale şi a respectului faţă de căsătorie. Lucrul acesta este cuprins chiar în interesul Bibliei faţă de dreptul de proprietate şi condamnarea furtului, căci este implicat aici furtul partenerului de căsătorie al altuia sau puritatea morală a altei persoane (Gen. 2:24; Ef. 4:28) Afară de aceasta, Biblia declară deschis că persoane care profesează religia adevărată dar continuă fără regret să fie ‘curvari, adulteri, hoţi sau lacomi’, trebuie excluşi din adunarea creştină în acord cu cerinţa lui Dumnezeu: „Scoateţi afară din mijlocul vostru pe omul acela rau.“ (1 Cor. 5:11–13; 6:9, 10) O aderare fermă la o asemenea moralitate divină a identificat în mod consecvent religia adevărată. Noi ne putem întreba: Cum se aseamănă închinarea noastră la Dumnezeu cu aceasta?

ISUS SI SUFLETUL

10. Cum se aseamănă Scripturile creştine şi Geneza în problema „sufletului“?

¹⁰ Să ne amintim că în discuţia noastră precedentă am remarcat că Biblia n–a afirmat că Adam poseda un suflet nemuritor, ci că el era un suflet. Oare în Scripturile creştine sau „Noul Testament“ se poate găsi aceeaşi înţelegere? Fără îndoială. Apostolul Pavel a citat chiar relatarea din Geneza în discutarea problemei învierii, spunînd: „Chiar este scris astfel: ‘Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu’. Al doilea Adam (Isus Christos) a fost făcut un duh dătător de viaţă.“ (1 Cor. 15:45) Astfel şi în această problemă există consecvenţă în ce priveşte convingerile religiei adevărate.

11. Ce speranţă aveau discipolii lui Isus şi cum puteau fi ei siguri că ea era reală şi nu doar o simplă dorinţă? (1 Petr. 1:3, 4; Fapte 10:39, 40; 17:31; 1 Cor. 15:3–8)

¹¹ Primii discipoli ai lui Isus puteau fi siguri de această înţelegere datorită întimplării prin care a trecut Isus însuşi. El, un suflet uman, a fost omorît. El a rămas mort trei zile, interval de timp în care el n–a fost viu nicăieri altundeva. (Fapte 2:22–27; 1 Cor. 15:3, 4) El a fost în mormînt pînă cînd Dumnezeu l–a înviat cu un corp spiritual în a treia zi, pentru a se înălţa mai tîrziu înapoi, la ceruri (1 Petr. 3:18) Mai înainte, după ce a asemănat moartea cu inconştienţa somnului, Isus le spusese celor credincioşi: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cel ce exercită credinţă în mine, chiar dacă moare va veni la viaţă.“ (Ioan 11:11–14, 25; 5:28, 29) Astfel discipolii n–au avut nici un motiv să creadă o oarecare filozofie grecească care pretinde că omul are un suflet nemuritor.

12. Pentru ce este semnificativă cu privire la religie credinţa despre „suflet“?

¹² In această lumină poate examina fiecare din noi ce învaţă religia noastră. S–a modelat gîndirea noastră religioasă potrivit cu ceea ce susţine cu consecvenţă religia adevărată, şi anume că omul este un suflet şi că orice viaţă viitoare înseamnă aşteptarea unei învieri? Aceasta nu este o problemă care să fie privită cu uşurinţă; este în joc speranţa noastră.

CRESTINII SI PORUNCILE DATE LUI NOE

13, 14. Pentru ce este importantă problema sîngelui cu privire la închinarea adevărată?

¹³ In mod raţional ne–am putea aştepta ca întocmai aşa cum învăţăturile lui Isus au fost în armonie cu raportul Genezei cu privire la Adam, să fie în armonie şi cu ceea ce se relatează despre Noe. Si aşa şi este. Ne vom reaminti că la Geneza 9:3–6 Creatorul a dat instrucţiuni care erau porunci pentru întreaga omenire. Dumnezeu a vorbit acolo împotriva consumării cărnii împreună cu sîngele nescurs din ea cît şi împotriva luării vieţii altor oameni.

¹⁴ Din acel timp înainte religia adevărată a inclus respectul faţă de sînge despre care însuşi Creatorul a spus că reprezintă viaţa care provenea de la el şi–i aparţinea Lui. (Lev. 17:13, 14; Ps. 36:9) Vărsarea sîngelui vieţii lui Isus ca jertfă pentru întreaga omenire a fost în armonie cu lucrul acesta. (Ef. 1:7; Evr. 9:11–14; 1 Petr. 1:19) Dar li se cere oare şi creştinilor să se abţină de a consuma sînge sau carne din care nu s–a scurs sîngele? Căutînd în Scripturile creştine aflăm că Fapte cap. 15 conţine o hotărîre cu caracter obligatoriu a apostolilor şi a bătrînilor din Ierusalim care formau centrala sau corporaţia conducătoare a bătrînilor creştini. Biblia ne povesteşte că ei, ajutaţi de către spiritul sfînt al lui Dumnezeu, au confirmat faptul că creştinii trebuie să se abţină de a consuma sînge, întocmai aşa cum a fost poruncit prin Noe. — Fapte 15:28, 29; 21:25.

15, 16. Cum se aseamănă conduita primilor creştini cu conduita Martorilor lui Iehova cu privire la sîngele vieţii?

¹⁵ Creştinii timpurii au ţinut cu fermitate la această lege a lui Dumnezeu. Conform scriitorului latin Tertullian, creştinii din secolul al doilea şi al treilea ‘n–aveau nici sînge de animale la mesele lor ca hrană simplă şi naturală; ei se abţineau să consume dobitoace sugrumate sau care au murit în mod natural’. Chiar şi persecutorii înţelegeau că cei ce ţineau la adevărata religie creştină nu mîncau carnea ce conţinea sînge în ea. Aşa că ei ‘îi ademeneau pe creştini cu cîrnaţi cu sînge pentru că erau perfect conştienţi că lucrul prin care ei încercau astfel să–i determine să păcătuiască era considerat de către creştini ca nelegal.’ — Tertullian The Apology, partea I, cap. 9

¹⁶ De atunci încoace a fost abandonată oare acea trăsătură distinctivă a religiei adevărate? Deşi cele mai multe biserici desconsideră sau nu învaţă ce spune Biblia în această privinţă, ea încă tot mai este o trăsătură de identificare a creştinismului autentic. Un reportaj din 1976 despre o naţiune africană vorbea despre un grup de Martori ai lui Iehova care fuseseră arestaţi din cauza menţinerii neutralităţii lor politice, aşa cum făceau şi primii creştini. Supraveghetorii lor din închisoare le–au pus credinţa la probă încercînd să–i constrîngă ‘să scrie o declaraţie de renegare a credinţei lor, de schimbare a religiei, de acceptare a principiului poligamiei sau de acceptare a consumării cărnii nescurse de sîngele ei’. Sîntem fericiţi că putem relata că acei creştini au reacţionat ca şi apostolii: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu ca stăpînitor mai mult decît de oameni“. — Fapte 5:29

17. Ce alte dovezi despre religia adevărată pot găsi creştinii în ceea ce i–a spus Dumnezeu lui Noe?

¹⁷ O altă dovadă evidentă a religiei adevărate ce urmează a fi examinată vorbeşte de asemenea despre ceea ce i–a spus Dumnezeu lui Noe. In acel timp cînd întreaga familie umană era constituită doar din opt suflete, Dumnezeu le–a ordonat cu claritate să nu lupte unii împotriva altora şi să nu se ucidă unii pe alţii. (Gen. 9:5, 6) Acest sentiment de fraternitate faţă de omenire şi respectul faţă de viaţa umană este una dintre cele mai puternice trăsături identificatoare ale religiei adevărate. — Ex. 20:13

18. (a) Prin ce a spus Isus însuşi că se vor identifica discipolii sai? (b) Datorită cuvintelor lui Isus, ce poziţie faţă de război au luat creştinii din secolul întîi? (Mat. 5:43–45; 26:52)

¹⁸ Chiar înainte de moartea sa Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v–am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.“ (Ioan 13:34, 35) In consecinţă primii creştini au refuzat să intre în armata romană sau să lupte în armatele celorlalte naţiuni din antichitate. In eseul său „O încercare de punere în acord a războiului cu principiile creştinismului“, Jonathan Dymond a declarat despre investigaţiile sale in această problemă următoarele:

“Creştinii care au trăit cel mai aproape de timpul Salvatorului nostru au crezut cu neîndoielnică siguranţă că el a interzis fără echivoc războiul — ei îşi mărturiseau deschis această credinţă şi în sprijinul ei erau dispuşi să facă sacrificii şi îşi chiar sacrificau averea şi viaţa.

Totuşi, mai tîrziu creştinii au devenit soldaţi. Cînd anume? Cînd fidelitatea lor generală faţă de creştinism a ajuns să slăbească; — atunci cînd în alte privinţe ei au violat principiile acestuia; . . . Intr–un cuvînt, ei au devenit soldaţi atunci cînd au încetat să mai fie creştini. .“ p. 60, 61

19. Ce trăsătură distinctivă a religiei adevărate a pus in evidenţă scriitorul biblic Ioan?

¹⁹ Apostolul Ioan concentrează puternic atenţia asupra iubirii ca însuşire esenţială a religiei adevărate atunci cînd scrie: „Căci acesta este mesajul pe care l–aţi auzit de la început, că noi trebuie să avem iubire unii faţă de alţii; nu ca şi Cain, care provenea de la cel rău, şi l–a ucis pe fratele său . . . Copilasilor, să ne iubim nu cu vorba nici cu limba, ci cu fapta şi adevărul. — (1 Ioan 3:11, 12, 18, NW)

SPRIJINITORI UNITI AI IMPARATIEI

20. Ce am putea arăta noi despre împărăţie pentru a–i ajuta cuiva să identifice închinarea adevărată?

²⁰ Un alt motiv al unităţii pe întregul glob pămîntesc a fraternităţii creştine se află în tema centrală a predicării lui Isus: împărăţia cerurilor. Adevărăţii creştini îşi oferă sprijinul şi vieţîle acestei autorităţi a împărăţiei, ori unde ar trăi ei pe faţa pămîntului. Cu toate că milioane de frecventatori ai bisericilor repetă astăzi „rugăciunea model“ pe care a dat–o Isus, cerînd „Vie împărăţia tă“, îşi dau ei oare seama că împărăţia este o guvernare reală care va stăpîni în realitate peste pămînt, spre folosul locuitorilor pămîntului, aducînd dreptate, pace, sănătate şi viaţă omenirii? (Apoc. 21:3, 4; 2 Petr. 3:11–13) Cînd s–a aflat în faţa guvernatorului roman Pilat din Pont, Isus a spus cu privire la acea împărăţie:

“Impărăţia mea nu este o parte din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi o parte din lumea aceasta, slujitorii mei s–ar fi luptat ca să nu fiu dat în mîinile iudeilor. Dar acum, împărăţia mea nu este de aici.“ — (Ioan 18:36 NW)

21. Spre ce îşi îndreaptă creştinii adevăraţi loialitatea şi eforturile lor?

²¹ Acest regat este din cer. De aceea creştinii, deşi respectă eforturile omeneşti de a instaura pacea, îşi consacră întreaga lor putere şi toate resursele lor proclamării acelui regat sau împărăţii şi speranţei pe care o pune ea în faţa întregii omeniri. (Mat. 24:14; 28:18–20) In mod corespunzător, credinţa în regat şi loialitatea faţă de el sînt lucrurile cele mai importante în viaţa discipolilor credincioşi ai lui Isus.

22. Ce poziţie faţă de guvernările laice luau creştinii timpurii? (Tit. 3:1; 1 Petr. 2:17)

²² In perioada postapostolică creştinii timpurii îşi dovedeau credinţa în cuvintele lui Isus. Ei îşi plăteau impozitele, se supuneau legilor ţării şi în situaţiile obişnuite ei erau cetăţeni exemplari ai ţărilor în care locuiau (Mat. 22:17–21; Rom. 13:1–7) Ei luau însă o atitudine de neutralitate în mijlocul acţiunilor politice şi a diferendelor din zilele lor. Istoria relatează:

“Creştinii erau străini şi călători în lumea din jurul lor; cetăţenia lor era în ceruri; împărăţia spre care priveau ei nu era din această lume. Astfel lipsa consecvenţă de interes faţă de afacerile publice a fost de la început o trăsătură remarcabilă creştinismului.“ — Creştinismul şi guvernarea romană de E. G. Hardy, p. 39

23. De ce prezintă interes pentru felul de a reflecta cu privire la religia adevărată poziţia neutră a Martorilor lui Iehova? (Ioan 15:19)

²³ Pentru a fi consecvenţi, noi vom privi în identificarea celor ce practică religia adevărată spre cei care îşi păstrează neutralitatea faţă de afacerile guvernelor omeneşti, nu din motive personale ci din pricină că ei aşteaptă acţiunea împărăţiei lui Dumnezeu pentru a îndrepta injustiţiile şi suferinţele din timpurile noastre. Ar putea exista astăzi asemenea creştini? O carte recent apărută despre creştinism a făcut această observaţie:

“Retragerea Martorilor lui Iehova din politică, din afacerile militare şi sociale a fost interpretată de către duşmanii lor drept mizantropie şi a fost cauza de căpătîi a persecuţiei violente pe care şi–au atras–o adeseori.“ — American Christianity, An Historical Interpretation (Creştinismul american, O interpretare istorică)

Tot la fel şi From State Church to Pluralism (De la biserica de stat la pluralism) (1971) de F. H. Littel, spune:

“Oricît de incredibilă şi lipsită de imaginaţie ar putea părea doctrina neobişnuită despre împărăţie a M[artorilor] lui I[ehova], nu ar trebui să uităm că în religia biblică aşteptarea împărăţiei este un moment de dramatică clarviziune şi de schimbare completă a cursului normal al aşteptărilor omeneşti.“ — p. 212

Invăţămîntul biblic despre impărăţia se deosebeşte astăzi de fapt de la punctul de vedere lumesc tot aşa ca şi în timpul, cînd Isus sta în faţa lui Pilat din Pont. Dar Isus de asemenea zicea: „Inţelepciunea [se dovedeşte] ca drept prin faptele ei.“ Merită de a contempla faptele acelor care se ţin la punctul de vedere biblic, dacă vrem să ştim, care este religia adevărată (Matei 11:19).

CARE ESTE INTELESUL

24. In rezumat, care sînt cele cîteva trăsături identificatoare ale religiei adevărate, discutate mai sus?

²⁴ Cele cîteva puncte pe care le–am examinat aici nu constituie nicidecum toate trăsăturile identificatoare ale religie adevărate. Ele ne pun însă la dispoziţie o bază amplă de evaluare a convingerilor şi practicilor religiei noastre şi a înseşi persoanei noastre. In armonie cu ceea ce am aflat din Biblie şi din viaţa primilor creştini, noi vom recunoaşte cu uşurinţă că religia adevărată include următoarele: Că Dumnezeu l–a creat în mod indiscutabil pe om să trăiască pe pămînt; că oamenii nu posedă un suflet nemuritor, cei morţi avînd parte de o înviere în viitor; că trebuie să fim fermi în evitarea imoralităţii şi în păstrarea sfinţeniei aranjamentului de căsătorie; că este important să ne conformăm legii lui Dumnezeu cu privire la sînge şi să exercităm iubire faţă de semenii noştri umani, fapt care face viaţa cu atît mai plăcută; şi în sfîrşit, că creştinii trebuie să proclame împărăţia avînd în vedere ajutorarea altora pentru a ajunge în posesia minunatei speranţe pe care o oferă Dumnezeu.

25, 26. De ce este nevoie ca fiecare din noi să fie interesat cu privire la aceste trăsături ale religiei adevărate? Cu ce rezultat?

²⁵ Unii ar putea să constate că religia sau convingerile şi practicile lor personale sînt diferite de ceea ce identifică Biblia drept religiei adevărată. Dacă găseşti că în cazul tău sînt necesare anumite schimbări, nu întîrzia să le faci. Urmează sfatul inspirat din 1 Petru 3:10–12: „Căci ‘cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune . . să se depărteze de rău şi să facă binele; să caute pacea şi s–o urmărească. Pentru că ochii Domnului [ai lui Iehova, NW] sînt peste cei neprihăniţi [drepţi, NW]’“.

²⁶ Cum putem urmări ce este drept? Nu doar prin abandonarea a ceea ce nu este în armonie cu religia adevărată, ci şi prin a face demersuri pozitive de a trăi în armonie cu voinţa Dumnezeului nostru. Să ne aducem aminte că Noe n–a fost doar un credincios. Biblia ne spune că Noe umbla cu Dumnezeul adevărat şi era „un predicator al dreptăţii“. In mod asemănător, Isus şi apostolii săi au şi crezut dar au şi trăit în armonie cu religia adevărată. Aceasta a inclus împărtăsirea la alţii a veştii bune privitoare la regatul lui Dumnezeu şi la noua ordine a păcii pe pămînt pe care o promite Dumnezeu. (Mat. 4:17; 10:7; 28:19, 20) Procedarea din toată inima în felul acesta ne va produce multă bucurie şi va da altora speranţă, un scop în viaţă şi o fericire autentică. Da, mari vor fi binecuvîntările de care se vor bucura ei datorită faptului că se identifică drept cei ce practică religia adevărată.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

In loc să se implice în războaie şi certuri, creştini adevăraţi au găsit unitatea mondială — întemeiată pe speranţa lor comună în împărăţia lui Dumnezeu