‘Urmezi tu calea ospitalităţii’?
ERA cald. Un grup de Martori ai lui Iehova, tineri şi bătrîni, lucrau din greu la efectuarea unor lucrări de curăţire, zugrăvire şi alte operaţii diferite, în vederea renovării unei Săli a Regatului. Pe la jumătatea după-amiezii au început să resimtă oboseala şi s-au aşezat să se odihnească puţin.
În acel moment au sosit trei dintre surorile lor creştine, aducînd sandvişuri, prăjituri şi cafea, ceai şi alte băuturi răcoritoare. Ce plăcută surpriză pentru aceşti lucrători obosiţi! Ospitalitatea şi iubirea pe care le-au manifestat într-un mod atît de spontan aceste trei surori nu numai că le-au dat fraţilor posibilitatea să redobîndească putere, dar au contribuit îndeosebi la crearea unei ambianţe călduroase în mijlocul acelui grup de fraţi şi surori din acea după-amiază.
O caracteristică a adevăratului creştinism
Ospitalitatea şi iubirea nu trebuie, fireşte, să se limiteze numai la asemenea ocazii excepţionale. Vorbind despre cei care aveau să-l urmeze, Isus Cristos, fondatorul creştinismului, a făcut această remarcă: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi.“ De asemenea, Pavel i-a îndemnat pe fraţii săi creştini prin următoarele cuvinte: „Urmaţi calea ospitalităţii“ (Ioan 13:35; Romani 12:13). Cu alte cuvinte, calea ospitalităţii, motivată de o iubire dezinteresată faţă de alţii, constituie un mod de viaţă pentru adevăraţii creştini.
Cu toate acestea, asemenea calităţi nu se dobîndesc în mod automat, de îndată ce o persoană cunoaşte adevărul. Pentru a le cultiva este nevoie, mai degrabă, să fie depuse multe eforturi. Acest lucru se verifică îndeosebi în mijlocul lumii de astăzi, unde iubirea unui mare număr de persoane s-a răcit, aşa cum a anunţat Biblia (Matei 24:12). Dar cît de mare este contrastul atunci cînd aceste calităţi sînt scoase în evidenţă! Într-o familie unită, toţi membrii ei se apreciază reciproc şi sînt fericiţi să petreacă timpul împreună. Tot astfel, membrii adunării creştine se cunosc bine, deoarece se află împreună cu regularitate cu ocazia întrunirilor, în activitatea de predicare şi cu alte ocazii. Ei devin adevăraţi prieteni, cîteodată chiar mai intimi decît membrii unei familii (Proverbe 18:24). Această legătură prietenească ce există între slujitorii lui Iehova constituie o excelentă protecţie împotriva influenţelor dăunătoare ale acestei lumi.
Rolul femeilor creştine
Fireşte că toţi creştinii sînt îndemnaţi ‘să urmeze calea ospitalităţii’, dar femeile creştine joacă un rol preponderent în acest domeniu. Într-adevăr, cînd este vorba de a manifesta ospitalitate, cine anume desfăşoară cea mai mare parte din munca necesară, dacă nu femeile şi îndeosebi soţiile? Atunci cînd un creştin invită acasă cîţiva membri ai adunării, cine face menajul, cine pregăteşte mîncarea şi băuturile şi rămîne cu sarcina de a face curăţenie după plecarea invitaţilor? În general, fireşte, soţia acelui creştin îndeplineşte toate aceste sarcini. Evident, soţul şi copiii pot să o ajute — şi chiar trebuie să o facă; totuşi soţia este îndeosebi aceea care, în mod inevitabil, are grijă ca totul să fie efectuat cum se cuvine.
Numeroase soţii creştine merită laude deoarece îşi dau osteneala, cu toată plăcerea, pentru a manifesta o sinceră ospitalitate faţă de fraţii şi surorile lor spirituale. Iată, de exemplu, cum procedează Dip Yee, o soră din Hong Kong, care activează în serviciul cu timp integral şi al cărei soţ este bătrîn în adunarea locală. Chiar dacă faptul de a-i invita pe fraţi şi surori înseamnă multă muncă pentru ea, totuşi deseori se întîmplă să primească la ei acasă pe toţi vestitorii care participă la studiul de carte, iar Dip Yee le acordă cu bucurie ospitalitate. „Servim împreună o masă simplă, spune ea. Este atît de plăcut să-i vezi pe fraţi fericiţi fiindcă sînt împreună, zidindu-se unii pe alţii.“ Manifestînd ospitalitate, femeile creştine contribuie de fapt în mare măsură la dezvoltarea unei stări de spirit plină de căldură în cadrul adunării.
Avînd în vedere tot ceea ce implică ospitalitatea, este neapărat necesar să conchidem că femeile creştine trebuie să dea dovadă de abnegaţie şi hărnicie. Dar ele pot fi sigure că soţii lor, precum şi alte persoane care le sînt dragi, vor manifesta o profundă recunoştinţă faţă de ele. Bineînţeles, se poate întîmpla ca unele persoane să nu manifeste nici un fel de recunoştinţă faţă de eforturile celor ce i-au invitat. Însă acest fapt nu ar trebui în nici un caz să descurajeze gazdele, sau să le determine să cultive vreun resentiment şi să înceteze de a mai fi ospitalieri. Să ne amintim că oricît de mult ne-ar place ca alţii să exprime recunoştinţă faţă de noi şi să aprecieze eforturile noastre, totuşi noi dorim să dăm dovadă de ospitalitate în primul rînd deoarece aceasta este o modalitate excelentă de a acţiona şi de a ne manifesta iubirea noastră faţă de alţii. Mai presus de toate, această atitudine îi este plăcută lui Iehova.
O atitudine raţională
Din cauza creşterii permanente a preţurilor, s-ar putea ca unii fraţi să ezite să mai manifeste ospitalitate, gîndindu-se că le lipsesc mijloacele pentru aceasta. Este important să avem o atitudine raţională în acest domeniu. Fireşte, se poate adăuga un farmec în plus unor momente petrecute împreună cu fraţii, avînd cîteva băuturi şi mîncăruri bine pregătite. Dar nu acesta este lucrul cel mai important. Cuvîntul lui Dumnezeu declară cu multă înţelepciune: „Mai bine o mîncare de legume acolo unde există iubire, decît un taur îngrăşat şi ură împreună cu el“ (Proverbe 15:17). Nu lucrurile pe care le avem sau pe care le servim cu ocazia unei mese contează cel mai mult. Lucrul cel mai important şi cel mai apreciat este de a ne zidi reciproc şi de a ne dovedi iubirea.
Exact aşa procedează Fung Hing, o soră de circa 40 de ani, al cărei soţ se împotriveşte adevărului. Ea locuieşte într-un apartament foarte mic din cadrul unuia din marile cartiere din Hong Kong. Ea este departe de a fi bogată. De fapt, trebuie să lucreze cu jumătate de normă pentru a completa venitul familiei. Cu toate acestea, ea împarte cu alţii ceea ce are. Atunci cînd membrii adunării vin în cartier pentru a predica de la uşă la uşă, ea îi invită deseori în locuinţa ei, pentru a le oferi ceva răcoritor. Fraţii ei creştini apreciază această expresie a iubirii, dar aceasta dovedeşte în acelaşi timp că nu este neapărat necesar să fii bogat pentru a arăta o adevărată ospitalitate.
Chiar dacă ne vom strădui să fim raţionali atunci cînd îi invităm pe alţii la noi, s-ar putea să ne dăm seama că pentru a manifesta ospitalitate va fi necesar să ne privăm de anumite lucruri. Merită care osteneala? Merită în mod sigur, dacă gestul ne este motivat de o iubire creştină sinceră. Într-adevăr, pentru a ne dovedi iubirea este necesar să consimţim a face nişte sacrificii. Iehova şi Isus şi-au dovedit iubirea pentru omenire făcînd mari sacrificii. Iehova l-a oferit pe Fiul său, iar Isus, viaţa sa umană perfectă. — Ioan 3:16; 15:13.
Primii creştini au urmat, de asemenea, calea iubirii. Iată ce a scris Pavel cu privire la fraţii din Macedonia: „Pe parcursul unei mari încercări, în necaz, abundenţa bucuriei lor şi profunda lor sărăcie au făcut să abunde bogăţia generozităţii lor. Căci aceasta s-a făcut după posibilităţile lor reale, ba, o mărturisesc, chiar peste posibilităţile lor reale, în timp ce din proprie iniţiativă ne-au făcut implorări insistente pentru privilegiul de a da cu bunăvoinţă“ (2 Corinteni 8:2–4). „Profunda lor sărăcie“ şi dorinţa lor de a dărui „peste posibilităţile lor reale“ scot la iveală sinceritatea generozităţii lor care devine astfel şi mai impresionantă.
Totuşi, indiferent că cineva este strîmtorat din punct de vedere material sau relativ înstărit, manifestarea ospitalităţii îi pretinde în mod efectiv timp, eforturi şi oarecare resurse, indiferent de mijloacele moderne folosite în gospodărie. Întrebarea fundamentală este deci aceasta: Dorim să ne dăm osteneala pentru ca alţii să poată trage foloase din binefacerile pe care le generează ocazia ca fraţii să fie împreună? Să ne amintim ce afirmă acest proverb biblic: „Sufletul generos se va îngrăşa şi acela care îi udă cu dărnicie pe alţii va fi şi el udat cu dărnicie.“ Ne putem, de asemenea, simţi încurajaţi dacă ne gîndim la faptul că, ori de cîte ori manifestăm ospitalitate conform poruncii lui Iehova şi urmînd exemplul său excelent, în realitate ‘îl împreumutăm pe Iehova’. — Proverbe 11:25; 19:17.
Pe cine vom invita?
„Cînd oferi un prînz sau o cină, nu-ţi chema prietenii, nici fraţii, nici rudele, nici vecinii bogaţi“ a spus Isus. Din ce motiv? „S-ar putea ca şi ei să te invite vreodată la rîndul lor şi aceasta îţi va deveni răsplata“ (Luca 14:12). Isus nu a vrut să arate aici faptul că n-ar trebui să-i invităm pe prietenii noştri şi membri familiei noastre. El însuşi a fost fericit să fie împreună la masă cu prietenii săi, în anumite ocazii, de exemplu în casa Martei şi Mariei. El a vrut, aşadar, să sublinieze faptul că, atunci cînd manifestăm ospitalitate, n-ar trebui să fim motivaţi de dorinţa de a obţine ceva în schimb.
Aşa cum a precizat apoi Isus, cînd avem în vedere să invităm pe cineva, trebuie să ne gîndim în primul rînd la cei care vor putea trage cele mai mari foloase din această ocazie (Luca 14:13). Ar putea să fie vorba despre persoane care au nevoie de încurajare, despre persoane nou-venite la adevăr, despre persoane timide, care au tendinţa de a sta izolate, sau despre persoane în vîrstă. Efectul stimulator pe care îl au asemenea ocazii de tovărăşie reiese din exprimările lui Oi Yuk, o soră în vîrstă, foarte zeloasă, în pofida sănătăţii sale precare: „Fraţii nu mă uită atunci cînd primesc invitaţii la ei acasă, şi îşi manifestă bunăvoinţa faţă de mine în numeroase feluri. Sînt cu adevărat fericită să fac parte din această mare familie!“
În mod evident, scopul unor asemenea momente nu este doar de a ne distra împreună. Cu această ocazie noi ne încurajăm reciproc şi ne întărim legătura iubirii care îi uneşte pe închinătorii lui Iehova. Prin urmare, ar trebui să ne străduim mai degrabă să întreţinem o ambianţă încurajatoare şi ziditoare, decît să punem accentul pe abundenţa de mîncare şi băutură. Ce se poate spune, de altfel, despre activităţile şi conversaţiile pe care le susţinem în asemenea ocazii? Chiar dacă nu toate pot gravita în jurul Bibliei, vom da dovadă de înţelepciune şi de iubire dacă ne vom folosi de ocazie pentru a ne încuraja reciproc. Trebuie complet evitate jocurile de societate care stîrnesc spiritul de întrecere sau discuţiile inutile sau replici nepoliticoase. — Efeseni 4:29, 31.
Cei ospitalieri sînt bogat răsplătiţi
Desigur că nu trebuie să manifestăm ospitalitate pentru a obţine ceva în schimb, dar aceasta nu înseamnă că o persoană ospitalieră nu este recompensată. Dimpotrivă, cine acţionează în acest fel se bucură de numeroase binefaceri, chiar dacă nu urmăreşte acest lucru. De pildă, are posibilitatea să-şi facă noi prieteni şi să-şi întărească legăturile de prietenie existente. Exemplul său îi poate îndemna şi pe alţii să manifeste, la rîndul lor, generozitate şi ospitalitate (Luca 6:38; Proverbe 11:25). Mai presus de toate, însuşi Iehova Dumnezeu, Creatorul nostru plin de iubire, care este cea mai ospitalieră Persoană din univers, se va îngriji ca cei care manifestă o adevărată ospitalitate să nu fie niciodată lipsiţi de lucrurile necesare vieţii. Într-adevăr Creatorul nostru îi apreciază pe cei care îi urmează exemplul şi ‘urmează calea ospitalităţii’.