De ce ar fi posibilă viaţa pentru totdeauna?

DE UNDE vine viaţa? Ateii pretind că ea s-a produs printr-o întîmplare. O lucrare ştiinţifică afirmă: „Probabil că organismul viu a avut un început foarte modest, atunci cînd, într-o lume de roci neînsufleţite, anumite elemente chimice s-au combinat pentru a forma molecule complexe. Într-un moment potrivit, aglomerări de asemenea molecule au dobîndit capacitatea de a se hrăni şi de a se reproduce.“

Vi se pare convingătoare această explicaţie? Cuvîntul „probabil“ arată că aici este vorba despre o presupunere. Toate celulele vii sînt extrem de complexe. Dacă dăm la o parte orice speculaţie şi chiar şi presupunerile savante, rămînem în faţa faptului că dobîndirea capacităţii „de a se hrăni şi a se reproduce“, a celulelor, pur şi simplu nu a fost observată. În schimb tot ce putem observa în uimitoarea complexitate a creaturilor vii dovedeşte existenţa unei Persoane Superioare care îşi poate propune şi poate realiza lucruri uimitoare, care depăşesc cu mult capacităţile noastre şi deplina noastră putere de înţelegere. Numeroşi oameni de ştiinţă recunosc drept un fapt dovedit că viaţa provine numai din viaţă preexistentă. Prin urmare, trebuie să existe o Sursă iniţială a vieţii. Este aşa cum declară Biblia: „Cît de preţioasă este bunătatea ta iubitoare, o Dumnezeule! (. . .) Căci la tine este sursa vieţii.“ — Psalm 36:7, 9.

Ştiinţa deşi a contribuit la dezvăluirea surprinzătoarei complexităţi şi frumuseţi a lucrării mîinilor lui Dumnezeu, nu poate explica în mod satisfăcător viaţa în toate formele sale, nici varietatea, după cît se pare infinită, a lumii vii sub toate formele sale de manifestare: insecte, animale şi plante, nici multicolorele flori şi arbuşti care încîntă ochiul, nici nenumăratele arome şi gusturi care constituie un deliciu pentru limbă, nici imensitatea şi maiestatea universului, nici fascinaţia lumii microorganismelor şi nici multe altele, care mai urmează încă să fie descoperite şi să ne procure bucurii. O sută de ani de viaţă sînt cu totul insuficienţi chiar şi numai pentru a începe să cunoaştem şi să preţuim toate lucrările de creaţie încîntătoare şi inspiratoare de veneraţie, ale Celui Atotputernic.

Mulţi oameni care au cercetat cu atenţie aceste probleme au ajuns la concluzia că întreagă această varietate de frumuseţe este o mărturie privitoare la existenţa nu a unei forţe impersonale şi îndepărtate, ci la existenţa unui Creator atotînţelept. Viaţa pe care o vedem în jurul nostru, pe pămînt, vorbeşte cu claritate şi în mare măsură despre un Tată iubitor sau Dătător de viaţă. Astfel multe lucruri au fost create cu scopul vădit de a ne face fericiţi. Este aşa cum declară Apocalips 15:3: „Mari şi minunate sînt lucrările tale, Iehova Dumnezeule, Cel Atotputernic.“ Biblia arată că Iehova Dumnezeu, chiar dacă e de temut atunci cînd ne răzvrătim sau sîntem neascultători, este ‘fericitul Dumnezeu’ care îşi găseşte plăcerea în faptul de a-i face şi pe alţii fericiţi. — 1 Timotei 1:11; Fapte 20:35.

Scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la om

Biblia ne prezintă o relatare simplă dar satisfăcătoare a originii omului. Primul capitol al Bibliei ne descrie crearea pămîntului, apoi a lumii vegetale, a vieţii acvatice, a creaturilor zburătoare şi a animalelor terestre (Geneza 1:1–25). Este interesant de observat că geologia şi documentele fosile dezvăluie exact aceeaşi ordine. În cele din urmă, Dumnezeu l-a creat pe om „din ţărînă (sau elementele) pămîntului“ — o altă declaraţie întemeiată din punct de vedere ştiinţific (Geneza 2:7). De asemenea, omul a fost făcut „potrivit imaginii lui Dumnezeu“. Nu corespunde oare cu realitatea această afirmaţie? Omul a fost făcut, în mod evident, să gîndească şi să raţioneze la un nivel cu mult superior animalelor. Omul este înzestrat cu simţ moral şi cu preţuire faţă de valorile spirituale, însuşiri care le lipsesc animalelor. Chiar şi triburile cele mai primitive îşi au o religie a lor. Dar care este religia, bunăoară, a unui cîine sau a unei maimuţe? — Geneza 1:27.

Vechile consemnări biblice ne furnizează informaţii demne de încredere cu privire la pămînt şi la formele de viaţă de pe el. De aceea, să urmărim fără prejudecăţi ce spun ele cu privire la începutul istoriei omenirii.

Iehova i-a pregătit omului o frumoasă reşedinţă — „o grădină în Eden“, în care a făcut să crească „orice pom plăcut la vedere şi bun pentru hrană“ (Geneza 2:8, 9). Pomii înfloriţi fructele, florile, — într-un cuvînt întreaga floră din acea grădină avea menirea să fie un permanent izvor de încîntare. Omului i s-a mai dat şi o muncă satisfăcătoare — aceea de a cultiva această grădină şi de a-şi îngriji căminul paradiziac, precum şi de ‘a ţine în supunere orice creatură vie’ (Geneza 1:28; 2:15). Imaginează-ţi să ai de îngrijit o grădină luxuriantă şi o faună bogată şi fascinantă, fără să trebuiască să-ţi faci griji că vei îmbătrîni şi vei muri!

Însă pe om îl mai aştepta încă un dar minunat. Adam observase că toate aceste creaturi aveau pereche şi puteau da naştere la urmaşi. Dar unde era perechea sa? Îat-o însă, în sfîrşit, după ce s-a trezit, într-o zi, dintr-un somn adînc. Ce eveniment palpitant! Profund mişcat, Adam a rostit cuvinte care au constituit probabil cea dintîi poezie:

„Aceasta este, în sfîrşit, os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta va fi numită femeie, deoarece a fost luată din om.“ — Geneza 2:23.

Consemnarea istorică păstrată în Biblia ne informează că „Dumnezeu i-a binecuvîntat şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi fecunzi şi deveniţi numeroşi şi umpleţi pămîntul şi supuneţi-l»“ (Geneza 1:28). Ce privilegiu glorios a fost acela de a da naştere unei specii umane perfecte care să trăiască pentru totdeauna în paradisul pămîntesc! Acesta a fost scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la om.

De ce murim?

Adam şi Eva nu erau însă roboţi, programaţi să facă ceea ce voia Dumnezeu. Ei erau în măsură să decidă şi să planifice ei înşişi. Dar Dumnezeu i-a supus la o probă simplă a loialităţii lor: „Din orice pom al grădinii vei putea mînca pe săturate. Dar în ce priveşte pomul cunoştinţei binelui şi răului, să nu mănînci din el, căci în ziua în care vei mînca din el vei muri negreşit.“ — Geneza 2:16, 17.

Dar din umbră se urzea nenorocirea. Un înger puternic, o creatură spirituală, văzînd minunata perspectivă a oamenilor care aveau să umple pămîntul, a rîvnit cu lăcomie, pentru sine, ascultarea şi închinarea lor. Folosindu-se de un intermediar, el a pronunţat prima minciună: „Hotărît că nu veţi muri.“ Acest înger rebel a devenit în felul acesta „Satan“ (împotrivitor) şi „Diavol“ (calomniator). — Geneza 3:1–5; Ioan 8:44; Apocalips 12:9.

Prima pereche umană a dat greş în acea probă simplă a loialităţii faţă de Dumnezeu. Acei doi oameni au devenit trădători, iar Dumnezeu nu admite trădarea. Izgoniţi din Eden, ei au suferit în cele din urmă pedeapsa prevăzută pentru ei: moartea. Copiii lor, născuţi după ce părinţii lor au fost condamnaţi, nu puteau moşteni sănătatea perfectă şi viaţa veşnică. — Romani 5:12.

Cu toate că a fost pronunţată ca mult timp înainte de moartea lui Adam, şi anume cu 930 de ani, totuşi, executarea sentinţei lui Dumnezeu nu a putut fi evitată! Vreme de vreo două mii de ani vîrsta omului a continuat să atingă un număr impresionant de ani. Set, fiul lui Adam, a trăit 912 ani, Enos a trăit 905 ani, Cainan 910 ani, Metusala (menţionat ca deţinător al recordului de vîrstă) a trăit 969 de ani. Noe a atins vîrsta de 950 de ani. De la el încoace vîrsta omului a cunoscut un declin rapid. — Geneza 5:5, 8, 11, 14, 27; 9:29; 11:10–25.

Această interesantă consemnare biblică ilustrează puterea capacităţii de regenerare a corpului omenesc. Chiar dacă sîntem foarte departe de perfecţiunea umană iniţială a lui Adam, totuşi celulele corpului nostru se reînnoiesc. Encyclopedia Britanică afirmă: „Nemurirea potenţială a tuturor elementelor celulare esenţiale ale corpului (uman) a fost dovedită fie printr-o demonstrare completă, fie printr-o suficientă prelungire a vieţii celulei, pentru a se putea afirma că posibilitatea nemuririi este foarte mare.“ Dacă oamenii au trăit aproape o mie de ani, în ciuda poverii păcatului şi a morţii care lucrau în corpurile lor, gîndiţi-vă cît ar fi putut trăi fără acest îngrozitor handicap!

Eliberare din păcat şi moarte

Dar din fericire, în vreme ce proiectele umane, inclusiv cele ştiinţifice, dau adeseori greş, Dumnezeu nu poate ajunge la eşec: „Cuvîntul (meu) (. . .) nu se va înapoia la mine fără rezultate, ci, în mod sigur, va executa ceea ce îmi face plăcere şi, cu certitudine, va avea succes“ (Isaia 55:11). Noi putem fi eliberaţi de păcat şi de moarte. Dar cum?

Noi sîntem captivi ai păcatului şi morţii. Dar Isus al doilea „Adam“ în sensul că a fost un om perfect pe pămînt, a suferit o moarte de jertfă, pentru a răscumpăra ceea ce a pierdut Adam — conform vechii legi a lui Iehova: „suflet pentru suflet.“ „Fiindcă aşa cum prin neascultarea unui singur om (Adam) mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel prin ascultarea unui singur om (Isus) mulţi vor fi făcuţi drepţi“ (1 Corinteni 15:45; Exod 21:23; Romani 5:19, Revised Standard Version). Marea iubire a lui Iehova faţă de lumea oamenilor a făcut posibil lucrul acesta. — Ioan 3:16.

Viaţa veşnică este una dintre învăţăturile principale ale „Noului testament“. Un grup minoritar, de 144 000 de „chemaţi şi aleşi şi fideli“ va dobîndi privilegiul de a domni ca regi împreună cu Cristos pe tronul său ceresc (Apocalips 17:14; 3:21). Biblia ne asigură însă că o vastă mulţime de oameni ascultători se va bucura pentru totdeauna de viaţă într-un paradis pămîntesc restabilit. — Apocalips 7:9–17.

Cînd şi cum?

Să citim capitolul 24 din Matei şi capitolul 21 din Luca. Aceste două capitole vorbesc cu anticipaţie despre războaie mondiale, despre lipsuri alimentare, despre cutremure de pămînt dintr-un loc într-altul, despre falşi profeţi, despre o nelegiuire în creştere, despre epidemii, despre o mare teamă de viitor şi despre multe altele. Aşa cum a zis Isus: „La fel şi voi, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că regatul lui Dumnezeu este aproape.“ Dar mult aşteptata trecere de la stăpînirea umană la Regatul lui Dumnezeu se apropie cu repeziciune. — Luca 21:31.

Pe cît este de sigur că mîine răsăritul soarelui va aduce o nouă zi, pe atît este de sigur că grabnica distrugere a duşmanilor lui Dumnezeu va deschide calea unui „pămînt nou“ în care „va locui dreptatea“. Dumnezeu a promis lucrul acesta şi el nu poate să mintă (2 Petru 3:13; Isaia 65:17; Evrei 6:18). Ce privilegiu să trăieşti pentru totdeauna pe acel pămînt nou! Ar fi oare posibil lucrul acesta pentru noi? Ce perspectivă fascinantă!

Iehova s-a îngrijit ca noi să putem cîştiga cunoştinţa dătătoare de viaţă — adevăratul elixir al vieţii. De ce nu aţi începe să vă împărtăşiţi de această cunoştinţă, bucurîndu-vă de un studiu al Bibliei la domiciliu? Martorii lui Iehova sînt bucuroşi să vă ajute gratuit cu privire la iniţierea şi desfăşurarea unui asemenea studiu! — Ioan 17:3.

[Legenda diagramei de la pagina 5]

VEDERE ÎN SECŢIUNE A CELULEI

Complexitatea inspiratoare de veneraţie a celulei vii nu putea să fie rezultatul unei simple întîmplări.

RETICUL ENDOPLASMATIC DUR

MEMBRANĂ NUCLEARĂ

NUCLEU

NUCLEOL

MEMBRANĂ CELULARĂ

MITOCONDRIE

RIBOZOM

LIZOZOM

CILI ŞI FLAGELI

CENTROZOMI

APARATUL GOLGI

RETICUL ENDOPLASMATIC NETED

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 6]

Îşi au oare animalele religia lor?