Faptul de a trăi pentru totdeauna este doar un vis?

SCENA întîmplării este o frumoasă fermă din Africa de Sud. Un cîrd de bibilici hoinăreşte pe dealuri. Deodată ele intră în panică. Sus, deasupra lor, doi vulturi negri plutesc în aer, pentru a se prăvăli apoi, pe neaşteptate, asupra lor, în timp ce bibilicile, cotcodăcind isteric, se reped în căutarea unui adăpost. Unul dintre vulturi reuşeşte să ucidă o bibilică şi începe să se ospăteze cu vădită satisfacţie. O parte dintre bibilici, liniştindu-se îşi caută din nou hrana prin apropiere, fără să le pese cîtuşi de puţin de moartea tovarăşei lor.

Toate animalele caută în mod instinctiv, să evite moartea, dar, de obicei, par să fie prea puţin afectate de moartea altor indivizi din regnul lor. Uciderea unei antilope de către un leu sau de către un alt animal de pradă nu provoacă decît o uşoară reacţie la ceilalţi indivizi din turmă. Acesta este pentru ei, un eveniment obişnuit din ciclul prezent al vieţii şi morţii.

Ce mare deosebire există în cazul celor mai mulţi oameni! Moartea unui alt om este un eveniment traumatizanta, cu excepţia cazului acelora, puţini la număr, care au devenit nesimţitori în faţa morţii. În mod normal, moartea unei fiinţe iubite este una dintre cele mai stresante experienţe umane. Ea poate chiar să-l împingă la sinucidere pe acela care a suferit o atît de grea pierdere.

Noi trăim într-o epocă tulbure, în care numărul sinuciderilor creşte şi milioane de oameni duc o existenţă de mizerie. Şi totuşi, cei mai mulţi dintre ei fac tot ce le stă în putinţă pentru a evita moartea, pe care Biblia o numeşte un mare „duşman“. — 1 Corinteni 15:26.

Elixirul vieţii

Vreme de secole alchimiştiib au depus toate eforturile să descopere elixirul vieţii, o substanţă misterioasă în legătură cu care se presupunea că le-ar putea asigura oamenilor posibilitatea de a trăi pentru totdeauna. Multă vreme oamenii au visat acest elixir şi s-au străduit să-l găsească. Dar, fireşte alchimiştii au eşuat în cercetările lor.

Însă în timpurile noastre perspectiva de a trăi a crescut considerabil datorită unor mai bune condiţii de igienă, datorită ştiinţei medicale şi altor factori. Potrivit datelor unui raport, „perspectiva vieţii pentru omenire luată în totalitate, a crescut mai mult decît dublu, de la 30 de ani în 1900, la cu mult peste 60 de ani în zilele noastre.“ Unii ar putea crede că oamenii de ştiinţă sînt aceia care ar putea descoperi secretul unei vieţi prelungite, ba chiar fără sfîrşit. Credeţi la fel?

Dar indiferent ce speranţe ar avea oamenii în privinţa aceasta încă este valabil adevărul pe care îl conţine declaraţia de mai jos făcută cu milenii în urmă:

„Zilele anilor noştri în sine sînt şaptezeci de ani; iar dacă, datorită unei puteri deosebite, ei sînt optzeci de ani, totuşi insistenţa lor este în necaz şi lucruri dăunătoare; deoarece trebuie să treacă repede, iar noi zburăm.“ — Psalm 90:10.

După cum, fără îndoială că aţi observat, doar o mică minoritate depăşeşte 80 de ani de viaţă.

Însă mulţî oameni în vîrstă nu se resemnează în faţa apropierii morţii, ci manifestă un profund interes faţă de viaţă. Şi, de fapt, acest interes sporeşte pe măsură ce ei înaintează în vîrstă. Ei acumulează multe cunoştinţe şi o experienţă bogată şi participă la numeroase activităţi. Apoi, pe neaşteptate, li se taie firul vieţii. Oamenii normali şi care se bucură de sănătate privesc moartea ca pe un lucru nedorit şi nenatural. Un bătrîn care atinsese vîrsta de o sută de ani spunea: „Nu doresc să mor atîta vreme cît sînt îndrăgostit de viaţă.“

Despre animale Biblia spune că ele „prin natura lor sînt născute ca să fie prinse şi distruse.“ Dar cu privire la oameni ea spune: „Dumnezeu (. . .) a pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei“ (2 Petru 2:12; Ecleziast 3:10, 11, Biblia Cornilescu). Cu alte cuvinte, nu s-a avut în vedere ca animalele să trăiască pentru totdeauna, dar dimpotrivă omul trebuia să trăiască veşnic. Prima pereche umană nu a fost creată pentru a muri, ci pentru a trăi etern, — cu condiţia ca ea să fi ascultat de Dumnezeu. — Vezi Geneza 2:15–17.

Creierul nostru este o dovadă a acestui fapt. Creierul uman are o capacitate uriaşă de-a acumula cunoştinţe. În viaţa prezentă noi nu utilizăm decît o mică parte din capacităţile creierului nostru.

Nu indică oare, toate acestea, că prezentul ciclu al vieţii şi morţii nu a existat în intenţia lui Dumnezeu şi că faptul de a trăi pentru totdeauna nu este doar un vis? Ce idee emoţionantă! Există oare un adevărat elixir al vieţii? Ar fi oare posibilă pentru noi viaţa fără sfîrşit?

[Note de subsol]