Soarta este oare de vină?

„ORICINE ai fi sau orice ai face“ spuse bărbatul, stăpînit de o vizibilă emoţie, „nu poţi împiedica producerea unor accidente de felul acestuia“. Dar ce se întîmplase? De pe una dintre construcţiile învecinate au căzut nişte blocuri de granit care l-au accidentat mortal pe prietenul său.

„Asta-i soarta“, trase el concluzia cu o voce sumbră. Dar sîntem noi oare doar nişte bieţi pioni pe o tablă de şah, manevraţi de către o putere misterioasă numită „soartă“ sau „destin“? Această întrebare îi frămîntă pe oameni de mii de ani, şi pe bună dreptate, aşa cum a remarcat cîndva şi regele Solomon: „Nu a celor iuţi este alergarea, nici a celor puternici bătălia, şi nici a celor înţelepţi hrana, şi nici a celor inteligenţi bogăţia, şi nici a celor care au cunoştinţă favoarea“ (Ecleziastul 9:11). Cum se pot explica aceste paradoxuri?a

Iată explicaţia dată de Solomon: „Timpul şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi.“ Totuşi, mulţi cred că ei au un destin pe care îl hotăreşte Dumnezeu. De exemplu, mulţi oameni au aderat la teoria „predestinării“, care a fost formulată de teologul Ioan Calvin în secolul al XVI-lea. Înainte de el, alţi clerici afirmaseră că Dumnezeu îi predestinează pe anumiţi indivizi ca să fie mîntuiţi. Calvin însă a tras de aici concluzia logică dar înspăimîntătoare că alţii au fost predestinaţi pentru condamnare! El a numit această predestinare decretum horribile adică „decretul oribil“ al lui Dumnezeu.

Unii au obiectat împotriva acestei doctrine, arătînd că ea îl făcea pe Dumnezeu răspunzător de păcat. Dar în încercarea de a combate argumentele unui „om de nimic“ care negase doctrina sa, Calvin a scris cu indignare: „Nemernicul acesta nu vede că folosindu-se de pretexte false pentru a scuza dreptatea lui Dumnezeu, el îi contestă puterea.“ Pentru Calvin era de neconceput ca un Dumnezeu atotputernic să nu aibă preştiinţă absolută.

Credinţa în predestinaţie sau în soartă exercită, fără îndoială, un efect profund asupra modului de viaţă al unei persoane. Dar ne învaţă oare Biblia că viitorul ne este dinainte trasat şi că nu sîntem decît nişte sărmane victime ale „soartei“?

[Notă de subsol]