Ne este viitorul stabilit dinainte?

CREŞTINI, musulmani, evrei, hinduşi sau adepţi ai altor religii — oameni de orice credinţă au parte de calamităţi şi suferă din cauza lor.

De exemplu, la 6 decembrie 1997 a avut loc o mare tragedie în oraşul siberian Irkuţk. Un avion uriaş de transport AN-124 tocmai decolase când i s-au defectat două motoare. Avionul, încărcat la capacitatea maximă cu carburant, s-a prăbuşit într-un complex rezidenţial. Flăcările au cuprins mai multe apartamente, provocând moartea multor persoane, precum şi rănirea multora dintre nefericiţii locatari, printre care erau şi copii nevinovaţi.

În zona din Siberia în care a avut loc acest accident există oameni cu diferite concepţii religioase. Poate că unii se consideră creştini, şi cu toate acestea ar putea atribui această tragedie soartei. Ei şi alţii ar putea gândi astfel: „Aşa a vrut Dumnezeu, iar dacă cei care au fost ucişi nu ar fi murit aşa, ar fi murit altfel — asta le-a fost soarta“.

Acest mod de gândire, exprimat sau nu, reflectă o concepţie comună în cadrul multor religii de pe glob: credinţa în soartă. Mulţi oameni cred că viitorul nostru este stabilit dinainte, într-un fel oarecare, din ziua naşterii până în ziua morţii.

Credinţa în soartă îmbracă diferite forme, ceea ce nu permite enunţarea unei definiţii complete. În esenţă, noţiunea de soartă sugerează că tot ce se întâmplă, orice acţiune, orice eveniment — fie bun, fie rău — este ceva inevitabil; este ceva destinat să se întâmple deoarece a fost prestabilit de o forţă superioară omului şi în afara controlului său. Această concepţie poate fi întâlnită în astrologie, în karma hinduistă şi budistă, dar şi în doctrina predestinării a creştinătăţii. În Babilonul antic, oamenii credeau că zeii ţineau sub control soarta şi viitorul printr-un document scris. Se presupunea că fiecare zeu care deţinea aceste „table ale destinului“ putea decide soarta oamenilor, a regatelor şi chiar a zeilor înşişi.

Mulţi credincioşi susţin că Dumnezeu stabileşte printr-un decret divin înainte de naşterea oamenilor tot ce li se va întâmpla acestora, durata vieţii, sexul, dacă vor fi bogaţi sau săraci, fericiţi sau nefericiţi. Se spune că toate acestea există în mintea lui Dumnezeu sau că sunt scrise într-o carte înainte de a se întâmpla. Aşadar, nu este ceva neobişnuit ca, atunci când are loc un dezastru, un credincios să spună „mektoub“ — este scris! Unii argumentează că, întrucât Dumnezeu cunoaşte totul dinainte, el trebuie să stabilească şi cine va asculta de el şi cine nu. Ca urmare, mulţi dintre cei care au această concepţie cred că, înainte ca o persoană să se nască, Dumnezeu a stabilit deja dacă aceasta este destinată extazului veşnic în Paradis sau condamnării veşnice.

Poate vi se pare că această concepţie seamănă foarte mult cu doctrina predestinării pe care o învaţă unele biserici ale creştinătăţii. Cel mai de seamă susţinător protestant al predestinării a fost reformatorul francez din secolul al XVI-lea, Jean Calvin. El a definit predestinarea drept „eternul decret al lui Dumnezeu, prin care a stabilit ce dorea să facă cu fiecare om. Nu toţi sunt creaţi ca să se bucure de aceeaşi situaţie, ci unii sunt predestinaţi pentru viaţă eternă, iar alţii pentru condamnare eternă“. Tot Calvin a afirmat şi următoarele: „Dumnezeu nu numai că a prevăzut căderea în păcat a celui dintâi om, care a însemnat ruina întregii omeniri, dar acest lucru a fost chiar voia lui“.

Însă nu toţi membrii religiilor care învaţă predestinarea sau fatalismul cred personal în acestea. Unii afirmă pe bună dreptate că în scrierile religioase se vorbeşte despre liberul arbitru al omului. De fapt, au existat foarte multe controverse referitoare la acţiunile oamenilor — dacă acestea erau consecinţa voinţei libere a omului sau erau prestabilite de Dumnezeu. Unii, de exemplu, au susţinut că omul trebuie să aibă libertate de alegere şi de acţiune, de vreme ce Dumnezeu, care este drept, îl trage la răspundere pentru acţiunile lui. Alţii au spus că Dumnezeu creează acţiunile oamenilor, dar că omul le „dobândeşte“ într-un fel oarecare şi devine astfel răspunzător de ele. Vorbind la modul general însă, mulţi cred că fiecare eveniment din viaţa noastră, mic sau mare, a fost stabilit de Dumnezeu.

Ce părere aveţi? V-a stabilit Dumnezeu deja viitorul? Sunt oamenii într-adevăr înzestraţi cu liber arbitru, cu capacitatea de a lua decizii reale cu privire la viitorul lor? În ce măsură este condiţionat destinul nostru de acţiunile noastre? Următorul articol va încerca să răspundă la aceste întrebări.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

SEL/Sipa Press