Ştiinţa atestă exactitatea Bibliei

ESTE contrazisă oare Biblia de descoperirile ştiinţifice? Înainte de a răspunde la această întrebare trebuie să facem precizare că Biblia nu este o carte de ştiinţă. Totuşi, atunci cînd abordează subiecte ştiinţifice, ea combate cu motive temeinice speculaţiile şi teoriile nefondate ale oamenilor. Descoperirea legilor universului a confirmat de nenumărate ori că Sfintele Scripturi sînt exacte şi că Psalmistul era îndreptăţit să spună despre Dumnezeu: „Substanţa Cuvîntului tău este adevărul“ (Ps. 119:160). Să trecem în revistă astronomia, medicina, botanica, anatomia şi psihologia ca să vedem dacă aceste ştiinţe confirmă într-adevăr exactitatea Bibliei.

ASTRONOMIA

Este bine cunoscut faptul că primele capitole ale Genezei au fost obiectul batjocurilor şi criticilor deosebit de virulentea. Într-o vădită contradicţie cu numeroşi clerici ai creştinătăţii, pentru care Geneza nu este decît o simplă culegere de poezii şi legende, „părintele bisericii” şi eruditul Augustin a declarat că relatarea Genezei „nu constituie un gen literar în care lucrurile sînt prezentate în mod figurat, . . . ci de la început pînă la sfîrşit ea relatează fapte care s-au întîmplat în realitate, aşa cum este cazul cărţii Regilor sau al altor cărţi istorice.” (De Genesi ad litteram, VIII, 1, 2). O examinare a întîiului capitol al Genesei va dezvălui că Biblia era cu mult avansată faţă de concepţiile contemporane ei.

Cu mult înainte de Aristotel (384–322 î.e.n.), care credea că stelele erau înfipte ca nişte cuie în cer, Genesa (1:6–8) vorbea despre bolta cerească prezentînd-o ca pe o „întindere” (New World Translation) sau ca pe un „firmament” (Douay Version). Cuvîntul „firmament” provine din latinescul firmare care înseamnă a da consistenţă, a întări, a solidifica. Ieronim a utilizat acest termen în Vulgata latină pentru a reda ebraicul raqia care, dimpotrivă, înseamnă „întindere,” „expansiune.” Potrivit opiniei lui T. Moreux, fost director al Observatorului din Bourges, din Franţa, „această expansiune care constituie pentru noi cerul este indicată în textul ebraic printr-un cuvînt pe care Septuaginta (greacă), influenţată de ideile cosmologice predominante ale timpului, l-a tradus prin stereoma, firmament, boltă solidă. Moise nu transmite însă o asemenea idee; cuvîntul ebraic nu evocă decît ideea de întindere sau mai bine, de expansiune.” Aşadar Biblia a descris cu mult mai multă exactitate întinderea sau atmosfera care se află deasupra noastră.

Genesa vorbeşte şi despre luminătorii care–şi revarsă strălucirea asupra pămîntului „pentru a face o separaţie între zi şi noapte” (Gen. 1:14–18). Aduceţi-vă aminte că aceste cuvinte au fost scrise de către Moise în secolul al XVI-lea î.e.n. Observaţi acum doar una singură dintre concepţiile fanteziste care existau în acea vreme, în această privinţă. Paul Couderc, astronom la Observatorul din Paris scrie: „Pînă în secolul al V-lea î.e.n. oamenii se înşelau asupra problemei fundamentale privitoare la zi şi noapte. Pentru ei lumina era un abur luminos, întunericul era un abur negru care se ridica seara de pe pămînt.” Ce contrast cu declaraţia succintă dar exactă din punct de vedere ştiinţific, a Bibliei cu privire la explicaţia zilei şi nopţii pe planeta noastră!

Cei care au trăit în epoca redactării Bibliei susţineau idei ciudate cu privire la formarea şi întemeierea pămîntului. Potrivit cosmologiei egiptene antice, „universul este o cutie dreptunghiulară, alungită în direcţia nord-sud ca şi Egiptul. Pămîntul era situat pe fundul acestui cutii: pămîntul e un şes uşor concav avînd la mijloc Egiptul . . . În cele patru puncte cardinale nişte piscuri foarte înalte susţin cerul. Cerul este un acoperiş metalic, plat sau bombat, prezentînd perforaţii. De el atîrnă stelele ca nişte lămpii suspendate cu ajutorul unor sfori.”

Au fost oare abandonate mai tîrziu asemenea teorii puterile? Nici vorbă. Astronomul şi filozoful grec Anaximandru (din secolul VI-lea î.e.n.) susţinea: „pămîntul este cilindric, de trei ori mai larg decît adînc şi numai partea superioară este locuită. Dar acest Pămînt este izolat în spaţiu, iar cerul este o sferă completă în centrul căreia se află, nesprijinit de nimic, cilindrul nostru: Pămîntul se află la aceeaşi distanţă de oricare punct de pe cer.” Cu un secol mai tîrziu, Anaxagoras credea că pămîntul şi luna sînt plate.

Biblia era mult avansată faţă de concepţiile ştiinţifice ale acelei vremi. În secolul al XVI-lea î.e.n. ea îl prezenta pe Creator „suspendînd pămîntul deasupra neantului [pe nimic, în gol],” iar în secolul al VIII-lea î.e.n. ea vorbea despre „cercul pămîntului” (Iov 26:7; Is. 40:22). Nu este oare exact aşa cum aţi observat pe ecranul televizorului vostru atunci cînd l-au fotografiat astronauţii de pe lună?

MEDICINA ŞI BOTANICA

Biblia se referă la plante şi la arbori care cresc în diferite ţări. Spre exemplu, ea menţionează foarte exact proprietăţile curative ale balsamului obţinut din mai mulţi arbori veşnic verzi. Iată ce se poate citi în această privinţă în Dictionaire encyclopédique de la Bible al scriitorului francez C. E. Martin: „Mici cantităţi de mastic [sacîz sau răşină] picură în mod natural din arbori, dar pentru a obţine mai mult se fac în trunchiul arborelui incizii longitudinale prin care răşina curge din abundenţă . . . Ea avea reputaţia de a calma durerile şi de a cicatriza plăgile; balsamul de Galaad, renumit pentru răni, este menţionat în sens figurat de către Ieremia (Ier. 8:22; 46:11; 51:8); el mai este încă menţionat şi astăzi în mod proverbial în limbajul modern.” Mulţi istorici romani şi greci ca Pliniu şi Diodor din Sicilia au menţionat şi ei acest balsam.

Potrivit relatării biblice, în secolul al IX-lea î.e.n. profetul evreu Iona a călătorit la Ninive, vechea capitală a Asiriei. Rezultatul activităţii sale misionare a fost acela că „oamenii din Ninive au început să creadă în Dumnezeu” (Iona 3:5). Mai tîrziu el s-a instalat în estul oraşului şi s-a apărat de soare sub o plantă căţărătoare numită tidvă (cucurbita lagenaria) care a crescut peste noapte ca să ţină umbră capului lui Iona (Iona 4:6, 10, 11). Este adevărat că tidva sau curcubetele (cucurbita lagenaria) creşte atît de rapid? Dictionnaire de la Bible publicat sub îndrumarea lui F. Vigoroux spune: „Se ştie că curcubetele sau tidva creşte foarte repede în ţările calde şi că este utilizat pentru a acoperi pereţii caselor şi umbrarele pe care se caţără ca şi via sălbatică, oferind astfel cu frunzele ei late, ocrotire împotriva căldurii . . . În picturile simbolice din catacombe care prezintă istoria lui Iona este reprezentată întotdeauna această plantă.” Prin urmare relatarea biblică concordă foarte bine cu faptele, atunci cînd afirmă că Iehova, dorind să-l ocrotească pe Iona de razele fierbinţi ale soarelui, a putut face să crească într-o singură noapte o plantă care în mod obişnuit creşte repede.

Descriind soarta grupurilor naţionale care luptă împotriva suveranităţii lui Dumnezeu, Biblia spune că ele vor fi „ca un vîrtej de scaieţi [în ebraică, galgal] în faţa unui uragan” (Is. 17:13). Encyclopedia judaica spune următoarele despre galgal: „Galgal-ul biblic are un fel deosebit de a–şi răspîndi sămînţa. La sfîrşitul verii el se desprinde de sol şi frunzele lui spinoase, asemănătoare unor pînze, zboară purtate de vînt şi îşi împrăştie seminţele,” Nogah Hareuveni, autor al unei broşuri intitulate Ecologie dans la Bible (Ecologia în Biblie) spune cu privire la galgal: „Planta care poartă acest nume începe să crească rapid în luna martie . . . În cîteva săptămîni acest galgal cu înfăţişare nevinovată devine un fel de monstru spinos, frunzele şi florile lui fiind acoperite de spini ascuţiţi. Vara planta începe să se usuce, dar ea pare atît de puternic înrădăcinată şi atît de ameninţătoare, încît pare imposibil să scapi de ea. Cînd galgal-ul ajunge la deplina dezvoltare, sub pămînt se petrece ceva ciudat între tulpina şi rădăcinile plantei: are loc o separaţie celulară între tulpină şi rădăcină şi nu e nevoie decît de o uşoară adiere a vîntului de vară, pentru ca întreaga plantă, întregul galgal să îşi zborul.” Astfel, ca şi acest scaiete, care pare înspăimîntător dar pe care vîntul îl mătură cu atîta uşurinţă, şi aceia care se împotrivesc suveranităţii divine vor fi măturaţi la fel. Comparaţia pe care o face Biblia între „scaieţi” şi cei răi este exactă.

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA

Dacă Biblia este opera Creatorului omului, ar trebui să putem găsi în paginile ei dovezi convîngătoare că ea nu este produsul înţelepciunii omeneşti. După cum am văzut deja, oamenii din antichitate aveau idei fanteziste privitoare la originea omului. Tot la fel şi textele medicale din Egiptul antic dezvăluie o ignoranţă asemănătoare în domeniul medicinei. Deşi Moise fusese „instruit în toată înţelepciunea egiptenilor,” el a scris că omul a fost alcătuit nu din lacrimile lui Ra, ci „din ţărîna pămîntului” (Gen. 2:7; Fapt. 7:22). A confirmat oare medicina modernă faptul că omul a fost alcătuit din elementele minerale ale solului terestru?

În lucrarea scrisă în colaborare, Les oligoéléments, Andrée Goudot şi Didier Bertrand, membri ai Academiei Agricole franceze, ne informează: „Se cuvine să observăm că în toate organismele vii studiate, alături de carbon, oxigen, hidrogen, azot, fosfor, calciu, sulf, clor, magneziu, potasiu, sodiu, poate fi considerată ca un fapt dovedit prezenţa următoarelor elemente: mai întîi şase elemente nemetalice: fluor, brom, iod, bor, arsen, siliciu; un element de tranziţie: vanadiu; şi treisprezece metale: fier, zinc, magneziu, cupru, nichel, cobalt, litiu, rubidiu, cesiu, aluminiu, titan, crom, molibden, şi probabil şi staniu, plumb, argint, galiu, stronţiu, şi bariu.” Toate aceste elemente se găsesc în crusta terestră şi constituie o dovadă că omul a fost într-adevăr alcătuit din sol sau ţărînă, cum spune Biblia.

În cursul secolelor, Biblia a declarat că singele unei creaturi reprezintă viaţa sau sufletul ei. „Sufletul oricărui fel de carne este sîngele ei” (Lev. 17:14). Este fondată din punct de vedere medical această afirmaţie? Este un fapt ştiinţific că sîngele are o intimă legătură cu funcţiile vitale ale proceselor vieţii. În plus, ştiinţa a descoperit foarte recent că sîngele fiecărei persoane este specific şi unic. Léone Bourdel, profesor la Şcoala superioară de antropobiologie din Franţa, scrie după cum urmează: „Combinaţiile genetice în cadrul procreării sînt de aşa fel că sîngele nostru este unic şi niciodată identic cu al nici unuia dintre părînţii sau dintre copiii noştri. Şi noi fabricăm acelaşi sînge în tot decursul vieţii noastre; şi este un fapt că oricîte transfuzii am face, nu vom adopta niciodată sîngele donatorului de la care l-am primit; cel care predomină întotdeauna şi care se reface în permanenţă, identic cu el însuşi, este sîngele nostru.”

MOTIVE DE A CREDE ÎN BIBLIE

Pentru a-l parafraza pe Aldous Huxley pe care l-am citat mai sus, scopul acestei discuţii asupra problemei „Merită Biblia să se bucure de încrederea ta?” a fost acela ,de a găsi explicaţii corecte la ceea ce se crede pe baza altor explicaţii corecte.’

Mai întîi am văzut că însăşi Biblia nu ne cere să credem orbeşte. Ea ne invită să ne utilizăm „puterea raţiunii” noastre şi să ne „convingem de toate lucrurile” (Rom. 12:1, 2). Noi am văzut că arheologia sprijină exactitatea istorică a Bibliei. Şi mai mult chiar, s-a demonstrat cu ajutorul cîtorva exemple că raportul biblic este de o exactitate ştiinţifică pînă în cele mai mici amănunte.

Acestea sînt „motive corecte” de a crede în Biblie. Există încă şi „alte motive corecte” — şi de fapt chiar mai bune motive din care este evident că credinţa în Dumnezeu şi încrederea în Cuvîntul său nu trebuie să depindă numai de descoperirile arheologice sau de cercetările ştiinţifice. Pe lîngă valoarea intrinsecă a Bibliei ca ghid moral, ea este totodată şi singura carte care ne dezvăluie voinţa şi scopul lui Dumnezeu privitor la omenire. După cum vă va arăta articolul de încheiere al prezenţei serii. Cartea cărţilor, scrisă sub inspiraţie divină, ne transmite o speranţă reală de viitor cu privire la pămîntul nostru şi la omenirea care îl locuieşte.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Concepţia egipteană asupra universului