Biblia, o carte a speranţei

WILLIAM GLADSTONE, care a fost considerat „cel mai mare om de stat britanic din secolul al XIX-lea” a scris cîndva: „Ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică au contribuit mult la apărarea caracterului istoric al cărţilor Vechiului Testament . . . În felul acesta ele au adăugat tărie argumentelor acelora care văd în aceste cărţi o revelaţie divină; . . . Dacă sînt examinate în mod raţional, atît din punct de vedere al conţinutului, cît şi din punctul de vedere al rezultatelor, faptele ne obligă să rămînem, ca şi strămoşii noştri, pe stînca inexpugnabilăa a Sfintei Scripturi.”

Biblia a înfruntat într-adevăr furtunile timpului ca o stîncă neclintită. Cineva care se situează pe o stîncă poate vedea din locul său înalt nu numai drumul înapoi, în trecut, ci poate privi totodată departe, în viitor. Să examinăm acum dovezile interne care atestă că Biblia este o carte a speranţei în care poţi să-ţi pui încrederea.

ARMONIA El INTERNĂ ÎN JURUL UNEI TEME CENTRALE

Cele 66 cărţi ale Bibliei au fost scrise în cursul unei perioade de şaisprezece secole de către 40 de scriitori diferiţi. O asemenea informaţie s-ar putea să nu reţină atenţia cititorului dar reflectaţi puţin asupra acestui fapt. Cunoaşteţi vreo carte a cărei redactare să fi început, să zicem, spre sfîrşitul secolului al patrulea al erei noastre şi să fi continuat a fi scrisă în diferite epoci de către zeci de bărbaţi de orice condiţie socială, pină în zilele noastre?

Nu există nici o carte de felul acesta. Dar chiar dacă ar exista, şi dacă ea ar fi fost scrisă din vremea imperiului roman şi completată în epoca monarhiilor, iar apoi în vremea republicilor, moderne de către bărbaţi diferiţi — militari, regi, preoţi, pescari, şi chiar de către un păstor şi un medic, v-aţi aştepta oare să găsiţi în ea, de la un capăt la altul, un mod fundamental identic de a vedea lucrurile şi să puteţi urmări o temă centrală unică? Fără îndoială că nu!

Insă Biblia a fost într-adevăr scrisă într-o perioadă de timp de o asemenea durată, sub diferite regimuri politice, şi de către oameni de orice categorie socială şi nu doar într-o singură limbă, ci în trei. Şi cu toate acestea, această operă se caracterizează de la un capăt la altul printr-o armonie perfectă, mesajul ei principal păstrînd aceeaşi vigoare de la început pînă la sfîrşit. Nu este surprinzător lucrul acesta?

O asemenea armonie internă nu ar fi fost posibilă dacă un spirit atemporal şi unificator n-ar fi animat întregul grup de scriitori ai Bibliei. Acest spirit a fost forţa activă a lui Dumnezeu. Apostolul Petru mărturiseşte despre acest fapt prin cuvintele: „Nici o profeţie a Scripturii nu provine din vreo interpretare privată. Căci nici o profeţie n-a fost adusă prin voinţa omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, aşa cum au fost purtaţi de către spiritul sfînt.” — 2 Pet. 1:20, 21.

Sub îndrumarea divină a unui singur editor — Dumnezeu, aceşti scriitori biblici au dezvoltat una şi aceeaşi temă centrală: justificarea suveranităţii lui Iehova şi realizarea definitivă a scopului său cu privire la pămînt prin intermediul Regatului său încredinţat lui Cristos, „sămînţa” promisă. (Vezi tabelul de la pagina 9).

O CARTE PROFETICĂ

Poate că cel mai însemnat motiv de a crede că Biblia nu este Cuvîntul omului ci al lui Dumnezeu, rezidă în faptul că ea este o carte de remarcabile profeţii. Cu toate instrumentele lor ştiinţifice sofisticate, complicate, oamenii nu sînt întotdeauna capabili de a face previziuni meteorologice infailibile şi nici să prevadă dinainte sute de evenimente. Biblie însă conţine sute de profeţii care s-au dovedit de o uluitoare precizie. Nu indică oare faptul acesta că marele Creer care a determinat scrierea acestor profeţii a fost cel care a declarat: „Eu sînt Dumnezeu nu există un altul, Dumnezeul fără asemănare. Eu am anunţat viitorul de la început şi am spus dinainte ceea ce trebuie să se împlinească.” — Is. 46:9, 10; The Jerusalem Bible.

Numeroase profeţii biblice dintre cele mai importante sînt legate de tema ei centrală: justificarea lui Dumnezeu prin Regatul „Seminţei” promise. Pentru a evita orice incertitudine cu privire la identificarea corectă a „Seminţei,” Dumnezeu i-a inspirat pe numeroşi profeţi diferiţi să dea amănunte privitoare la naşterea, viaţa şi moartea eliberatorului promis. Aceste profeţii privitoare la „Sămînţă” s-au la „Mesia” (care sînt peste 300 la număr) şi-au găsit toate, împlinirea în Isus Cristos.b

Bineînţeles că unii liber-cugetători au emis ipoteza că Cristos s-a potrivit acelor profeţii şi astfel a „fabricat” el însuşi realizarea lor. Liberi-cugetătorii se mîndresc în general cu logica lor. Dar este oare rezonabil să ne închipuim că Isus şi-a aranjat el însuşi naşterea sa în Betleem (Mica 5:2; Mat. 2:1, 5, 6); că s-a nascut în tribul lui Iuda (Gen. 49:10; Luca 3:23, 33) şi din linia regelui David? — Isaia 9:7; Mat. 1:1.

Alţii ar putea să replice că dacă Isus era Fiul lui Dumnezeu şi dacă a trăit mai înainte în ceruri el putea foarte bine să-şi aranjeze naşterea sa umană în aşa fel încît să împlinească aceste profeţii. Este adevărat, dar liberul-cugetăror care întrebuinţează acest argument îşi va rata scopul, care este categoric acela de a dovedi că Isus n-a fost decît că Isus n-a fost decît un om obişnuit.

Şi ce putem spune despre împrejurările morţii lui Isus? Faptul că a fost bătut, scuipat, ţintuit în cuie pe stîlp şi faptul că nu i-a fost zdrobit nici un os (lucru cu totul excepţional pentru cei executaţi în felul acesta), ce dovedesc toate acestea? Isaia 50:6; Mica 5:1; Isaia 53:5; Psalm 34:20; Mat. 27:26, 30; Luca 23:33; Ioan 19:33–36.) Tot Isus a aranjat şi aceste lucruri? Imposibil! Declaraţiile Scripturilor au fost profeţii autentice, scrise cu peste 700 de ani înainte de împlinirea lor. Ce puternică mărturie în favoarea veracităţii Bibliei!

Una dintre cele mai remarcabile profeţii şi a cărei împlinire a fost bogat confirmată de istoria laică a fost aceea prin care Isus a anunţat dinainte nimicirea Ierusalimului. Aceasta n-a fost o simplă prezicere pe care ar fi putut-o face un om politic perspicace care ar fi avut în vedere stăpînirea romană care îi irita pe iudei. Această profeţie conţinea amănunte pe care nu le-ar fi putut prevedea nici un viitorolog. Cum şi-ar fi putut imagina că în anul 66 e.n. comandantul roman Cestius Gallus avea să-şi retragă trupele din jurul Ierusalimului „fără nici cel mai mic motiv,” după cum se exprimă istoricul iudeu Josephus Flavius — tocmai în momentul în care oraşul era gata să cadă în mîinile sale ca un fruct copt? Dar Isus a anunţat un asemenea eveniment care avea să le permită să părăsească oraşul asediat acelora care doreau să fugă (Luca 21:20–22). Discipolii săi care vegheau asupra acestui semn au putut în felul acesta să scape. Apoi, cu patru ani mai tîrziu, în anul 70 e.n., a avut loc distrugerea totală a Ierusalimului, întocmai după cum anunţase Isus. — Luca 19:41–44; Mat. 24:2.

Această profeţie privitoare la nimicirea Ierusalimului din primul secol este de cel mai mare interes pentru noi, întrucît ea este strîns legată de aceea care anunţă sfîrşitul prezentului sistem rău de lucruri şi întemeierea regatului lui Dumnezeu în mîinile „Seminţei” promise. Aşa cum Isus le-a dat creştinilor din primul secol un semn care i-a făcut în măsură să ştie că sfîrşitul Ierusalimului era aproape şi să poată fugi în siguranţă, tot le fel le-a dat el şi creştinilor care trăiesc astăzi un semn prin care se ştie că Regatul este aproape.

După ce a vorbit de războaie între naţiuni, de mari cutremure de pămînt, de ciumi (sau epidemii), de foamete şi de persecuţia adevăraţilor creştini, Isus a făcut aluzie la „spaimă între naţiuni [nu între iudei]” şi a profeţit că oamenii „vor leşina de frică şi din cauza aşteptării lucrurilor care vor veni pe pămîntul locuit [şi nu numai asupra Ierusalimului]” (Luca 21:10–19, 25, 26). Aceste exprimări sînt suficiente pentru a infirma ipoteza potrivit căreia profeţia lui s-ar fi implinit complet prin nimicirea Ierusalimului în anul 70 e.n. Este foarte evident că ea avea proporţii mult mai vaste şi că viza şi timpul cînd nu numai Ierusalimul apostat ci şi toate religiile false precum şi restul sistemului rău de lucruri al lui Satan, va fi distrus pentru a deschide calea, „pămîntului nou [şi drept] pe care îl aşteptăm potrivit promisiunii [lui Dumnezeu].” — 2 Petr. 3:13.

Noi găsim confirmarea acestui punct de vedere în însăşi întrebarea pe care i-au pus-o lui Isus discipolii săi: „Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri [pe care tocmai le vorbise cu privire la nimicirea Ierusalimului] şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri [al sfîrşitului acestei lumi, Phillips]?” — Mat. 24:3.

Arătînd că el îşi îndrepta privirile dincolo de distrugerea Ierusalimului şi că el deja întrezărea epoca în care avea să revină în putere şi că Regatul lui Dumnezeu va fi întemeiat, Isus a declarat: „Atunci îl vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi cu o mare glorie . . . Observaţi smochinul şi toţi ceilalţi arbori: Cînd ei deja înmuguresc, voi ştiţi atunci, observîndu-i, că vara este aproape. Tot aşa şi voi, cînd vedeţi aceste lucruri întîmplîndu-se [războaie, cutremure de pămînt, epidemii, lipsuri alimentare, persecuţia creştinilor, spaima printre naţiuni], să ştiţi că regatul lui Dumnezeu este aproape.” — Luca 21:10–31.

Pe cît este de sigur că profeţia lui Isus privitoare la distrugerea Ierusalimului a devenit realitate pînă în cele mai mici amănunte, tot aşa de sigur este că şi profeţia sa privitoare la sfîrşitul prezentului sistem rău de lucruri se va împlini. Din anul 1914 noi vedem o mulţime de dovezi că profeţiile lui Isus consemnate în Matei capitolele 24 şi 25, în capitolul 13 din Marcu şi la Luca, în capitolul 21, se află în curs de realizare. După ce a spus că „toate aceste lucruri sînt [doar] un început al durerilor strîmtorării,” Isus a adăugat: „Şi această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul.” — Mat. 24:8–14.

Da, perioada „strîmtorării” prin care trecem noi acum prevesteşte împlinirea unei glorioase speranţe. Martorii lui Iehova predică astăzi „această veste bună a regatului” „pe tot pămîntul locuit.” Ei vestesc pretutindeni cea mai grandioasă veste: Iehova Dumnezeu îşi va justifica suveranitatea şi îşi va împlini scopul cu privire la pămînt, atunci cînd regatul lui Isus Cristos, „Sămînţa,” îi va distruge pe cei răi va veghea ca voinţa lui Dumnezeu să se facă pe pămînt ca şi în cer (Mat. 6:9, 10). Atunci toţi bărbaţii şi toate femeile care iubesc dreptatea, — atît cei care vor supravieţui sfîrşitul prezentului sistem, cît şi milioanele de înviaţi — vor putea trăi pentru totdeauna în paradisul pămîntesc. — Ioan 5:28, 29.

Iată ce minunată speranţă îi oferă Biblia omenirii, Filozofii, savanţii şi oamenii politici ai lumii prezente nu ne pot oferi o asemenea speranţă. De ce atunci să respingem singura carte a speranţei care există în zilele noastre: BIBLIA? Martorii lui Iehova vor fi fericiţi să vă poată ajuta să cunoaşteţi mei bine această carte.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 9]

BIBLIA DEZVOLTĂ O SINGURĂ TEMĂ CENTRALĂ:

Justificarea suveranităţii lui Iehova Dumnezeu şi realizarea definitivă a scopului său cu privire la pămînt prin Regatul pe care l-a încredinţat lui Cristos, „Sămînţa” promisă.

ADEVĂRUL FUNDAMENTAL:

„La început Dumnezeu . . .” — Gen. 1:1

DUMNEZEU I-A DAT OMULUI UN ÎNCEPUT BUN:

„Dumnezeu a privit tot ce a făcut şi iată că totul era foarte bun.” — Gen. 1:31

DUMNEZEU ŞI-A PROPUS CA ÎNTREGUL PĂMÎNT SĂ DEVINĂ UN PARADIS:

„Dumnezeu le-a zis ,Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l.’” — Gen. 1:27, 28; 2:8

PRIMUL OM S-A RĂZVRĂTIT ŞI LE-A TRANSMIS DESCENDENŢILOR SĂI MOARTEA:

„Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi astfel moartea s-a extins asupra tuturor oamenilor.” — Rom. 5:12

DUMNEZEU A PROMIS O ELIBERARE PRIN INTERMEDIUL „SEMINŢEI”:

„Prin sămînţa ta [a lui Avraam] cu siguranţă se vor binecuvînta toate naţiunile pămîntului.” — Gen. 22:17, 18. Vezi şi Gen. 3:15

„SĂMÎNŢA” PROMISĂ ESTE CRISTOS:

„Acum promisiunile au fost făcute lui Avraam şi seminţei sale. El nu spune: ,Şi seminţelor’ ca şi în cazul în care ar fi mai multe, ci ca în cazul uneia singure: ,Şi seminţei tale,’ care este Cristos.” — Gal. 3:16

REGATUL LUI DUMNEZEU ÎNCREDINŢAT „SEMINŢEI” VA REALIZA SCOPUL LUI DUMNEZEU CU PRIVIRE LA PĂMÎNT:

„Voi să vă rugaţi în felul acesta: ,Tatal nostru din ceruri, să fie sfinţit numele tău! Să vină Regatul tău! Să se facă voinţa ta pe pămînt aşa ca în cer!’” — Mat. 6:9, 10; Apoc. 12:10

NIMICIREA TUTUROR RĂZVRĂTIŢILOR VA JUSTIFICA NUMELE ŞI SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU:

„Să fie ruşinaţi şi tulburaţi pentru toate timpurile, să fie puşi în confuzie şi să piară; ca să se ştie că tu, al cărui nume este Iehova, numai tu singur eşti Cel Preaînalt pe întregul pămînt.” — Ps. 83:17, 18

REGATUL DE O MIE DE ANI A LUI CRISTOS VA RESTABILI PARADISUL PENTRU OMENIRE:

„Fericit şi sfînt este cine are parte de prima înviere; asupra acestora moartea a doua nu are nici o autoritate, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi împreună cu el timp de o mie de ani.” — Apoc. 20:6

EFECTELE PĂCATULUI VOR DISPĂREA:

„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii şi el va locui cu ei, iar ei vor fi popoarele lui. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Iar el va şterge orice lacrimă din ochii lor iar moartea nu va mai fi; nici doliu, nici ţipăt, nici durere. Lucrurile de odinioară au trecut.” — Apoc. 21:3, 4

ORDINEA VA FI RESTABILITĂ IAR DUMNEZEU VA FI JUSTIFICAT PENTRU TOTDEAUNA:

„Apoi [va veni] sfîrşitul cînd el [Cristos] va transmite regatul Dumnezeului şi Tatălui său, cînd va fi nimicit orice guvern şi orice autoritate şi putere. Căci el trebuie să domnească în calitate de rege pînă cînd Dumnezeu va fi pus pe duşmanii săi sub picioarele sale. Cel din urmă duşman care va fi nimicit va fi moartea. Dar cînd toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci însuşi Fiul se va supune şi el Aceluia care i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toţi.” — 1 Cor. 15:24–28.