Întrebări de la cititori

● Pavel a spus că un supraveghetor de adunare trebuie să fie „soţul unei singure neveste.” De ce voit el să numere aceasta printre calificările necesare unui supraveghetor, dat fiind că nici un creştin nu putea fi bigam sau poligam?

La 1 Tim. 3:2 apostolul Pavel a scris: „Supraveghetorul trebuie deci să fie ireproşabil, soţul unei singure neveste, echilibrat în obiceiuri. Expresia „soţul unei singure neveste” însemna că bărbatul respectiv era în afară de orice suspiciune privitoare la integritatea morală a relaţiilor sale sexuale, că el reprezenta standardul creştin în privinţa căsătoriei.

Isus a poruncit discipolilor săi să nu se abată de la aranjamentul conjugal hotărît de Dumnezeu la început, respectiv un singur bărbat pentru o singură femeie (Mat. 19:5, 6). De aceea, nici o persoană nu putea fi botezată ca creştin dacă nu o sfîrşea cu modul de viaţă poligam. Totuşi era necesar ca Pavel să sublinieze acest aspect în ce priveşte bătrînii, deoarece poligamia fusese permisă la evrei şi s-ar fi putut ca ea să se menţină şi în teritoriile în care creştinismul urma să se răspîndească. Orice persoană nouă care se alătură adunării trebuia să-şi dea seama din exemplul pe care-l dădeau bătrîniii că monogamia, nu poligamia, era aranjamentul permis creştinilor.

Dar expresia „soţul unei singure neveste” mai implica şi altceva. În vremea aceea răspîndirea decăderii morale se reflecta în divorţuri numeroase pronunţate cu multă uşurinţă, şi în recăsătorii.

„În cadrul condiţiilor favorabile corupte acordate divorţului atît de jurisdicţia greacă cît şi de cea romană, era ceva foarte normal ca soţul şi soţia să divorţeze şi să se recăsătoarească cu alţi parteneri în timpul vieţii lor. Astfel un bărbat putea avea trei sau patru soţii în viaţă, sau, mai bine zis, femei care toate fuseseră succesiv nevestele lui.” (The Life and Epistles of St. Paul de Conybeare şi Howson) Dar pentru un creştin era cu totul altceva. Numai dacă partenerul său comitea „curvie” (imoralitate sexuală gravă) era liber să dea divorţ şi să se recăsătorească cu altcineva (Mat. 5:32; 19:9). Calificativul de „bărbat al unei singure femei” ar însemna că un bătrîn va da exemplu prin aceea că nu e un bărbat care a divorţat de soţia sa fără a avea dovezi scripturale, iar după aceea s-a recăsătorit.

Unii savanţi au înţeles că 1 Timotei 3:2 ar însemna că unui bătrîn nu i se permitea sub nici o formă să se căsătorească a doua oară. Dar ceea ce a spus Isus mai înainte şi ceea ce a scris Pavel arată că recăsătorirea nu era ceva greşit, respectiv că ea l-ar fi făcut pe bărbatul în cauză vinovat sau l-ar fi descalificat din serviciul de bătrîn de adunare. Să nu uitaţi că Pavel a scris că văduvele (şi, logic, văduvii) ar face mai bine să se căsătorească decît să ardă de dorinţă sau să devină nişte încurcă-lume fără ocupaţie. — 1 Cor. 7:8, 9, 36–38, 39; 1 Tim. 5:13, 14.

Faptul că un bătrîn era „bărbatul unei singure neveste” mai însemna şi faptul că el era nevinovat de bigamie sau adulter. El trebuia să fie ireproşabil din punct de vedere moral, în viaţa sa conjugală, fidel şi cinstit cu soţia sa. Astfel, The New English Bible redă versetul astfel: supraveghetorul „trebuie să fie fără reproş, loial soţiei sale.”

În concluzie, cînd Pavel zice că supraveghetorul trebuie să fie „bărbatul unei singure neveste,” el sublinia din diferite unghiuri exemplul moral ridicat pe care trebuia să-l dea un bătrîn căsătorit. Fiecare trebuia să se uite la el şi să-şi dea seama că el era un exemplu viu al unei concepţii superioare în ceea ce priveşte căsătoria, care se găsea în adevăratul creştinism.

● Inseamnă cuvintele din 2 Cronici 16:14 că regele Asa a fost incinerat?

Nu, căci prin ”arderea de înmormîntare” amintită aici se înţelege aprinderea unor mirodenii mirositoare.

Regele credincios Asa a fost ridicat în cinste după moartea sa. Citim: ”Astfel l-au îngropat în mormîntul lui măreţ, pe care şi-l săpase în piatră în oraşul lui David; a fost pus în pat care fusese umplut cu ulei de balsam şi unsori de diferite feluri, amestecate într-o alifie cu o reţetă specială. Apoi a avut loc o ardere de înmormîntare neobişnuit de mare pentru el” (2 Cron. 16:14).

Unii cititori s–au gîndit că aceste cuvinte au însemnat că cadavrul lui a fost ars. Totuşi, evreii nu-şi ardeau morţii în mod normal, îi îngropau în peşteri, gropi şi morminte. Încinerarea avea loc în legătură cu o îngropare onorabilă numai în cazuri excepţionale, aşa cum s-a întîmplat cu Saul şi fiul lui (1 Sam. 31:8–13).

Dar evreii au întrebuinţat la înmormîntări mirodenii şi unsori frumos mirositoare (Ioan 19:40). De aceea, în raportul despre aşezarea lui Asa este vorba, după amintirea unor asemenea substanţe, că s-a ţinut ”o ardere de înmormîntare neobişnuit de mare pentru el.” Să observăm că se spune că arderea de înmormîntare s-a ţinut pentru el; deci n-a fost incinerat el însuşi. Versul în sine arată astfel, că s-au ars mirodenii, fapt prin care s-a răspîndit un miros plăcut.

Asemenea „arderi” sînt menţionate numai în legătură cu regii. Ieremia a prezis, spre exemplu, moartea paşnică a regelui Zedechia: ”Asemenea arderilor pentru părinţii tăi, regii dinainte, . . . se va face o ardere şi pentru tine” (Ier. 34:5). După ce Dumnezeu îl lăsase pe Ioram să moară, acest rege necredincios al lui Israel, n-a avut parte de o îngropare măreaţă. Raportul spune: ”Poporul n-a ţinut nici o ardere pentru el; iar el n-a fost pus ”în mormintele regilor” (2 Cron. 21:18–20). La îngroparea lui n-au fost arse mirodenii frumos mirositoare.