Lumea în obiectiv

Adolescenţii canadieni şi religia

„Este uluitor că 80% dintre adolescenţii canadieni cred în Dumnezeu“, cu toate că „numai 15% merg cu regularitate la o slujbă religioasă“, se spune în ziarul Vancouver Sun. De ce există o asemenea diferenţă? Unii decid să renunţe la religie deoarece „multe slujbe religioase sunt foarte plictisitoare“, iar „rigiditatea doctrinară îi face pe tineri să-şi piardă interesul“. Ziarul scrie în continuare: „Fără îndoială că imaginea religiei organizate a avut mult de suferit din cauza articolelor apărute pe prima pagină a ziarelor în care se vorbea despre abuzuri sexuale comise de clerici creştini, despre revoltele şiiţilor, despre extremişti evrei şi militanţi hinduşi. Sondajele dezvăluie că numai 39% dintre adolescenţii canadieni au încredere în conducătorii religioşi, comparativ cu 62% câţi erau în 1984“. Articolul se încheia cu următoarele cuvinte: „Ori clerul nu reuşeşte să-i facă pe tineri să se simtă cu adevărat bine veniţi, ori cultura maselor este prea ostilă faţă de instituţiile religioase, ori mesajul spiritual nu îi atrage pe cei mai mulţi tineri. Sau poate că e vorba de toate acestea la un loc“.

Gândaci rapizi

Oricine a încercat să prindă un gândac de bucătărie ştie că nu este deloc uşor. Care este secretul gândacilor? În primul rând, pe părţile laterale ale abdomenului au nişte perişori care detectează cea mai mică mişcare a aerului cauzată de duşmani, indicându-le şi direcţia. În al doilea rând, sistemul lor nervos pare să fie foarte eficient, întrucât gândacilor nu le trebuie decât o sutime de secundă pentru a reacţiona şi a fugi. Cu ajutorul unei camere de luat vederi de mare viteză, Jeffrey Camhi şi colegii săi de la Universitatea Ebraică din Ierusalim au aflat acum mai multe despre acest lucru, anunţă ziarul Berliner Morgenpost. Aceştia au descoperit că gândacii pot fugi cu o viteză de 1 m/s, iar la această viteză pot chiar să-şi schimbe direcţia de până la 25 de ori pe secundă. „Ştim că la nici un alt animal, comportamentul de orientare nu este atât de dezvoltat, încât animalul să poată să-şi schimbe direcţia cu o frecvenţă atât de mare“, a declarat Camhi, ale cărui cuvinte au fost citate în revista New Scientist. „Dacă gândacul de bucătărie n-ar fi un oaspete atât de nedorit, cu siguranţă că ar primi admiraţia care i se cuvine din plin.“

Cea mai mare bacterie din lume?

Heide Schulz, cercetătoare la Institutul de Microbiologie Marină Max Planck, a descoperit o bacterie uriaşă în sedimentele de pe fundul oceanului, nu departe de coasta Namibiei (Africa). Acest organism măsoară până la 0,75 mm în diametru şi este de 100 de ori mai mare decât orice altă bacterie cunoscută. „Dacă o bacterie medie ar fi de mărimea unui şoricel nou-născut, atunci această nouă bacterie ar fi de mărimea unei balene albastre“, se spune în ziarul londonez The Times. Aceste organisme, numite Thiomargarita namibiensis, sunt prinse lejer unele de altele, asemenea unui şirag de perle. Potrivit ziarului The Times, bacteria „se hrăneşte cu sulfid, pe care îl oxidează cu ajutorul nitraţilor din apa de mare“.

Prea multe cadavre în Gange

„Timp de secole, hinduşii şi-au scufundat morţii în apele Gangelui crezând că acest lucru va asigura mokşa, adică eliberarea sufletului din ciclurile existenţei în trup“, se spune în Electronic Telegraph. „De-a lungul celor 2 500 km ai săi, Gangele era adânc, iar curenţii rapizi purtau sute de trupuri aflate în descompunere. Însă cu trecerea anilor, fluviul a devenit mai puţin adânc şi a început să curgă mai încet din cauza efluentelor industriale şi a gunoaielor aruncate în apele lui.“ Din această cauză, cadavrele au „rămas prinse în plantele şi deşeurile din apă timp de săptămâni“. Spre sfârşitul anilor ’80, guvernul a încercat să rezolve această problemă aducând în Gange mii de ţestoase carnivore. Însă în 1994 proiectul a fost întrerupt deoarece erau încă prea multe cadavre, iar ţestoasele nu reuşeau să facă faţă; în plus, ţestoasele erau prinse de braconieri. S-a început o nouă campanie, oamenii fiind lămuriţi să-i ardă pe cei morţi sau să-i îngroape în nisipul de pe malurile fluviului.

Nu mai există Limb?

Limbul — locul în care, conform tradiţiei catolice, merg sufletele copiilor mici care au murit fără să fie botezaţi — a dispărut din teologia catolică. Deşi nu a devenit niciodată o dogmă, Limbul a fost „rodul extrapolărilor făcute de teologii din secolul al XII-lea“ care aveau nevoie ca „în viaţa de apoi“ să existe un loc pentru cei care nu merg nici în rai, nici în iad. Printre aceştia se numărau şi „nou-născuţii inocenţi care au murit fără să fie duşi la baptisteriu“ şi „necredincioşii care au dus o viaţă dreaptă“. „După ce a fost inventat, Limbul a devenit un punct central în cadrul doctrinei predate de Biserică“, scrie purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Marco Politi, în ziarul La Repubblica. Însă în cărţile de catehism mai recente, printre care se numără şi Catehismul Universal publicat oficial în 1992, nu se face nici o referire la Limb. „De fapt, în ultimele decenii, întregul concept despre viaţa de apoi a fost schimbat“, explică Politi. Mulţi teologi afirmă acum că toţi copiii mici care mor fără să fie botezaţi merg direct la cer. Iată ce declară teologul italian Pino Scabini: „În prezent, există tendinţa de a lua în considerare elementele esenţiale ale lucrurilor revelate: viaţa veşnică, despre care a vorbit Isus, şi învierea“.

Răpirile, o afacere profitabilă

„Răpirile constituie . . . o afacere înfloritoare în ţări ca Mexic, Columbia, Hong Kong şi Rusia“, se spune în U.S.News & World Report. „În toată lumea, numărul răpirilor în care se cere o răscumpărare a doborât recordul în fiecare din ultimii trei ani.“ Cele mai multe răpiri au loc în America Latină, unde, în perioada 1995–1998, au avut loc 6 755 de răpiri, depăşind cu mult numărul celor din alte regiuni ale globului. Urmează Asia şi Orientul Îndepărtat (617 răpiri), Europa (271), Africa (211), Orientul Mijlociu (118) şi America de Nord (80). Deşi majoritatea victimelor sunt comercianţi şi proprietari de pământ din zona respectivă, oricine poate fi victimă — lucrători din cadrul organizaţiilor de ajutorare, oameni de afaceri care călătoresc în străinătate sau turişti. Companiile internaţionale cumpără în prezent poliţe de asigurări în caz de răpire şi răscumpărare care acoperă suma cerută ca răscumpărare, precum şi suma plătită negociatorilor profesionişti şi consilierilor în psihologie. Răpitorii sunt organizaţi; ei fac un studiu de piaţă şi evaluează riscurile legate de posibilele victime. De obicei, răpitorii se poartă frumos cu captivii, dându-şi seama că, dacă procedează astfel, numărul tentativelor de scăpare va scădea, iar ei vor avea mai multe şanse să obţină suma cerută. „La nivel mondial, numai o răpire din 10 se sfârşeşte cu moartea persoanei răpite“, afirmă revista, însă apoi dă următorul avertisment: „Fiţi atenţi la poliţiştii locali. De multe ori lucrează mână-n mână cu răpitorii“.

Un sit Web cu sfaturi pentru rugăciuni

Recent, Biserica Anglicană şi-a deschis propriul sit Web pe Internet. Aici se găsesc sfaturi referitoare la cum să ne rugăm. Accentuând faptul că Dumnezeu aude toate rugăciunile, Biserica îi îndeamnă pe oameni să fie creativi când se roagă. „Folosiţi muzică, o piatră, o pană, o floare sau o lumânare pentru a vă putea concentra“ şi „folosiţi-vă mâinile. Vă puteţi folosi degetele pentru a vă aminti diverse lucruri pentru care vreţi să vă rugaţi“. De exemplu, se spune că degetul mare, fiind cel mai puternic deget, vă poate sugera să vă rugaţi pentru unele lucruri din viaţa voastră care sunt importante, cum ar fi casa şi familia. Degetul mijlociu, cel mai înalt, v-ar putea aminti să vă rugaţi pentru „oamenii care deţin puterea în lume“, iar degetul mic v-ar putea aminti să „vă rugaţi pentru voi înşivă“. Vorbind despre aceste inovaţii, ziarul The Times spune: „Conţinutul sitului Web indică cât de laicizată a devenit naţiunea după părerea bisericii. Acest sit compară acţiunea de a te ruga cu cea de a ţine un regim sau de a smulge buruienile din grădină: «E bine [să te rogi] puţin şi des, dar să nu renunţi»“.

Acizii şi dinţii stricaţi

„Oamenii ar trebui să înţeleagă că nu doar zahărul produce carii şi ar trebui să se concentreze asupra alimentelor care produc în gură acizi“, declară Mike Edgar, unul dintre autorii lucrării Oral Health: Diet and Other Factors. Cei care beau suc de portocale la micul dejun sau mănâncă alimente care conţin acizi sunt sfătuiţi să nu se spele pe dinţi decât după cel puţin o jumătate de oră. De ce? Deoarece când nivelul acizilor din gură depăşeşte o anumită valoare, smalţul dinţilor se înmoaie, iar prin periere se va îndepărta stratul de la suprafaţă. Pentru a neutraliza aciditatea, se recomandă consumarea alimentelor bogate în proteine, cum ar fi brânza sau alunele, însă nu mai târziu de 20 de minute după consumarea alimentelor acide, precizează ziarul londonez The Times.

Este păpuşa japoneză soluţia?

Pentru bunicii care locuiesc departe de nepoţii lor şi îi văd rar, o companie din Tokyo a găsit o soluţie: Trimiteţi companiei o fotografie a bebeluşului, şi în şase săptămâni veţi primi o păpuşă care va semăna leit cu acesta. „Dar nu se termină totul aici“, precizează New Scientist. „Un înregistrator digital cu microcip instalat în interiorul păpuşii înregistrează gânguritul bebeluşului; prin urmare, chiar şi sunetele [scoase de păpuşă] sunt ale bebeluşului vostru. Nu trebuie decât să ţineţi păpuşa de mână şi veţi auzi vocea bebeluşului — sau orice altceva aţi înregistrat. Potrivit săptămânalului The Nikkei Weekly, păpuşa, care costă 400 de dolari, este comandată în mare parte de bunicii care îşi văd rar nepoţii.“