Superstiţiile — de ce continuă să existe şi azi?
DUPĂ cum probabil ştiţi, există încă multe persoane care cred că atunci când o pisică neagră le taie calea li se va întâmpla ceva rău sau cărora le este frică să treacă pe sub o scară. Mulţi cred, de asemenea, că ziua de vineri, în 13 ale lunii, este o zi cu ghinion şi că este periculos să locuieşti la etajul al XIII-lea. Aceste superstiţii continuă să existe chiar dacă sunt iraţionale.
Gândiţi-vă puţin! De ce poartă unii o labă de iepure sau bat în lemn când îşi exprimă o speranţă? Oare nu pentru că ei cred, fără să aibă vreo dovadă clară, că făcând aşa vor avea noroc? În cartea A Dictionary of Superstitions se spune: „O minte superstiţioasă crede că anumite obiecte, locuri, animale sau acţiuni le poartă noroc (prevestesc ceva bun), iar altele le poartă ghinion (prevestesc ceva rău, o nenorocire)“. — Vezi Galateni 5:19, 20.
Eforturi pentru a elimina superstiţiile în China
Este evident că superstiţiile supravieţuiesc încercărilor actuale de a le elimina. De exemplu, în 1995, Congresul Reprezentanţilor Populari din Shanghai a emis un decret guvernamental oficial prin care se interziceau superstiţiile, acestea fiind considerate rămăşite învechite ale trecutului naţiunii. Scopul era acela de a „eradica superstiţiile feudale, de a face o reformă în ce priveşte obiceiurile de înmormântare şi de a promova construirea unui municipiu mai civilizat“. Dar care a fost rezultatul?
Potrivit unei ştiri, locuitorii Shanghaiului au rămas ataşaţi de superstiţiile lor. În pofida interdicţiei oficiale privind ritualul chinezesc de a se arde bancnote false pe mormântul strămoşilor, o persoană care a vizitat un mormânt a spus: „Noi am ars 19 miliarde de yuani [aproximativ 3 miliarde de dolari americani]“. Apoi a adăugat: „Este o tradiţie. Îi face pe zei fericiţi“.
Prestigiosul ziar Guangming Daily a scos în evidenţă ineficienţa acestei interdicţii arătând că în China există, probabil, nu mai puţin de „cinci milioane de ghicitori de profesie, în timp ce numărul total de persoane care prestează o muncă în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei se ridică la numai 10 milioane“. Ziarul a mai precizat: „Se pare că în rândul ghicitorilor există o mare creştere“.
The Encyclopedia Americana (ediţia internaţională) afirmă următoarele în legătură cu trăinicia superstiţiilor: „În toate culturile, unele obiceiuri vechi nu numai că sunt păstrate, dar sunt şi interpretate într-un alt mod şi li se dau înţelesuri noi“. Într-o ediţie recentă a lucrării The New Encyclopædia Britannica se recunoaşte următorul lucru: „Chiar şi în aşa-zisa epocă modernă, într-o perioadă în care dovezile obiective sunt foarte preţuite, nu sunt puţini cei care, dacă ar fi întrebaţi cu insistenţă, ar recunoaşte că împărtăşesc în secret una sau două credinţe sau superstiţii lipsite de raţiune“.
Norme duble
Se pare că mulţi se conduc după norme duble, întrucât nu recunosc în public ceea ce fac în viaţa particulară. Un scriitor spune că această reţinere se datorează faptului că se tem ca nu cumva să pară fără minte în faţa altora. Prin urmare, aceste persoane preferă probabil să spună că superstiţiile în care cred sunt obiceiuri sau activităţi obişnuite. De exemplu, atleţii probabil că numesc comportamentul lor un ritual dinaintea întrecerii.
Un ziarist a făcut recent o remarcă ironică în legătură cu scrisorile în lanţ, care trebuie copiate şi trimise altor persoane. De cele mai multe ori, celui care trimite mai departe scrisoarea i se promite că va avea noroc, în timp ce acela care va întrerupe lanţul va avea, se pare, de suferit. Ziaristul a copiat, prin urmare, scrisoarea şi a trimis-o mai departe. El a zis: „Vă daţi seama că nu fac asta pentru că sunt superstiţios. O fac numai pentru că nu vreau să am ghinion“.
Antropologii şi folcloriştii sunt de părere că până şi termenul „superstiţios“ este prea subiectiv; ei ezită să eticheteze astfel un anumit comportament. Aceştia preferă unii termeni mai „cuprinzători“, însă eufemistici, şi anume „obiceiuri şi credinţe populare“, „folclor“ sau „ansamblu de credinţe“. În cartea sa intitulată Lest Ill Luck Befall Thee — Superstitions of the Great and Small, Dick Hyman face următoarea observaţie sinceră: „Ca şi păcatul şi banala răceală, superstiţiile au puţini partizani, însă mulţi le pun în practică“.
Indiferent cum sunt numite, superstiţiile continuă să existe şi azi. De ce se întâmplă acest lucru în actuala epocă ştiinţifică, foarte avansată pe plan tehnologic?
De ce continuă să existe şi azi
Unii afirmă că este firesc ca oamenii să creadă în superstiţii. Există chiar unii care susţin că înclinaţia spre superstiţii este înscrisă în genele noastre. Însă studiile care s-au efectuat în acest sens demonstrează contrariul. S-a dovedit că oamenii devin superstiţioşi ca urmare a lucrurilor învăţate.
Iată ce explică profesorul Stuart A. Vyse: „Comportamentul superstiţios, la fel ca majoritatea comportamentelor, se dobândeşte pe parcursul vieţii. Nu ne naştem cu obiceiul să batem în lemn; învăţăm s-o facem“. Se spune că oamenii încep să creadă în magie când sunt copii, rămânând apoi înclinaţi spre superstiţii mult timp după ce au „adoptat sensibilitatea adulţilor“. Dar de unde învaţă ei multe superstiţii?
Multe superstiţii sunt strâns legate de convingeri religioase îndrăgite. De exemplu, superstiţiile făceau parte din religia celor care au locuit în ţara Canaan înainte de venirea israeliţilor. Biblia spune despre canaaniţi că aveau obiceiul să recurgă la divinaţie, să practice magia, să se bazeze pe prevestiri sau vrăjitorii, să le facă altora vrăji, să consulte medii şi ghicitori de profesie şi să întrebe morţii. — Deuteronomul 18:9–12.
Şi grecii antici erau cunoscuţi pentru superstiţiile lor, care erau legate de religia lor. Ei credeau în oracole, divinaţie şi magie la fel de mult ca şi canaaniţii. Babilonienii obişnuiau să cerceteze ficatul animalelor, crezând că aici vor afla ce acţiuni ar trebui să întreprindă (Ezechiel 21:21). Ei erau cunoscuţi şi pentru că practicau jocuri de noroc şi obişnuiau să caute ajutor la „dumnezeul Norocului“, cum este el numit în Biblie (Isaia 65:11, NW). Cei care practică azi jocuri de noroc sunt bine cunoscuţi ca fiind superstiţioşi.
Este demn de reţinut că mai multe biserici încurajează în realitate pasiunea pentru jocurile de noroc. Un exemplu este Biserica Catolică, care promovează unele activităţi cum ar fi jocurile bingo. Iată ce a declarat în acest sens un jucător: „Sunt sigur că Biserica Catolică îşi dă seama că [jucătorii sunt foarte superstiţioşi], întrucât călugăriţele stau mereu cu cutiile lor de colectă în apropierea pistelor de curse. Cum ar putea un catolic (şi mulţi suntem catolici) să treacă pe lângă o «soră» fără să pună ceva în cutie şi apoi să se aştepte să câştige când joacă la cursele de cai? Prin urmare, punem o donaţie. Iar dacă câştigăm în acea zi, vom fi deosebit de generoşi, sperând că vom mai câştiga şi în viitor“.
Alte exemple remarcabile care arată strânsa legătură dintre religie şi superstiţii sunt superstiţiile asociate cu Crăciunul, o sărbătoare promovată de bisericile creştinătăţii. Printre aceste superstiţii se numără şi speranţa că cei care se sărută sub o ramură de vâsc se vor căsători, precum şi multele credinţe superstiţioase legate de Moş Crăciun.
În cartea Lest Ill Luck Befall Thee se spune că superstiţiile au apărut în efortul „de a cerceta viitorul“. Şi în prezent, la fel ca pe parcursul întregii istorii umane, oamenii de rând şi conducătorii lumii deopotrivă merg la ghicitori şi la alte persoane care susţin că au puteri magice. Iată ce se spune în cartea Don’t Sing Before Breakfast, Don’t Sleep in the Moonlight: „Oamenii aveau nevoie să creadă că există amulete şi vrăji care acţionează împotriva fricii de cunoscut, dar şi de necunoscut“.
Aşadar, prin activităţile superstiţioase s-a încercat ca oamenii să aibă, într-o oarecare măsură, sentimentul că îşi controlează temerile. Iată ce se spune în cartea Cross Your Fingers, Spit in Your Hat: „Motivele pentru care [oamenii] se bazează pe superstiţii sunt întotdeauna aceleaşi. Când se confruntă cu situaţii pe care nu le pot ţine sub control — care depind de «noroc» sau «şansă» —, superstiţiile îi fac să se simtă mai siguri pe ei“.
Deşi ştiinţa a îmbunătăţit în multe privinţe viaţa oamenilor, sentimentele de nesiguranţă au rămas. De fapt, nesiguranţa a crescut din cauza problemelor pe care le-a creat ştiinţa. Iată ce spune profesorul Vyse: „Superstiţiile şi credinţa în paranormal sunt aspecte care s-au integrat foarte bine în cultura noastră . . . deoarece lumea de azi a accentuat sentimentul nostru de nesiguranţă“. The World Book Encyclopedia concluzionează: „Superstiţiile vor face, probabil, parte din viaţă atâta timp cât oamenii . . . vor avea îndoieli cu privire la viitor“.
În concluzie, superstiţiile continuă să existe pentru că sunt înrădăcinate în temerile care există în toată lumea şi sunt susţinute de numeroase credinţe religioase îndrăgite. Ar trebui să tragem însă concluzia că superstiţiile au un scop util, întrucât îi ajută pe oameni să facă faţă nesiguranţei? Sunt ele inofensive? Sau sunt periculoase şi trebuie evitate?
[Legenda fotografiei de la pagina 5]
Numai în China există, probabil, cinci milioane de ghicitori de profesie
[Legenda fotografiei de la pagina 6]
Sprijinind jocurile bingo, multe biserici au alimentat superstiţiile
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Tradiţiile legate de Crăciun, cum ar fi sărutul sub o ramură de vâsc, sunt pline de superstiţii