Muntele Sinai: o nestemată în deşert
N-AM să uit niciodată emoţia pe care am simţit-o când am văzut pentru prima oară străvechiul munte Sinai. Mergeam cu maşina pe terenul nisipos şi fierbinte al peninsulei Sinai (Egipt), când, deodată, în faţa taxiului nostru se întindea marea câmpie er-Raha. Culmile impunătoare ale muntelui Sinai se înălţau semeţe deasupra câmpiei. Muntele semăna cu o nestemată aflată în mijlocul deşertului. Emoţia m-a cuprins la gândul că acesta ar putea să fie chiar muntele pe care Moise a primit Legea de la Dumnezeu!
Deşi locul exact unde se află muntele Sinai menţionat în Biblie constituie şi în prezent un subiect de discuţie, pelerinii vin aici de secole, întrucât ei cred că acesta este faimosul munte. Încă din secolul al III-lea, aici veneau asceţi care doreau să se izoleze de lume pentru a putea medita în voie la subiecte religioase. În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I a poruncit să se construiască aici o mănăstire, asemănătoare unei fortăreţe, pentru a le oferi ocrotire acestor asceţi, precum şi pentru a asigura prezenţa romanilor în zonă. Această mănăstire, aflată la poalele străvechiului munte Sinai, este cunoscută în prezent drept mănăstirea Sf. Ecaterina. N-aţi vrea să mă însoţiţi în călătoria pe care am făcut-o la muntele Sinai?
Explorarea muntelui
După ce străbatem valea aridă, şoferul taxiului cu care călătorim, un beduin, ne duce, pe mine şi pe tovarăşul meu, chiar până în apropierea mănăstirii. Imaginea care ni se înfăţişează înaintea ochilor este încadrată de piscuri stâncoase, iar cele trei rânduri de ziduri ale mănăstirii şi grădina înverzită constituie o privelişte plăcută. Însă noi trecem pe lângă mănăstire, deoarece, pentru moment, obiectivul nostru este să urcăm pe vârful sudic al lanţului muntos şi să înnoptăm aici. Acest vârf, Gebel Musa, care înseamnă „Muntele lui Moise“, este considerat din vremuri străvechi ca fiind muntele Sinai.
După două ore de mers în pas lejer ajungem la aşa-numitul Bazin al lui Ilie, o vale îngustă care taie în două lanţul muntos, lung de aproximativ trei kilometri, din care face parte şi muntele Sinai. Potrivit tradiţiei, peştera în care Ilie a auzit glasul lui Dumnezeu se află undeva în apropiere (1 Împăraţi 19:8–13). Ne oprim ca să ne odihnim puţin la umbra unui chiparos bătrân, care are 500 de ani. Tot aici se află şi o fântână veche. Cât de bună este apa rece şi limpede ca cristalul, oferită de un beduin prietenos!
Urmând traseul obişnuit pentru turişti, în următoarele 20 de minute urcăm cu mare greutate cele 750 de trepte de piatră care ne duc până pe vârf. Aici găsim o mică biserică. Călugării susţin că ea a fost construită exact pe locul în care Moise a primit Legea. Lângă biserică se poate vedea o crăpătură în stâncă, unde se spune că s-a ascuns Moise când Dumnezeu a trecut pe lângă el (Exodul 33:21–23). În realitate însă, nimeni nu ştie locul exact unde s-au întâmplat aceste evenimente. În orice caz, priveliştea care ni se întinde în faţa ochilor de aici, de pe vârful muntelui, este impresionantă! Se zăresc mai multe şiruri de munţi de granit roşiatic, care se pierd în depărtare unul după altul, în timp ce la picioarele noastre se întinde câmpia pe care se află risipite o mulţime de pietre. Spre sud-vest se înalţă vârful Katherina, sau Gebel Katherina, care are o înălţime de 2 637 m, fiind cel mai înalt vârf din regiune.
Ascensiunea pe Ras Safsafa, un vârf din apropiere
A doua zi reuşim să urcăm pe Ras Safsafa, un vârf aflat în acelaşi lanţ muntos, lung de aproximativ trei kilometri, în care se află şi Gebel Musa. Ras Safsafa este vârful nordic al acestui masiv şi este puţin mai mic decât Gebel Musa. Versanţii abrupţi ai lui Ras Safsafa se înalţă în câmpia er-Raha, unde se pare că israeliţii şi-au aşezat tabăra atunci când Moise a urcat pe munte ca să primească Legea de la Iehova.
În timp ce mergem spre Ras Safsafa, trecem peste câteva văi şi piscuri mai mici. În cale întâlnim capele, grădini şi izvoare abandonate — vestigii ale unor vremuri în care peste o sută de călugări şi pustnici locuiau în peşteri şi chilii de piatră. Acum nu a mai rămas aici decât un singur călugăr.
Pe acest călugăr singuratic îl întâlnim într-o grădină împrejmuită cu un gard înalt de sârmă ghimpată. După ce ne dă voie să intrăm în grădină, ne spune că lucrează în această grădină de cinci ani şi că nu coboară la mănăstire decât o dată pe săptămână. Călugărul ne îndrumă apoi spre Ras Safsafa, iar noi o pornim în sus până când, în sfârşit, ne aflăm deasupra tuturor vârfurilor din jur. Acum putem vedea întinsa câmpie er-Raha, aflată la poalele muntelui. Din această poziţie înaltă îmi vine foarte uşor să-mi imaginez că acesta trebuie să fi fost locul unde şi-au aşezat israeliţii tabăra şi de unde a pornit Moise sus pe munte pentru a se afla în prezenţa lui Dumnezeu. Cu ochii minţii văd trei milioane de israeliţi adunaţi „în faţa muntelui“, în această câmpie întinsă. Îl văd pe Moise cum coboară printr-un defileu aflat în apropiere, ducând în mână cele două table pe care sunt scrise cele Zece Porunci. — Exodul 19:2; 20:18; 32:15.
Mulţumiţi că a meritat să facem această ascensiune dificilă, ne întoarcem în pas lejer spre cortul nostru, în timp ce soarele coboară spre apus. La lumina unui foc mic citim acele pasaje din Exodul care descriu evenimentele trăite de Moise aici, după care mergem la culcare. A doua zi spre amiază batem la poarta mănăstirii Sf. Ecaterina.
În mănăstire
Mănăstirea Sf. Ecaterina este considerată a fi unul dintre cele mai importante monumente ale creştinătăţii. Ea este administrată de călugări greco-ortodocşi şi este renumită nu numai pentru locul în care se află, ci şi pentru icoanele şi biblioteca ei. De-a lungul timpului, mănăstirea Sf. Ecaterina a fost, în general, atât de izolată, încât rareori soseau aici vizitatori, iar când acest lucru se întâmpla, musafirii erau întâmpinaţi cu multă căldură. Călugării îi îmbrăţişau, îi sărutau din toată inima şi chiar le spălau picioarele. Musafirii se puteau plimba în voie prin clădirile risipite pe o suprafaţă mare, în spatele zidurilor înalte de aproape 14 metri. „Rămâneţi o săptămână, o lună, cât vreţi voi“, repetau mereu călugării amabili. În aceste zile însă, ospitalitatea celor aproximativ 12 călugări care au mai rămas este pusă la grea încercare. În prezent, nu mai puţin de 50 000 de persoane vin anual să viziteze mănăstirea.
Din cauza mulţimilor care vin aici, programul de vizitare a mănăstirii este de trei ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. Turiştii pot vizita doar o mică parte a mănăstirii: o curte unde se găseşte Fântâna lui Moise (locul în care, potrivit legendei, Moise a întâlnit-o pe cea care avea să-i fie soţie), Biserica Transfigurării (despre care se spune că este cea mai veche biserică în care se mai ţin slujbe) şi o librărie. Turiştii mai pot vedea Capela Rugului Arzător, care, după spusele călugărilor, se află exact pe locul unde Moise a fost pentru prima oară martorul prezenţei lui Dumnezeu. Întrucât călugării consideră că acesta este cel mai sfânt loc de pe pământ, vizitatorii sunt rugaţi să-şi scoată încălţămintea, aşa cum şi Dumnezeu i-a cerut acest lucru lui Moise. — Exodul 3:5.
Suntem dezamăgiţi că nu ni se permite să aruncăm o privire în celebra bibliotecă a mănăstirii, acesta fiind principalul motiv pentru care ne aflăm aici. Când îl rugăm pe ghidul nostru să facă o excepţie, el exclamă: „Imposibil! Mănăstirea se va închide în câteva minute“. Totuşi, după câteva clipe, în timp ce ne aflăm departe de grup, ghidul ne şopteşte: „Veniţi pe aici!“ Trecem pe sub cordon, urcăm nişte scări şi trecem pe lângă un călugăr francez care ne priveşte cu mirare, întrebându-se probabil de ce ne aflăm aici. Apoi ne trezim într-una din cele mai vechi şi mai celebre biblioteci din lume! Ea conţine peste 4 500 de lucrări în limba greacă, arabă, siriacă şi egipteană. Cândva, aici s-a aflat şi Codex Sinaiticus, un manuscris de o valoare inestimabilă. — Vezi chenarul de la pagina 18.
O despărţire sumbră
Turul nostru se încheie în afara zidurilor mănăstirii cu o vizită la osuar. Aici sunt adunate osemintele multor generaţii de călugări şi pustnici, acestea fiind aşezate în grămezi separate: oasele picioarelor, cele ale braţelor, cranii etc. Grămada de cranii ajunge până aproape de tavan. De ce trebuie să existe un asemenea loc înfiorător? Deoarece călugării nu au decât un cimitir mic, iar atunci când un călugăr moare se obişnuieşte să se scoată osemintele din cel mai vechi mormânt pentru ca să poată fi îngropat călugărul care a murit. Toţi călugării se gândesc la ziua în care şi oasele lor vor fi puse alături de cele ale celorlalţi călugări în osuar.
Ca urmare, vizita noastră se încheie într-o notă oarecum sumbră. Însă cu siguranţă că a meritat efortul. Am văzut câteva privelişti foarte frumoase, precum şi renumita mănăstire Sf. Ecaterina. Însă, acum la plecare, ceea ce ne emoţionează cel mai mult este gândul că am umblat probabil pe aceleaşi drumuri pe care Moise şi poporul Israel au călcat cu 3 500 de ani în urmă, aici la muntele Sinai, o nestemată în deşert. — De la un colaborator.
[Chenarul de la pagina 18]
O descoperire foarte importantă
În secolul trecut, biblistul german Konstantin von Tischendorf a descoperit în mănăstirea Sf. Ecaterina un manuscris biblic grecesc din secolul al IV-lea, care poartă în prezent numele de Codex Sinaiticus. Acesta conţine o mare parte a Scripturilor ebraice din Septuaginta (o traducere în greacă), precum şi Scripturile greceşti în întregime. Manuscrisul este unul dintre cele mai vechi manuscrise cunoscute care conţine Scripturile greceşti în întregime.
Tischendorf dorea să publice conţinutul acestei „nestemate fără egal“, cum a numit el manuscrisul. Potrivit cuvintelor sale, Tischendorf le-a sugerat călugărilor să ofere acest manuscris ţarului rus, care, în calitate de protector al Bisericii Greco-Ortodoxe, putea să se folosească de influenţa sa pentru a ajuta mănăstirea.
Pe zidul mănăstirii se poate citi scrisoarea lăsată de Tischendorf (tradusă în limba engleză), scrisoare în care promitea că va „înapoia manuscrisul, pe care îl va păstra în perfectă stare, Sfintei Confrăţii de la Muntele Sinai când i se va cere acest lucru“. Însă Tischendorf considera că aceşti călugări nu înţeleseseră cât de important era manuscrisul şi nici că el trebuia publicat. Manuscrisul nu a mai ajuns niciodată la mănăstirea Sf. Ecaterina. Deşi, în final, călugării au acceptat din partea guvernului Rusiei 7 000 de ruble în schimbul manuscrisului, ei sunt şi în prezent foarte suspicioşi când erudiţii încearcă să scoată la lumină comorile lor. În cele din urmă, Codex Sinaiticus a ajuns la British Museum, unde poate fi văzut şi azi.
Este demn de remarcat că, în 1975, sub zidul nordic al mănăstirii Sf. Ecaterina s-au descoperit 47 de lăzi pline cu icoane şi pergamente. În plus, aici se aflau peste 12 foi de pergament care lipseau din Codex Sinaiticus. Până în prezent, la aceste pergamente nu au avut acces decât un număr restrâns de erudiţi.
[Harta de la pagina 17]
Muntele Sinai
[Provenienţa fotografiei]
Foto NASA
Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
Câmpia er-Raha şi vârful Ras Safsafa
[Provenienţa fotografiei]
Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.
[Legenda fotografiilor de la pagina 18]
Vârful Gebel Musa şi mănăstirea Sf. Ecaterina
[Provenienţa fotografiilor]
Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.
Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum