Traversarea Marelui Belt din Danemarca
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN DANEMARCA
DACĂ ne uităm pe hartă la Danemarca, putem înţelege cu uşurinţă de ce danezii sunt de mult timp navigatori şi constructori de poduri. Danemarca este alcătuită din 483 de insule şi dintr-o peninsulă care pătrunde în mare de pe continentul european. Prin urmare, faptul de a călători în Danemarca a presupus întotdeauna traversarea apei.
Vikingii, strămoşii danezilor, ştiau să construiască corăbii ce puteau ţine piept mării. Şi se pare că, de secole, fiecare orăşel danez de coastă dispune de feriboturi care îi asigură legătura cu alt oraş situat pe o insulă apropiată.
Traversarea Marelui Belt
Totuşi, călătoria cu vaporul a fost întotdeauna riscantă. Acest lucru este valabil şi în cazul traversării vastei întinderi de apă ce separă cele mai mari insule ale Danemarcei, Sjælland şi Fyn. Această strâmtoare, numită Storebælt, se întinde de la nord până la sud asemenea unei late centuri de apă, fiind numită deseori Marele Belt (Marea Centură).
Ca să călătoreşti din vestul Danemarcei până pe Sjælland, insulă pe care este situată capitala ţării, Copenhaga, trebuie să traversezi Marele Belt. În trecut, aceasta putea însemna faptul de a aştepta zile întregi schimbarea direcţiei vântului, potolirea furtunilor sau spargerea gheţurilor. Traversarea dura mult timp şi era foarte periculoasă. În secolul al XVI-lea, din cauza gheţii, o delegaţie regală a eşuat pe micuţa insulă Sprogø, aflată la jumătatea distanţei dintre cele două ţărmuri, rămânând aici timp de o săptămână.
Nu este surprinzător, aşadar, că danezilor le surâdea de mult timp ideea construirii unui pod în această zonă. Dar putea oare vreo construcţie făcută de mâini omeneşti să traverseze Marele Belt? Aceasta trebuia să fie lungă de cel puţin 18 kilometri, cu tot cu porţiunea construită pe Sprogø. Avea să se întindă pe o lungime atât de mare, încât nu s-ar mai fi putut vedea în largul mării cu ochiul liber în condiţii meteorologice normale. De exemplu, podul Golden Gate din San Francisco are aproape trei kilometri lungime.
Ce le-a dat bătaie de cap proiectanţilor
De fapt, în Parlamentul danez au avut loc dezbateri cu privire la un pod de acest gen încă din secolul al XIX-lea. De-a lungul anilor, proiectanţii şi-au pus întrebări de genul: Dorim să construim un pod sau un tunel? Ar trebui ca legătura să fie proiectată pentru traficul feroviar, pentru cel rutier sau pentru ambele? Ce e rău în faptul de a folosi feriboturi?
S-au făcut mii de calcule şi s-au rostit milioane de cuvinte. În Danemarca, expresia „dezbaterea Marelui Belt“ a devenit sinonimă cu o discuţie fără sfârşit. Dar, în cele din urmă, în 1987 s-a ajuns la un acord. Legătura, care avea să unească cele două insule în punctele cele mai apropiate, avea să fie atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier. Proiectul prevedea construirea a două poduri şi a unui tunel, o combinaţie lungă de 18 kilometri, numită Legătura Marelui Belt.
Podul Vestic
De pe insula Fyn — locul de naştere a scriitorului danez Hans Christian Andersen — pornea prima parte a proiectului, un pod de beton armat, prevăzut atât cu cale ferată, cât şi cu autostradă. Terminat în luna ianuarie a anului 1994, acesta formează partea vestică a legăturii. În prezent este cel mai lung pod cu cale ferată şi cu autostradă din Europa. Aflat la o înălţime de 18 metri deasupra nivelului mării, acesta se întinde spre est, de pe Fyn pe Sprogø, pe o distanţă de peste 6 kilometri.
Podul Vestic ce se sprijină în mare pe piloni de beton este alcătuit din zeci de tronsoane de drum, dintre care majoritatea sunt lungi de 110 metri. Aceste tronsoane de beton au fost turnate şi finisate pe uscat. Dar cum a fost dus pe mare fiecare tronson pentru a fi alăturat tronsoanelor precedente? Pentru realizarea acestui lucru a fost folosită una dintre cele mai mari macarale plutitoare din lume. Acest masiv utilaj de ridicat are o lungime de 90 de metri şi poate ridica şi duce pe mare o sarcină de 7 100 de tone. Aceasta depăşeşte greutatea unui mare feribot încărcat cu 1 000 de automobile!
Dar construirea unei căi ferate cu două sensuri şi a unei autostrăzi cu patru benzi până la micuţa insulă cu far Sprogø nu era de ajuns. De aici, construcţia trebuia legată de celelalte două părţi ale proiectului. La capătul Podului Vestic, autostrada se separă de calea ferată şi se îndreaptă spre est, trecând pe alt pod. Însă calea ferată dispare într-un tunel dublu şi îşi continuă calea sub mare.
Tunelul dublu
Tunelul, cea de-a doua parte a proiectului, este în sine o mare realizare. Au fost construite pentru trenuri două tuneluri identice, fiecare având un diametru de 8 metri. Tunelurile au fost săpate prin pământ, piatră şi zăcăminte marine pe o distanţă de 7,4 kilometri. Iar constructorii acestor tuneluri nu au putut stabili cu exactitate natura materialului subteran înainte de a începe săpăturile.
Tunelul se află la o adâncime de 10 până la 40 de metri sub fundul mării, aceasta în funcţie de terenul submarin, cea mai mare adâncime fiind de 75 de metri sub nivelul mării. Utilajele folosite la săparea tunelului aveau fiecare lungimea de aproximativ 200 de metri, inclusiv trenurile de susţinere. Odată terminate, tunelurile au fost căptuşite cu plăci de beton curbate, fiecare având o greutate de aproape opt tone.
Întrucât săparea tunelului a fost începută simultan la ambele capete, constructorii au reuşit cu iscusinţă să se întâlnească la mijloc cu o deviaţie de nu mai puţin de 4 centimetri. A fost un moment special mult aşteptat când, la 15 octombrie 1994, Prinţul Joachim al Danemarcei a stabilit în mod oficial legătura dintre cele două jumătăţi ale tunelului, trecând dintr-un utilaj de săpat tuneluri în celălalt, care înainta săpând spre primul. Din Sprogø, care se află în mijlocul Marelui Belt, cele două tuneluri terminate se îndreaptă spre est, ajungând până pe coasta Sjællandului. Încă de la jumătatea anului 1997, trenurile traversează în mare viteză Marele Belt, asigurând curse regulate.
Probleme întâmpinate
Lucrările de săpare a tunelului dublu sub fundul mării erau destul de avansate când coşmarul muncitorilor care lucrau la tunel a devenit realitate: în tunel a început să pătrundă apă. Personalul a scăpat ca prin urechile acului. Însă cele două tuneluri s-au umplut cu apa mării, pierzându-se o mare parte a echipamentului. Ce se întâmplase? Pe neaşteptate, utilajele de săpat tuneluri au dat de un ochi de apă în fundul mării. Este de la sine înţeles că această experienţă descurajatoare a încetinit întregul proiect, prin urmare au trebuit concepute noi tehnici pentru depăşirea acestei probleme.
Apoi, într-o zi a izbucnit un incendiu violent, iar unul dintre tuneluri s-a umplut imediat cu fum. Un şef de echipă a spus: „Fumul era atât de gros, încât nici chiar Pinocchio nu şi-ar fi văzut propriul nas“. Şantierul a fost evacuat, incendiul a fost stins, iar munca nu a reînceput până când nu a fost stabilită cauza: uleiul hidraulic luase foc. Toate acestea, precum şi alte probleme au încetinit în repetate rânduri realizarea întregului proiect.
Podul suspendat
Partea culminantă a Legăturii Marelui Belt, şi anume cea de-a treia, este frumosul pod suspendat cu autostradă, lung de 6,8 kilometri. Podul are o deschidere de peste 1,5 kilometri, fiind unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Porţiunea estică cu autostradă a Legăturii Marelui Belt este suspendată la înălţimea de 67 de metri deasupra nivelului mării. Această înălţime este necesară deoarece pe Marele Belt, una dintre cele mai aglomerate strâmtori din lume, trebuie lăsată liberă trecerea vaselor spre ocean.
Cei doi piloni uriaşi ai podului, înalţi de aproximativ 254 de metri fiecare, sunt în prezent cele mai înalte structuri din Danemarca. Dacă facem o comparaţie, Statuia Libertăţii, din portul New York, are o înălţime de 47 de metri fără soclu. Fireşte, aceste turnuri enorme ce ies din mare au nevoie de o fundaţie solidă. Pentru a asigura acest lucru, fundul mării a fost nivelat cu grijă şi acoperit cu o „pernă“ de piatră care slujeşte ca bază pentru chesoane, nişte construcţii de beton de forma unor cutii enorme pe care sunt aşezaţi pilonii. Fiecare dintre chesoane are o lungime de 78 de metri, o lăţime de 35 de metri şi o înălţime de 19 metri şi cântăresc 35 000 de tone.
Pentru ridicarea pilonilor s-a folosit un cofraj glisant special. Betonul era turnat pe porţiuni: câte 4 metri înălţime odată. Când o porţiune era terminată, forma era mutată mai sus; astfel pilonul se înălţa cu alţi 4 metri. A fost nevoie de 58 de etape de acest fel pentru ridicarea fiecărui pilon.
Un aspect fascinant al construcţiei podului suspendat este răsucirea puternicelor cabluri de susţinere. Aceste cabluri sunt o legătură alcătuită din alte 169 de cabluri mai mici care, la rândul lor, sunt alcătuite din 127 de sârme de oţel cu un diametru de 5 milimetri fiecare. Cum au fost ridicate în aer aceste legături grele? Ele nu au fost ridicate! Dimpotrivă, acestea au fost formate acolo pe şantier. Fiecare sârmă era ataşată de un dispozitiv special, un fel de cărucior de macara, care o trăgea sus, în vârful unui pilon, cobora de cealaltă parte a pilonului, urca din nou pe celălalt pilon şi, în cele din urmă, cobora de cealaltă parte, la bază. Cu fiecare călătorie de acest gen a dispozitivului, cablul devenea puţin mai gros. După un an în care au avut loc 20 000 de curse gen montagne russe, cablul a fost în sfârşit terminat.
Inaugurarea
În cele din urmă, în iunie 1998, toate părţile componente ale legăturii erau gata pentru inaugurare. Legătura Marelui Belt a fost un proiect îndrăzneţ şi costisitor pentru o naţiune mică, iar danezii au urmărit această construcţie cu fascinaţie. Din acest motiv, la inaugurare urma să aibă loc o festivitate la care putea participa oricine dorea.
Înainte ca podurile să fie folosite pentru traficul rutier, pietonii şi bicicliştii au avut ocazia irepetabilă de a le trece. Într-o zi însorită de iunie, o mulţime de 250 000 de oameni, formată din pietoni, skateboarderi, patinatori pe rotile şi biciclişti, se avânta prin „satul inaugural“ de chioşcuri cu hot-dog, de estrade şi de magazine cu suvenire şi înainta pe pod ca să se bucure de priveliştea înviorătoare a mării şi a ţărmului.
În timpul festivităţii, regina Danemarcei a afirmat într-un discurs că termenul de „constructor de poduri“ este una dintre cele mai frumoase expresii folosite la adresa unei persoane. Formaţii de avioane cu reacţie brăzdau cerul deasupra podului. S-a interpretat lucrarea muzicală de curând compusă „Cantata podului“. Aceasta cuprindea un salut de adio al unui vechi feribot. Când dirijorul şi-a îndreptat bagheta spre camera video, ca parte a lucrării, un feribot ce aştepta pe mare la o distanţă de un kilometru a primit mesajul şi a sunat tare din cornul de ceaţă ca să fie auzit de toţi.
În seara inaugurării, feriboturile, acum inutile, s-au adunat sub podul suspendat şi au sunat puternic din cornuri în semn de lamentaţie că făceau acum parte dintr-o „specie“ pe cale de dispariţie.
Ce s-a realizat prin intermediul Legăturii
Acum, că eforturile a mii de proiectanţi şi muncitori au luat sfârşit, care este rezultatul? Cu certitudine, Danemarca a câştigat o atracţie în plus pentru vizitatori, deoarece podurile sunt într-adevăr o frumoasă privelişte atât de pe uscat, cât şi de pe mare. Este o experienţă deosebită să conduci maşina pe un pod atât de lung, încât să nu-i mai vezi capătul! Şi, bineînţeles, nu mai este necesar atât de mult timp pentru traversare. Dacă un feribot traversa Marele Belt într-o oră, un tren trece acum în doar şapte minute!
Legătura a schimbat deja câteva obiceiuri ale populaţiei. Mult mai mulţi danezi îşi vizitează prietenii, fac afaceri sau caută divertismente de cealaltă parte a strâmtorii. Urbanizarea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri sunt domeniile asupra cărora Legătura a avut cel mai mare efect, deoarece în prezent este posibil să ai locul de muncă de o parte a Marelui Belt, iar locuinţa de cealaltă. Însă şi bunurile pot fi transportate în toată ţara cu mai multă uşurinţă decât înainte.
Dar în acelaşi timp s-a pierdut ceva. Feriboturile, care au dus tot greul pe aceste ape, au reprezentat o tradiţie veche de secole, iar multor călători le plăcea foarte mult liniştea pe care ţi-o dădea o călătorie cu feribotul. „Îmi va fi dor de feriboturi!“, mărturisea un om de afaceri. „Apa şi ambarcaţiunile acestea mari mă fascinează. Îmi place senzaţia pe care ţi-o dă bătaia vântului când te afli pe punte.“ Totuşi, nu încape îndoială că noua legătură va uni părţile regatului insular danez şi va uşura mult călătoria spre şi dinspre nordul Europei.
[Hărţile de la pagina 25]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
DANEMARCA
FYN
SJÆLLAND
FYN
PODUL VESTIC
SPROGØ
TUNELUL
PODUL SUSPENDAT
SJÆLLAND
CALEA FERATĂ
AUTOSTRADA
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Seara inaugurării podului suspendat
[Provenienţa fotografiei]
Nordfoto, Liselotte Sabroe